PSD nu a câștigat

După alegerile de ieri circulă acest mit cum că PSD a câștigat cu un scor istoric. Nu PSD a câștigat, ci restul scenei politice a colapsat în jurul său. FDSN a câștigat alegerile parlamentare din 1992 cu 3,1 milioane de voturi și le-a pierdut pe cele din 1996 (devenit între timp PDSR) cu puțin sub 3 milioane. În 2000 PDSR-ul câștigă scrutinul cu 4 milioane de voturi iar în 2004 alianța PSD+PUR, cu 3,7 milioane de voturi a ieșit pe primul loc dar nu a făcut guvernul. La alegerile din 2008 se schimbă sistemul de vot spre unul uninominal, prezența la vot se prăbușește. PSD+PC câștigă totuși scrutinul cu 2,3 milioane de voturi. 2012 este anul USL-ului, când se înregistrează adevăratul scor istoric la un scrutin parlamentar. Coaliția PSD-PNL obține aproape 4,5 milioane de voturi și peste 60% din Parlament. Pe datele existente la această oră, PSD a obținut puțin peste 3,5 milioane de voturi, însemnând astfel puțin peste 50% din parlament. În mod clar este o victorie pentru PSD, dar nu una ce ar încălca o tendință istorică.

Altceva s-a întâmplat însă. Cu cea mai mică prezență la vot la vreun scrutin parlamentar postdecembrist (7,2 milioane de votanți, 6,7 milioane voturi valabile exprimate, acestea fiind de fapt cele importante pentru că pe baza lor se calculează coeficientul electoral) și pe fondul imploziei totale a PNL, PSD-ul nu mai este un partid de 40% ci unul de 50% – un element decisiv pentru numirea viitorului prim ministru și pentru dinamica formării guvernului în raport cu președintele, dar cam atât. Orice alianțe ar face în Parlament de acum încolo, PSD-ul nu este suficient de puternic astfel încât să schimbe Constituția sau să-l suspende pe Președinte. E dominant dar nu hegemonic, ca să zicem așa. PSD poate deveni, dar nu este încă aidoma FIDESZ sau PiS (o discuție ce merită purtată cred eu, dar poate întradevăr este prematur acum).

Cu 3,5 milioane de voturi, se confirmă observația din campanie că PSD-ul nu poate să se adreseze decât unui număr de 3-4 milioane de alegători. Ce au revelat în plus aceste rezultate este faptul că PSD-ul s-a ”urbanizat”, în sensul că nu mai depinde de o bază rurală (și săracă), ci obține scoruri extrem de importante în urbanul mare. Bucureștiul e un exemplu evident în acest sens. Aceasta e deja o tendință mai veche pentru PSD (vezi și alegerile din 2009 și cele prezidențiale din 2014), un efect al mutării spre dreapta prin politicile pro-business ale partidului, doar exacerbate de Liviu Dragnea în această campanie, ele fiind inițiate mult mai demult.

Astfel că pe de o parte avem un PSD care a reușit să-și mențină numărul caracteristic de votanți de după Revoluție, pe fondul unei tranziții semnificative dinspre rural (și săraci) spre urban (și mai înstăriți), adică pe fondul unei mișcări către dreapta. Nu întâmplător s-a votat mai puțin în rural de data aceasta iar segmentul de vârstă decisiv nu a mai fost cel de 65+. Dacă e un merit al PSD, îl reprezintă faptul că această tranziție se face nu doar fără convulsii, ci câștigând alegerile.

Pe de altă parte, PSD-ul nu a evoluat în vid, ci a beneficiat din plin de implozia celorlalte partide, cu precădere a PNL-ului. Cu 1,3 milioane de voturi PNL-ul e acum la același scor la care era PDL-ul acum 4 ani (cu o pondere totuși mai mare în Parlament datorită schimbării din nou a sistemului electoral. În paranteză fie spus, dacă se menținea sistemul de vot din 2012, PSD-ul era acum pe la 80% în Parlament). Cel mai probabil va avea aceeași soartă a PDL-ului și va dispărea, contopit într-o altă formulă partinică. Există o particularitate a politicii postcomuniste locale: cu excepția PSD, partidul care a dat președintele a încetat apoi să mai existe. PNȚCD, PD și PNL au dat președintele României în 1996, 2004, 2009, respectiv 2014, apoi au încetat să existe. PNL nu pare că poate să evite același destin.

Cauzele imploziei PNL sunt multiple și probabil că vor fi analizate mai în detaliu ulterior. Eșecul evident al tehnocratismului din ultimul an a fost decontat în întregime de PNL, deși Cioloș și o parte din cabinetul său au susținut fățiș USR, formațiunea politică ce a fost principalul beneficiar al destructurării PNL. Cine a acceptat o asemenea strategie în PNL (pentru că e greu de crezut că cineva a putut ”gândi” un astfel de plan) e clar că e un amator. Dar mai mult decât atât, după mine cel puțin, eșecul PNL este imputabil unei transformări nereușite înspre conservatorism. Deja în urma fuziunii cu PDL și trecerea la populari, PNL a început flirtul cu conservatorismul, numai că acesta era încă într-o versiune europeană de tip german. La alegerile parlamentare din acest an PNL-ul a încercat să bată PSD-ul la propriul joc, să devină mai conservator și mai retrograd decât acesta. Deja de la locale era clar că jocul acesta e perdant, Marian Munteanu destabilizând partidul. În locul unei schimbări de strategie spre teme liberale, progresiste, care ar mai fi galvanizat puțin atmosfera din jurul partidului, PNL-ul s-a afundat și mai mult în apele tulburi ale Coaliției pentru familie și ale altor forme de obscurantism. Când Dănăilă devine vector de imagine pentru campania unui partid liberal aflat în criză și în nevoie masivă de mobilizare, nici nu mai e nevoie de analiză politică sau de predicții, știi clar ce urmează.

Încercând să se suie pe un val conservator ce aduce voturi în Europa și SUA, și renunțând astfel și la ultimele vestigii de liberalism, PNL-ul s-a autocondamnat la dispariție. USR-ul a fost principalul câștigător al destructurării PNL (deși nu atât de mult pe cât s-a sperat), beneficiind totodată de poziția paradoxală de a fi simultan partidul anti-sistem dar și pro-guvernamental. Un semn clar al derutei din PNL a fost faptul că deși era evident încă de la locale că USR va lua din voturile lor, nu a existat nici o reacție pe durata campaniei. Astfel că USR va intra în Parlament exact ca urmare a acestui context al imploziei istorice a PNL și beneficiind de cea mai mică prezență la vot de după 1989. Cine a simțit momentul prielnic al transformării USB în partid național după alegerile locale merită felicitat, pentru că a înțeles perfect încotro se duce PNL.

Un alt beneficiar al fiascoului PNL este Traian Băsescu, politicianul greu de ucis. Acest om pur și simplu nu pare să piardă nici un scrutin. Băsescu va fi acum în postura care l-a făcut celebru: de a se bate de unul singur cu un PSD supradimensionat. Sigur, a trecut un deceniu și jumătate de atunci și s-au schimbat datele, dar n-aș subestima capacitatea lui Băsescu de a capitaliza în continuare de pe urma PNL-ului, cu atât mai mult cu cât mare parte din actualul PNL sunt vechii săi camarazi din PDL. La o adică oamenii se pot înțelege.

UDMR a intrat confortabil în Parlament ca urmare a prevederilor legii electorale, special gândită să ajute formațiunea (ceea ce nici nu e rău poate) – deci nu e mai nimic de zis.

PRU la 2,5% (sau cât o să aibă la final) arată că nu poți să faci un partid parlamentar doar pe propagandă. Pe de altă parte, nu cred că scopul PRU a fost de a intra în Parlament, ci de a mobiliza un discurs de care să beneficieze PSD-ul, dar nu în mod direct, ci din afara sa. Din acest punct de vedere strategia a funcționat, măcar și prin prisma faptului că non-temele și perdelele de fum venite din acea zonă au deturnat campania, iar PSD-ul apărea cerebral și european. Când centrul liberal alunecă cu totul în obscurantism, e normal ca astfel de zone să înflorească.

Așadar: nu PSD-ul a câștigat, ci centrul liberal s-a prăbușit cu zgomot. El era în declin încă de prin 2012, dar s-a accentuat o dată cu alegerile din 2014, abuzurile campaniei anticorupție, tehnocratismul și demonizarea constantă a claselor populare sau al unor segmente vulnerabile de populație. Renunțarea și la ultimele aparențe de liberalism pe teme sociale și de drepturile omului prin îmbrățișarea obscurantismului și a unui conservatorism dur a dat lovitura de grație. E din nou plin de analiști care explică victoria PSD dând vina pe corupția acestui partid, pe istoria sa postcomunistă și, mai ales, pe votanții săi. O manevră tipică ce abate atenția de la eșecul celor care se pretind a fi liberali, progresiști, moderni și europeni.

Update: După datele oferite de BEC la centralizarea a 99,82% din secțiile de votare datele s-au schimbat puțin. Total voturi valabil exprimate: 7,038 milioane. PSD: 3,2 milioane, PNL, 1,4, USR 635.321. Concluzia se menține: PSD nu a câștigat.

 
  • Vecina DeBlog

    In loc de acest text mai buna ar fi fost o poza cu o pipa langa care sa scrie “aceasta nu e o pipa”.

    • anton carpati

      Cumva mă-ndoiesc că aţi priceput mesajul acestui articol şi/sau mesajul lui Rene Magritte.

  • Daniel Ciupe

    cum se caracterizeaza mai exact “Eșecul evident al tehnocratismului din ultimul an” ?

  • BuLiGaS SaGiLuB

    Datele din prima parte sunt date în cifre absolute. Mă întreb ce ce întâmplă dacă le corelezi cu variațiile demografice.

  • Victor Iuonas

    cam superficiala explicatia pt implozia liberalilor. PNL a inceput migrarea spre conservatorismul de mlastina alt-right in 2009, cam de pe cand presedintele partidului a devenit “stimabilul” Crin Antonescu… care dorea sa propuna modificarea constituiei prin mentionarea rolului “modernizator” al Bisericii Ortodoxe.

  • Ovidiu Oprea

    Cred ca trebuie un argument mai bun pentru o previziune ca prabusirea unui partid mare, ca PSD-ul. Nu e destul sa zici ca traditia e ca partidul care a dat presedintele a incetat apoi sa existe, chiar daca se adevereste.
    Recunosc ca am citit pe sarite articolul, dar asta pentru ca nu am vazut o analiza care sa ia prea mult in considerare evolutia economiei din ultimii ani si promisiunile electorale ale PSD. TVA-ul, salariul minim, impozitul progresiv, spitalele etc. I-au votat urbanul, salariatii de rand, pentru politicile pro-business?

  • Vlad Ionescu

    Eu as mai adauga ceva. In 2014, in turul 2, au votat 11,7 milioane de alegatori. Deci, cel putin acesti oameni pot fi activi politic. Acum 4,5 milioane nu au votat fiindca le-a lipsit o oferta minimal acceptabila. Criza reprezentarii continua, in ciuda aparentei pe care o dau procentele PSD.