Premiul CriticAtac pe 2012: Victor Rizescu, pentru “Tranziţii discursive”

tranzitii_discursive_corintÎn urma deliberărilor, redacţia a decis să acorde Premiul CriticAtac  pe 2012 domnului Victor Rizescu, autoru al volumului Tranziţii discursive, Editura Corint.

Cartea lui Victor Rizescu e un puzzle ce acoperă, deconstruindu-l, întregul peisaj al discursurilor intelectuale de legitimare din România, iar grila lui e una de reabilitare a discursului cultural „periferic“ (de la marxiștii interbelici la viziunea sociologică a unui Daniel Chirot). Perspectiva lui Rizescu e un alternativă – programatic ieșind din binomul naționalism versus anticomunism generator de antistîngism structural. Tranziții discursive propune o altfel de raportare critică, polemică, dar argumentată istoric, față de confruntările noastre ideologice recente – în care cîștigătorul părea deja stabilit –, de pe pozițiile, pînă de curînd hulite, dacă nu aproape imposibile, ale unui intelectual de stînga.

 

Premierea va avea loc în curînd, fiind urmată de o dezbatere pe o temă principală din opera premiată.

 

Lista de nominalizări pentru ediţia de anul acesta a Premiului CriticAtac a fost următoarea:

Florian Banu (editor), Amorsarea Revoluţiei: România anilor 80 văzută prin ochii Securităţii, Editura Cetatea de Scaun

Emanuel Copilaș, Geneza leninismului romantic. O perspectivă teoretică asupra orientării internaționale a comunismului românesc 1948-1989, prefață de Michael Shafir, Institutul European

Andrei Gorzo, Lucruri care nu pot fi spuse altfel, Editura Humanitas

Ion Ianoşi, Internaţionala mea. Cronica unei vieţi, Editura Polirom

Antonio Momoc, Capcanele politice ale sociologiei interbelice. Şcoala gustiană între carlism şi legionarism, Editura Curtea veche

Bogdan Murgescu, Ţările Române între Imperiul Otoman şi Europa Creştină, Editura Polirom

Victor Rizescu, Tranziţii discursive, Editura Corint

 

Premiul CriticAtac pe 2010 a fost acordat lui Bogdan Murgescu, pentru volumul „România şi Europa. Acumularea decalajelor economice (1500-2010)”, Editura Polirom, Iaşi.

Premiul CriticAtac pe 2011 a fost acordat lui Alex Goldiş, pentru volumul “Critica în tranşee. De la realismul socialist la autonomia esteticului”, Editura Cartea Românească, Bucureşti.