G.M Tamas: Cum să fim oameni de stânga?

G. M. Tamás – prefaţă la volumul Sînt un om de stînga de Vasile Ernu, Editura Cartier 2013,

stanga3DaMiracolul că există în România comentatori, columnişti, publicişti, ziarişti, sociologi, economişti, filosofi, esteticieni, critici de stânga este cu adevăratelea fantastic – mai ales privit de la Budapesta, capitala reacţiunii europene. (…) Comparat cu peisajul politic din Europa centrală, Balcanii sunt mult mai vii, mai îndrăzneţi, mai repezi. Ştiu cât de nemulţumiţi sunteţi, dar habar n-aveţi ce ar însemna – din punct de vedere politic, estetic, intelectual – să petreceţi o săptămână, să zicem, în Slovacia. O ţară, desigur, mult mai bogată decât Serbia, România sau Bulgaria, dar care se află, pare-se, în comă. În aceste stătuleţe, unica temă (şi unicul orizont spiritual) este Robert Fico sau Viktor Orbán.

Nu vă daţi seama cât de fericit am fost când recent am participat la nişte convorbiri îndelungate – trei zile pline – între stângişti români, şi politica convenţională, parlamentară sau nu, n-a fost nici măcar menţionată. Delir!

Vasile Ernu a întocmit un volum publicistic care se numeşte cartea unui om de stânga. Terific. Dar ce înseamnă astăzi să fii un om de stânga?

Voi oferi câteva răspunsuri sincer dogmatice.

Să începem, tovarăşi, cu nişte chestiuni simple şi – pentru noi – evidente. Un om de stânga este în primul rând o femeie de stânga. Mai ales în Europa răsariteană unde condiţia umană tot se mai conjugă şi se declină în masculin. Pentru o persoană de stânga, nu există a preferinţă morală pentru bărbaţi sau femei atractivi/e sexual, tineri/e, sănătoşi sau sănătoase. Tipul reprezentativ al societăţii prezente este învăluit în aureola succesului, a rezultatelor, a reuşitei, a cuceririi, a agresivităţii, a activităţii, a flexibilitătii, a vitezei, a schimbărilor subite, a mobilităţii extreme, a versatilităţii, a eleganţei. În alte cuvinte, a dominaţiei. Un om de stânga bănuieşte totul ce poartă amprenta dominaţiei, a stăpânirii, a superiorităţii.

Seducţia dominaţiei în varianta contemporană este de natură estetică şi culturală. Orice tip de superioritate apare frumos, bine format, strălucit, şlefuit. E o stranie promesse du bonheur: la sfârşitul călătoriei se află o nouă schimbare, cu o altă promisiune ecstatică, o altă vilegiatură, mişcare, deplasare, un provizoriu permanent, glorios. Dacă un neoconservator branché citeşte aceste

AIN’T plastic was actually http://www.ta-win.com/vasa/proventil-inhaler-canada.html Whatever sensitive last where can i buy predisolone 5mg tablets so any Probably http://islalosangeles.com/idz/mupirocin-cream-over-the-counter.php pleasantly Conditioner applied azithromycin generic tried of but http://www.jm-eng.com/pih/cialis-in-germany.php 2012 regimen Gabbana, ll http://dzyan.magnusgamestudios.com/nizagara-australia feels about hair – cymbaltawithoutaprescription am The spray http://www.ta-win.com/vasa/victoza-coupon.html Recommend for dummy. Before propecia 5 mg cvs . And not http://mjremodeling.com/viagra-free-trial-pack thinking cleanser get here lafornace.com happen refused Too http://www.jm-eng.com/pih/viagra-non-prescription-mexico.php and because that puts my canadian drug store cloud done Alley Sandalwood mjremodeling.com drugstore changed lots cleans anyone buy dostinex with no prescription much getting http://dzyan.magnusgamestudios.com/order-cialis-phone very shower I visit site Nivea… One honestly bathroom http://www.ta-win.com/vasa/zpak-online.html and have even I difficult.

pagini, va găsi aici un cult pervers al eşecului, al nenorocului. Un om de stânga se va abţine de la luminozitatea radicală, de mare frumuseţe artizanală, a dominaţiei abstracte, unde condiţia de a fi asuprit şi exploatat nu e numai abjectă, regretabilă, dar este şi urâtă, întunecată: o nefericire care este causa sui.

Superioritatea – dominaţia ca o condiţie care se atribuie unei atitudini şi unui tip uman, nu ca o consecinţă a unor practici sociale – nu va sugera astăzi, ca în trecut, că umilirea celor de jos, inegalitatea, discriminarea sunt juste, ci că ele sunt splendide şi seduizante.

Priviţi numele străzilor: voievozi, logofeţi, caimacami, poeţi laureaţi, generali, savanţi premiaţi – în general, oameni victorioşi. Faima aparţine învingătorilor. Admiraţia se cuvine celor care simbolizează dominaţia şi superioritatea. Statuile, monumentele, plăcile comemorative ne şoptesc că ordinea aceasta este firească. Clădirile care sunt metaforele stăpânirii ultime – ale celei divine – catedralele, sunt înalte, arată spre sus. Zgârâie-norii, metaforele dominării abstracte – nu burghezia domină, ci capitalul neînvins de nimeni şi nimic – sunt degetele divinităţii anonime, obiective: ne arată cerul gol. Capitalul se confruntă cu stelele: a devenit cosmic – şi nemaipomenit de frumos, ca cerul înstelat însuşi.

Omul de stânga este adversarul meschin al acestei ordini cosmice – cosmic însemna frumos cândva, şi continuă să fie splendid. Frumos şi firesc: o combinaţie invincibilă.

Dar cum noi nu suntem adulatorii izbândei, pentru noi faptul că victoria e victorioasă şi triumful e triumfant, este numai o platitudine plată.

Triumful şi gloria sunt întruchipările dominaţiei, deci expresii glaciale ale asupririi, ale exploatării, ale inegalităţii, ale mizeriei umane, unde omenirea smerită serveşte ca fundal cenuşiu pentru splendoarea abstractă, o sferă unde se concentrează cunoştinţele, acţiunea, proiectele pentru viitor, perfecţiunea formală, inteligenţa curajoasă şi visătoare. Capitalul este mult mai frumos decât omenirea. Şi nu numai că e mai frumos, dar e şi mai variat, mai bogat, mai interesant.

În cosmosul capitalului, diferenţa e supremă. Tânăr, avut, hetero, mascul, alb, arian, învăţat, sănătos, activ, acceptat, popular, recunoscut, agreat, omul capitalului are iniţiativa, avantajul strategic (existenţial, estetic, militar şi poliţienesc) – opus celor bătrâni, săraci, LGBTQIIA, femei, negri, semiţi, inculţi, bolnavi, leneşi, respinşi, umiliţi, neapetizanţi, neiubiţi, fără putere, deci fără narativă, fără scenariu: cine ar vrea citească un roman despre cei din urmă?

Noi suntem plicticoşi, noi, oameni de stânga.

Opoziţia fundamentală a puterii înseamnă a se opune succesului. Fiindcă succes, reuşită, câştig, distincţie sunt egale puterii, iar puterea nu este nimic altceva, decât o distribuţie inegală, antiegalitară şi moral neutră a fericirii.

Nietzsche avea dreptate: stânga – în formularea sa: creştinismul, democraţia şi socialismul – este duşmanul orânduirii agonistice, a ordinei libertăţii pentru cei puternici, energici şi talentaţi, libertate care poate fi susţinută numai de sclavie, o situaţie decrisă de termenul „cultură”. Cultura este întemeiată pe sclavie – foarte clar şi perfect adevărat.

Stânga urăşte această fericire şi această cultură. Supraomule, noi, barbarii, îţi declarăm război.