Cuvîntul “ortac” sună aproape ca numele unor eroi antici care între timp au fost diabolizaţi de presa mainstream de la noi

20150518_120220Am fost recent în Valea Jiului. Am stat cîteva zile, am hoinărit prin zonă şi m-am întîlnit cu diverşi oameni: jurnalişti, intelectuali locali, mineri şi sindicalişti. Am revizitat o zonă şi o lume în stare profundă de descompunere. O lume abandonată. Şi am văzut o “specie” pe cale de disparitie. Cuvîntul “ortac” sună aproape ca numele unor eroi antici care între timp au fost diabolizaţi de presa mainstream de la noi şi intelectualii cu paipion. Dacă vreţi să vedeţi esenţa tranziţiei liberale şi victoria capitalismului periferic atunci mergeţi în Valea Jiului. Acolo e o sinteză perfectă.

Am stat la o mică discuţie cu un jurnalist şi un om remarcabil care face aici o treabă excepţională: Marian Boboc. Astfel de oamni ne lipsesc enorm de mult. Mulţumesc cu această ocazie şi amicului meu, profesorul de filosofie din Petroşani Gil Danco, care scoate copii excepţionali pe bandă rulantă Mulţumesc minerilor şi sindicaliştilor cu care am stat la discuţii interminabile. .Ei sînt advăraţii eroi. Mai jos aveţi răspunsurile mele la întrebările lui Marian Boboc de la Ziarul Văii Jiului. (V.E.)

M.B.: Când aţi auzit prima dată de Valea Jiului?

V.E.: Eu am luat cunoştinţă de loc şi zonă abia în 90, cînd am ajuns în România la studii. O prietenă bună, care studia la Iaşi, m-a invitat la Aninoasa de Paşti. M-a impresionat foarte mult zona. Acolo în sate am văzut prima dată băştinaşii numiţi parcă „momîrlani” cum vin la slujba de înviere în haine tradiţionale. Pînă atunci nu am mai văzut aşa ceva. După aceea mi-am făcut mulţi prieteni în Valea Jiului. Este una din zonele mele rpeferate.

În privinţa Văii Jiului aţi fost/ sunteţi manipulat de “povestea” mineriadelor?

În anii 90 aveam o viziune, acum am o cu totul altă viziune asupra lucrurilor. Eu am un respect  deosebit faţă de aceşti oameni. Am cunoscut mulţi, am fost la faţa locului să-i văd cum lucrează şi trăiesc. Nebunia mineriadelor este şi astăzi destul de prost explicată. Domină o intrerpetare a elitei noastre conservatoare căreia îi place să se oblojească la sînul puterii. Istoria a fost foarte nedreaptă cu aceşti oameni. Istoria i-a aruncat la coşul de gunoi şi li s-a creat şi o imagine negativă, un soi de paria socială. Ei au dus greul şi în vechiul regim iar cel nou i-a distrus definitiv. În clipele grele ei s-au solidarizat cu diverse pături sociale, au luptat. Cu ei, în clipele grele, nu s-a solidarizat nimeni. Să nu uităm asta. E povestea tragică care v-a trebui spusă cîndva.

Ce mai reprezintă pentru clasa muncitoare (în care intră şi minerii Văii Jiului, atâta cât mai sunt) social-democraţia?

Dacă ne referim strict la Valea Jiului atunci ar trebui să vedem ce a mai rămas din ea acolo după ce au distrus toată industria şi mai toate marile întreprinderi. Dar clasa muncitoare fireşte că nu a dispărut. Ea s-a transformat. Oare ce sînt muncitorii din marile supermarketuri care fac în România profituri uriaşe şi-şi plătesc angajaii cu salarii minime?

Problema actuală a clasei muncitoare este precaritatea, fragmentarea ei, lipsa locurilor de muncă, instabilitatea şi mai ales depolitizarea ei. Iar social-democraţia românească este de un cinism şi conservatorism strigător la cer. Politicile duse de aşa zisul partid de stînca sînt politici duse împotriva clasei muncitoare şi în folosul marelui capital.

Care este prima imagine care se declanşează atunci când rostiţi Valea Jiului?

Este o imagine cu două feţe: pe de o parte frumuseţea locului şi a oamenilor extraordinari pe care i-am cunoscut aici, iar pe de altă parte tragedia unei comunităţi aruncate şi lăsate de izbelişte. Povestea distrugerii acestei zone, a mineritului şi a minerilor este poate cea mai tragică poveste postcomunistă. Construcţia luminoasă a capitalismului se pare că produce nu mai puţine cadavre decît vechiul regim. Dar despre asta nu dă bine să vorbeşti.

Cum ar trebui calibrate – teoretic, dar şi organizatoric – sindicatele în România?

Poveste sindicatelor de la noi este o poveste tristă. Ele au o imagine proastă, sînt văzute ca o moştenire a vechiului regim. În vechiul regim ele au fost instituţii formale, iar în noul regim nu au putut să se adapteze şi mulţi din liderii sindicatelor au făcut pact cu puterea devenind doar un instrument al acesteia. Au uitat de menirea şi funcţia lor. Practic ele ar trebui refăcute din nou. În contextul actual însă este foarte dificil din mai multe cauze. Prima cauză e una legată de situaţia precară a clasei munitoare. Lipsa locurilor de muncă face că muncitorii să fie total lipsiţi de minime siguranţe. Noul cod al muncii e făcut în avantajul proprietarilor şi împotriva muncitorilor. Dacă la finele secolului 19 muncitorii se luptau pentru o zi mai mică de muncă şi strigau: exploataţi-ne mai puţin! Acum muncitorii strigă: exploataţi-ne!!! Şi nimeni nu mai vrea să-i exploateze.

Mai este problema locurilor de muncă care nu mai pune la un loc un număr mare de muncitori. Care fragmentează şi sparge grupurile. Azi nu mai avem mari întrerinderi, fabrici, uzine etc. În sectorul privat nu avem sindicate pentru că proprietarii îi aruncă imediat afară pe cei care au astfel de idei „comuniste”. Cunosc cazuri cînd în interiorul unor mari corporaţii occidentale din România oamenii au vrut să facă sindicat şi şi-au pierdut jobul imediat. Ce se poate în occident nu e permis la noi unde sîntem trataţi ca o colonie de „lumea a treia”. Dar sindicalizarea este un drept şi este unul din cele mai bune instrumente de luptă politică ale omului simplu, ale muncitorilor.

În perioada interbelică, în presa editată de breasla minerilor erau publicate sporadic poezii, povestiri, inspirate din viaţa lor grea, bineînţeles. Cum ar trebui să fie definită/ scrisă literatura zilelor noastre pe „înţelesul şi placul” clasei muncitoare? Mai are clasa muncitoare nevoie de lecture?

Asta face parte din proiectul de emancipare al modernităţii. Şi în comunism a fost la fel. Ba chiar putem spune că în comunism li s-a creat o adevărată infrastructură în acest sens. Cu părţile bune şi proaste pentru că era şi multă propagandă ieftină. Însă această clasă socială avea acces la educaţie şi sistem sanitar bun şi gratuit, acces la cinema, teatru şi tot soiul de case de cultură, la odihnă etc. Lucruri care în mare parte s-au  pierdut.

În tradiţia culturală romînească există o dominaţie a unui discurs elitist, conservator şi rupt de talpa ţării. Establishmentul cultural românesc chiar dacă este încălţat de o generaţie, maxim două, se comportă de parcă sînt toţi fii de aristocraţi, se cred aleşi şi cu sînge divin. Şi-a trădat total menirea şi lupta pentru a reprezenta interesele şi nevoile paturilor de jos în faţa puterii. Ei au devenit parte a puterii. Ţăranii, bunicii lor adică, sînt leneşi, beţivi şi put. Minerii sînt pentru ei nişte brute, needucate şi violente. Nişte „necivilizaţi”, cuvînt mistic pentru elita noastră. Puţini sînt cei care apleaca urechea şi vin să vadă, să stea alături de aceşti oameni. Să le audă păsul şi să-i înţeleagă.

Însă totuşi apare o generaţie tînără care pare mai sensibilă la astfel de grupuri sociale, la probleme sociale şi încearcă să le povestească istoria şi viaţa lor. Încep să apară filme, spectacole, cărţi. Unul dinre proiectele cele mai interesante văzute recent legat de Valea Jiului e spectacolul SubPământ, text de Mihaela Mihailov, în regia lui David Schwartz.

Să presupunem că vă aflaţi faţă în faţă cu câţiva mineri însetaţi de lectură. Ce cărţi le-aţi recomanda?

Eu aş recomanda cărţi pe care le recomand şi intelectualilor. Sincer să fiu am mai mare încredere în minerii români decît în intelectualii români. Nu cred că dacă au citit cîteva cărţi în plus intelectualii au o poziţie privilegiată şi superioară. Cîtă prostie şi orgoliu de doi bani am întîlnit în mediul intelectual românesc nu am întîlnit nicăieri. Dar aş merge pe clasică: Gogol, Tolstoi, Hemingway etc. Ştiu ei mai bine ca mine ce trebuie să citească.

Ce ocupaţie aveaţi în anii 1990-1991, anii de foc ai mineriadelor noastre/ lor?

Eram student la Iaşi, la facultatea de filosofie. Eram foarte pasionat de ce se întîmplă, de politică, de proteste etc.

Cu ce gânduri porniţi în această expediţie în Valea Jiului?

Pe mine mă interesează în primul rînd oamenii. Vreau să-i văd în viaţa lor de zi cu zi, să povestesc cu ei.  Vreau să văd minerii şi birturile lor ieftine. Nimic nu e mai impresionant decît birturile ieftine din satele şi oraşelele mici din România. Pentru mine astfel de momente sînt aprope mistice, eu fiind un antimistic de felul meu J.

Ce arme de persuasiune a maselor mai are socialismul în acest timp super tehnicizat?

Tehnica s-a sofisticat dar nu atît de mult pe cît vrem noi să credem. Pînă la urmă ele sînt nişte instrumente care pot fi folosite bine sau prost. Toată tehnica din spatele revoluţiilor acestea twitter, este supraestimată. Pînă la urmă oamenii trebuie să fie prezenţi fizic, în grup, să vorbească, să polemizeze direct. Nu cred în solidarizări şi proteste virtuale. Am renunţat de mult să semnez petiţii şi proteste virtuale. Merg doar la cele reale, cu mize clare. Ca să te solidarizezi, ca să lupţi alături de cineva trebuie să-i simţi mirosul, să-i simţi transpiraţia, să-i vezi ochii, să-i strîngi mîna.

Dar să nu fim naivi. Cînd vom vrea să dăm jos o anumită orînduire despotică, că-i comunistă sau capitalistă, tot furca, coasa şi „cocktailul molotov” va sta la bază. Că doar nu o să foloseşti tastatura? Uităt-te cum arată poliţia în ţările „civilizate”. E mai dotată ca armata. Aici s-a ajuns. Eu repet mereu pentru putere şi intelectualii lor: cocktailul este făcut nu din sticlă, benzină şi foc ci din dispreţul, ignoranţa şi nesăbuinţa puterii care-şi tratează cetăţenii ca pe nişte sclavi. Cînd amestecăm asta şi cu sărăcie atunci „cocktailul molotov” exploadează. Fitilul şi focul e în mîinile puterii nu în cele ale muncitorilor şi ţăranilor.

Este Valea Jiului o insulă a lui Robinson Crusoe (chiar şi în varianta postmodernă a lui Michele Tourniere)?

E mai degrabă un continent. Din păcate încă puţin explorat şi cunoscut. Valea Jiului aşteaptă încă să fie descoperit, povestit, explicat şi înţeles.

Interviu apărut și în Ziarul Văii Jiului

 
  • Bogdan Rusu

    “v-a trebui” e scris incorect. “Mai este problema locurilor de muncă care nu mai pune la un loc un număr mare de muncitori” – enunt care n-are sens. cuvantul “lecture” nu exista in limba romana. Scriitorul “Michele Tourniere” nu exista. “Valea Jiului” e substantiv compus de genul feminin, ea nu poate astepta “să fie descoperit, povestit, explicat şi înţeles”. mai sunt si altele. interviul asta zici ca-i iesit din google translate.

    • Joe_F38

      Pai la ce ne putem astepta de la Tov. Bolsevic Ernu ?
      Scrie si el, ca o sugativa de fonduri, dupa cum ii dicteaza stapanii de la Kremlin.

  • gheorghhe

    Îi arăți prostului luna și el se uită la deget.