Asasinarea protestelor

Avertisment: Cele două idei, întreţesute, ale prezentului articol sunt: pericolul ca protestele să fie asasinate şi vina faţă de protestatari.

Nu neagă nimeni complexitatea; analiştii au evidenţiat copios: tendințele de manipulare anti-PSD; influența celor mai crude ideologii de dreapta explicită asupra unor „purtători de cuvânt” ai protestatarilor, dacă nu asupra unor protestatari ca atare; influențe externe și socoteli geopolitice (faimoasa mână a lui Soros) prin intermediul unor telectuali pro și contra protestelor; aceleași mesaje de dreapta și naționaliste și la vajnicii apărători ai guvernului acoperite doar cu promisiuni de îmbunătățiri explozive ale salariilor și chiar ale pensiilor; toți manipulați – și protestatarii și cei pro-guvern și PSD –; deci că „nu există nici o spontaneitate a protestelor”; sau, dimpotrivă.

Probabil că există și un anumit amestec al acestor tendințe și caracteristici. Dar Ordonanța 13 a existat. Ca şi toate celelalte încălcări ale principiilor de egalitate în faţa legii şi de severitate în pedepsirea corupţiei ca cerinţă de interes public.

Dar ceea ce este mai important este ce se întâmplă cu mintea și inima protestatarilor? Ce se întâmplă cu ei, cu cei pro-guvern și cu noi toți dacă află/aflăm că totul e o chestiune de manipulare? Oare toate judecățile noastre și aprecierile noastre morale sunt nule pentru că ele nu ar fi decât ecouri ale manipulării? Oare asta nu înseamnă deprecierea deplină a capacității lor și a noastră de judecare? Și oare această scoborâre a oamenilor în postura unor animăluți orientați de informația manipulată nu duce la pierderea lor ca oameni, inclusiv la re-orientarea lor disperată spre orice – și oricât de irațional și animalic – le-ar părea că le redă cât de cât stima de sine?

Analizele mele legate de proteste au în vedere tocmai consecința morală a deprecierii protestelor de către partizani pro-guvern/pro-PSD și ALDE/pro-stabilitate și, în aceeași măsură, de către analiști obiectiviști (mai degrabă de stânga). Dar, indiferent de numărul lor, și indiferent de confuziile de diferite feluri, și deci indiferent de sursele de influență asumate sau nu, protestatarii au întruchipat critica din punct de vedere moral a politicii capitaliste și a clasei politice. De aceea, se poate socoti că protestele pot reprezenta punctele de plecare ale unei mișcări de masă, inevitabil neomogene ideologic dar pline de promisiuni. Tocmai datorită acestor promisiuni ura împotriva protestelor este atât de înverșunată.

***

Fapte după 14 februarie

  • Şi, poate mai ales,renunţarea de către preşedintele Iohannis la referendumul anticorupţie anunţat de el.

***

Protestele şi stânga

Încă o dată: protestele au fost împotriva dezincriminării hoției demnitarilorși împotriva nerușinării lor în actele de guvernare, nu pentru a da jos guvernul și a pune unul PNL. Din multe motive (frica de critica protestatarilor împotriva întregii clase politice, slaba credibilitate şi incapacitatea PNL de a prelua guvernarea), conducerea PNL s-a delimitat clar de orice obiectiv de schimbare a guvernului. Lozincile anti PSD strigate de protestatari nu au reflectat doar indusa confuzie inițială a unei părți a protestatarilor, ci mai ales interesul tuturor celor doritori de dezincriminare a hoției de a reduce protestatarii la a părea o simplă masă de manevră a forțelor anti-PSD”. Dar argumentele protestatarilor – „ați distrus țara de 27 de ani” – pe de o parte, nu se refereau doar la PSD, iar acest lucru a fost subliniat de ei de multe ori, iar pe de altă parte, personificarea hoției în PSD nu trebuie să ne facă să ignorăm motivația morală profundă și absolut pozitivă din spatele acestei confuzii: și nu trebuie să ne facă să nu putem discerne între lucruri.

Obiectivele repetate ale protestatarilor

– „NIMENI sa nu fie mai presus de lege si NIMENI sa nu mai aiba privilegiul conditionarii prezentarii in fata justiei si cercetarii pentru infractiuni de acordul, avizul, raportul s.a.m.d. colegilor penali din Sparlament, Senat, colegii din CCR, CSM, CKT, sau cum s-ar numi gruparea!!!
Absolut TOATA lumea, de la asistatul social, pana la Presedinte, trebuie sa aiba raspundere precizata si sa poata fi trasa la raspundere, inclusiv DUMNEZEII din CCR, CSM, CKT s.a.m.d.
Faptele PENALE existente in cazier trebuie sa conduca automat, la interdictia ocuparii oricarui post platit direct, sau indirect, de la bugetul de stat” (un comentator din 4 martie); „DNA-ul trebuie sustinut. Insa ar trebui sa se faca vorbire si despre altele la fel de importante cum ar fi:eliminarea tuturor privilegiilor indiferent de categorie sociale,toate functiile de conducere scoase la concurs unde poate sa participe oricine indeplineste conditia postului si totul sa fie la vedere asa incat cel mai bun sa castige.Legea sa fie lege pentru toti si in penitenciare si acolo sa fie”gazduiti”in functie de fapte nu de statut social.Acolo este puscariasul X nu deputatul avocatul,primarul….etc.” (comentator, 5 martie); „CORUPTIE FARA CORUPTI ! vrea dl Tariceanu , adica cel care , caz unic, dupa cum ii place ca sa spuna , a dat averea tzarii pe mina la escroci – PATRICIU – cind era premier si de aceea spune ca GUVERNUL nu poate fi anchetat , fiind dincolo de orice banuiala .
Cind vor fi anchetati si acei demnitari care trebuie sa raspunda pentru distrugerea si disparitia economiei unei tari ca Romania in favoarea unor ticalosi , care astazi
ne dau lectii de morala , Tariceanu fiind unul din principalii vinovati ce au facut posibil JAFUL !” (comentator, 5 martie) –

arată că ele nu sunt îndreptate împotriva unui partid sau a unui guvern, ci împotriva practicii politice a întregii clase politice.

Socotirea de către protestatari că preşedintele Iohannis – până la pierderea procesului şi apoi până la amânarea referendumului anticorupţie –ar fi o autoritate politică pe care se pot bizui nu a însemnat decât la nivel superficial subordonarea lor faţă de dreapta explicită. În fapt, a fost vorba nu numai de corupţia mai mare a PSD şi de comportamentul său mai agresiv – în faţa căruia oamenii nu au avut decât soluţia de a ieşi în stradă – ci şi de nevoia de un fel de paternalism politic. Dar după fenomenele de mai sus legate de preşedintele Iohannis, oamenii au înţeles că trebuie să se bizuie doar pe forţele lor: deoarece ştiu că numai ei singuri se pot susţine.

Faptul că între lozinci este şi “PSD, ciuma roşie” nu arată numai confuzia (că PSD ar fi echivalent cu PCR) şi influenţa ideologiilor anticomuniste – promovate de 27 de ani de toate partidele, indiferent dacă înainte de alegeri PSD flutura întotdeauna un limbaj de stânga, căci şi astăzi are nu doar politici de dreapta, ci de-a dreptul conservatoare, susţinând Biserica şi „Casa Regală” – ci şi o concluzie, formulată prescurtat, desigur, şi prin vălul metaforic al dreptei, dar cu o certă motivaţie etică: dacă, aşa cum li s-a povestit şi aşa cum văd, „comuniştii” au încălcat principiile (pe care teoretic trebuiau să le susţină), nu erau ei de respins? Şi nu în numele elitismului de castă – indiscutabil de dreapta şi refuzat de către protestatari, cu toată apartenenţa lor socială, şi înlocuit cu meritul ca rezultat al culturii şi profesionalismului – ci tocmai în numele respectării principiilor de justiţie şi dreptate? Oare dacă PSD ar fi fost de stânga – cum susţine Ştefan Niţu, Romania: conflict within the ruling class spills out onto the streets in the form of mass protests, 08 February 2017, https://www.marxist.com/romania-conflict-within-the-ruling-class-spills-out-onto-the-streets-in-the-form-of-mass-protests.htm – nu ar fi trebuit să fie primul care să destrame lozincile anticomuniste? Şi dacă oamenii au cunoscut „comunişti” ca domnul Ion Iliescu şi „oameni de stânga” ca doamna Andronescu, cum să nu considere ei – încă o dată, lăsând la o parte educaţia anticomunistă făcută tocmai de către „comuniştii” şi „oamenii de stânga” – că acel comunism ar fi o ciumă?

Şi oare caricaturizarea protestatarilor manipulaţi de către multinaţionale şi fiind simple ecouri ale luptei grupurilor conducătoare pentru alocarea resurselor şi privilegii (Ştefan Niţu, ibidem; dar, AB, de ce s-ar opune guvernului serviciile mult hulite acum de către PSD, din moment ce mereu şi PSD, inclusiv acum, cu legea salarizării unitare, le-a copleşit cu privilegii?) nu duce o dată mai mult la îndepărtarea oamenilor de ideile de stânga? Oare a considera protestele drept ecouri ale raporturilor din sânul clasei conducătoare (ibidem), şi nu drept forme ale relaţiilor de clasă de dominaţie şi exploatare, nu este o copiere a perspectivei de dreapta care neagă tocmai aceste raporturi de clasă şi le reduce – cum face de-altfel întreaga clasă politică, inclusiv PSD – la „relaţii de comunicare”?

De aceea, nici lozinca opoziţiei tinerilor „middle class” faţă de săracii asistaţi social şi votanţi ai PSD nu trebuie nici absolutizată dar, poate, nici măcar preluată, chiar dacă apare la unii comentatori: deoarece această opoziţie este, pe de o parte, un clişeu propagandistic promovat – şi pentru simplitate şi scurtime – de către adversarii protestatarilor; iar pe de altă parte, o caricatură, deoarece protestatarilor împotriva decriminalizării hoţiei maimarilor manifestanţii adunaţi de către PSD la Cotroceni – şi cerând demisia preşedintelui (AB, oare această cerere nu e tot o încălcare a verdictului alegerilor, ca aceea pretinsă a protestatarilor?) – au răspuns nu la obiect, ci pentru „susţinerea guvernului-PSD”; nu sunt aceşti manifestanţi incorecţi, nerăspunzând raţional la problemă?

Dimpotrivă, tocmai nediscernând între filonul moral pozitiv care, în fond, arată o ’fierbere antisistem’ (Perry Anderson, în Le Monde Diplomatique, Mars 2017, p. 1) chiar sub forma unor lozinci de dreapta – care nu sunt totuși echivalente cu cele ale partidelor explicit sau implicit de dreapta și care, încă o dată, nu s-au asimilat protestelor, tocmai deoarece lozincile protestatarilor includ și critici ale întregii clase politice și ale ansamblului proceselor de rapt – și, pe de altă parte, confuziile care îl acoperă, și stânga contribuie, volens nolens, la distrugerea acestui filon moral pozitiv și a protestelor populației în general.

Nici stânga nu a văzut că încălcarea flagrantă a unor principii și legi de funcționare cât de cât democratică a societății – încălcare fără nici o rușine, tocmai pentru că se află în zona puterii protejate de întinderea ei – deci un „banal fenomen de suprastructură” este, indiferent de caracterul local al manifestării, în tandem cu fenomenele economice și sociale ale crizei de sistem și cu timpul presant al tuturor acestora: astfel încât nimeni nu mai poate să le rupă (încălcarea democrației și corupția de distrugerea economiei și de austeritatea socială) și nimeni nu mai poate să creadă că „întâi, ne ocupăm de politici sociale și pe urmă de forma politică”; după cum, nimeni nu mai poate să susțină că „dacă oamenii rezolvă chestiuni politice, ei nu mai sunt interesați să meargă mai departe”.

Nu: spre deosebire de dreapta explicită și implicită care au făcut totul pentru a stopa protestele – tocmai pentru că au înțeles foarte bine că astăzi sensibilitatea morală și grija pentru proceduri politice nu se mai oprește ușor din a critica practic în continuare – stânga a relevat în cea mai mare parte motivația tinerilor corporatiști cu iluzii de middle class in evolution și purtători ai prejudecăților de dreapta ce duc numai la caracterul limitat al protestelor și la subordonarea lor, conștientă sau inconștientă, față de diferite forțe de dreapta.

Iar prin acest mesaj, stânga a contribuit şi ea la delegitimarea protestelor.

Stânga nu a înţeles că protestele au reprezentat răspunsul popular la situaţia în care cei de sus „nu mai pot să conducă cu vechile mijloace” (adică, acum, încalcă şi legile pe care au fost nevoiţi să le ia înainte pentru a-şi asigura pacea socială şi o relativă credibilitate): tocmai pentru că nu au fost pentru salarii etc. ci pentru o minimă corectitudine în guvernare, protestele au sugerat – doar au sugerat, deocamdată – că este posibilă detronarea unei clase conducătoare maligne.

Independenţa de clasă pe care o cere orice luptă politică a celor de jos împotriva privilegiilor şi a injustiţiei are drept latură esenţială poziţia lor etică independentă. Dar oare protestele nu arată o asemenea poziţie etică independentă (din moment ce protestatarii critică întreaga clasă politică şi văd, cu disperare, că nu au încă alternative în această clasă)? Sigur că până la asumarea imperativului categoric al lui Kant – să nu tratezi pe nimeni doar ca mijloc, ci totdeauna şi ca scop – mai e drum de făcut, dar oare nu îl experimentează ei astăzi?

Fireşte, protestatarii nu au încă nişte obiective politice de amploare, nu leagă imoralitatea politică şi a justiţiei capitaliste de structurala injustiţie şi irosire economică, dar este limpede că dacă nu vor corupţie nelimitată şi nepedepsită, în egală măsură nu vor un stat poliţienesc. Cum a apărut mai sus, ei susţin DNA condiţionat şi, mai mult, au o mare nevoie – nu doar o imagine – de real stat de drept. Scopul lor a fost clar definit: de aceea protestele au şi avut putere de presiune şi, deocamdată, nu au devenit „conflicte hibride” posibil de a fi deturnate şi îmbrobodite. Oamenii au dovedit până acum că nu sunt masa de manevră a unor partide de opoziţie. Şi, fireşte, nu s-au opus prerogativei constituţionale a guvernului de a da ordonanţe de urgenţă, ci conţinutului Ordonanţei 13.

Sigur că protestele nu trebuie hiperbolizate: în primul rând, deoarece ele se opresc și natural, prin epuizarea fizică și psihică a participanților. Dar chiar pe acest temei, și dacă înțelegem că nu protestele sunt soluția, ci înlocuirea cauzelor structurale care generează problemele și politice și sociale și economice, protestele trebuie susținute și respectate (chiar dacă, desigur, le analizăm particularitățile și scăderile): adică, în nici un caz stânga nu trebuie să își dea mâna cu dreapta explicită și implicită în efortul de a minimiza și opri protestele. Iar mesajul „La ce bun? Oricum nu se schimbă nimic, ba chiar se înrăutățește” chiar asta a făcut.

Stânga s-a mișcat între analiza ex cathedra, obiectivistă, a structurii sociale și a tezelor ideologice și, pe de altă parte, supozițiile simplei manipulări externe care le-ar fi transformat în noi „revoluții colorate” contra „excelentei și fără de prihană guvernări a unei stângi naționale susținute de majoritatea populației” (http://www.collectif-communiste polex.org/bulletin/bulletin_149_art4.htm).

Stânga nu a înțeles că pericolul stingerii acestor proteste împotriva unei „simple” hoții politice este imens: tocmai pentru că astăzi are loc pregătirea pe plan mondial a unui nou război, tocmai pentru că această pregătire ca și distrugerea ultimelor achiziții de stat social au loc pas cu pas, dar în ritm accelerat, dacă disponibilitatea și încrederea de a se manifesta împotriva puterilor este asasinată, chiar nu va mai fi nici o ieșire.

Stânga a folosit și ea departajarea partidelor în care PSD ar fi de stânga: dar nu e asta o manieră de a induce confuzii aidoma celei făcute de dreapta explicită și implicită?

Și încă o dată: tocmai pentru că, pe plan mondial, continuă în ritm accelerat fuzionarea „elitelor” economice, politice, ale media, ale sistemului de drept și a celui universitar/academic, și tocmai pentru că antagonismul dintre interesul lor și, pe de altă parte, cel public este astronomic, protestele împotriva unui aspect sau altul nu trebuie minimizate ci, dimpotrivă, susținute și dezvoltate.

Ba chiar stânga nu ar fi trebuit persifleze propunerea organizării de jos a unui referendum – de care întregii clase politice îi e groaznic de frică, nu degeaba şi-a amânat preşedintele sine die propunerea – pentru a înscrie în Constituţie imprescriptibilitatea faptelor de corupție de orice fel (și inclusiv a faptelor conexe celor de corupție, ca abuzul în serviciu sau spălarea de bani). Deoarece tocmai întrebarea pusă privind imprescriptibilitatea faptelor de corupţie are un caracter de clasă, deci un sens independent de orice jocuri ale clasei politice, extrem de primejdios pentru aceasta.

Dau protestatarii dovadă de ignoranţă politică amestecată cu dezamăgiri şi speranţe utopice (Claude Karnoouh, ‘Bobos contre « sans-dents » ou la lutte de classe à la roumaine’, La Pensée Libre, No. 129, 5 mars 2017, http://www.lapenseelibre.org/2017/03/n-129-bobos-contre-sans-dents-ou-la-lutte-de-classe-a-la-roumaine.html)? Fără îndoială. Dar stânga trebuie să ajute nu numai printr-o critică detaşată, cum face un critic de artă asupra unui tablou, ci şi prin implicare.

Şi într-adevăr, şi autorul citat şi unii protestatari au subliniat că doar spectacolul paşnic şi inventiv al protestelor nu e suficient. Dar stânga trebuie să contribuie la depăşirea spectacolului.

***

Argumente pentru proteste

Înainte de toate, vocile partidelor de opoziţie, anti guvern, sunt, de fapt, și indiferent de pretextul real al încălcării democrației de către guvern, doritori să ascundă performanțele foarte slabe ale guvernelor/filosofiilor economice de dreapta.

Iar partizanii guvernului cred că unele performanțe puțin mai bune ale guvernelor PSD și ALDE ar compensa derapajele de la democrație și chiar le-ar minimiza. Or, şi trebuie subliniat de n ori: intențiile mai distributive ale guvernului nu legitimează încălcarea legilor, nici hoţiile, după cum promovarea – din păcate, mai mult în vorbe a – democraţiei de către opoziţie nu duce prin sine la dezvoltare şi bunăstare.

Decredibilizarea guvernului a fost plătită de el cu schimbarea ministrului Justiției. Dar din punct de vedere moral această plată a părut prea mică manifestanților: încă o dată, ei nu au vrut înlocuirea guvernului PSD-ALDE cu unul PNL, ci pur și simplu un alt guvern PSD care, cel puțin ca prezumție, ar fi necorupt/nu ar mai repeta încercările celui actual.

Poate că cererea manifestanților e prea mare. Dar chiar este? După standarde vechi/cumva ideale ale guvernării reprezentative, cererea nu e prea mare: „onoarea politică” a implicat până acum – pe plan mondial, desigur – demisia guvernului și formarea unuia nou. Dar astăzi criza – și de sistem și a politicii și economiei românești – este prea mare, ca și pericolul de a pierde totul (inclusiv ca urmare a aplicării unor „exagerate” legi capitaliste de corectitudine în guvernare), pentru ca să mai fie purtate vechile finețuri. Acum, presiunea neînduplecată, care pe care, cere ofensiva agresivă a incorectitudinii.

După cum, protestatarii nu au vrut desființarea Curții Constituționale – doar domnul Cătălin Avramescu, reprezentant al dreptei radicale, dorește asta (http://www.ziare.com/ccr/decizii/curtea-constitutionala-trebuie-desfiintata-1456174), dar dispariția unor instituții de control nu este un simptom al democrației; după cum doamna Alina Mungiu-Pippidi a considerat că obiectivul protestului din 5 martie pentru susținerea DNA ar echivala cu opoziția față de CCR, „deci față de statul de drept” (https://www.romaniacurata.ro/nu-demonstram-contra-curtii-constitutionale/) – ci reorganizarea sa astfel încât să nu fie nici dincolo de controlul public și cu o imunitate neîntemeiată pe nici un principiu constituțional democratic, deci, nici un instrument de slujire a intereselor clasei politice.

Manifestația de pe 5 martie a fost una explicit de sprijin al DNA, împotriva urâtei și vulgarei susțineri de către CCR a eludării legii de către clasa politică, deci tocmai pentru realizarea egalității în fața legii și pentru statul de drept: și oricât de idealiști ar fi manifestanții, guvernanții (sprijiniți de către partidele de opoziție tacit, ca PNL, sau vocal, ca Mişcarea Populară a lui Traian Băsescu) le-au oferit atâtea dovezi ale justeții indignării lor încât pur și simplu balanța înclină în favoarea lor, și nu a clasei politice:

– vezi refuzul CCR de a judeca pe fond ordonanța 13,

– proiectul de lege ca judecătorii CCR să fie urmariți penal, arestați, percheziționați, trimiși în judecată doar cu încuviințarea colegilor (http://www.ziare.com/politica/lege/proiect-judecatorii-ccr-urmariti-penal-arestati-perchezitionati-trimisi-in-judecata-doar-cu-incuviintarea-colegilor-1455954), proiect avansat după ce,

– pe 27 februarie, CCR a considerat că ancheta începută de DNA asupra modului de legiferare a Ordonanței 13 ar fi neconstituțională (http://www.ziare.com/ccr/decizii/ccr-a-admis-contestatia-lui-tariceanu-pe-oug-13-dna-a-perturbat-activitatea-guvernului-1455486). Și pentru că motivarea hotărârii CCR nu este dată încă, ar trebui să judecăm logic și să înțelegem că DNA nu și-a încălcat atribuțiile de a verifica fapte penale, căci ea nu a verificat constituționalitatea (CCR are această atribuție, dar desigur că nu poate să verifice faptele penale), dar în același timp nici o instituție, nici CCR, nu trebuie să fie în afara posibilității de a fi controlată. Mai mult, astăzi apare încă o dată nu doar caracterul istoric al principiilor democratice, ci şi interdependenţa lor într-un tot. De ex., verificarea penală şi cea constituţională nu se pot separa în mod absolut.

***

Să nu lăsăm ca protestele să fie asasinate

Argumentul fluturat cu dispreț elitist și de către PSD-ul „de stânga” și de către liberalii aprioric elitiști a fost mereu acela al conservatorilor: „nu ’ulița’ trebuie să guverneze, ci corpul politic prin instituțiile sale”. Numai că astăzi vechea fabulă a lui Menenius Agrippa despre funcția de neînlocuit a stomacului față de membre nu mai ține: deoarece, să ne amintim, după ani de încredere în sanctificatul corp politic de către democrație, după ani de încredere în alternanța rezultată în urma „alegerilor libere”, populaţia a ajuns la concluzia că „și ăștia-s hoți, și ăia-s hoți”; dar oamenii sunt blânzi, timorați și, de asemenea, deconcertați tocmai de către ansamblul partidelor, așa că au mai protestat când nedreptățile erau prea din cale-afară, dar au continuat să suporte; unii s-au dus și la vot; dar atunci când – acumulările cantitative duc la saltul calitativ, nu? – guvernanții au încălcat chiar legile pe care ei înșiși le-au promovat, cel puțin formal, oamenii au arătat că s-au deșteptat.

Ce faci când legile sunt legale, dar nu morale? Înlături cauza care a dus, în ultimă instanță, la asta. Dar cum soluția este greu de realizat – deși nu imposibil – oamenii vor schimbări punctuale, dar de substanță, în procesul de guvernare. Deocamdată, în cadrul sistemului. Încă nu au ajuns să spună: „scoate lupe ce-ai furat” chiar dacă furtul a fost cu acte în regulă. Oricum, de acum înainte guvernarea cu vechile năravuri va fi mai greu de continuat, deoarece oamenii par să-și fi asumat funcția de cenzor al clasei politice: „VA VEDEM daca sunteti impotriva DEMOCRATIEI!
VA VEDEM daca sunteti impotriva LIBERTATII!
VA VEDEM daca sunteti impotriva LEGII!
VA VEDEM daca atacati CONSTITUTIA!
VA VEDEM daca atacati STATUL DE DREPT!
VA VEDEM daca sunteti CORUPTI!
VA VEDEM daca nu va tineti de PROMISIUNI!
VA VEDEM daca MINTITI!
Suntem cu ochii pe voi, pe toata clasa politica!” (http://www.ziare.com/stiri/proteste/tura-de-noapte-protest-de-peste-12-ore-in-fata-guvernului-galerie-foto-video-1456256). Cenzura guvernării nu mai este lăsată în seama unei instituții, oricare ar fi ea, deoarece instituția este clar subordonată urâtelor raporturi de dominație-supunere. Chiar sprijinul sincer entuziast pentru DNA nu este necondiționat: el este doar pentru că DNA s-a dovedit deocamdată drept o unealtă folositoare a populației pentru a cenzura clasa politică. Diatribele lui Traian Băsescu – deci ale dreptei explicite, într-o unanimitate înduioșătoare cu „stânga” – împotriva DNA și a doamnei Kövesi sunt dovada acestei funcții asumate deocamdată de către DNA, adică, în fond, dovada fricii clasei politice de cenzura populară.

Protestatarii au fost emblematici pentru situaţia şi starea de spirit a marii majorităţi a populaţiei din România. Ei nu au fost doar „corporatişti”. Dar trebuie să depăşim dogmatismul şi să vedem ce putem să facem pentru ca aceşti „corporatişti” să nu se irosească promovând absurdităţi doar pe baza iluziilor şi doar ca opoziţie faţă de înfăţişarea oribilă a aşa-zisei stângi.

Un mare pericol este ca lumea să uite unitatea deschisă sau implicită a clasei politice în jurul apărării corupţiei (căci toate partidele au corupţi şi ar fi profitat de jugularea anti-corupţiei) – să nu uităm, corupţia este un factor structural al raporturilor capitaliste – şi, neputând să ducă mai departe hotărârea de care a dat dovadă în proteste, să accepte jocurile partidelor (să aleagă „cel mai mic rău”; să susţină persoane, şi nu partide; jocuri politice, şi nu filosofii politice şi politici economice; să nu continue să pună sub semnul întrebării logica şi consecinţele ofertelor şi punctelor de vedere ale politicienilor).

Una dintre armele folosite împotriva străzii este astăzi cea a informației: dată ca falsă, fake news, tot felul de zvonuri transmise „neregulamentar” prin FB și care ar zăpăci niște tineri care oricum nu se pricep și nu știu despre ce e vorba. Dar această interpretare a puterilor este, evident, încă o dovadă a caracterului învechit al acestor puteri care folosesc din greu toate formele de manipulare care nu pot ascunde, însă, conținutul informațiilor reale. Căci Ordonanța 13, decizia CCR, proiectul de lege care le conferă judecătorilor CCR o imunitate în plus, şi celelalte acte de acelaşi fel nu sunt știri false, ci adevărate, bazate pe documente oficiale. Dar minciunilor repetate aberant (că Ordonanța 13 e necesară, cerută de CCR și de UE, că CCR a invalidat practica DNA, că protestul de duminică 5 martie ar fi fost îndreptat împotriva instituției CCR) și care vor numai să arunce în derizoriu opoziția populară le corespunde o reală decredibilizare a întregii clase politice, o devalorizare reală a ei.

Cu toate acestea: doar actualele proteste nu sunt suficiente. Concentrarea deciziei/puterii în democrația capitalistă reprezentativă este atât de mare încât cetățenii obișnuiți, inclusiv cei care votează, nu (mai) au nici un impact asupra deciziilor politice și economice (Martin Gilens, Benjamin I. Page, “Testing Theories of American Politics: Elites, Interest Groups, and Average Citizen”, Perspectives on Politics, Volume 12, Issue 3, September 2014, pp. 564-581). Singura soluție este transformarea protestelor și a obiectivelor lor – care sunt minimale/firești/în sistem – în obiective radicale/maximale/la fel de firești și necesare/de depășire a sistemului.

Nu, soluția care a fost avansată pe 4 martie de către niște protestatari disperați – alegeri anticipate „sa duca la restabilirea normala a tuturor organismelor Statului de drept” – este absolut fantezistă: deoarece nu numai PSD-ALDE au construit sistemul de spoliere și fals democratic de 27 de ani. Pentru ca alegerile anticipate să dea roadele așteptate de cetățeni este nevoie de un „partid” al lor, și nu de unul confiscat de către membrii acelorași rețele de rapt al avuției naționale și de dispreț față de oamenii de rând, indiferent de lozinci.

Iar construirea acestui „partid” presupune tocmai vigilenţa de care au dat dovadă protestatarii şi pe care trebuie să o continue în formele la fel de inventive experimentate în timpul protestelor.

Altfel, protestele vor fi uitate de către clasa politică în practica ei zilnică – în care va căuta să aplice învăţămintele din protestele din ianuarie-martie 2017 (că neîndemânarea în politică și în „comunicare” este un butoi cu pulbere și, în același timp, și scânteia care îl aprinde) – iar oamenii îşi vor contempla din nou starea ucisă.

***

Ultima oră

Neruşinarea guvernanţilor poate obosi mai tare oamenii decât cele mai lungi marşuri de protest. Ce poţi să spui când interlocutorul ocoleşte problema în discuţie şi răspunde la altceva, minte fără ruşine, şi repetă minciunile obstinat, şi când dă, conştient sau din crasă incompetenţă, interpretări aiurea ale textelor oficiale şi discursurilor, când se comportă, altfel spus, absolut iraţional din punctul de vedere al dialogului interuman? Ce poţi să spui? În orice caz, încăpăţânarea de a continua acest comportament iraţional este şi este socotită de către guvernanţi drept una din armele de asasinare a protestelor.

Pe 8 martie, parlamentul si-a asumat declaratia prin care preşedintele Iohannis este acuzat de abuz de drept şi de uzurpare a dreptului parlamentului de a trage la răspundere guvernul, deoarece a sesizat CCR cu privire la Ordonanţa 13 (http://www.ziare.com/klaus-johannis/presedinte/parlamentul-si-a-asumat-declaratia-prin-care-iohannis-este-acuzat-de-abuz-de-drept-1456651). Şi a sesizat-o „fără temei” (http://www.ziare.com/klaus-johannis/presedinte/proiect-de-declaratie-ce-va-fi-votat-in-parlament-iohannis-e-acuzat-de-abuz-de-drept-in-vizor-sunt-luate-si-csm-si-parchetul-general-1456631).

Declaraţia este doar politică şi nu are consecinţe juridice. Iar dacă ne gândim că parlamentul a fost cel care a votat abrogarea Ordonanţei 13, deci implicit a recunoscut că legiferarea acestei ordonanţe a fost greşită, şi astfel Declaraţia nu schimbă lucrurile ci ar reprezenta mai degrabă un semn de înfrângere, de ce mai trebuie menţionată? Deoarece – şi lăsând la o parte ascunderea faptelor sub pronume nehotărâte („Parlamentul califica drept neconstitutionale si inacceptabile judecatile pe care fie presedintele Romaniei, fie CSM, fie reprezentanti ai Ministerului Public le formuleaza la adresa unor decizii si activitati ale Guvernului”, ibidem, sublinierea mea) – Declaraţia dă dovadă de crasă ignoranţă a principiilor politice şi juridice democratice.

Astfel, 1) Declaraţia arată că „Iohannis, CSM si reprezentantii Ministerului Public au desfasurat actiuni care au “uzurpat” dreptul exclusiv al Legislativului de a trage Executivul la raspundere” (ibidem).

Or: nu e vorba de nici un drept exclusiv

Deoarece, pe de o parte, există separaţia puterilor în care parlamentul, ales fiind, controlează Guvernul, numit; dar separaţia puterilor nu înseamnă o separare absolută a funcţiilor (chiar dacă, tehnic, aşa pare la prima vedere): dovadă că iniţiativă legislativă are nu doar Parlamentul, ci şi Guvernul şi cetăţenii în mod direct. Iar clasa politică din România a fost foarte grijulie în a stipula posibilitatea ca acelaşi om să fie şi în Executiv şi în Legislativ. Oricum, separarea puterilor nu înseamnă un simplu echilibru al lor ci controlul lor reciproc; şi judiciarul şi preşedintele, şi el ales direct, au dreptul să supervizeze (deci să controleze) parlamentul. (Evident, şi invers).

Pe de altă parte, parlamentul, tocmai pentru că e ales în mod direct, este doar reprezentant, deci dreptul exclusiv e al poporului a cărui suveranitate nu se reduce la votul din 4 în 4 ani; iar daca legislativul se dovedeşte un reprezentant infidel şi prost, poporul nu are voie să îl schimbe decât după 4 ani?

Apoi, 2) „Parlamentul isi reafirma suprematia politica fata de toate celelalte institutii publice”.

Or, supremaţia parlamentului este numai substanţială – adică dată de faptul că parlamentul e reprezentant ales de popor. Dar şi preşedintele e ales (tocmai această dublare a instituţiilor supreme, dublare ce poate presupune şi o acerbă critică reciprocă, este privită de parlamentari ca nedorită).

Din punctul de vedere al tehnicii democratice de guvernare, nu există nici o supremaţie, chiar dacă doar parlamentul votează legile (dar guvernul poate să dea n ordonanţe); deoarece nu există o ierarhie a puterilor, ci o egalitate a lor într-un echilibru în care se controlează reciproc.

De ce? Deoarece instituţiile de guvernare, adică funcţia lor tehnică, trebuie să fie subordonată/e poporului: pentru că instituţiile se găsesc în sfera clasei conducătoare, pe când guvernarea se referă la raporturile dintre această clasă şi poporul guvernat. Iar deoarece legitimitatea ultimă a instituţiilor de guvernare e dată nu de legitimitatea tehnică – competenţele punctuale ale unei instituţii sau alteia – ci de cea substanţială, decretată în modernitate ca legitimitate dată de popor (şi nu de vreo entitate extramundană), tocmai datorită forţei dovedite a poporului, deci datorită luptei sale împotriva tiraniilor, rezultă că nu pertractările din sânul clasei conducătoare dau adevărul guvernării ci raporturile acestei clase cu cei guvernaţi. Şi aici se aplică principiul lui Gödel: adevărul unui sistem este dat din afara lui.

Tocmai aceste raporturi, dar şi cele din cadrul clasei conducătoare, au dus – în procesul politic modern – la conceperea echilibrului puterilor, şi nu la ierarhia lor.

Aşadar, în afară de minciuni prin preluări trunchiate ale documentelor oficiale – ca hotărârea CCR – Declaraţia este lipsită de temeiul dat de principiile politice şi juridice care stau, şi trebuie să stea, la baza guvernării democratice.

Iar mai departe, parlamentul nu este totuna cu poporul, îi este doar reprezentant. De aceea, supremaţia sa nu există faţă de popor.

 

8 martie 2017

 

 

 
  • Oceanic_Nick

    Doamnă, articolul dumneavoastră este imposibil de citit! Nu am reuşit să vă urmăresc ideile fiindcă treceți de la un aspect la altul. Apoi numai de stânga nu sunteți, din ce am reuşit sa înțeleg până la jumătatea articolului; nu o zic ca o acuză dar să ştiți cum vă percepe un simplu cititor. Vă recomand să faceți un rezumat, că poate nu sunt eu capabil să urmăresc ce scrieți!

  • laur22

    Hotzie ≠ Porcie tot asa dupa cum Stadion ≠ Popor

    Si legitimitatea noastra bleaga

    Stimata domana

    Nici ca ca , nici ca caca.

    La atat se rezuma articolul dvs, din nefericire.

    In disputa OUG13 dvs atzi reusit unica performantza sa nu
    prezentatzi complect si cap coada nici argumentele opozantzilor sai :

    noaptea ca hotzii,

    legiferarea furtului (desi aici atzi cam
    dat-o prin balarii)

    nici argumentele
    susatzinatorilor ei :

    Recomandarile in domeniu ale Comisiei de la
    Venetzia si al sau prag inalt (Culmea ca actualul ministru al
    justitziei ex decan al facultatzii de drept din Iasi , ex judecator la
    curtea Zegrean Constitutzionala e membru al ei si nu un absolvdent de
    drepot cu media 7.6 gen LCK) ,

    Ori decizia de asta vara a CCR

    Hmm hai sa va fac eu un
    rezumat

    Nu se dezincrimineaza
    furtul pana la 200.000 lei ci se se dezincrimineaza PENAL abzuzul in serciciu adica
    porcia sub 200.000 lei.

    Care sunt 2 infarctziuni
    diferete cu necesitatzi de probatoriu diferite.

    Deoarece necesitatzile de
    probatoriu sunt difereite cumva e si firesc ca si pragul de aplicare al
    pedepselor sa fie diferit.

    Acuma cand dvs le
    amestecatzi pe aceste doua infractziunei crezand ca sunt unul si acelasi lucru
    cum se chema acesta ? Manipulare ori Prostie

    Sa izti bazezi un articol
    care se vrea impotriva manipularii si a asasinaraii protrestelor pe o PROSTIE
    CRUNTA ori pe o MANIPULARE FATZISA ce e
    ?

    Inaca o data pentru uzul
    sfertodoctzileo care se baga in seama pe chestiuni cu care sunt plan paraleli = adica –ar putea sa se intalnesca cu subiectul
    doar la plus ori minus infinut.

    Abuzul in coruptzie nu e
    infractziune de coruptzie

    Dupa cum rautatea demneta
    ori prostia fudul sfertodocta nu sunt tot una cu hotzia care se vrea smechera.

    Una-i una, alta-i alta si
    dupa cum nu toate bolile nu mai sunt tratate la fel de cand cu medicina asta moderna
    ( nu’s d ece nu mai e la moda sa le tratezi pe toate la fel cu post , flagalari,
    mataniii si lasari de sange ) la fel la fel nici toate infarctziunile nu
    trebuiesc pedepsite la fel.

    Hotzie ≠ Porcie

    Acum sa revenim la
    gogoritza dvs “încălcări ale principiilor de egalitate în faţa legii
    şi de severitate în
    pedepsirea corupţiei ca cerinţă de interes public.”

    Daca Hotzie
    ≠ Porcie de unde si pana unde : “egalitate … de severitate în pedepsirea corupţiei” pentru
    CEVA CARE NU ESTE CORUPOTZIE ? Deorece nu asa
    nici Porcie ≠ Hotzie

    Si acum sa revin la text-ul dvs

    Daca un dement sfertodoct
    spune o minciuna gogonata gen : “(„Dezincriminarea unui furt a unor bagatele este una,(pe când) 200 mii
    inseamnă salariul mediu pe cinci ani in Romania. Să-ți asiguri dintr-o lovitura
    venitul pe această perioadă, fără a fi suspectat pentru premeditare – uite ca
    totuși e vorba de intenție și in justiție – nu e de neglijat”, cum spunea un
    comentator);”

    Ala care il citeza ce e ?

    E prost de bubuie care se nu vrea sa intzeleaga
    diferentza dintre cuvine, boli si infarctziunei

    Ori un ticalos sadea pentru care ii prosteste
    pe prosti ?

    Doamna ma repet : Hotzie ≠ Porcie, Porcie ≠ Hotzie

    Parerea Comisie de la Venetzia e ca nu doar
    hotzie dar si porcia e infarctiune da trebuei pedepsita penal doar de la un
    anumit nivel incolo

    Bla, bla, bla, bal, bal, bal, bla, bla, bla.

    Altfel inainte ca sa protestezi oare n-ar fi cazul sa inceci sa ai habar pentru ce protestezi ?

    Daca protestezi pentru o prostie gogonata si dementa gen impotriva vaccinari ori
    pentru arderea pe rug a
    vrajitoarelor mai e oare protestul tau legitim ?

    PS CCR s-a pronuntzat
    fatza de actziunea DNA in legatura cu OUG13 si indirecet in legatura cu
    oportunitatea si constitutzionalitatea OUG13 confirmandule indirect pe acestea.

    Si ghicitzi ce ? Ia dat
    dreptatea Ministrului Demisionar si Ordonanztei sale.

    Acuma am si doua fapte
    diverse ref decizii ale JUSTITZIEI (americane ce e drept da orisicat) de sa te
    doara capul

    Balena este peste si nu e manifer (si ca atare taxa pe
    ulei de peste se aplica si unturii de balena)

    Teoria evolutzie e eronata si ca atare nu poate fi
    predata la scoala profesorul urmand a fi amendat

    Acum daca ne-am lamurit
    cum stam cu sacrosantitatea deciziilor justitzie cum procedam?

    Dezinformam ?

    Manipulam ?

    Vorbim prostii din care nu intzlegem nimic iar din vorba
    noastra duhneste propaganda lor ?

    Inclin sa cred ca in cazul
    dvs doar punctul C: vorbim prostii

    Ca si in aplicarea: “ principiului lui Gödel: adevărul unui
    sistem este dat din afara lui.”

    In concluzie adevarul si deci legitimitatea
    Romanai poate fi data doar dinafara ei de exemplu doar de catre
    puterea coloniala careia ea ii este aservita.

    Sau ce exemplu de delir mai bun de atat vretzi
    ?

    Si da supremetzi parlamentului nu exista in fatza poporului
    .

    Din fericre piatza ≠
    popor

    75.000 de ciumetzi , 75000 de dementzi cu spume care
    #rezist cu sloganuri tiparite de altzii , cu luminitze coreografiate de altzii
    si cu sloganuri demnte elaborate de altzii, proriei gandirii si schimului de
    opiniei cu cei de alte opinii ≠ popor.

    Sau cel putzin eu inca mai
    sper asta

    Altminteri : daca
    legitimiatate poprului Roman se trage din : “legitimitate dată de popor (şi nu de vreo entitate extramundană), tocmai datorită forţei
    dovedite a poporului, deci datorită luptei sale împotriva tiraniilor,” tare
    mi-e tema ca legitimitatea
    lui astazi ca sa orice e cam bleaga.

  • VictorDr

    Printre cele mai bune articole de pe CA. Politicile sociale nu pot exista fără reducerea corupției. Articolul de mai sus vede protestele ca o reacție extremă la corupția endemică. Fără reacția asta nu poate exista nici o critică socială a sistemului.

  • gheorghhe

    Rezumat. Se începe cu ”Nu neagă nimeni complexitatea…”; adică doar boii cred că e vorba doar de anticorupție.
    Dar Ordonanța 13 a existat. Adică ceva a fost.
    Dar dacă aflăm că totul e o chestiune de manipulare? Ne pierdem stima de sine
    Consecința morală a deprecierii protestelor de către analiști obiectiviști (mai degrabă de stânga).
    Colosal: protestatarii au întruchipat critica din punct de vedere moral a politicii capitaliste și a clasei politice. Ăia care strigau ciuma roșie? Tocmai datorită acestor promisiuni ura împotriva protestelor este atât de înverșunată. Zău?
    Naivități: protestatarii se disociază de toate personajele politice. Și de Codruța?
    Apropo, pentru autoare eroina pozitivă este ”doamna” Laura Codruța Kovesi.
    DNA (Direcția Națională Anticorupție, din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie) a început să ancheteze faptele penale legate de adoptarea Ordonanței 13 … Deci pentru autoare e OK că procuratura anchetează guvernul. Pe DNA cine o anchetează?

    Colosal: CCR obstrucționează DNA că are majoritate PSD.
    Rezumat de rezumat.
    Tefeleii sunt OK. Ei protestează împotriva capitalismului. Și sunt ajutați de domnul Iohanis și de doamna Kovesi.
    Pesediștii și unii stîngiști sunt ticăloși fiindcă nu văd asta și îi apără pe corupți.
    Că guvernul încearcă niște timide măsuri sociale nu se pune. Noi nu primim bacșiș!
    Că toată porcăria a început după dezvăluirile lui Ghiță despre legătuirile Coldea – Ghiță – Kopvesi iar nu se pune. Nu e relevant nici că Iohanis vrea un guvern al lui. Nici că mîna dreaptă a doamnei Kovesi e un procuror mai penal ca toți penalii.
    Păcat de timpul pierdut să descîlcesc această bazaconie.
    Aa, și Claude Karnoouh greșește ridiculizîndu-i pe tefeleii cu dinți care îi disprețuiesc pe boșorogii fără dinți care nu ascultă de președinți și le cer de-mi-si-a.