TEMA: Sănătatea românească – în moarte clinică?
Mobilizarea recentă din jurul legii sănătății, precum și dinamica acestora ce a dus la retragerea, cel puțin deocamdată, a acestei legi, reprezentă un adevărat moment de cotitură pentru spațiul local românesc. După mai bine de doi ani de politici conservatoare fără precendent, implementate de actuala putere cu brutalitate pe un fundal mai degrabă apatic și resemnat (tăirea cu 25% din salariile bugetarilor fiind probabil cel mai elocvent exemplu), o dată cu legea sănătății ceva pare că s-a rupt și că pentru prima dată se pot detecta cel puțin incipient semnele unei posible reacții mai ferme și mai organizate din parte societății. Pe acest fundal aș dori să propun două observații, nu atât în legătura cu legea ca atare, cât cu contextul social în care aceasta a fost propusă:
1) După cum se știe deja, proiectul de lege a fost retras, pe fondul unor critici vehemente ale acestuia venite din partea mai multor segmente sociale, dar și pe fundalul unor mișcări de stradă în câteva orașe ale țării, care deși au pornit pentru susținerea lui Raed Arafat au luat imediat forma unor proteste anti-putere. Acest moment trebuie recunoscut ca atare: avem de a face cu o victorie foarte importantă a societății asupra puterii, pentru prima dată după foarte mult timp. Mobilizarea socială, presiunile civice, analizele, discuțiile și criticile, fie din partea specialiștilor, fie din partea altor comentatori și observatori, minima solidaritate –toate acestea au creat o forță socială suficient de puternică pentru a duce la retragerea acestui proiect de lege, ceea ce totodată crează premise complet schimbate pentru o viitoare dezbatere asupra cum ar trebui să arate legea sănătății. Prin urmare, asistăm la un moment de coeziune socială care efectiv ar trebui sărbătorit, măcar ca semnal că încă este posibil așa ceva și că mixul de politici neoliberale și neoconservatoare din ultimii 20 de ani, precum și lupta de clasă purtată de sus în jos cel puțin din 2004 încoace nu au reușit să ne transforme pe toți (sau măcar nu în totalitate) în niște mutanți centrați pe sine, cinici și preocupați doar de propriul interes. Desigur însă, în locul celebrării acestei minime solidarități redescoperite și chiar a unei puteri colective semnificative, scenariile conspiraționiste au acaparat prima pagină încă înainte să ne dăm seama despre ce s-a întâmplat de fapt. Astfel, proiectul a fost retras la sugestia SRI pentru a potoli populația, sau, în alt scenariu, asistăm de fapt la un alt plan pus la cale de președintele Băsescu pentru cine știe ce scopuri care acum nu pot fi decât opace. Desigur, acest tip de discreditare conspiraționistă este legendar în legătură cu Revoluția din 1989, așa că probabil va funcționa cu atât mai bine în acest caz de mobilizare mult mai firavă. Obsesia că totul se întâmplă doar pentru că așa vrea puterea este un mecanism ideologic care ar trebui combătut cât mai repede pentru a debloca energiile de mobilizare și solidaritate care încă există.
2) Proiectul de lege a sănătății a primit în cursul dezbaterilor pe marginea sa o serie de critici, unele foarte punctuale, altele de fond și de concepție. Cu toate acestea nu se poate spune că s-au confruntat două viziuni cu adevărat diferite asupra legii sănătății. Cu excepția câtorva voci (mare parte asociate acestei platforme), dezbaterea s-a purtat pe un teren neoliberal foarte clar, în care dezacordul a fost mai degrabă cu privire la modul în care trebuie făcută privatizarea sistemului, decât dacă aceasta chiar este calea de urmat. Cu alte cuvinte, poziția conform căreia sistemul de sănătate trebuie să rămână în totalitate drept funcție a statului pare că a fost sub-reprezentată în aceste discuții (dacă nu chiar ironizată de președintele Băsescu drept stângistă). Acest lucru ne arată cât de puternică și dominantă este această ideologie a pieții ca panaceu, în ciuda exemplelor contrare din viața de zi cu zi, nu numai din plan local. Practic, singura formă de alegere posibilă în acest caz, ca și în altele, a fost între proiectul radical inițial propus de putere și unul mai cu față umană propus de unii doctori și alți specialiști–principiile economice și ideologice rămânând aceleași. Totodată acest lucru ne arată cât de puțină presiune socială mai suntem pregătiți să punem pe stat pentru a-și îndeplini atribuțiile. Dacă sistemul sanitar este acum cronic subfinanțat, răvășit de corupție, și de o serie de alte probleme arhi-cunoscute este aproape uluitor cum soluția la toate acestea este considerată a fi piața (adică, mai precis, transformarea acestor servicii în mărfuri foarte scumpe pentru cei mai mulți, pe o piață ce peste tot în lume aduce profituri uriașe unor corporații) și nu o mai mare presiune asupra instituțiilor statului de a își face treaba și de a rezolva în mod satisfăcător aceste probleme. La fel cum ne trebuie mai mult curaj pentru a recunoaște ca atare importanța mobilizării colective și a solidarității, tot așa ne trebuie mai mult curaj pentru a formula cereri ce în contextul actual, local și global, par a fi imposible, absurde sau… nu vreau să zic ceva urât, rău… comuniste.
Presupunand (prin absurd, fireste) ca nu ar exista o motivatie financiara puternica a initiatorilor, mareata idee a privatizarii asigurarilor de sanatate ar suna cam asa: Ti se fura din casa? Vinde casa, ca doar nu o sa te apuci sa schimbi incuietoarea de la usa cu una mai solida.
cele doua obervatii ar trebui suplimentate cu o a treia despre statul politienesc si jandarmeresc in urma manifestarilor de ieri. o lupta foarte importanta care va trebui purtata.
Pentru studentul tomnatec Florin Poenaru ca sa si potoleasca frenezia “uluitoare”: Sorin Iliesiu a publicat din vara pe net o cerere de suspendare a lui Basescu (asa ca face parte din aceeasi familie de “pupincuristi” ai lui Felix e pacat sa te lepezi de prieteni ) iar in legatura cu Hossu Longin nu se stie la cine te referi? daca e vorba de Lucia HL documentarista TVR, autorea excelentului “Memorialul Durerii” si care nu sa remarcat politic in nici un fel, sau la Emil HL? dar asta e alta poveste…
In aceeasi ordine de idei, sa vorbesti cu gura plina de Plesu si Tismaneanu e cam mult.
NB cometariul nu are legatura directa cu subiectul sanatate dar mi l ati sters de vreo trei ori de la locul lui “PROTESTE 2012 – Comentarii live” MA BUCUR SA IL STREGETI COMENTARIUL SI ACUM!!! deranjeaza!! Este apanajul exclusiv al dl. Florin Poenaru sa fi grobian. N are nimic inca un site care va ajunge la lada de gunoi a net ului.
Dupa 4- 5 incercari, sa publicat, un SINCER BRAVO !! un prim pas spre autocritica, dar as vrea sa va rog sa l si cititi si dvs.
Stimate Domnule Poenaru
Dupa parerea mea, proiectul de lege retras de Traian Basescu pacatuieste nu prin adoptarea unui mecanism de piata, ci prin continuarea etatizarii responsabilitatii pentru sanatate. In proiect, statul ramanea in control asupra cunatumului contributiei financiare cerute intregii populatii si stabilea “pachetul” de servicii oferit intregii populatii, exact cum se intampla si acum in Romania, cu efectele cunoscute.
Statul, in general, nu are ce cauta in administrarea starii de sanatate a populatiei unei tari, dar are obligatia de a asigura solidaritatea sociala necesara pentru acordarea sprijinului paturilor defavorizate.
Legea Sanatatii ar trebui sa instituie in Romania un numar de principii:
1. Fiecare persoana trebuie sa aibe asigurare de boala si acces la acelasi tip de ingrijire
2. Pentru persoanele sub “pragul saraciei” asigurarea de boala trebuie platita de stat, din fonduri obtinute prin impozitare
3. Toti ceilalti cetateni trebuie sa obtina asigurare pe cont propriu, de la orice institutie guvernamentala sau privata care poate sa le-o vanda, fara nici o interventie fiscala sau administrativa din partea statului
Cu stima,
Peter Manu
Professor of Medicine
Hofstra University
Hempstead, New York
Peter, asigurarea n’are nimic cu sănătatea. Asigurarea e un joc statistic din care careva cu capital disponibil poate să facă o afacere profitabilă. Ce’are asta cu sănătatea? Dacă s’teți voi spălați pe creier nu’nseamnă că restu’ lumii trebuie să vă ia drept model: te poți menține sănătos numai dac’ai bani? Tu pricepi enormitatea asta? Ai măcar idee ce monstruozitate și barbarism este asta? Ești professor de medicină. Medicina i’un fel de afacere pt. alde tine? Un fel de nișă de piață? Trăiești într’o țară care nu’i nici pe departe vreun model pt. îngrijirea sănătății populației, nu ești într’o poziție să dai sfaturi, și ai uitat să mai scrii și argumentele pt. lista ta de “ar trebui”.
‘ai sictir.
Curaj la injuraturi, dar nu la semnatura.
repede la dat sfaturi, da’ greoi la minte
Care e de fapt propunerea d-voastra, Dl. Anghelache?
Iata o fraza semnificativa despre Asigurarea sanatatii in Franta, sistem recunoscut ca cel mai performant din lume: L’Assurance Maladie s’est construite depuis 1945 sur trois principes fondamentaux : l’égalité d’accès aux soins, la qualité des soins et la solidarité.
“Acest lucru ne arată cât de puternică și dominantă este această ideologie a pieții ca panaceu, în ciuda exemplelor contrare din viața de zi cu zi ” – > ai vreun exemplu? Eu traiesc zilnic ineficienta institutiilor statului. Solutia trambitata peste tot este: “Sa punem omul potrivit, sa finantam mai mult, sa impunem noi reguli/oficii/inspectorate/agentii…”. Cand vom intelege oare ca libertatea de a alege creeaza responsabilitatea? Cand vom intelege ca un stat care incearca sa faca tot pentru noi “scuteste” de la responsabilitate societatea? Exemplul orfanilor sau al cainilor vagabonzi este cel mai elocvent. Stam cu totii linistiti ca institutiile statului isi fac treaba. Ca ne platim taxele si ne-am facut datoria. Realitatea nu este asa roz: orice ceea ce poate face societatea, statul face mai prost. Intreaba-te te rog cum erau tratati orfanii cu dizabilitati grave in regimul comunist care iti starneste nostalgii. Gandeste-te cat au beneficiat cand a putut interveni societatea in peisaj dupa 45 de ani de stat atoatestiutor care “stie” si “poate” in locul tau. Cand vrei sa se oblige statul sa iti asigure diverse bunuri si servicii, cum scrie si in a noastra Constitutie, de fapt spui: “vreau sa aiba cineva grija de mine, eu nu pot, eu m-am obisnuit cu mami si cu tati”. Intreaba-te: poti musca mana care te hraneste? E suficient sa te uiti la pensionari sau bugetari. Cine le da mai mult le-a cumparat votul. Mai intreaba-te: un copil asista si ghidat de parintele binevoitor ar trebui sa voteze?
), solutia pe care o vede este: “mai mult stat!”
Statele nu au obligatii. Oamenii au obligatii. Tu si cu mine avem obligatii. Statul trebuie sa faca tot, cetateanul nimic. Cetateanul se multumeste sa plateasca taxe si sa se planga ca nu primeste calitate pentru ele. Si solutia…