„Nu suntem marfă în mâinile politicienilor şi bancherilor”

De la faţa locului pentru CriticAtac Corina Tulbure

Barcelona, 21 mai 2011, Plaça Catalunya

Aproape 5 milioane de şomeri, cu un procentaj al şomajului între tineri de 43% (cu o rată foarte ridicată a şomajului între absolvenți universitari, fără a lua în calcul miile de tineri care realizează munci inferioare pregătirii lor, fiind lăudaţi cu cinism pentru elasticitatea de care dau dovadă). Lângă ei 62-63% dintre angajați trăiesc cu mai puţin de o mie de euro pe lună (conform raportului Ministerului Fiscal, GESTHA), în timp ce retribuţiile managerilor marilor firme din IBEX 35 au crescut cu 45% în ultimii ani, în ciuda măsurilor de austeritate. Mai mult de 230 000 de familii date afară din propriile case pentru incapacitatea de plată a creditului ipotecar, rămaşi pe drumuri însă datori în continuare băncii. În Catalunya, spitalele se închid, conform măsurilor anunţate înainte de alegeri şi puse în aplicare tacit pentru a nu pierde voturi. Universităţile sunt transformate în companii conform criteriilor Bologna, cu facultăţile din domenii umaniste comasate, dacă nu desfiinţate, programele de lucru de 12 ore de multe ori au o remunerație de 6 ore şi un dureros etc… Perplexitatea şi apatia în fața situației s-a transformat în rutina multor oameni. Frica de şomaj, lipsa unei minime solidarizări sociale cu cei concediaţi, masa imensă de lucrători care se agaţă cu disperare de menţinerea postului fiind dispuşi să accepte orice nivel de degradare a drepturilor şi condiţiilor de muncă, culpabilizarea indirectă a angajaților, viitorii disponibilizați, de lipsă de productivitate, încât ei înşişi au ajuns să simtă mai degrabă ruşine pentru situaţia lor decât indignare. Această situație a generat în ultimii doi ani în Spania o atmosferă de disperare lentă şi neputincioasă în care trâmbiţează un singur discurs ideologic: nu există altă alternativă decât strângerea curelei, aplicarea măsurilor de austeritate şi renunţarea la drepturile sociale – sănătate, educaţie, cultură – văzute deja ca nişte privilegii.

 În urma mai multor luni de indignare virtuală prin reţelele sociale, tinerii şi nu numai ei au decis să iasă în stradă: există şi nu se identifică cu un sistem care nu-i mai reprezintă, în care aşa numita democraţie serveşte intereselor financiare. Platforma democraciarealya, (Democraţie adevărată, acum!) a lansat propunerea de a participa la o demonstraţie colectivă în 60 de oraşe ale Spaniei pe data de 15 mai, cu deviza „Nu suntem marfă în mâinile politicienilor şi bancherilor” Deşi se credea ca vor fi mobilizate puţine persoane, se estimează că mai mult de 130 000 de oameni au ieşit duminică în stradă în toată Spania pentru a arăta că sunt cetăţeni, nu doar consumatori şi că doresc o schimbare nu doar cu un caracter electoral, ci o schimbare radicală a sistemului. „El capitalismo necesita un reset” (Capitalismul trebuie resetat) Nu nemulţumirea faţă de un partid sau altul, nu indignarea faţă de măsurile de austeritate, ci un alt model de societate şi sfârşitul sistemului politic bipartid au constituit baza revendicărilor. Menționez că în  Spania există două partide politice la nivel naţional care îşi dispută voturile: Partidul Popular, conservator, adept al politicilor neoliberale şi Partidul Socialist Muncitoresc Spaniol, aflat acum la conducere. În ultimul timp, datorită lipsei de coeziune a discursului oficial al partidelor politice, platformele Internet s-au transformat într-un spaţiu de dezbatere şi solidarizare pe măsură ce tot mai multe organizaţii au aderat la manifestul mișcării democraciarealya, printre care şi ATTAC. Rezistenţa mişcării și amploarea ei rezindă în faptul că nimeni nu-i reprezintă pe indignaţi. Nu există o ideologie concretă în spatele mișcării, ci doar dorința a mii de oameni de a schimba o situație considerată de discursul oficial ca fiind sigura posibilă. Circulând în reţea, indignarea se gestionează şi se propagă de la sine, nu este direcţionată sau canalizată de un anumit partid politic, ci e o „revoluţie a bunului-simţ” împotriva unui sistem cinic faţă de cetăţeni. Tot mai multe persoane devin conștiente de necesitatea abordării critice a sistemului actual.

Demonstrația din data de 15 mai, numită de mass-media din Spania 15M, nu a fost o demonstraţie apolitică, așa cum presa oficială a încercat să o discrediteze, ci o demonstraţie împotriva sistemului văzut ca unic detonant al crizei. S-a cerut votul responsabil pentru alegerile de duminică şi participarea la vot. Manifestaţia nu a fost organizată de niciun partid politic, nici de sindicate. Miile de oameni care au ieşit în stradă au diverse ideologii, însă protestul lor vizează însăşi fundamentul unei democraţii în care cetăţeanul simplu nu mai este băgat prea mult în seamă. Se revendică drepturi de bază: locuinţă, sănătate, educaţie şi încetarea speculei cu prețul materiilor prime și al alimentelor. Deşi au fost acuzaţi ca nu sunt în stare să propună mai nimic, manifestul platformei are mai multe propuneri concrete decât programele partidelor angajate în cursa electorală, care doar îşi atribuie rolul de manageri ai ieşirii din criza economică, fără a concretiza prea mult şi metodele. Voi cita câteva dintre propunerile manifestului democraciarealya.es:

1. Eliminarea privilegiilor clasei politice.

2. Controlul şomajului

Siguranța locului de muncă: interzicerea concedierilor colective sau din motive obiective în marile companii care înregistrează beneficii.

3. Dreptul la locuinţă

Se propune exproprierea de către Stat a stocului de locuinţe care a fost construit în timpul perioadei de boom imobiliar şi care nu s-au vândut, pentru a fi distribuite în regim de închiriere. 

În Spania există peste 1 milion de locuinţe construite în timpul boomului imobiliar care nu au fost vândute şi care continuă să aibă preţuri inaccesibile pentru majoritatea populaţiei. În acelaşi timp, tinerii locuiesc cu părinţii până la vârste înaintate datorită chiriilor excesive.

4. Servicii publice de calitate.

Serviciile sanitare publice sunt parţial privatizate, se reduce bugetul destinat acestora de către Administraţiile publice, obligând indirect cetăţeanul să aleagă asigurări private.

5. Controlul entităţilor bancare.

Se propune ca entităţile bancare care au dificultăţi să fie naţionalizate pentru a se constitui o bancă publică cu un control social. De asemenea, se solicită restituirea către bugetul public a capitalului aportat băncilor şi impozitarea tranzacţiilor financiare.

6. În ceea ce priveşte fiscalitatea, se solicită creşterea impozitelor aplicate băncilor şi marilor capitaluri.

7. Libertatea cetăţenilor şi democraţie participativă

8. Reducerea cheltuielilor militare.

După demonstraţia de duminica trecută, în cursul săptămânii au continuat protestele în pieţele oraşelor, cu o afluenţă masivă în Madrid şi Barcelona. S-au instalat corturi și s-au organizat mese de dezbateri în piețe, participanții provenind din diferite asociații și având diferite platforme revendicative. La nivel instituţional, politicienii nu au fost capabili să înţeleagă nimic din ce se întâmplă: dacă mai întâi spuneau că protestatarii nu merită băgaţi în seamă, fiind utopicii dintotdeauna care nu şi-au găsit locul în sistem, ulterior i-au considerat periculoşi, tineri fără propuneri (da, vă înţelegem, sunteţi indignaţi, dar ce propuneri aveţi?, întrebau formațiunile politice), pentru a pune în final în funcţiune marketingului electoral (noi avem aceleaşi revendicări ca şi voi, ne daţi un vot?). Între timp, pieţele s-au transformat într-un spaţiu de discuții responsabile și fără incidente. Manifestanții au atras atenția de la început că nu se vor tolera acte de violență care ar da o justificare forțelor de ordine pentru a interveni. Comisia electorală centrală, atât în Barcelona, cât și în Madrid a interzis manifestațiile în timpul acestui sfârșit de săptămână. Dat fiind că suntem în plină campanie electorală, poliția nu intervine, chiar dacă avertizează că sunt manifestații ilegale. În Plaça Catalunya din Barcelona, deşi concentrarea de persoane este inferioară celei din Plaza del Sol din Madrid, este un du-te-vino de oameni: tinerii propun măsuri, se râde mult, se participă, se comentează, se aduc alimente celor instalați în piață, oamenii se simt din nou împreună. Persoanele în vârstă îi încurajează să nu renunțe la proteste. Tocmai pentru a arăta că indignarea nu aparține doar tinerilor sau anumitor colective, familii întregi cu copii au venit în piață. Protestatarii sunt simplii cetăţeni, până acum umiliţi sau deconectaţi complet de o realitate care nu-i mai reprezintă. Oameni încep să dialogheze, să se indigneze, să devină conştienţi de faptul că puterea le aparţine, că trebuie să vorbească, că au nevoie, ca într-un gest de recuperare morală, să spună că ajunge.

„Este sistema no me reprezenta” (Acest sistem nu mă reprezintă”), „Pienso, luego estorbo” (Gândesc, apoi deranjez”) „Sin tu voto, no son nada” (Fără votul tău, ei nu sunt nimeni.), „La llaman democracia y es Botin” (Îi spun democraţie şi este Botin, Emilio Botin fiind preşedintele băncii Santander Central Hispano).

În mijlocul protestelor care s-au desfășurat în fiecare noapte în piață se simte entuziasmul şi mai ales un nou aer de solidaritate, atât de minată până acum de isteria consumului şi a competitivităţii. Şi dacă tot vine vorba de solidaritate în vremuri de globalizare, pe când o globalizare a indignării? Indignaţii din pieţele din Madrid şi Barcelona, în ciuda acuzaţiilor care li se aduc, ştiu foarte bine ce vor: „No quiero un I-pad nuevo, quiero una vida nueva” (Nu vreau un I-pad nou, vreau o viaţă nouă).

 

81 răspunsuri la „Nu suntem marfă în mâinile politicienilor şi bancherilor”

  1. Igor spune:

    Aceasta este prima publicatie romaneasca ce semnaleaza protestele de pe tot intinsul Europei.

    • nos spune:

      Dimpotriva, cred ca este chiar ultima publicatie care o face!
      Dar nu-i nimic, e foarte bine ca le semnaleaza si mai ales ca discuta si propunerile.
      Desi, la capitolul somaj, de departe cea mai interesanta (si neamintita in articol) mi se pare propunerea de stimulare fiscala a companiilor care isi reduc sub 10% ponderea contractelor de munca temporare.
      http://democraciarealya.es/?page_id=234

      • humanist spune:

        @nos: “de departe cea mai interesanta (si neamintita in articol) mi se pare propunerea de stimulare fiscala a companiilor care isi reduc sub 10% ponderea contractelor de munca temporare.”

        și mie mi se pare interesantă chestia asta.
        da’ mecanismu’i tot capitalist (stimulare fiscală, nu limitare legală). deci tot un petic. din petic în petic o să’mbătrânim cu toții în aceeași mocirlă.

        • nos spune:

          Pana acum, singura preocupare a celor iesiti in strada a fost sa se adune cat mai multi oameni, cat mai multe propuneri si ele sa fie reprezentative pentru cat mai multi spanioli. Nu toti “indignados” sunt de stanga, cu atat mai putin comunisti. Daca ar fi vrut un grup mic de radicali sa-si impuna ideile asupra tuturor, atunci n-ar mai fi existat nici masa mare de manifestanti si nici sistemul de adunari “acampadas”, care genereaza liste locale cu propunerile cu sustinerea cea mai larga si le propun mai departe, pana rezulta un program unic, acceptat de majoritate.
          Acel program unic NU exista inca; Democracia Real Ya nu e deloc singura platforma cu propuneri. De exemplu, lista cu propuneri provizorii ale adunarii din Puerta del Sol:
          http://madrid.tomalaplaza.net/2011/05/20/propuestas-20-mayo/
          Exista sustinatori ai unei liste si mai sumare, cu numai trei puncte de baza, tocmai din dorinta ca la ele sa se poata ralia cat mai multi oameni:
          http://www.outono.net/elentir/2011/05/22/una-salida-para-la-incipiente-crisis-en-el-15-m-los-3puntosbasicos/

          • humanist spune:

            @nos:
            ” 1 – Reforma de la Ley Electoral para que todos los votos de todos los ciudadanos de España, vivan donde vivan, cuenten igual en el reparto de escaños.”

            pare a fi o problemă parctică și locală Spaniei, deci nimic de principiu

            ” 2 – Verdadera separación de poderes: Independencia total de la Justicia del poder político y reforma del Senado para que tenga un papel real y no siga siendo un mero trámite para el Congreso.”

            “separarea puterilor” e imposibilă într’o societate în care averea personală e nelimitată: efectu’i că “puterile” se separă unele de altele da’ nu se separă și de bogați, din contră.

            ” 3 – Regeneración política: Listas abiertas, supresión de la financiación pública de los partidos políticos, inhabilitación perpetua para cargos públicos condenados por corrupción, supresión de los privilegios injustificados que conllevan los cargos políticos, publicación de sus patrimonios personales antes y durante el ejercicio de sus funciones, etc.”

            sistarea finanțării publice a partidelor? pericolu’i în finanțarea privată a partidelor, c’aia nu poate fi în principiu monitorizată și, în capitalism, nu știi ce votezi când o faci. asta mi se pare o copilărie.

            în total, pe baza celor 3 puncte, mi se pare o varză de twitter, un exercițiu de pubertate.

            “Nu toti “indignados” sunt de stanga, cu atat mai putin comunisti.” sigur, da’ văd că zice “Animan a abrir el movimiento a la gente de derechas”, deci partea principală a “mișcării” e de stânga, deși mi’e cam rușine cu propunerile pe care le’au făcut.

            apoi nu văd ce sens are revolta unui tip de dreapta? doar trăim în capitalism, și ăștia’s liberi să fie bogați și să’ntreprindă că’s tare inteligenți prin autoeducație. ș’atunci la ce s’ar revolta?

            în fine, zic că deocamdată’i doar coolism, nu sună serios și nu pare că participanții s’au gândit vreodată la a defini/localiza care’i problema.

            așa c’adaug și io: jos colesterolu’!.

          • nos spune:

            @ humanist
            aia cu “Animan a abrir el movimiento a la gente de derechas” e fiindca au iesit certuri, previzibil: unii zic ca astia din Madrid sunt “ultraizquierda” si ca sunt manipulati de comunisti, ceea ce iti dai seama ca-i discrediteaza imediat ca miscare declarata drept nepartinica. Parerea mea e ca fie se rupe miscarea si se delimiteaza o tabara mai radicala (dar nu stiu cat de radicala) si una moderata (cu revendicari axate pe sistemul electoral si privilegiile juridice ale politicienilor, adica lucruri pe care le vor si cei de dreapta), fie o sa rezulte un program unic foarte incluziv, cu cateva revendicari generale.

          • ghitza frunza spune:

            Asta cu finantarea partidelor pune capac. Adica vine nea mogulu care a deturnat fonduri publice sau a exploatat ignoranta si saracia majoritatii, finanteaza un partid, apoi bate cu pumnu’n masa:” ba hahalerelor (bizonilor), eu v-am luat banii ca sa fac politica asa cum vrea muschiul meu atotputernic decorat cu vene prin care curge singe albastru, pentru ca voi habar n-aveti ce vreti sau ce puteti. Ciocu mic si ne vedem dupa 4 ani. Care are ciocu mare si ma pune in pericol poate sa stea la dreapta mea. Ceilalti duca-se dupa Marx, ca ala e mort, n-are partid, deci nu e periculos.”
            A dreaq democratie: si-o face bizonu singur, no bullshit!

  2. Sanda spune:

    multumim, Corina Tulbure
    potrivit nume :)

  3. Cezar spune:

    Asteptăm şi relatări din Franţa, Italia şi Germania unde s-au extins protestele.
    Cu stimă pentru CriticAtac,

    Cezar

  4. Marius Tudor spune:

    De acord, dar apoi musai sa incepem sa lucram si sa ne organizam pentru un protest al nostru

    • Sanda spune:

      Adunarea generala DEMOCRATIE REALA ACUM
      http://www.facebook.com/event.php?eid=175184992535000

      • humanist spune:

        “Facebook Login
        You must log in to see this page.”

        revoluționari cu cont pe facebook, la ce’i bun Internetu’, un loc deschis oricui, dacă nu’i pe el și un țarc pt. revoluționari, reclamagii, băutori de bere și mâncători de semințe, la care tre’săți faci cont să participi la revoluție. jalnic. cre’că d’asta s’a inventat în România expresia “de fiță”.

        e d’un ridicol, adunarea asta a lu’ pește, de n’am cuvinte…

        • Sanda spune:

          stai lin, nu-i nici o conspiratie :) maine, h 20:00, pta unirii

          • humanist spune:

            @Sanda: trimiteți textu’ de pe pagina aia la CriticAtac, poate ajută ;)

          • ghitza frunza spune:

            chiar asa: e ciudat monopolul asta facebook asupra “miscarilor sociale” cu iz de libertarianism.
            „El capitalismo necesita un reset”
            vorba lui humanist: ce mi-e capucino cu scortisoara sau scortisoara cu capucino?
            da, stiu: dozajul. bla-bla. rezultatul: inca un chin de 1000 ani sa le iasa pe nas capucino si scortisoara consumatorilor (alternativ, fireste, ca e vorba de dozaj ;) ). capucino pe nara stinga, scortisoara pe dreapta.

          • Marius Tudor spune:

            ghitza frunza, humanist, nici pe mine “revolutionarii de tastatura” care vor sa indoaie capitalismul cu apa nu ma gadila intr-un mod placut. Revolutia nu va fi feisbucuita si nici tweetuita. E doar un mod de a crea legaturi slabe intre oameni si, mai grav, de a-ti da impresia ca faci ceva cu greutate cand de fapt faci pur si simplu networking (http://www.newyorker.com/reporting/2010/10/04/101004fa_fact_gladwell). E esential sa ne cunoastem si sa discutam, si nu doar intre noi, cei deja convertiti (mai mult sau mai putin).

          • ghitza frunza spune:

            Cind ai drum la Piatra Neamt ma anunti si iti garantez ca ne cunoastem daca vrei. Eu n-am bani sa trec strada, dar sa mai vin la Bucuresti sa fac revolutie… (PC-ul de pe care tastez l-am cumparat cu banii cistigati in Italia pe santiere capitaliste – mai civilizate ca astea romanesti, dar nu in tara mea de origine). Network am prin amabilitatea familiei care ma intretine. In mai mult de 10 ani de munca am avut salar minim sau putin mai mare decit cel minim, iar sanse pentru un viitor mai bun in capitalism…se vede cite sint. Nu astept sa faca altii revolutie pentru mine, dar nu am backgroundul potrivit sau capacitatile potrivite pentru a organiza ceva. Ca cetatean cu opinii cit de cit iesite din cadrul colaborationist as participa la o miscare ca cea din Spania. Din pacate in Piatra Neamt nu prea vad ce as putea face decit sa arunc cu chiatra-n pinalti si sa strig “hotii!”. Totusi
            cobloger@gmx.co.uk
            poate au altii idei mai bune…

        • nos spune:

          Cu exceptia solidaritatii cu arestatii din Spania, eu nu vad acolo nicio idee, dar chiar niciuna, serios!

          “Sintem simpli cetateni care ne-am adunat liber si voluntar. Fiecare dintre noi a decis, dupa adunarile de duminica, 15 mai, ca este determinat sa continue lupta pentru demnitate si constiinta sociala si politica.

          Nu reprezentam nici un partid politic sau asociatie.

          Sintem uniti numai prin cauza schimbarii.

          Sintem legati prin solidari tate de cei care nu pot veni acum cu noi.

          De ce sintem aici?

          Sintem aici pentru ca dorim o noua societate care pretuieste viata mai mult decit interesele economice si politice. Cerem o schimbare in cadrul societatii si o crestere a constiintei sociale. Sintem aici pentru a arata ca oamenii nu au adormit si vom continua sa luptam… pasnic.

          Sintem alaturi de prietenii nostri care au fost retinuti pentru participarea la aceste adunari si cerem eliberarea lor imediata fara inculpare.

          Toate acestea le vrem si le vrem acum. Daca esti cu noi, vino alaturi!

          E mai bine sa risti si sa pierzi decit sa pierzi fara sa fi riscat!”

          • humanist spune:

            @nos: “Sintem aici pentru ca dorim o noua societate care pretuieste viata mai mult decit interesele economice si politice.”

            presupun c’asta’i ce scrie pe facebooku’ mișcării românești.

            zic că’i un început bun, în linii mari cam asta vreau și eu. dracu’i în detalii, iar detaliile data viitoare :) .

            “Sintem alaturi de prietenii nostri care au fost retinuti pentru participarea la aceste adunari si cerem eliberarea lor imediata fara inculpare.”
            frumos, un exercițiu social de solidaritate nu strică niciodată.

            la câte pretenții (n’)aveam nu’i chiar rău.

          • nos spune:

            Da, asta scrie. Frumos era insa macar sa actualizeze faptele, ca sa se stie clar despre ce e vorba. Arestatii au fost deja eliberati de cateva zile, problema lor acum e sa ceara sa nu fie inculpati si sa dea in judecata politia pentru rele tratamente.
            A mai fost o convocare pe Facebook, facuta de altii si cu un text mai elaborat si mai “local” despre lipsa de optiuni intre PSD-PNL-PDL-etc, pentru 21 mai la ambasada Spaniei. Dar acolo nu mai e nicio actualizare, cu exceptia unui spaniol care intreaba daca a venit totusi cineva, fiindca el a fost si n-a vazut pe nimeni.

    • Traian Ioan spune:

      Îsio nebun?
      Staţi liniştiţi că vin ruşii şi ungurii peste voi ca în decembrie 1989.
      Vreţi să repetaţi istoria?

  5. ghitza frunza spune:

    Impresionant. Bravo lor, spaniolilor!
    Spre deosebire de grecii care cereau doar salarii mari, pensii si mentinerea stilului de viata consumerist, spaniolii au cerinte concrete (desi putin generalizate, dar importanta e mobilizarea anti-sistem). Probabil au invatat si din greselile grecilor. De aia e bine ca Europa n-a urmat imediat exemplul Greciei: a avut timp de gindire si de observare a fenomenului. Sper sa am ocazia sa particip la asa ceva si in Romania. (cit de curtind, fireste).

  6. humanist spune:

    frecție:
    1. Eliminarea privilegiilor clasei politice.
    limitarea averii totale personale ar fi suficientă, da’ n’o propunem că dacă tragem noi lozu’ la loterie atunci se poate discuta ce’i privilegiu și ce nu, postmodernismu’ ne vine’n ajutor.
    2. Controlul şomajului
    ok, se rezolvă, pen’cine vreți să lucrați?
    3. Dreptul la locuinţă
    în capitalism?! ce vorbești…vezi pct.2.
    4. Servicii publice de calitate.
    probleme practice care se rezolvă nu pe stradă ci pe hârtie.
    5. Controlul entităţilor bancare.
    în capitalism?! ce vorbești…
    6. În ceea ce priveşte fiscalitatea, se solicită creşterea impozitelor aplicate băncilor şi marilor capitaluri.
    adică mai facem o tură, pân’la tura următoare…dacă se aprobă :)
    7. Libertatea cetăţenilor şi democraţie participativă
    cu numele, da. păi nu erau liberi deja? așa mă făceau să cred pe mine, venit din totalitarismu’ socialist. mai facem o tură ș’aci. mai votăm un rând de partide care’or să rafineze semantica.
    8. Reducerea cheltuielilor militare.
    mda…cu scorțișoară vă rog.

    • berenger spune:

      n-am crezut c-oi fi asa tare de acord cu tine. cereri jenibile… si cat de antidemocratice…
      ”Se propune exproprierea de către Stat a stocului de locuinţe care a fost construit în timpul perioadei de boom imobiliar şi care nu s-au vândut, pentru a fi distribuite în regim de închiriere. ” nici mai mult nici mai putin. exproprierea se poate face in doua feluri: prin rascumparare (iar asta aduce intrebarea cine plateste. raspunsul evident, statul, adica fraierii de amarasteni care platesc noi taxe, achita noi imprumuturi si suporta noi deficite) sau fara rascumparare (caz in care e comunism in toata regula)

      • ghitza frunza spune:

        “(caz in care e comunism in toata regula)”
        Gata, cu asta ai speriat toate vrabiile din Piata Revolutiei. Luna asta ai salar dublu. Bravo!

        • berenger spune:

          hai sa zicem ca nu e comunism, e democratie in toata regula. ce nu inteleg atunci de ce nu facem o lege sa-ti exproprieze si tie casa, de exemplu, daca tot ti se pare asa de in regula.

          • ghitza frunza spune:

            care casa?
            Oare “neo-comunistii” astia de azi ar lua casa unui om care locuieste in ea? Am inteles ca ei cer ca acele locuinte care stau neocupate sa fie date in folosinta de catre stat. Ca mosierii si proprietarii de imobile nu vor sa renunte la “agoniseala lor de o viata” e de inteles. Dar de neacceptat, avind in vedere cum au obtint-o.
            Pina si animalele au o singura locuinta, chiar pradatorii. Numai omul isi permite sa se extinda la infinit fara o motivatie rationala, doar pe baza unei logici anti-comuniste bazata pe “libertate”, “democratie” si “economie de piata”.

          • berenger spune:

            ca de obicei, ai probleme cu logica. comparatia ta cu animalele e ceea ce este, una falsa, tocmai pentru ca suntem oameni si nu facem niste vizuine. si fiindca suntem oameni si avem nevoie de norme, spune-mi si tu cum stabilesti demarcatia dintre oameni carora le iei casa lor (stiu, dreptul la proprietate e un moft) si oameni carora nu le iei casa. daca dupa ce le-ai luat casele si le-ai impartit la cei care nu au, tot mai raman oameni fara case (si vor ramane), ce vei face? vei intra in casele mari, luand cateva camere ca sa le imparti la toti? si cand nu vor ajunge, CE vei mai face? vei deporta proprietarii ca sa ajunga casele? drumul asta a fost facut odata. ai murit cateva zeci de milioane de oameni. vrei sa pornim inca o data pe un asemenea drum?
            tine cutia pandorei inchisa. e mai bine…

          • ghitza frunza spune:

            Ca de obicei, cineva are probleme cu interpretarea. Si pt ca e un obicei nu mai are cum sa ma surprinda.
            Societate inseamna o comunitate reglementata de niste reguli. Cind unii componenti ai societatii imi baga regulile lor pe git spunind ca alea-s sfinte si altele ar fi “abuzuri” in ciuda disperarii majoritatii in urma aplicarii lor (a regulilor sfinte), atunci avem o dictatura a proprietarilor care fac regulile.
            Nu cred ca cineva a spus ca cei care nu au acum o casa trebuie sa primeasca gratuit una de la cei care le tin “pe stoc” in speranta unei piete prielnice. Nimic nu e gratis pe lumea asta. Dar dreptul la egalitate de sanse si la o viata decenta pentru cei ce nu asteapta sa le pice (care muncesc) trebuie sa il aiba orice cetatean al planetei. Si dreptul la un loc de munca pe care sa nu-l creeze neaparat el sau vreun “filantrop” pe baza nevoilor artificiale. Acumularea stocului de locuinte se face tocmai pe lipsa acestui drept: cetateanul este aruncat singur in jungla deja stapinita de mai vechii capitalisti si papagalii lor (fii mindru!). Si accepta orice conditii de trai si de munca, pentru ca dreptul unora de a fi stapini (nerecunoscuti oficial, dar tabloidal cu virf si indesat) este inalienabil in tartacutele papagalilor. Cind unii bizoni incearca sa-i scoata pe ceilalti de sub hipnoza spunindu-le ca depinde de ei sa aiba o viata mai buna negociind noi reguli intre ei, se baga papagalii in seama ca sa faca ei zgomot si sa nu se mai inteleaga om cu om (sau bizon cu bizon, cum preferati).
            Concluzia: cu papagalii n-ai ce discuta, ei au deja ne-solutia. Programarea e facuta de secole: status quo.

          • berenger spune:

            bati campii! eu ti-am spus clar ce se intampla in momentul in care revendicarea ”expropriati casele nelocuite” se pune in practica. cat despre egalitatea sanselor, totul bine si frumos. mai greu de inteles cum ajungi de la ea la exproprieri.

          • ghitza frunza spune:

            “mai greu de inteles cum ajungi de la ea la exproprieri.”
            sansa de a avea un acoperis deasupra capului.
            greu…

          • berenger spune:

            da, pentru tine egalitatea de sanse e precum cosul cu jucarii a lui mos craciun

          • ghitza frunza spune:

            ai inteles tot. acum intoarce-te la basmul real “alba ca zapada, chiorul si piticul”.

        • Mortar spune:

          berenger, bai ingorantule, lasa’ma sa iti zic o poveste din spania?

          nu e nevoie de expropriere, manca’ti’as, doar in mintea dea aia ingusta.

          asta e povestea:
          berenger!
          domnule ignorant! lasa’ma sa’ti spun o poveste.
          multe din locuintele alea au fost construite pe terenuri luate cu japca de catre marii dezvoltatori imobiliari:

          http://news.bbc.co.uk/2/hi/7965912.stm

          ca sa iti dau un link bibisi si nu unul de spanioli lenesi stangisti.
          “Under current Spanish laws, developers can then demand that home-owners sell their properties at prices well below the market rate. If they refuse to sell, Mr Svoboda says, they may even have their houses demolished.”

          deci daca in spania ai legi strambe prin care marii afaceristi pot lua cu japca terenul ´celor mici´ si nu e nici o problema cu asta, care e problema cu statul sa ia cu japca de la afaceristii imobiliari. sa ii forteze sa vinda la sub pretul pietei.

          ca sa nu mai vorbim de beleoanele de euroi bagati de statul spaniol pt a salva afacerile imobiliare. pai daca dai bani sa salvezi un buzines ai devenit proprietar (cel putin pe un anumit procent din buzinez). ca pe piata, domle! la fel cum bizinisul aeroflot a salvat buzinesul malev deci a devenit proprietar. hai ca exemple pot sa iti dau la gramada.

          deci ce e comunist in astea? astea sunt regulile pietei: 1) dai banu ai devenit proprietar (intreaba’l ori pe Aligica ori pe orice bishnitzar din piata libera Matache) 2) legile de proprietate din spania spun ca proprietarii pot fi fortati sa vanda la subpretul pietei, iar imobiliarii s’au folosit de asta. deci si statul se poate folosi de aceleasi legi pt a forta mana imobiliarilor.

          • berenger spune:

            ”The report says Spanish legislation allowing developers to acquire private land below market rates breaches the European Convention on Human Rights.” ”deci si statul se poate folosi de aceleasi legi pt a forta mana imobiliarilor.” cu alte cuvinte, inlocuim o nedreptate cu alta. or tocmai asta e problema, statul a deformat piata, iar acum are probleme garla. ce noutate :)

            nu-ti scuz limbajul, asa ca e ultima data cand iti ofer un raspuns. nici nu meriti mai multe…

          • ghitza frunza spune:

            “or tocmai asta e problema, statul a deformat piata, iar acum are probleme garla. ce noutate ”

            Nu e o noutate. Dar o fi noutate pt tine cum a fost determinat statul sa faca asta? Capital, capital si iar capital ;)

          • humanist spune:

            @berenger: “statul a deformat piata, iar acum are probleme garla.”

            deci statu’i matricea originară la tine? iar piața are o formă divină?

            gâgă, statu’ capitalist scoate legile de care au nevoie cei cu bani. asta’i legea legilor în capitalism. dacă imobiliarii ș’au băgat banii (împrumutați sau nu) în bulă Statu’ capitalist trebe să le faciliteze cumva recuperarea. zis și făcut.

          • berenger spune:

            n-are piata forma divina. atata doar ca, in comparatie cu deciziile statului sta mult mai bine. cat despre felul cum se fac legile, pana se va popula pamantul asta cu sfintisori, va ma curge multe apa pe dambovita. numeste-mi un regim politic ce nu a creat legi in favoarea unei elite.

      • Dana spune:

        @berenger: este comunism în toată regula! Despre asta este și vorba. Și mi se pare normal să fie așa.

  7. Pingback: Europa nu doarme. Manifestaţiile din Spania. Gîndesc, deci deranjez « voxpublica | Platforma de comentarii, bloguri si opinii REALITATEA.NET

  8. Corina spune:

    Ups…se numara voturile si se pare ca partidele de dreapta vor castiga alegerile…Cum spunea Tamás…votul stangii e votul sperantei, votul dreptei e al fricii…si se pare ca frica a fost inculcata populatiei mult mai usor decat speranta…mai ales PP a mizat pe votul fricii (imigrantii care ne invadeaza, in Badalona a fost o isterie generala cu niste pliante care spuneau clar ca nu vor romani, somajul, noi stim sa fim economisti si nu cei de stanga etc etc…) In Barcelona victoria dreptei este istorica. (daca pana la urma iese CIU) Dupa Franco, in Primaria din Barcelona au fost numai cei din PSOE.
    Ce se va intampla cu democraciarealya? Sincer am mari temeri, mai ales in privinta demonstratiilor, desi vor continua amplasati in piete…si se incearca o organizare la nivel de cartier….azi pancartele inca rezistau: People of Europe, rise up! Sa vedem ce se intampla maine…

    • ghitza frunza spune:

      Din articol: “Menționez că în Spania există două partide politice la nivel naţional care îşi dispută voturile: Partidul Popular, conservator, adept al politicilor neoliberale şi Partidul Socialist Muncitoresc Spaniol, aflat acum la conducere.”
      Deci partidul socialist (si muncitoresc!) i-a adus la disperare pe muncitori si someri. Politica nu mai are nimic de spus in fatza capitalului. Spania trebuie sa urmeze drumul Greciei, Romaniei, Portugaliei: imprumut la FMI, austeritate, bla-bla.
      Social-democratii europeni au adus UE in pragul ruinii, mai exact cetatenii nascuti in UE, la disperare. Pentru ca de zeci de ani se incurajeaza somajul prin nereglementarea imigratiei.
      Daca ati fi spanioli si ati vedea cum creste numarul angajatilor straini (din UE sau nu) si scade nr angajatilor spanioli, ati tacea si inghiti pt ca nu e corect politic sa gindesti ca imigratia are rolul ei negativ in aceasta ecuatie? Aici nu mai e vorba de fitze rasiste sau xenofobe, e vorba de supravietuire.
      De ce se intaimpla toate astea? O analiza realista s-a evitat pina acum, mai ales din partea stingii. Pentru ca cineva a facut ca stinga sa fie radicala exact in directia gresita, adica in paguba cetateanului: pro-imigrare, dar in paralel cu ignorarea imbecila a nevoilor propriilor cetateni. Asta miroase a conspiratie. Parca ar fi niste lanturi invizibile ce paralizeaza stinga sa-si faca treaba. Cetateanul european este in minoritate in privinta prioritatilor stingii: minoritatile sexuale sint mai importante, animalele la fel, imigrantii si alte minoritati. Nici macar cind a aparut criza asta dementa nu s-au trezit: lasa ca ii vor speria fascistii cu extremismele lor si tot cu stinga vor vota. Au luat-o’n freza. Dar asta face parte din scenariu. Iar majoritatea politicienilor de stinga habar n-au ce caraghiosi sint in ingimfarea lor, in credinta lor ca populistii nu vor cistiga urmatoarele alegeri.
      Personal ma bucur de asta, pentru ca cetatenii vad mai clar ce inseamna capitalismul. Daca nici acum, cu stinga care ridica mingea la fileu dreptei, nu se trezesc, bizonii isi merita soarta.

      • humanist spune:

        @ghitza: iar ai scris un text citabil :)

        “Asta miroase a conspiratie. Parca ar fi niste lanturi invizibile ce paralizeaza stinga sa-si faca treaba.”

        păi pen’că’i mult mai lejer să vorbești despre drepturile omului în abstract și să te chemi de stânga. când îi vorba de chestii practice, las’ birocrația/partidele să scoată castanele, apoi dai ochii peste cap că nu așa trebuia, corupția etc. și uite’așa’i stânga-de-media’n capitalism, social-democrația, cum îs “științele politice” sau “economia”, ori nu prezicem nimic, să nu ne facem de cacao, ori prezicem orice, așa’ncât orice s’ar petrece am avut dreptate.

        “lasa ca ii vor speria fascistii cu extremismele lor” dacă nu i’a sensibilizat capitalismu’ pân’acu’, de ce i’ar speria fasciștii? pofta de tăiat în carne vie crește, greu doar de hotărât a cui.

        “Personal ma bucur de asta, pentru ca cetatenii vad mai clar ce inseamna capitalismul.” mă tem că nu: dacă cel mai radical panou zicea “să resetăm capitalismu’”, mai e cale d’un miliard de capuccino până la “jos capitalismu’“.

        să’l reseteze, că doar tot ei o să’l trăiască și p’ăla.

        • ghitza frunza spune:

          “lasa ca ii vor speria fascistii cu extremismele lor”
          prin asta vroiam sa arat cum gindeste social-democratia actuala: s-a culcat pe o ureche dupa toate abuzurile cacaniilor. si le prevad un somn mult mai lung decit si-ar imagina ei vreodata: ori se reseteaza sistemul (upgrade, update, schimbare totala), ori ramine cum n-am stabilit, adica ca amu.
          Si nu-mi pun mari sperante in rezultate imediate in Spania, dar poate restul Europei va trece la pasul 3 (dupa Grecia si Spania). Adica la inlocuirea capitalismului. Avind in vedere ca prima discutie serioasa (pe acest subiect) pe siteuri romanesti a fost pe hotnews (nu pe criticatac), putine sanse sa fie o miscare de stinga. Doar daca se baga stingistii in seama cu arcanu’ pe acolo, ca altfel…
          Fitzosii cu diplome care sperau sa taie frunze la caini pentru simplul fapt ca au obtinut acea diploma, nu prea-i vad eu cerind cu adevarat de munca.
          Atitea diplome in filosofie si studii sociale si nu se gaseste un grup sa conceapa un sistem echitabil. Aici se vede valoarea lor…

      • kinn spune:

        Nu cred ca e nici o conspiratie. “De stanga” asta inseamna, incorporeaza in sine principiul egalitatii intre oameni (adica intre tine si imigrant) ca un pilon fundamental al ideologiei. Nu e o deturnare parsiva de ieri de azi, ci un pilon existent de la bun inceput, din sec. XIX. “People of Europe, rise up” e un apel la unitate trans-frontaliera din familia “Workers of the world, unite!”. Care vine, sigur, in diferite grade, dar in principiu cu cat mai multa egalitate, cu atat mai bine. Nu prea poti avea “People of Europe, rise up” in aceeasi fraza cu “People outside Spain, stay the fuck out!”.

        “Stanga” cu imigratie controlata strict si fara sustinerea minoritatilor de orice fel nu prea se mai cheama “stanga”, ba chiar seamana al naibii de mult cu un fel de “national-socialism” (nu in sensul nazist arian, ci in sensul ceausist-titoist: un stat totalitar cu egalitate absoluta in interiorul tarii + agresivitate si nationalism in relatie cu exteriorul).

        • ghitza frunza spune:

          kinn, poate sa nu fie o conspiratie…constienta. E doar capitalismul, asa cum tare iti place tie sa amintesti pe aci. Mai exact: capitalul la lucru. Stinga asta cu egalitatea pentru toti in capitalism e o himera. Daca ar vrea toti pamintenii sa emigreze in USA si daca s-ar face posibil asa ceva din partea autoritatilor, vom avea o apocalipsa in care bizonii se vor calca in picioare prin America de Nord, iar in restul lumii n-ar avea cine le asigura alora resursele de trai.
          Aceasta incurajare a imigrarii pare a fi o conspiratie tocmai pentru ca e o supapa pentru nemultumitii din coloniile imperiului. Astfel se mai elibereaza din presiunea de suportat de catre autoritatile locale coloniale. Popoarele in loc sa incerce rezolvarea problemelor pe plan local, unite impotriva asupritorilor (stiu suna arhaic, feudal, dar asta-i lumea in care traim – feudalism) evita confruntarea cu realitatea imediata si sacrificiul schimbarii, imbratisind himera “egalitatii de sanse” sau visul american, mai nou european.
          Dar caposii capitalisti ignora in acest timp nevoile propriilor popoare, astfel acestea devin un fel de minoritati in tarile lor de origine. Pe baza calmarii acestora in urma spalarii creierelor cu sloganuri “stingiste”. Dar cineva iar ignora un lucru: minoritatile emigrante nu trebuie sa devina o piedica in calea unui trai decent al nativilor occidentali, asa cum occidentalii (stilul lor de viata si colonialismul care il sustine) nu trebuie sa exploateze cu nesimtire resursele naturale si umane ale bastinasilor din colonii. Pentru unii poate parea un schimb pe piata libera: voi ne lasati sa va exploatam resursele, noi va lasam sa acumulati capital din munca prestata pe plantatiile noastre in conditii occidentale. E un compromis intre occident si autoritatile coloniilor pentru mentinerea coruptiei si nivelului scazut de trai acolo in vederea continuarii “fructuoasei prietenii”.
          Daca popoarele nu ar avea supapa emigrarii in “paradisul” occidental vor incerca sa faca ordine la ele in curte. Dar asta inseamna “jos capitalismul“, deci…ramine cu s-a stabilit ;)
          E mai profitabil fascismul, adica aparenta supravietuire a celui puternic, decit adevarata egalitate de sanse intre oameni, grupuri de oameni, popoare. Iar asta vine chiar de “sus”, pe filiera religioasa sau din virful piramidei pamintesti, pe filiera “stiintelor-economice” ale “pietei libere”.
          Deci capucino+scortisoara = out!

          • kinn spune:

            Inegalitatea dintre tari nu e cauzata doar de capitalismul parsiv. Uite cartea premiata de CriticAtac, “Acumularea decalajelor economice ale Romaniei fata de Europa”. E cel mai bun exemplu. E un proces istoric complicat, care nu se prea potriveste cu teza ta, care in esenta este “toate tarile au potentialul de a fi exceptionale, dar capitalistii rai exploateaza unele tari si le saracesc, apoi incurajeaza oamenii de acolo la imigratie pentru a-i tine sub control si pe oamenii din celelalte tari”. Or fi tendinte in acest sens, poate in ultimii ani, nu neg, dar le cred neglijabile la scara globala.

            Intotdeauna oamenii s-au dus acolo unde le este mai bine. Unii au incercat si “sa faca treaba la ei acasa”, altii au preferat sa se mute. Tu preferi sa vezi o mana obscura care asupreste pe occidentali, asupreste pe ne-occidentali, si ii impinge pe ne-occidentali la imigratie pentru a le da impresia occidentalilor ca le e bine. Cam multa putere pentru o singura mana. Eu zic ca nu trebuie repudiata explicatie cea mai simpla (macar pana la proba contrarie, care lipseste): in tarile capitaliste se traieste mai bine, in celelalte nu, oamenii vor sa vina sa traiasca si ei bine.

            Ubi bene, ibi patria. Asta nu e o vorba capitalista.

          • ghitza frunza spune:

            N-am spus degeaba ca e un chin sa discute cineva cu tine. Stii tu ca eu prefer ceva? Iar vad un patern al discutiilor cu patrupezii, pardon, tragatorii de linii drepte. Ce mica e lumea!
            Eu nu prefer sa fie asa, dar “mina invizibila a pietei” n-am inventat-o eu ;)
            Iar faptele, realitatile astea din care se trag concluzii nu sint preferinte ale mele, eventual ale atot-puternicilor capitalisti ;)
            N-am absolutizat rolul imigratiei in acest haos din capitalismul european, dar am tras o concluzie personala. Ca preferi sa nu o accepti ca fiind realista e treaba ta, dar nu-mi spune mie ce prefer.
            Ai redus totul la preferinta ta de a duce discutia in derizoriu: “Cam multa putere pentru o singura mana.”

            Si, in ultimul rind, tin sa-ti amintesc ca de la “explicatia” ta simpla din penultima fraza am pornit in argumentatia mea. “explicatia” e de fapt efectul celor descrise de mine. Instrumentul este capitalul care mentine metodele pentru a se obtine efectul. Problema e ca efectul s-a dus dracului, aburii au fost imprastiati si a fost inlocuit cu alt efect, cel trait acum.
            Mare chin…

          • kinn spune:

            Cand dai la o parte explicatia simpla (ubi bene ibi patria) pentru explicatii mai complicate, ai nevoie de dovezi solide contra primeia. Iar tu nu le ai dat. Ergo, trag concluzia ca e vorba de preferinte personale.

          • ghitza frunza spune:

            “Eu zic ca nu trebuie repudiata explicatie cea mai simpla (macar pana la proba contrarie, care lipseste): in tarile capitaliste se traieste mai bine, in celelalte nu, oamenii vor sa vina sa traiasca si ei bine.”

            asta e citatul din comentariul tau

            in tarile capitaliste se traia mai bine din motivele si prin mecanismul descris de mine mai sus. s-a dus si mireasma asta. mai aveti altceva in afara de anti-comunism?

    • gheorghitazbaganu spune:

      E aceea am evitat sa imi dau cu parerea. Pe fondul nemultumirilor legate de capitalism, a cistigat un p[artid aproape fascist – partidul lui Aznar. S-a mai intimplat asa si in Ungaria, in 2006 era o manifestatie monstru (un fel de Piata Universitatii) la Budapesta contra socialistilor. Socialistii au pierdut, si cu votul pedepsitor al stingistilor (un prieten de-al meu de stinga spunea ca tocmai fiindca el e de stinga o sa voteze cu Fidesz) si acum in Ungaria e un regim rusinos semifascist. Sper ca spaniolii snu repete aceeasi greseala – sa fuga de dracu si sa dea de ta-su. Sau, cum zice un proverb rusesc : “Ia sa-mi scot eu un ochi, sa aiba soacra mea un ginere chior” – zice Ivan dupa o cearta cu soacra… Problema este: cum scapam de capitalism? Ideea Humanistului cu introducerea in constitutii a limitarii averii e frumoasa, dar nu imi pare fezabila.

  9. humanist spune:

    “cu facultăţile din domenii umaniste comasate, dacă nu desfiinţate, programele de lucru de 12 ore de multe ori au o remunerație de 6 ore şi un dureros etc…”

    ha ha ha, au susurat din fluier capitalismului pân’au devenit ce’au fost dintotdeauna, dispensabili; nu’i nimic rău că i’au comasat, poate le subție vocea umpic.

    să vină postmodernii domnule, să ne explice că susu’i jos și josu’i sus: capuccino cu scorțișoară e exact scorțișoară cu capuccino, care, paradoxal, nu poți să pui scorțișoară decât dacă se supendă noțiunea de capuccino.

    • humanist spune:

      unde’i eficiența capitalismului? eficiența animalismului omului față de om? am ajuns să ne căutăm prin buzunare de pensii, educație și sănătate și hârtie igienică, păi cu ce’i mai deștept capitalismu’ decât socialismu’ deci? AUD? pe datorie? datorie la cine?

      Rescrierea constituției, asta trebuie, uite câteva sugestii:
      1.Limitarea averii personale la o mărime egală cu valoarea unei vieți de salarii medii pe economie.
      2.Statu’ nu se poate împrumuta decât de la propria populație prin taxe, nu prin mecanisme obscure.
      3.Educația, sănătatea, serviciile sociale sunt garantate de către Stat.
      4.Domeniul public se delimitează strict și explicit de piață.
      5.Transferu’ de resurse/valori între Stat/domeniu public și privat se monitorizează strict și explicit.
      6. Funcțiile publice se ocupă prin alegeri anonime (în care nu cunoaștem numele candidatului), pe bază de IDuri și istorii profesionale/CVuri;

      poftiți de mai adăugați la schița de constituție…

      • kinn spune:

        Poftim un mic exemplu despre eficienta capitalismului intr-un alt articol: inflatia de editorialisti lipsiti de continut a dus la disparitia ziarelor asa-zis “quality” si reorientarea publicului spre site-uri inteligente de tip CriticAtac. Ce vrei mai mult? E competitie, ai marfa proasta, dai faliment. Eficienta.

        • humanist spune:

          @kinn:
          “corecția” de care vorbești e un eufemism al vocabularului de piață: dacă o bulă durează 20 ani până se “corectează” piața, asta’nseamnă c’o generație de oameni au pierdut vremea, n’au trăit, în numele eficienței și înțelepciunii mâinii nevăzute. după “corecție”, în capitalism, tot prost și sărac ai rămas, doar cu 20 ani mai bătrân.

          CriticAtac, ș’alte bloguri (alea cu reclame nu’s bloguri), și netu’, sunt infrastructuri non-capitaliste; au legătură cu dispariția “ziarelor” doar pen’că’ mijloace mai curate de comunicare, nu pt. că’s mai “eficiente”. Cuvîntu’ eficiență e impropriu culturii. Mai mult, câtă vreme piața include credințe și contexte nemăsurabile, eficiența e la fel de improprie: n’are un înțeles decât pt. cel care câștigă din proces, și cel care câștigă din “piață” în capitalism e cel care are piața’n buzunar deja.

        • kinn spune:

          Vezi, de fapt trebuie sa precizezi clar ce intelegi prin “eficienta” pe care o pretinzi. Cum bine spui, e un cuvant impropriu culturii; se refera strict la valori tranzactionabile si cuantificabile exact (bani, munca, energie, chestii traductibile in bani). Iar in capitalism, stii bine, exista acest tip de eficienta este dus la extrem: totul se plateste. Nu primesti nimic pana nu convingi pe cineva sa dea bani pe produsul/serviciul/munca ta. Asta inseamna eficienta dusa la extrem. “Eficienta” verificata prin faptul ca altcineva este dispus sa-si cheltuie banii castigati “cu sudoarea fruntii” pe produsul/serviciul/munca ta.

          Cu alte cuvinte, daca socialismul ar fi dat bani ziaristilor pentru prostiile lor care nu se citesc, asta inseamna risipa.

  10. urcan spune:

    Rmarcabila analiza, mai buna ca pe multe siteuri occidentale
    Bravo!

  11. Pingback: Pentru ca nu tot ce zboara e digerabil « Marea abureala

  12. Mortar spune:

    berenger!
    domnule ignorant! lasa’ma sa’ti spun o poveste.
    multe din locuintele alea au fost construite pe terenuri luate cu japca de catre marii dezvoltatori imobiliari:
    http://news.bbc.co.uk/2/hi/7965912.stm
    ca sa iti dau un link bibisi si nu unul de spanioli lenesi stangisti.
    “Under current Spanish laws, developers can then demand that home-owners sell their properties at prices well below the market rate. If they refuse to sell, Mr Svoboda says, they may even have their houses demolished.”

    deci daca in spania ai legi strambe prin care marii afaceristi pot lua cu japca terenul ´celor mici´ si nu e nici o problema cu asta, care e problema cu statul sa ia cu japca de la afaceristii imobiliari. sa ii forteze sa vinda la sub pretul pietei.

    ca sa nu mai vorbim de beleoanele de euroi bagati de statul spaniol pt a salva afacerile imobiliare. pai daca dai bani sa salvezi un buzines ai devenit proprietar (cel putin pe un anumit procent din buzinez). ca pe piata, domle! la fel cum bizinisul aeroflot a salvat buzinesul malev deci a devenit proprietar. hai ca exemple pot sa iti dau la gramada.

    deci ce e comunist in astea? astea sunt regulile pietei: 1) dai banu ai devenit proprietar (intreaba’l ori pe Aligica ori pe orice bishnitzar din piata libera Matache) 2) legile de proprietate din spania spun ca proprietarii pot fi fortati sa vanda la subpretul pietei, iar imobiliarii s’au folosit de asta. deci si statul se poate folosi de aceleasi legi pt a forta mana imobiliarilor.

    hai ca m’ai plictisit

    • kinn spune:

      Legea asta e intr-adevar absurda daca e asa cum scrie in articol.

      Insa nu cumva legea a fost data stramb tocmai pentru a raspunde presiunii strazii de a avea case ieftine? Adica tot spaniolu’ de rand urla la guvern sa-i dea case bune si ieftine. Guvernu’, fraier ca orice guvern, ce sa faca, cedeaza si da o lege care defavorizeaza proprietarii de terenuri si favorizeaza (deci ieftineste) casele noi. Dar “bizonul” spaniol nu e multumit: unii le vor si mai ieftine (vezi cererea de expropiere), altii le vor mai scumpe (sunt din partea celor cu terenuri). Si cu totii isi dau mana si demonstreaza contra guvernului. E un exemplu foarte bun de legi strambate intentionat pentru a fi in folosul celor multi, de genul celor vehiculate prin comentariile de aici, care nu duc in final la nimic bun. Interventia statului in piata a dus la rezultate negative. Ce sa spun, sunt tare surprins … [ironic].

      Acuma sincer, nimeni nu sesizeaza contradictia intre nemultumirile tale (terenuri ieftinite cu forta pentru dezvoltarea de case cat mai ieftine, in dauna proprietarilor de terenuri) si nemultumirile prezentate in articol (exproprierea caselor nevandute pentru a le da apoi si mai ieftin)?

      • Mortar spune:

        nu draguta, legea asta nu a fost data la presiunea “strazii” (strada in spania isi ia batoane peste bot) sau a “bizonilor” care vor locuinte ieftine. pt ca in spania pretul locuintelor nu a scazut de cand a trecut legea ci a crescut….chiar f.f. mult….. aham, poate stii (poate iti amintesti) ca spania a avut cea mai mare bula imobiliara din europa.

        legea a fost trecuta la presiunea dezvoltatorilor imobiliari. unii din cei mai mari dezvoltatori imobiliari din europa. tot la presiunea dezvoltatorilor imobiliari autoritatile se faceau ca nu vad ca sunt sute de mii de muncitori ilegali pe santierele din spania. cat despre evaziunea fiscala a dezvoltatorilor (chiar si OECD si Franta a atras atentia spaniei in leg. cu asta) iarasi s-au inchis ochii.

        ia gandeste-te: la presiunea cui au facut guverne succesive chestia asta: la presiunea “strazii” sau a marilor dezvoltatori imobiliari. mhhhmmm, te pomenesti ca sarantocii aia au o putere teribila si ei sunt de vina, iar nu oameni care au facut miliarde din afacerile imobiliare ! intreaba-i pe sarantoci dupa ce isi iau bastoane peste gura pe strazile spaniei.

        sunt absolut plictisit si dezgustat de povestea cu pasarea vinei pe umerii saracilor pt legi strame si crush-ul economic. mai ales ca in ultimii 20 de ani venitul real al muncitorilor a scazut, pe cand veniturile celor din top a crescut exploziv. am pus un link pe aici, nu-l mai pun a doua oara.

  13. flic spune:

    ufff, din nou era revolutia sa triumfe….din nou alegerile si democratia strica totul…
    http://www.euractiv.ro/uniunea-europeana/articles|displayArticle/articleID_22938/VIDEO-Cea-mai-grea-infrangere-pentru-socialistii-spanioli-de-la-Franco-incoace.html

    • humanist spune:

      @flic:
      1.ești de tot râsu’ bre, când mă gândesc la bizonii manipulați de media la tine mă gândesc ca prototip: un partid cu eticheta de socialist care acceptă ce’a acceptat ăsta dela FMI, EU :i imobiliari, nu mai e de stânga demult. te’ai trezit să te bucuri după ani buni de când trebuia să te bucuri de fapt ca dreptaci.
      2.exact, alegerile și democrația au rezolvat’o :) mergi pe mâna invizibilă a pieței, nu te lăsa…

      • flic spune:

        vox populi, vox dei…..si sunt acri strugurii…

      • ghitza frunza spune:

        Pai el saracu’ depinde de mina invizibila. E degetelul ala cu care se scobeste piata libera in… zone umbroase. Iti dai seama dupa culoarea “revolutiei” (asta portocalie, cum care?) pe care au adus-o in romanica.

        • flic spune:

          tu de cine depinzi ? cumva de taxele si banii contribuabililor?

          • ghitza frunza spune:

            Pina nu demult eram si eu contribuabil, cu tot venitul meu de rahat (salar minim, la patron).
            Acum nici ala nu-l am, ca cineva face voodo cu maini invizibile iar rezultatele sint… uite-te-n jur :(

  14. ghitza frunza spune:

    Ia uitati ce sondaje cretine poate sa emane mina invizibila:

    “La întrebarea “Dacă s-ar înfiinţa din nou Partidul Comunist şi ar ajunge la putere, v-aţi înscrie în el pentru a vă păstra serviciul?” nu mai puţin de 11% din cei chestionaţi răspund: “Sigur că da”. Alţi 10% spun că “probabil” s-ar înscrie în PCR, în timp ce 61% resping categoric o astfel de posibilitate.”
    http://www.realitatea.net/un-bucurestean-din-cinci-s-ar-inscrie-in-pcr-cum-comentati_837837.html

    Deci comunismul, sistemul care asigura tuturor locuri de munca, ii face pe cetateni sa-si piarda locurile de munca. Cineva e disperat rau daca a ajuns sa comande astfel de sondaje cu astfel de intrebari ;)

    • gheorghitazbaganu spune:

      Stii ca in Romania au fost respinse 8 incercari de legalizare a unui partid comunist. Motivatia era Legea Sigurantei Nationale din iunie 1991, deci o lege pre- si anti- constitutionala.

  15. Pingback: Situaţia din Spania: temă de reflecţie « Gogea's Blog

  16. Pingback: Coordonate… « Dumitru Agachi’s Weblog

  17. Pingback: Spania-DEMOCRACIA REAL YA :”nu vreau un I-pad nou, vreau o viaţă nouă…..” Si Romania? « Ioanavram's Blog

  18. Pingback: Los Indignados – „El capitalismo necesita un reset” | Alex Imreh

  19. cristian florentin spune:

    Oo glumita din Ilf si Petrov
    O fetita cugeta – Cand o sa ma fac mare, o sa-mi insusesc toata cultura generala si-o sa ma fac casierita!

  20. Eddie spune:

    The voice of rtianoailty! Good to hear from you.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>