TEMA: Sănătatea românească – în moarte clinică?
31 ianuarie 2012 poate intra in istoria recenta a politcii romanesti ca ziua in care, pentru prima oara un guvern a declarat, prin purtatori de mesaj autorizati, ca nu doreste sa se faca nicio reforma in sanatate intr-un anumit an. Kelemen Hunor, presedintele UDMR a simtit nevoia sa faca aceasta precizare, aparent uluitoare pentru un politician responsabil, pentru a se distanta de presiunea exercitata de presedintele Basescu si Premierul Boc care au inteles sa revina cu declaratii privind punerea in aplicare a noii legi a sanatatii, cea recent retrasa din dezbaterea publica. Este evident ca o asemenea lege nu mai poate trece prin Parlament in conditiile actuale, despre angajari de raspundere nu mai poate fi vorba, ordonante de urgenta nu pot fi emise pentru aceasta situatie. Pe de alta parte cei doi parteneri politici fac un transfer de responsabilitate in seama ministrului UDMR al sanatatii – ceea ce evident nu este fair play. Episodul cu “noua reforma in sanatate” s-a developat a fi fost doar o perdea de fum care sa acopere faptul ca nici in acest an nu se va acorda sanatatii nici un fel de prioritate din punct de vedere financiar si nici nu se vor adopta masuri de bun simt care sa loveasca in clienti politici. Prioritate va deveni doar in anul 2013, dupa si daca alegerile vor fi cistigate de partidul domnului prim ministru Boc!
Anuntul privind inghetarea reformelor nu ar trebui sa se fi facut fara a se aduce necesare corectii sistemului. Se impunea adoptarea unor masuri care sa corecteze decizii ilogice sau vadit pagubitoare cum ar fi limitarea angajarilor in domeniul sanitar. Este complet nedrept sa echivalezi nevoia sociala de asistente si medici cu cea de functionari sau lucratori la domeniul public. Pe de alta parte ar fi trebuit sa ia in calcul si exodul medical grav, ireparabil prin consecinte. In ultimul rind trebuie spus ca spitalele sunt singurele unitati publice care au impusa o limita procentuala din bugetul lor pentru cheltuieli salariale – 70%: indiferent cite persoane ar dori un director sa angajeze– nu ar produce nci macar un singur leu crestere de cheltuieli! In acest context, pe linga inexplicabilul imobilism guvernamental ar fi trebuit ca Ministerul Sanatatii sa solicite scoaterea intregului personal medical din constringerile legii salarizarii unice a personalului bugetar! Acesta fiind unul din principalele deziderate ale privatizarii spitalelor preconizate de noua lege a sanatatii – flexibilizarea platii personalului -– nimeni si nimic nu impiedica Guvernul sa opereze respectiva modificare chiar de azi!
Pe lista masurilor corective (nu are rost sa le mai numim reformatoare pentru ca ele reprezinta erori flagrante de guvernare ale prezentului executiv) se numara incapacitatea de a modifica lista de medicamente compensate si in special adoptarea de masuri care sa determine trecerea catre consumul sporit de medicamente mai ieftine in detrimentul celor scumpe. Faptul ca in fiecare zi Guvernul tolereaza consumul de medicamente pe care majoritatea tarilor infinit mai bogate nu si le permit fara necesare restrictii este doar o dovada de coruptie si nu de incompetenta. Pina de curind Guvernul pretindea ca este gata sa aduca o mica deviere de la Constitutie doar pentru a face o economie de 20 de milioane de euro. Saptaminal din bugetul sanatatii ies sume echivalente doar pentru ca insusi Guvernul Romaniei nu doreste sa inchida robinetele coruptiei! In acelasi spirit interesat cheltuitor al banilor publici din sanatate – Guvernul Romaniei refuza sa faca licitatii pentru a obtine preturi mai mici, refuza sa faca negocieri de pret pentru achizitia de cantitati mari de medicamente, refuza sa impuna analiza farmacoeconomica a eficacitatii si suportabilitatii medicamentelor de pe lista de compensate sau sa introduca o lista a medicamentelor utilizabile in spitale!
Totusi doar declaratia liderului UDMR nu ar fi suficienta pentru a ridica aceasta zi la rang de eveniment notabil. Tot in aceiasi zi a expirat termenul in care ar fi trebuit sa fie pusa in aplicare o lege emisa de Parlamentul Romaniei – 220/2012 – obligatorie ca orice lege, pentru unii – inclusiv pentru membrii UDMR ai Guvernului. Dupa nenumarate tergiversari si tertipuri, chiar si aprobarea prin lege fiind tot un tertip – s-a aprobat introducerea coplatilor in sistemul sanitar. Impotriva acestora s-au ridicat numeroase voci, unele din principiu, altele din ignoranta sau rea-vointa. Sistemul sanitar consuma in prezent cu mult mai mult decit este finantat iar crearea de mecanisme suplimentare de contentie a costurilor (incadrare in buget) si de mutare a unor cheltuieli in seama asigurarilor private este absolut necesara. Coplatile creaza un astfel de mecanism si nu mica ar trebui sa fie mirarea daca primii dusmani ai legii se vor fi dovedi a fi tocmai medicii. Coplatile (modice) tempereaza apetitul unora de a face raportari fictive – fapta lor devenind una penala daca vor intelege sa isi insoteasca raportarea si de intocmirea unor chitante false pe seama pacientilor. Un alt mecanism pe care Guvernul si Ministerul Sanatatii ar fi trebuit sa-l dea publicitatii de mult timp este o modificare a pachetului minim de servicii prin limitarea numarului de consultatii si internari incluse in pachetul de baza, prin introducerea de liste de asteptare si excluderea unora dintre prestatiile de care se face in mod vadit abuz. De promis au promis, de pus in practica se pare ca este mai greu.
Coincidenta, tot pe 31 ianuarie seful misiunii FMI la Bucureşti, Jeffrey Franks, a fost invitat la o petrecere privată la Buşteni, pe Valea Prahovei, unde s-a sărbătorit cu miel la proţap, la final fiind “încinsă” şi o horă cu functionarii ANAF prezenti de fata. Sincer vorbind, am sperat ca FMI sa fie factorul extern care sa impuna unele masuri in sanatate care trebuiau luate de multi ani in urma. Dupa acest gest de infratire si acceptare a unei ospitalitati complet neadecvate este evident ca reprezentantul FMI a devenit mult prea subiectiv pentru a mai critica Guvernul pentru nerespectarea sumedeniei de promisiuni asumate prin scrisoare de intentie de la inceputul anului 2010. Se pare ca promisiunile de a achita arieratele datorate firmelor multinationale de medicamente au fost suficiente, domnia sa dovedindu-se a fi, in cele din urma, un simplu functionar, sensibil si el al presiuni si influente, cu nimic altfel decit cei romani.
Am convingerea ca si celelalte sisteme ale vietii social politice romanesti sunt la fel de prost guvernate, sanatatea nefiind o exceptie. Poate in folclorul specialistilor in managementul sistemului sanitar ar trebui introdusa si ziua de 31 ianuarie 2012 – ca “ziua nationala antireforma in sanatate” in speranta ca o asemenea zi sa nu fie uitata si sa nu se mai repete vreodata.
Cum puteti spera ca FMI, citez “sa fie factorul extern care sa impuna unele masuri in sanatate” ? Da’ ce, e doctor ? Sa nu confundam coleopterele cu elicopterele, si nici FMI cu Directia Sanitara sau cu Facultatea de Medicina. Sau cu Ministerul Sanatatii. FMI face monetarul, foarte bine, asa scrie pe firma si-n paginile aurii, daca vreti, însa punct.
S-avem pardon, dar a spera ca un doftor trateaza peritonita, infarctul, gâlcii sau sau capul tandari cu recomandarile keynesiene e un non-sens.
Aia e.
Logica medicinii e simpla: cel mai bun tratament adaptat (subliniez, adaptat) fiecarui pacient, indiferent cine ar fi el. Orice reforma a sanatatii normala la cap asta ar trebui sa aiba ca scop final.
Altfel, e simplu: daca tratam numai în functie de câti bani avem, ajungem la performanta sanatate sub-sahariana.
Sistemul sanitar normal trebuie sa consume atât cât e nevoie pentru a trata corect pacienti si a plati la fel de corect personalul medical si para-medical. Over.
Privatizarea spitalelor ca solutie unica sau panaceu universal al “însanatosirii sanatatii” e complet aiurea. Fireste ca trebuie sa existe si medicina privata, ca de-aia meseria de doftor e, cum ar spune frantuzul, “profession libérale”, dar daca nu exista în echilibru un sistem public, oistea ajunge-n gard înainte sa porneasca.
Domnule Paveliu, nu este extrem de ciudat ca guvernul este responsabil de toate lucrurile rele, iar UDMR-ul este cel care este persecutat?
Nu cumva ministrul UDMR al sanatatii (si nu domnul Funeriu sau doamna Boagiu sau alti membri ai guvernului) “tolereaza consumul de medicamente pe care majoritatea tarilor infinit mai bogate nu si le permit fara necesare restrictii este doar o dovada de coruptie si nu de incompetenta”.
Nu cumva cel mai reponsabil ca “nu doreste sa inchida robinetele coruptiei in sanatate” este domnul Kelemen Hunor? Parte din guvern, e adevarat.
De ce sa nu aratam cu furie proletara la adevaratul responsabil?
1. Daca firmele private ar fi venit cu FONDURI PROPRII, prin care sa-si sustina INTEGRAL, activitatea medicala de urgenta, in regim concurential, din buzunarul lor propriu privat , am fi vorbit atunci de o concurenta. In cazul de fata, este invers, acesti “privati” se vor indestula din fondul public, bugetar, destinat activitatii medicale. In aceste conditii, firme private capuse, (alde Cocos si etc. etc) vor suge pana la loc comanda din banul public. De fapt, asta se si doresti, intrarea firmelor private, care saracile nu au bani si pt activitatea medicala li se repartizeaza bani din portia sanatatii, ca sa-si faca curul mare. Evident ca “concurenta” fara bani isi vrea locul la bani si sa realizeze si “profit” ma intreb cum ? si raspunsul este prin eutanasierea contribuabilului care nu va primi schema de tratament.
2. Masura de destituire a domnului medic Arafat, in plina actine de “dezbatere publica” este expresia cea mai elocventa de DICTARURA. Deci, daca se pune legea in “dezbatere publica” sa nu-l puna dracu pe vreunul, fie el si expert pe problema, fondator si intemeietor al serviciului SMURD, (si din banii proprii) ca dracu il ia, afara cu el, ca dusman al poporului – evident cu ghicitoarea de rigoare.
3. Ar trebui si POPORUL ROMAN sa puna o ghicitoare, ghici de cine ne-am saturat noi pana peste cap si-l vrem jos de la Cotorceni. impuscat precum Ceausescu ! Ghici.
4. Problema care TREBUIA legiferata, era ca toti banii stransi sa ajunga la CASA DE SANATATE, direct, si nu la Ministerul de Finante, de la care sa se repartizeze sanatatii un muc.
Consider ca domnul Paveliu are dreptate datorita argumentelor solide precum: limitarea angajarilor in domeniul sanitar, exodul medical masiv sau problema salarizarii. Toate acestea se pot vedea cu ochiul liber si sunt stiute de toata lumea. El vorbeste de interventii care sa corecteze sistemul si despre necesitatea de reforma in sistemul sanitar, dar problema coruptiei poate fi interpretabila si greu de luat in considerare indiferent de existenta sau inexistenta ei atat timp cat, in acest sens nu s-a miscat nimic si nu exista o dovada clara, concreta, palpabila, un demers legal sau macar un proces in instanta pe aceasta tema. Insa, poate “caracatita” coruptiei este atat de mare in sistemul sanitar incat a reusit sa prinda in tentaculele sale toate sistemele din tara asta plus un functionar FMI, ce-i drept care nu avea ce cauta la o astfel de ghiftuiere?!
Nu stiu daca ar trebui sa cautam persoane responsabile pentru starea actuala a sistemului sanitar sau solutii la anumite institutii, foruri gen FMI reprezentat prin domnul Jeffrey Franks sau sa pasam responsabilitatea de la Guvern la un partid cum ar fi UDMR. Toata treaba aceasta nu ajuta cu nimic, poate doar presa care ar avea subiecte de dezbatut si rating de crescut. Ar fi mai interesant si benefic sa lasam sa se ocupe de rezolvarea problemei sistemului sanitar, persoane interesate si implicate cu adevarat in acest sistem, cu experienta. O astfel de persoana ar fi domnul doctor Raed Arafat care a reusit sa puna la punct intr-un mod foarte eficient si cu bani putini, Serviciul Mobil de Urgenta Reanimare si Descarcerare.
Desi necesitatea reformarii sistemului sanitar este clar vizibila domnule Paveliu, oare prevederile noii legi nu lezeaza interesele anumitor categorii sociale defavorizate? Sau nu destabilizeaza acestea echilibrul existent acum, ce-i drept fragil totusi, permitand cum spune si domnul Constantin in comentariul dumnealui, imbuibarea patronilor de clinici, spitale si laboratoare de analize medicale private? Coruptia si pierderea de bani publici, plus jupuirea si de ultima para din buzunar, sunt astfel incurajate prin introducerea coplatii a clientului caci, fiind vorba de institutii medicale private, nu se mai poate numi pacient bolnav.
In articolul “Sanatatea si Sistemul. O demisie si multa onoare” (2012), doamna Ioana Vlad sustine ca toata lumea este interesata de reforma din sistemul sanitar, de noua lege dar de fapt ea nici nu exista, tot ce este pana acum, este doar un proiect lansat in dezbatere publica. Acesta poate foarte usor sa fie amanat ca si alte proiecte precum introducerea cardului de sanatete si a sistemului de coplata.
Eu sunt de parere ca sistemul sanitar are nevoie de o reorganizare, de o reformare, de o noua lege, dar cu prevederi mai coerente, reguli mai stricte care sa nu permita fraudarea sistemului sau impovararea clientului/pacientului. De asemenea, ar fi ideal sa ofere ce trebuie, cui trebuie si in cantitatea necesara nu dupa ureche cum s-a intamplat pana in prezent sau doar de dragul de a atrage mai multe fonduri din bugetul de stat, acestea intamplandu-se doar pentru ca actuala lege are anumite lacune ce pot fi speculate la maxim.
Daca ar fi sa vorbim de o REFORMARE ea nu se poate face decit in doua feluri: in sensul restrictiei si adecvarii serviciilor la resursele alocate (reducerea numarului de paturi si chiar de spitale, compensarea numai de medicamente generice, liste de asteptare, etc) – ceea ce inseamna iesirea din minciuna SAU prin alocarea substantiala de fonduri concomitent cu impunerea de masuri care sa opreasca furturile sau inechitatile (atentiile mai lut sau mai putin impuse). Prima varianta ar face ca populatia s inceapa sa constientizeze care ii sunt nevoile insa procesul poate fi lung si mai ales dureros pentru toata lumea. A doua necesita in schimb vointa politica de a redistribui resurse pentru a obtine foarte putine beneficii electorale – normalitatea este arareori premiata!
Domnule Paveliu,
Primul asa-zis fel al dumneavoastra de a “reforma” (de a reforma ce ? medicina nu, ca n-aveti cum – sa-nteleg deci ca sistemul de sanatate) e foarte simpla si în acelasi timp radicala, à la tabula rasa: se duce naibii orice sistem de sanatate cu asemenea idei.
De unde teoria asta ca asta ar face – citez “ca populatia sa inceapa sa constientizeze care ii sunt nevoile” ? Care nevoi, domnule Paveliu ? Nevoia de a fi tratat când paturile “au fost reduse” si nu mai sunt ? Nevoia de a fi tratat repede si bine inainte sa apara complicatii ireversibile si nu se poate finca e o “lista de asteptare” ?
Hai sa va zic eu: sanatatea e un bun individual, dar sistemul de sanatate e un bun national.
Nevoile care trebuie ascultate sunt cele ale bolnavilor pentru a fi tratati repede si corect si ale medicilor pentru: 1) a-i trata cum au învatat de-a lungul lungilor lor studii si 2) pentru a trai conform statutului lor social.
Viziunea exclusiv finantist-politica a sistemului de sanatate nu face decât sa-l ruineze, aia e când te miri cine cu bacalaureatul la fara frecventa ajunge sa aiba puterea de decizie sa-i învete pe medici cum sa practice. Pestii nu-i învatam sa-noate ? Mai reducem apa din acvariu ca sa-si dea seama ce nevoi au. Sau nu mai bagam carne la macelarie, ca pe vremea fusilatului, sa vada populatia mai usor ce nevoi are.
Treaba cu medicamentele generice nu stiu daca o stapâniti bine, dar nu e decât partial o idee buna, în sensul ca un medicament generic nu aer obligatia de echivalenta activa de 100 %. Poate sa varieze între 80 si 120%. Pe urma, chestia cu listele de asteptare e o afirmatie extrem de lejera si fara fundament. E contrar principiului medicinii însesi sa astepti si sa tot astepti cu lunile – afara poate doar de sala de asteptare – când esti bolnav. Ah, ca vrea pacientul sa se trateze musai la al mai mare neurochirurg ? Atunci asteapta, da. Depinde si de evolutivitatea bolii (si cam toate evolueaza, mai repede sau mai încet).
Iertati-ma, pâna aici am fost nitel rautacios.
Acum – ca-i spune reforma sau nu, o îmbunatatire substantiala a sistemului românesc de sanatate e mai mult decât vitala. Ce trebuie sa aiba în minte cei care decid e ca nu pot s-o faca fara medici si fara pacienti. Asta una. Doi la mâna, presupune o analiza absolut completa, în care nu se poate eluda învatamântul de specialitate, din prima zi în care un posterior de studentas freaca bancile unui amfiteatru si pâna la supra-specializari.
Si, bine-nteles, o ameliorare substantiala a sistemului de sananate nu se poate face fara o revizuire profunda a practicilor sociale, a sistemului de contributii la sanatate s.a.m.d..
Oricum, trebuie bani. Si pentru fiecare pacient trebuie cheltiut atât cât costa tratamentul bolii lambda dupa recomandarile de specialitate. Adica asta decide, medicina, cât costa sistemul de sanatate.
Multe se pot discuta, finca multe trebuie facute. Singurul punct unde sunt de acord e ca trebuie nu atât o vointa politica, finca astia, politicienii, nu stiu altceva, ci multa luciditate a celor care decid în intersul pacientului. Altfel e crima împotriva umanitatii. Trebuie deci o viziune tehnocrata – “hipocrata”, daca vreti.
Sunt câteva chestii de facut, unele de pe urma carora se vor recolta beneficii mai târziu, cum ar fi îmbunatatirea calitatii învatamântului medical, cu tot ceea ce presupune.
Altele însa, sunt mai stringente: de pilda NU medicamentele trebuie rambursate cum sunt, ci BOLILE de lunga durata (o lista de afectiuni, printre care diabetul, insuficienta renala, cancerul si asa mai departe). Adica o baza de rambursare a fiecarui medicament, de a zero la saiscinci la suta în functie de utilitatea lui. Sa zicem. Pentru bolnavii cronici, orice tratament (atentie, în legatura cu afectiunea respectiva, medicament su procedura) trebuie rambursat de asigurari, ca omul se trateaza în public sau în privat.
Medicina de proximitate e absolut obligatorie si de bun simt, ramâne de vazut ce anume se poate si trebuie tratat local si ce anume transferat.
Si câte si mai câte. Vorbim.
Stimate domnule Alexandru, imi cer scuze daca din postarea mea ati inteles ca sprijin ideea constringerilor bugetare si reducerea serviciilor la nivelul finantarii. Din contra – consider ca atit pacientii cit si personalul medical merita o alta soarta. Aceasta este insa solutia acceptata de actuala guvernare – reformati-va ca banii pe care-i alocam sunt suficienti! Se pune insa problema cind si mai ales cum se va produce minunea de a suplimenta finantarea – opinia mea este ca acest lucru nu se va petrece decit atunci cind populatia va fi “imputernicita” sa ceara acest lucru. O simpla crestere a finantarii este insuficienta si este reversibila. Daca insa populatia va invata sa aprecieze furnizorii de sanatate si sa stie ce sa ceara – schimbarile vor fi consistente si de durata. Altfel, intotdeauna va exista un politician mai puternic decit ministrul sanatatii care sa ceara bani pentru domeniul de unde parandaratul vine mai repede.
Asa e, domnule Paveliu. Sa nu le dorim alora care vin cu asemenea solutii restrictive (sau restrictionabile, cum spune românul mai nou) sa fie bolnavi, sa n-aiba bani de clinici austriece si sa locuiasca în Amarastenii de Jos.
Trebuie o crestere a finantarii, mare si constanta. Asta e o conditie sine qua non, finca sanatatea costa mult. Prefer ca un stat sa se-ndatoreze pentru a construi spitale, pentru a le echipa, pentru a forma medici si asistente, pentru a plati personalul din sanatate decât pentru mai stiu eu ce farafastâcuri facturate de un catralion mai multe ori si care umfla buzunarele cumnatului sau cuscrului care face afeceri cu statul.
Cum facem ?
E greu.
Dar finca tot vorbiram de multele ramificatii pe care le are o astfel de reforma, contribuabilul ar trebui sa verse din fiecare salar ceva pentru sanatate. Asigurare obligatorie, care-i acopera mai tot. Absolut tot daca e un bolnav cronic, ceva mai putin daca afectiunea e mai putin severa si tratabila (adica statul îi ramburseaza o parte, iar pacientul plateste si el un tarif fix jurnalier, ceva). Buuun. Problema e ca veniturile mari si imense ar trebui sa fie taxate mai mult, si aici ajungem la nerozia – dupa mine – impozitului fix. Toate se leaga, daca vrei sa pui un carburator mai mare, umbli si la admisie, si la esapament.
Pe urma – printre altele, ca-s multe. Medicina privata nu trebuie sa se construiasca pe ruinele unui sistem public muribund, lasat voit in faliment ca uzinele imediat post-decembriste întru achizitionare la pret de fier vechi sau leu simbolic. Care vor clinici si spitale private, sa si le construiasca. Sa completeze oferta publica, nu sa-i fie concurenta. Cum facem asta ? Fiecare acte, gest, de la o recoltare de sânge la o consultatie, de la un neg scos la o apendicita e codat, adica e rambursat de stat X lei si Y bani. Punct. Ca operatia de apendicita se petrece într-un spital privat sau la spitalul universitar sau la ala judetean, asigurarea sociala tot atât o ramburseazaaaa. Just ? Just.
Cum face privatul bani ? Simplu, el îsi ia plata pe fiecare act, ceea ce-i asigura, credeti-ma, bani buni. La spitalul public, ca ai zece solduri de operat pe zi, sau unul, ai salariu fix. Si ar trebui sa fie suficient ca sa nu migreze toata lumea la privat. Nu migreaza, atâta vreme cât spitalul public ofera conditii de practica la standardele medicinii dezvoltate si atâta vreme cât spitalul reprezinta si o anume liniste profesionala, nu o logica de întrprindere performanta.
Aia care vor sa faca ceea ce se cheama depasiri de onorariu, nu vad de ce n-ar fi liberi sa o faca, dar nu toti. Laboratoarele nu; indiferent unde te duci, analiza cutare tot atât trebe sa coste. Dar marele specialist (nu pe puncte sau origine sanatoasa, ci ala cu titluri meritate si diplome beton si publicatii în revistele cu coeficient mare) poate sa faca depasiri de onorariu, dar sa fie specificat din prima. Care pacient vrea sa-i plateasca zece mii operatia de hemoroizi crezând ca uau, se duce le el ca la Mecca, sa-i plateasca, statul nu-i va ramburseaza decât tariful dinainte stabilit. Între noi fie vorba, în mai toate statele civilizate, cei mai buni specialisti tot la spitalele publice-i gasesti, nu neaparat universitare. Chestie de vocatie, deh.
P’orma, statuturile ar trebui sa fie bine definite, ale medicilor privati si, respectiv, publici. Adica ori una, ori alta, cu mici exceptii bine conturate, pot sa le detaliez si pe astea, dar ma rog, chestia e ca nu e fair play sa recrutezi clientela pentru “cabinet” pe sectie sau la camera de garda. Chestia ar trebui bine îngradita si legiferata.
Ce te faci cu aia care n-au bani absolut deloc, cei care nu pot justifica un venit si care, totusi, au nevoie de tratamente uneori costisitoare ? Îi tratezi. Aia faci. Gratis.
Orisice pelerin cu ceva venit ar trebui, ziceam, când iese dupa, io stiu, o operatie, sa scoata ceva din buzunar, la casieria spitalului si nu în buzunarele de la halate. Un tarif, un soi de mic forfait jurnalier, ceva. A, vrea sa nu-l coste nimic ? Atunci intervin asigurarile complementare, private, facultative.
Si asa mai departe, si cu demografia medicala, si cu controalele si cu toate ingrediantele unui sistem de sanatate normal, corect. Mai detaliem, daca e cazul.
Dr Sorin Paveliu este foarte rational. Sistemul nostru de sanatate trebuie urgent reformat, blocarea legii va avea urmari rele, din cele mai rele. Romania faace parte din spatiul UE (dar si Euro-Atlantic), trebuie sa se alinieze. UE inregistreaza o mare intarziere in uniformizarea sistemelor din sanatate, este un punct slab al demersului european unificativ. Spitalele mari de stat, marile clinici, sunt extrem de bugetivore. Un medic primar ingrijeste doar 4-6 paturi, (fara a socoti si rezidentii care-l ajuta) unde se mai intalneste asa ceva? In UE si SUA programul se termina pe la orele 17-18 sau mai tarziu, la noi se lucreaza pana la pranz, dupa care se trece la cabinetele private, lucru interzis aproape pretutindeni. Conflict clar de interese. Universitatile au reglementat problema: nu poti preda in univ. de stat si simultan la particulare. Au fost profesori care predau simultan la multe facultati din diferite orase (Adrian Nastase nu era singurul)
Bolnavii trec prin cabinetul privat spre a se interna in clinica. De aici si aparenta lipsa de paturi. In realitate Romania are un excedent de paturi comparativ cu tarile UE, dar un mare deficit de profilaxie. Cum poti sa cumperi stenturi coronariene din banii afectati profilaxiei? Combaterea coruptiei medicale are multe aspecte, inclusiv controlul averilor, ca in Franta, mai nou si in Grecia etc. Sa fim atenti la ce se petrece in UE. Un exemplu: politia din Napole (citam doar un oras) a arestat la finele lui ian 2012 (recent) 32 de beneficiari de ajutoare sociale cu acte false (Handicap cu acte false) Frauda: 1.000.000 Euro. Medici implicati. La noi certificatul de handicap a devenit sport national. Chiar si Ministri ai Sanatatii, dupa numire si-au scos astel de certificate, ba chiar in serie, dar poate au fost real handicapati, desi calculul probabilitatilor , raportat la numarul de handicapati din populatia generala nu sprijina ipoteza. Dl Eugen Nicolaescu a intrerupt seria, nu si-a scos certificat de handicapat, desi putini l-ar fi contestat. Se incepuse o verificare, desigur la amarasteni, dar caderea guvernului o va stopa. Tot din Napole, un “orb” a fost prins la volan, exces de viteza. Justificare: fiind orb nu a vazut kilometrajul. Sunt atat de multe gauri negre de stopat! recent am publicat doua articole in Viata medicala. Prea putin. bref, cu toate ca banii alocati sanatatii au crescut de mai multe ori, sanatatea merge tot mai prost. Deci, e nevoie de o reforma radicala.
Un alt aspect: separarea sistemului de sanatate de cel universtitar, ca in Marea Britanie, unde cumulul de functii si de salarii nu se accepta. Clinicile de pediatrie nu trebuiesc privatizate, dar marile clinici de chirurgie cardiaca da, Macedonia a pro cedat astfel si a devenit performanta in domeniu. Cu asta a elminat si spagile, pacientii platesc prin asigurari.
Domnule Zeana, acel Adrian Nastase de care pomeniti, acela care preda la mai multe facultati, preda endocrinologia ? Ca parca nu era doctor în medicina, din câte stiam, poate ma-nsel.
Iar dumneavoastra sunteti doctor, sa stiti câti medici trebuie alocati unei sectii de X paturi ? Sau ca sa-i puneti într-un ceaun si pe primar, si pe rezident, când primul tre’sa-l scoleasca pe-al doilea, si sa-l si verifice, în plus de bolnavii de care de ocupa ?
Bref, aveti vreo competenta în domeniu care sa va autorizeze sa spuneti câti medici trebuie sa fie pe o sectie, aveti ideee câta examene clinice si paraclinice, adica laborator, imagistica, basca reflexii inter-disciplinare, de ce tratamente si de câta monitorizare are nevoie un paciant cu insuficienta respiratorie acuta, sau cu miocardita, aveti vreo idee ce-nseamna, din punct de vedere medical, pacientul din perioada imediata post-transplant cardiac, sau hepato-renal, aveti vreo competenta în materie dde reanimare medicala si terapie intensiva ?
Domnule Zeana, spitalele-azile de acum optzeci de ani, cu saizeci de paturi într-un salon, despartite de perdele, au disparut, nu mai suntem în anii în care nu existau nici antibiotice si in care radiografia banala era aproape science-fiction, credeti-ma.
Tre’sa ne aliniem, tre’ sa ne aliniem, ziceti. Ce-are pardonul cu prefectura ? Euro-Atlanticul cu peritonita acuta a lui Nea Ghe. Rachita ? A, sa ne aliniem la calitatea medicinii euro-atlantice, da, dar depinde. Depinde cum si ce întelegeti prin aliniere.
Nu zic nu, privatul si publicul trebuie sa se completeze, în medicina, nu sa fie concurente, asta am dezvoltat-o si mai sus. Dar, monser, nu reglezi conflictul dintre public si privat omorând publicul, parol !
Asa. Pe urma, iar nu vad legatura: va serviti de niste anecdote (între noi fie spus, fraude cu concediile meddicale si cu alocatiile exista în toate tarile, înclusiv în alea în care v-ati simti minunat sa fiti tratat excelent daca ati avea nevoie) ca sa fluturati steagul reforlei însa împingând niste idei care sunt lipsite de sens, sa ma iertati. Vezi privatizarea: la pediatrie nu, da’ la chirurgie cardiaca, da. De ce, monser ? Explicati-ne si noua, daca sunteti specialista în domeniu, cum devine dupa facultati chestia asta ?
Asa: ia sa mai vedem: ah, da. Controlul averilor (ce cauta aici ?) se aplica nu doar la medici, ci tutor celor care au resurse. Se cheama fisc.
În fine, în ceea cce priveste asigurarile, singura solutie e asigurarea obligatorie la stat care sa acopere cum v-am povestit mai sus, plus asigurarile private facultative, complementare. Daca instaurati doar asigurari private, n-o sa mai cotizeze nimeni si sa vedeti atunci morbiditate si mortalitate.
Bref, sanatatea publica e bugetivora, domnul meu, iar sanatatea privata e portofelivora, altfel spus, sanatatea costa, n-are a face cu productivitatea la hectar ori saiba si e bunul al mai de pret al tuturor astora dintre noi care stau pe aceeasi craca filogenetica.
E un bun individual, dar nu se trateaza cu individualism.
Sanatate !
MEC a reglementat problema: nu poti preda la mai multe facultati, mai ales nu in universitati de stat si private. Au fost oameni politici , inclusiv din cadrul MEC in situatia de a avea mai multe norme de predare, deci salarii. Nu mai exista acum
revenind la sanatate, nu am dat exemplul unei sectii de teraopie intensiva ci a uneia obisnuita, de cardiologie sau de interne. Am fost in Elvetia, Germania, am lucrat in Franta, un medic primar are 14 paturi, acesta e motivul pentru care nu se poate pleca din spital inainte de orele 18 programul lor nu se compara cu ce este la noi. In SUA, in ultima jumatate de an au fost operate reduceri drastice de medici in marile clinici. Masive, nu gluma! Normele lor de munca sunt greu de suportat, mai cu seama garzile, in care nici vorba sa tragi un pui de somn. regimul de lucru este intradevar excesiv! Ar fi de neimaginat ca un medic din spital sa mai aiba timp pentru a lucra in privat, nu doar ca e interzis, dar nu e posibil fizic. Au in schimb mai multe nurse.
Ati abordat cu justete problema operatilor pe cord (de la by-pass la transplant). Sejurul la terapie intensiva si sectie e scurt. Ce face bolnavul dupa ? ce se alege de el acasa? In toate tarile despre care vorbeam exista o ampla retea de centre de recuperare cardiovasculara, o specialitate in sine, foarte utile, la noi s-a dezvoltat chirurgia cardiaca dar lipsesc aceste centre. Ele nu se afla in orase mari ci in zone impadurite, cu facilitati pentru miscare in aer liber, au bazine de inot etc. Oamenii sunt recuperati, redevin productivi.
Privitor la utilizarea aparaturii moderne, practic peste tot se lucreaza in ture, foc continuu, zi noapte. Aparatul nu sta decat in mica pauza dintre pacienti. Echipele medicale se succed. V-ati intrebat care este randamentul aparaturii moderne la noi? Cum s-au folosit spitalele mobile sau robotii chirurgicali? Ce pret s-a platit si cand se recupereaza?
Privatizarea este o problema delicata. Stomatologia a fost privatizata. Chiar excesiv, nu mai sunt cabinete pentru copii, Casa nu suporta costurile aparatelor stomatologice, etc Sectorul pediatric trebuie subventionat preferential, nu poate fi privatizat deocamdata. Nassterile au atins minimul istoric . Cum protejam copiii? Nu mai avem nici medicina scolara. Copilul este depenbdent de parinti, familiile sunt impovarate, Marea chirurgie cardiaca este altceva, aici privatizarea ar fi rentabila, inclusiv pentru pacient. Ar avea cu totul alt randament. relativ la portofolevorism, discutati cu pacientii.
Medicina de stat si cea privata trebuie sa fie concurentiale, toate spitalele dealtfel. Ar fi credeti bizar sa apara un spital pentru urgente privat? Ar putea deveni un model.
In curand vom avea mari spitale de chirurgie cardiaca private, dar cine poate suporta investitia uriase? In Elvetia, cea mai mare clinica de cardiologie, un mamut, este privata si a fost infiintata de un roman, Dr Codreanu, plecat de la zero! Este la Lausanne, am vizitat-o.
Romania nu poate stagna multa vreme sau sa mearga impotriva curentului rational. Cum evoluam la mortalitate, morbiditate sau durata de viata? Solutia estre reforma , radicala alaturi de combaterea ferma a coruptiei. La acest ultim capitol stam cel mai prost, o stiti si Dvs. Nu putem ignora criza Va multumesc pentru interventie.
Domnule Zeana,
Cu unele chestii sunt de acord, cum ar fi departajarea (destul de) neta între cursurile unui medic – profesor universitar – la stat si la privat. Adica ori una, ori alta. Însa deja, facultati private de medicina nu exista decât mai mult pe la anglo-saxoni, modele de sisteme de sanatate – în special ala americanesc – care nu ma inspira deloc. Si credeti-ma, stiu oleaca despre ce vorbesc.
Deci departajareprivat – public, dar nu exclusiva, si nu neaparat pentru medici. Sa va spun ceva: în primul într-un spital, sa zicem public, un medic primar în Franta (de fapt acolo nu exista asa ceva, cel mai apropiat ar fi titlul de “praticien hospitalier”) NU are 14 paturi (depinde însa si de specialitate, ca nu poti sa compari geriatria cu reanimarea), are mai putine. Chiar sensibil mai putine, doar daca nu se afla într-o zona sau într-un spital unde e greu de recrutat în specialitatea lui, sau ailalti colegi sunt în concediu. Într-o sectie de cardiologie, spre o pilda, de spital regional (nu universitar), sunt pâna la sapte asemenea medici, plus unul sau doi “assistants” (un soi de post-rezident ne-titularizat înca in public), plus interni si externi. Si înca uneori nu ajunge. Nu mai vorbim de spitalele universitare, unde personalul medical e chiar bine reprezentat. Întru intersul pacientului, asta trebuie sa conteze, pentru ca e complet inuman sa-ti ruinezi viata stând nopti si zile în spital fara sa vezi lumina soarelui, asa cum plecatul acasa la unu e moft si puturosenie (sau fuga la „cabinet”, ceea ce nu e fair-play). Trebuie deci, ma repet, un echilibru, un ritm de viata si de munca normal, cu medici cât e nevoie pentru ca pacientul sa fie bine tratat.
Ce se-ntâmpla ? Acesti medici , sa zicem “primari” din public AU DREPTUL sa aiba consultatii cu titlu privat LA SPITALUL PUBLIC unde lucreaza ! N-au dreptul sa se duca sa lucreze la un spital privat, dar la ei pe sectie au voie sa dea consultatii private. De ce ? Ca spitalul ala public sa devina mai atractiv. Daca nu vor (si stiti ceva ? majoritatea nu o fac, domnule Zeana, se multumesc cu salariul lor care e corect), li se da o compensatie zisa de serviciu public exclusix. O stipendie, nu mult, ceva acolo, dar buna si aia. Doftorii cu titlu de asistent spitalicesc (repet, un statut post-rezidentiat cu contract de doi pâna la sase ani într-un spital public, pe urma daca vor perenitate la spital, dau examen, daca nu, se duc în privat) au chiar dreptul la douascinci de zile pe an de lucru în privat. De ce ? Ca au salariu mic si ca sa ramâna, totusi, la spital. Iarasi, cei mai multi nici nu-si iau zilele astea si ramân în public. De ce ? Finca e si chestie de vocatie, nu toti gândesc meseria de doctor ca pe un biznis rentabil.
Cu privatizarea exclusiva a ceea ce era public, nu pot sa fiu de acord. Fiindca sunt tari – Franta, de pilda – unde publicul si privatul se completeaza reciproc si colaboreaza cât se poate de bine. Sunt spitale publice unde cardiologul, când e nevoie de interventie chirurgicala, trimite la chirurgul cardiac privat. Alteori, spitalul însusi – universitar, deci prin excelenta public, are de toate înauntru, si credeti-ma, la standarde de topul topurilor. Iar rentabilitatea ce înseamna, în medicina ? Câti pacienti ai tratat ? Nu. Însemneaza cum i-ai tratat. Cum e posibil sa se-nteleaga asa bine privatul si publicul ? Prin tariful unic rambursat de asigurarea sociala pentru un anume gest sau act, ca e facut în public sau privat. Aia e. Printre altele. Sigur, nu e roz peste tot, dar concurenta e nu financiara, ci în intersul pacientului, fiecare se straduie sa-l trateze cum poate de bine. Atâta tot.
Cât despre sejurul în centre de recuperare sau convalescenta dupa o internare în spital (mai lunga sau mai scurta, depinde de afectiune: în terapie intensiva teoretic e scurta, dar, dupa caz, sunt si sejururi de luni de zile !), asta ar trebui sa se dezvolte si la noi. Chiar mult. Sunt gramezi în toate tarile, doar ca se abuzeaza un pic de ele (asa cum se abuzeaza si de balneo-terapie), ceea ce are ca efect reducerea implicarii familiei pâna la zero. Asta însa e alta discutie. Problema (una din ele) e cine plateste sejurul respectiv ? Raspunsul e asigurarea sociala (adecatalea la stat, altfel sarmanii unde mai recupereaza ? Unde mai fac reeducare motorie dupa un accident, cardiovasculara dupa infarct, transplant sau mai stu eu ce ?). Avem noi bani de asa ceva ? Nu. Am putea avea ? Da. Cum ? Asta e o alta discutie.
Nerambursarea îngrijirilor dentare – macar a unei parti – e o mare porcarie si ilustreaza perfect la ce se poate ajunge de pe urma unei privatizari exclusive. Oamenii n-au bani, nu se trateaza, punct. De unde gramezile de complicatii de toate felurile.
Ce mai e de spus ? Despre urgente. Vast subiect, prea vast. Ca o mica paranteza, sunt gratuite in Britania cea Mare, ca si în Franta. Dar ca sa va raspund: unu: „spital de urgente” mi se pare o chestie depasita. Orisice spital sau clinica de o anumita talie are trebui sa aiba o sectie de primire a urgentelor. De tot soiul pentru un spital general, chirurgicale sau obstetrice pentru o clinica chirurgicala sau obstetrica, publica SAU privata !
Deci nu ma socheaza deloc sa vad ca spitalele private primesc urgente, ba chiar sunt cazuri unde într-o urbe ai o mare clinica privata si polivalenta care primeste urgente din jumatatea, sa zicem, de nord a zonei, iar spitalul general public dreneaza jumatatea sud. Treaba merge perfect, asteptarea la urgente e redusa, plus ca spitalul si clinica se completeaza în functie de ce specialitati au unii si n-au altii: avize, transferuri si asa mai departe. Asta e chestia: oriunde s-ar duce pacientul, la spital sau la clinica, îl costa cam la fel (cum ziceam, un tarif mititel pe ziua de internare, un foarfait jurnalier).
Cam asta, pentru moment.
Vad ca punctele noastre de vedere evolueaza convergent. Am lucrat pana recent la Sp Urgenta Floreasca Bucuresti, medic primmar, aveam 4 paturi, ma simteam sbutilizat flagrant. Toti colegii, fara exceptie, doreau sa aiba mai multe paturi. patru paturi ar fi fost pentru terapie intensiva nu pentru insuficiente cardiace sau HTA severe. medicii pleaca in jurul orei 13 deoarece n-au de lucru Acest program lejer nu se intalneste nicaieri. In Viata medicala, recent, articol scris de un roman “occidentalizat”, spune: plec din spital in jurul orei 18, chiar mai tarziu. Unde vedeti asta la noi? Fara reforma energica, sistemul e va prabusi. FMI, prin GF, insista asupra necesitatii reformarii sistemului de sanatate. Sunt gauri negre care trebuiesc inchise. Plus aspectele de buna organizare. Dupa ’89 au aparut o multitudine de Spitale de urgenta. Titulatura le acorda sporuri insemnate. Credeti ca Sp Elias poate fi de urgenta? S-a internat acolo macar un refrigerat sau un intoxicat cu alcool? majoritatea suicidarilor ingera medicamente in acest scop. Peste 90%, vorbesc de cei care ajung la spital. Toti ajung la Urgenta Floreasca, dar ei au nevoie de asistenta psihiatrica. Dupa revenire din intoxicatie trebuiesc trimisi in sudul orasului, dar si spitalul acela este de urgenta. Nu ar fi normal sa aiba o sectie de intoxicatii acolo, langa psihiatrie? Daca un intoxicat ajunge acolo este trimis la Floreasca, dupa care urmeaza alt drum la psihiatrie. ori, toate intoxicatiile voluntare, suicidare, trebuiesc internate de la inceput acolo, langa psihiatrie. Cati Km parcurg salvarile intre aceste doua centre medicale?
Domnule Alexandru, Romania are o serie de facultati de medicina private, dar are si un sistem de stat supradimensionat potrivit lui Timberger (laureat Nobel pentru analiza necesarului de facultati intr-o tara etc, model preluat de multe tari, inclusiv Turcia, deci nu doar europene), ignorat desigur la noi. In Elvetia, un an de studiu (serie de studenti intr-o facultate) numara cam 30 de viitori medici, dar ce medici scot! Parerea mea e ca la noi se scot absolventi de medicina tot mai slab pregatiti, tocmai (si) din cauza lipsei de separare intre didactic (facultate) si spital (modelul britanic, unde sunt separate, altfel se neglijaza flagrant invatamantul in favoarea “patului bolnavului” Nu mi-a fost clar punctul Dvs de vedere privitor la facultati.