Două observații pe marginea legii sănătății

TEMA: Sănătatea românească – în moarte clinică?

Mobilizarea recentă din jurul legii sănătății, precum și dinamica acestora ce a dus la retragerea, cel puțin deocamdată, a acestei legi, reprezentă un adevărat moment de cotitură pentru spațiul local românesc. După mai bine de doi ani de politici conservatoare fără precendent, implementate de actuala putere cu brutalitate pe un fundal mai degrabă apatic și resemnat (tăirea cu 25% din salariile bugetarilor fiind probabil cel mai elocvent exemplu), o dată cu legea sănătății ceva pare că s-a rupt și că pentru prima dată se pot detecta cel puțin incipient semnele unei posible reacții mai ferme și mai organizate din parte societății. Pe acest fundal aș dori să propun două observații, nu atât în legătura cu legea ca atare, cât cu contextul social în care aceasta a fost propusă:

1)     După cum se știe deja, proiectul de lege a fost retras, pe fondul unor critici vehemente ale acestuia venite din partea mai multor segmente sociale, dar și pe fundalul unor mișcări de stradă în câteva orașe ale țării, care deși au pornit pentru susținerea lui Raed Arafat au luat imediat forma unor proteste anti-putere. Acest moment trebuie recunoscut ca atare: avem de a face cu o victorie foarte importantă a societății asupra puterii, pentru prima dată după foarte mult timp. Mobilizarea socială, presiunile civice, analizele, discuțiile și criticile, fie din partea specialiștilor, fie din partea altor comentatori și observatori, minima solidaritate –toate acestea au creat o forță socială suficient de puternică pentru a duce la retragerea acestui proiect de lege, ceea ce totodată crează premise complet schimbate pentru o viitoare dezbatere asupra cum ar trebui să arate legea sănătății. Prin urmare, asistăm la un moment de coeziune socială care efectiv ar trebui sărbătorit, măcar ca semnal că încă este posibil așa ceva și că mixul de politici neoliberale și neoconservatoare din ultimii 20 de ani, precum și lupta de clasă purtată de sus în jos cel puțin din 2004 încoace nu au reușit să ne transforme pe toți (sau măcar nu în totalitate) în niște mutanți centrați pe sine, cinici și preocupați doar de propriul interes. Desigur însă, în locul celebrării acestei minime solidarități redescoperite și chiar a unei puteri colective semnificative, scenariile conspiraționiste au acaparat prima pagină încă înainte să ne dăm seama despre ce s-a întâmplat de fapt. Astfel, proiectul a fost retras la sugestia SRI pentru a potoli populația, sau, în alt scenariu, asistăm de fapt la un alt plan pus la cale de președintele Băsescu pentru cine știe ce scopuri care acum nu pot fi decât opace. Desigur, acest tip de discreditare conspiraționistă este legendar în legătură cu Revoluția din 1989, așa că probabil va funcționa cu atât mai bine în acest caz de mobilizare mult mai firavă. Obsesia că totul se întâmplă doar pentru că așa vrea puterea este un mecanism ideologic care ar trebui combătut cât mai repede pentru a debloca energiile de mobilizare și solidaritate care încă există.

2)     Proiectul de lege a sănătății a primit în cursul dezbaterilor pe marginea sa o serie de critici, unele foarte punctuale, altele de fond și de concepție. Cu toate acestea nu se poate spune că s-au confruntat două viziuni cu adevărat diferite asupra legii sănătății. Cu excepția câtorva voci (mare parte asociate acestei platforme), dezbaterea s-a purtat pe un teren neoliberal foarte clar, în care dezacordul a fost mai degrabă cu privire la modul în care trebuie făcută privatizarea sistemului, decât dacă aceasta chiar este calea de urmat. Cu alte cuvinte, poziția conform căreia sistemul de sănătate trebuie să rămână în totalitate drept funcție a statului pare că a fost sub-reprezentată în aceste discuții (dacă nu chiar ironizată de președintele Băsescu drept stângistă). Acest lucru ne arată cât de puternică și dominantă este această ideologie a pieții ca panaceu, în ciuda exemplelor contrare din viața de zi cu zi, nu numai din plan local. Practic, singura formă de alegere posibilă în acest caz, ca și în altele, a fost între proiectul radical inițial propus de putere și unul mai cu față umană propus de unii doctori și alți specialiști–principiile economice și ideologice rămânând aceleași.  Totodată acest lucru ne arată cât de puțină presiune socială mai suntem pregătiți să punem pe stat pentru a-și îndeplini atribuțiile. Dacă sistemul sanitar este acum cronic subfinanțat, răvășit de corupție, și de o serie de alte probleme arhi-cunoscute este aproape uluitor cum soluția la toate acestea este considerată a fi piața (adică, mai precis, transformarea acestor servicii în mărfuri foarte scumpe pentru cei mai mulți, pe o piață ce peste tot în lume aduce profituri uriașe unor corporații) și nu o mai mare presiune asupra instituțiilor statului de a își face treaba și de a rezolva în mod satisfăcător aceste probleme. La fel cum ne trebuie mai mult curaj pentru a recunoaște ca atare importanța mobilizării colective și a solidarității, tot așa ne trebuie mai mult curaj pentru a formula cereri ce în contextul actual, local și global, par a fi imposible, absurde sau… nu vreau să zic ceva urât, rău… comuniste.

legalization of cannabis
christmas party ideas
coeur d alene resort
htc incredible s
defamation of character