Toată viaţa mea, am urât să fiu pus într-un sertar pe care se aplica grabnic o etichetă: Stânga, dreapta, Social-Liberal sau Centru-Dreapta. Încă mai consider că este intelectual degradant să fii plasat într-un spaţiu unidimensional al preferinţelor politice. Orientarea pe care acest gen de poziţionare ţi-o oferă creează mai multă confuzie, decât lămureşte lucrurile.
Şi mai deranjat am fost să asist la polarizarea pe spectrul Stânga-Dreapta a discursului purtat de către intelectualii publici în România (“the chattering classes”), care merge cu mult mai departe decât poziţiile pro sau contra statului social. Mi se pare un discurs care satisface foarte mult nevoia de identitate politică (similar cu cea a fanilor Steaua sau Dinamo) şi are o foarte mică legătură cu dezvoltarea unei Românii moderne şi prosper, care să devină un loc atractiv de trai pentru majoritatea cetăţenilor ei (sau este aceasta o preocupare de stânga?).
Ce înseamnă astăzi să fii de Stânga şi ce înseamnă să fii de Dreapta? Ambele etichetări au fost anexate unei largi varietăţi de poziţii politice. La origine, Stânga reprezenta forţa emancipatoare, care se opunea restricţiilor şi subordonărilor vechiului regim – „ancien regime”, în timp ce Dreapta constituia avocatul vechii ordini. Când eram student, în anii 1960, Stânga comporta valenţe puternic anti-capitaliste cu un accent adiţional pe un stil de viaţă non-burghez, secular şi liberal (revoluţia sexuală), în timp ce Dreapta era adepta status-quo-ului: la structurile sale de putere, la ierarhiile sale, adesea pre-moderne, la valorile şi stilul de viaţă burghez, la simbolurile şi construcţiile identitare ale acestuia.
Către anii 1980, diviziunea Stânga-Dreapta a început să se centreze în jurul conceptului de Stat Social, Stânga argumentând în favoarea acestuia, iar Dreapta (neoliberalii) încercând să reducă dimensiunea acestuia. De asemenea, a rămas importantă distincţia autoritarianism-liberalism, la fel ca şi diviziunea dintre politicile identitare agresive şi toleranţa diversităţii multi-culturale. Dreapta radicală era, mai întâi de toate, naţionalistă şi anti-minoritară, dar mai degrabă în favoarea unui stat extins decât în favoarea unui stat minimal. Occidentalii de dreapta favorizau o politică dură vis a vis de duşmanul comunist şi, prin urmare, un stat puternic, ceva ce contrazicea într-o măsură oarecare preferinţele lor pentru taxarea scăzută. În această confruntare cu Comunismul, Dreapta occidentală tindea să sublinieze principiile Realpolitik-ului în defavoarea drepturilor omului şi a drepturilor civice. Dictatori pro-occidentali erau preferaţi ca aliati democraţilor de stânga.
La stânga spectrului politic, anti-capitalismul (cândva un curent puternic în discursul de stânga) s-a retras în cercurile minuscule ale unor intelectuali neadaptaţi, „weirdos” (ticniti, ciudati) , în timp ce segmente extinse ale Stângii moderate au îmbrăţişat modelul economiei sociale de piaţă, ai cărui pioneri fuseseră altădată Creştin-Democraţii germani, deci centru-dreapta. În multe ţări, Stânga deplângea excluziunea socială, fără a dezvolta o strategie de combatere a acesteia.
După colapsul URSS, diviziuniea neoliberal-stat social a atins apogeul . Între timp, alte provocări din sfera economică şi politică, pentru care diviziunea Stânga Dreapta este irelevantă, au câştigat din ce în ce mai mult teren. Forţele emancipatoare care constituiau iniţial apanajul Stângii şi-au pierdut, oarecum, ţinta, în timp ce atractivitatea neoliberalismului s-a diminuat atunci când prosperitatea promisă s-a evaporat şi nevoia pentru reglementarea pieţelor a devenit din ce în ce mai evidentă. A te poziţiona pe axa Stânga-Dreapta, un lucru foarte la modă în România, nu creşte nicidecum gradul de înţelegere a provocărilor prin care trece ţara. Din contră, această poziţionare oferă convingeri simpliste care sunt, oarecum, în afara problemei.
Astăzi, ar trebui să ne punem două întrebări esenţiale. Prima este care este modelul de societate care promite să fie de succes? A doua este: ce fel de societate ne dorim?
Desigur, răspunsul la prima întrebare depinde de ce fel de succes considerăm noi ca fiind important, de exemplu puterea naţională versus bunăstarea populaţiei sau prosperitatea materială versus calitatea vieţii şi fericirea umană. Dar, în ciuda acestor chestiuni importante, putem nota un accent foarte larg pus pe bunăstarea materială şi succesul economic. Controversa stânga-dreapta nu este de nici un folos întrucât pune într-un raport de contrarietate abordări doctrinare (piaţă versus stat eficienţă versus echitate) care tind să excludă din perspectiva lor dinamica reală a creşterii economice.
Este interesant de notat că, în diferite perioade ale istoriei, diferite modele de capitalism, asociate cu diverse moduri de organizare a societăţii, au funcţionat foarte bine şi cu mult succes. În anii 70, SUA erau obsedate de teama de a-şi pierde competitivitatea în faţa performantei Japonii şi, parţial, în faţa Germanii, ţări care îmbrăţişaseră un model de coordonare economică corporatist, comparativ cu stilul individualist, pro-piaţă din SUA. După care, ordinea a fost inversată. SUA au devenit iarăşi modelul de succes, în timp ce „întârziaţii” („ologii”) de europeni au intrat într-o discuţie intensă despre dezavantajele statului social (“Eurosclerosis”), iar Japonia a rămas captivă în problemele ei macro-economice post-criză.
Concomitent, statele scandinave au înregistrat performanţe economice superioare, care s-au menţinut după ce povestea de succes a Americii s-a apropiat de final. Deci, trebuie să urmăm egalitarul model suedez şi cel danez pentru a ne încadra pe drumul succesului economic? Sau, ţări precum România ar trebui să se uite la ţările din Asia de este, caracterizate prin creşteri fabuloase?Stânga sau Dreapta? Sau, mai degrabă, o lecţie despre importanţa educaţiei, a eficienţei administraţiei publice şi o politică industrială inteligentă?
Succesul economic nu înseamnă, desigur, totul. Bunăstarea populaţiei depinde de mai mult decât de aspectele materiale. Şi societatea ar trebui să fie organizată de aşa manieră încât şansele pentru satisfacţia şi fericirea umană să fie maximizate. Altădată, acest obiectiv era unul progresist, de stânga, pentru că punea în chestiune legitimitatea ordinii sociale tradiţionale cu toate inegalităţile pe care le conţinea (liberté, égalité, fraternité!). În prezent, însă, drepturile egale pentru cetăţeni reprezintă un obiectiv atât al Dreptei, cât şi al Stângii. De fapt, ceea ce stă la baza cererii Dreptei pentru un stat minimal este postulatul pentru mai multă libertate, la fel ca şi cererea Stângii pentru emanciparea de sub structurile opresive (care subminează, în viziunea multora, libertatea de alegere substanţială, nu doar cea formală).
Dacă considerăm piaţa ca esenţa coordonării non-ierarhice a acţiunilor individuale şi, prin urmare, esenţa libertăţii umane într-o societate, atunci putem ajunge, ca şi Friedrich Hayek la concluzia că interferenţa statului în mecanismul pieţei (indiferent de cât de nobile ar fi motivele) duce societatea pe „calea către servitudine”. Dar, politicile pragmatice actuale nu se focalizează pe chestiuni simpliste de genul cât de multă dezintegrare socială trebuie să fie acceptată pentru a evita „servitudinea” – chiar dacă noţiunea radicală a lui Hayek despre libertatea pieţelor este evocată pentru a apăra privilegii incredibile.
Preocupările serioase la ora actuală sunt diferite:
- Cum să punem capitalismul în Serviciul prosperităţii, maximizând investiţiile productive, încurajând iniţiativa antreprenorială şi controlând speculaţiile financiare care au provocat criza?
- Cum să creăm o piaţă economică sau politică pentru preferinţele non-materialiste ale indivizilor (viaţa de familie, timpul de odihnă, calitatea mediului, spaţiu pentru autonomia individuală)?
- Cum să evităm riscul erodării democraţiei prin mijloacele de manipulare, prin iresponsabilitatea guvernanţilor în faţa preferinţelor cetăţenilor şi prin avansul procesului de luare a deciziei la nivel supra-naţional?
- Cum să menţinem societatea integrată în pofida diversităţilor culturale şi a disparităţilor economice?
Actuala controversă stânga-dreapta evită aceste întrebări, care solicită noi soluţii conceptuale mai degrabă decât formule ideologice prefabricate. Probabil că există soluţii de stânga şi soluţii de dreapta, dar ele trebuie mai întâi de toate să fie dezvoltate. Discursul românesc despre Stânga şi Dreapta dovedeşte o mare lene intelectuală. Şi, mai important, sustrage atenţia de la nevoia de a depăşi modelul clientelar de a face politică în România, caracteristic atât dreptei, cât şi stângii.
Temele SocialAtac sînt sprijinite de Fundaţia Friedrich Ebert România 
Opiniile exprimate de autori nu reprezintă cu necesitate poziţia FES
mai intai pentru redactia ca: o expresie precum „Actualmente, isi desfasoara activitatea ca si consultant independent.” e un barbarism. cacofonia poate fi evitata simplu sub forma „isi desfasoara activitatea in calitate de consultant independent (chiar! consultant in ce? in fizica atomica, in sanatate publica, in securitate)
pe text: citindu-l, mi-am amintit de spusa cuiva (nu mai stiu cine, si e in forma „din memorie”: „daca cineva vorbeste despre raul delimitarilor ideologice, acel cineva e de stanga”. dincolo de asta „lenea” intelectuala a separarii in ideologii e contracarata de fraze precum „Controversa stânga-dreapta nu este de nici un folos întrucât pune într-un raport de contrarietate abordări doctrinare (piaţă versus stat eficienţă versus echitate) care tind să excludă din perspectiva lor dinamica reală a creşterii economice.”, fraze care nu spun nimic. in fapt, ce-i aia dinamica reala a cresterii economice? poti vorbi de ea excluzand termeni precum, piata, stat, eficienta, echitate? ce excludere mai are loc? vorbim cuvinte…
oricum, a spune ca dreapta ignora cele cateva preocupari importante enumerate e fie ignoranta, fie reavointa.
Alfred Pfaller spune:
The “real dynamics” of economic growth refer to those conditions impeding or facilitating growth which do not fit simplistic dichotomies like state vs. market and equity vs. efficiency. Those catching-up countries have been most successful whose state has taken an active role with a smart “industrial” policy. Likewise, sustained economic development has mostly not been at the expense of mounting inequality (as Arthur Okun has suggested), rather to the contrary. A simplistic left-right discourse tends to neglect the more complex conditions that really matter for economic development. This is a judgment about a discourse and does not imply that “dreapta” (more precisely: the brighter ones among those who call themselves “rightists”) ignore something. It is alien to me to disqualify persons because they subscribe to certain views, even though I would like to debate some of these views.
As to my person: I am retired and take occasionally paid assignments as organizer of and/or speaker at conferences, as editor of publications, as author of studies or as director of research projects – all in the overlapping area of politics, economics and society. “Consultant” was the only half-way convenient term to cover these activities.
Eseu schematic, reducţionist şi fals-împăcuitor. Naiv încă din titlu, de la faza cu “Societatea Bună”. Societatea nu are duioşii, nu respectă cele zece porunci şi nu mântuie pe nimeni. Ea este, pur şi simplu, rezultatul relaţiilor dintre actorii sociali.
Dle Pfaller, dacă nu ştiţi să faceţi distincţia, vă spun eu:
Stânga înseamnă nu hipioţi cu flori în freză iubindu-se pe tunuri, cum aţi apucat dvs. de tânăr, ci un pronunţat sentiment al comunităţii, promovarea egalitatăţii de şansă a persoanei umane (nu “meritocraţie” absurdă pe criteriul IQ-ului, al banilor lui tata, al rapacităţii înnăscute sau al numărului de la pantof ) şi proprietate comună (unde “comună” nu trebuie să semnifice neapărat “aparţinătoare statului”, şi nici să însemne neapărat “publică”);
Dreapta înseamnă individualism antreprenorial şi obsesie maniacală pentru proprietatea privată, considerată condiţie sine qua non a libertăţii. Cum spuneţi şi dvs.: “piaţa …esenţa libertăţii umane”. Curat transideologic! Sunteţi sigur că nu sunteţi de Dreapta fără să vă daţi seama?
Problemele pe care le consideraţi ardente dvs. mie mi se par vorbe goale, dacă nu prostii de-a dreptul:
1. “să punem capitalismul în folosul prosperităţii” – dvs. încă mai credeţi că există Prosperitate pentru toată lumea? A, staţi un pic, ne-o aduce Moş Consum cadou…
2. ziceţi de o societate “integrată” – orice societate este integrată, în caz contrar vorbim, în dulcele stil clasic al sociologiei, de anomie socială. Şi cum vă imaginaţi, apropo, capitalismul egalitar care ar rezolva problemele?
3.sau gogomănii de tipul “cum să evităm erodarea democraţiei” (s-o văd şi eu, democraţia, adică chestia aia unde comunitatea se conduce singură, şi după aia putem să-i prevenim erodarea).
5. şi aia cu “piaţă economică şi politică pentru preferinţele non-materialiste” e epocală. Adică să găsim o piaţă pentru trebuinţele imaginarului, intelectului pur şi creativităţii non-profit? O piaţă economică pentru caritate, o nişă capitalistă pentru piratat filme şi file sharing? Dumneavoastră citiţi după ce scrieţi?
4. mai ziceţi că anti-capitalismul s-a retras în scăfârliile unor intelectuali “neadaptaţi”. Grozav, presupun că restul, cei pro, sunt hiperadaptaţi…
Hai lasa-ne cu clisee de gen “stanga – aia buna, comunitara” si “dreapta – aia rapace, individualista”. Un individ care nu crede in puterea statului de a rezolva lucrurile si care apeleaza la forme non-guvernamentale de ajutor, gen ONG, este de dreapta. Liberalii nu sunt impotriva redistributiei in sine, ci impotriva redistributiei fortate, facute de stat. Un liberal poate sa doneze lunar o parte semnificativa a venitului sau, in vreme ce stangistul poate sa nu doneze nimic din venitul sau (care e mai preocupat de comunitatea sa?)
Liberalii nu promoveaza nimic, ci doar cer ca factorii decidenti sa reiasa din jocul pietei, care la randul sau reiese din nevoile umane.
“Sunteţi sigur că nu sunteţi de Dreapta fără să vă daţi seama?” Penibil…
“Un liberal poate sa doneze lunar o parte semnificativa a venitului sau,” Intrebarea de baza este daca o face nu daca poate!
Iar stangistul poate sa nu doneze nimic din venitul sau Intrebarea de baza este daca o face nu daca poate!
Insa diferenta ar fi ca stangistul “poate” considera ca Statul redistributionist “ii face” un serviciu incasand lunar o suma care va fi folosta si ptr invatamant (general, gratuit ptr toti copii!) si ptr sanatate samd.
Iar “liberalul” care “poate sa doneze lunar o parte semnificativa a venitului sau,” o face in gbl cu un scop tintt : echipa de fotbal Cutare.. spitalul Cutare, scoala Cutare, venitur8i ptr catedra inversitara unde se va preda sfanta evanghelie dupa Mises.
Deci per total lineralul are in vedere o comunitate mai restransa ( de multe ori egali ai sai ) pe cand stangistul una mai largita.
Bravo, Bizoane! Genial!
Care genial tovule?
Eu zic decat ca am invatat de la babaci (care numa stangisti nu erau!! deh tata fusese primpretor “inainte”) ca impoitele le paltesti si ptr cestii precum invatamantul, poduri, sanatate samd . Si inevitabil ptr birocratie (ce ONG urile nu au birocratie? Si aia de imi suna la usa “donati ptr un copil bolnav” nu pot fi asimilati cu perceptorii ? Ca percep!!).
Insa libertarienii astia fac nu numa ca Lenin sa apara un conservator burghez (naspa ca era nobil!) .. ci ca il fac pe Ionel I.C. Bratianu sa apara un revolutioner cam atins de comunism (ca si IIC se gandea la scoli publice ba mai rau in comune avea notari comunali care erau angajati ai Ministerului de Interne. Tata a fost si notar comunal ..)
Geniali sunt astia …
Alfred Pfaller spune:
I share those values which BP describes as “leftist”. The society which I consider a “good” one (a term used quite often nowadays to refer to the type of society we should strive for) would be characterized, in addition, by a certain equality of outcomes (not just chances), which can be put into the short-hand formula of “prosperity for all”; it would be characterized by a high degree of personal autonomy in designing one’s life (freedom from authoritarian interference as well as a reasonable freedom from “systemic coercion”, such as market dictates); and it would feature a high degree of participation in the shaping of the society’s/community’s collective life.
I know quite a few persons who share these values, but would not consider themselves as leftists. Others would. Of course,I and those who share my values of a “good society” (let’s leave the term for the time being) are not beset by a “manical obsession” with private property, which disqualifies us, it seems, as good rightists. But some of us are in favor of private enterprise (i.e. capitalism) if it is regulated “adequately” (let’s again leave it like this, without discussing here what “adequate” means). I personally think, the taming of capitalism, i.e. its subjection to “adequate” regulation, is one of the central political tasks. I do not know whether this would qualify me in BP’s eyes as a crypto-rightist, because I do not share the conviction of some (his?) that the taming of capitalism is a lost cause.
But how right or left I am “deep-down” is not a relevant question, not even for a psychiatrist. The relevant question is: what should we do to get closer to a “good society” (i.e. a participative-democratic, socially inclusive one that allows a high degree of personal freedom)?
And it is with regard to this question that I consider the a-priori, quasi-essentialist distinction between left and right useless, even distracting. In some circles, this distinction always had to do not just with values (what do we want), but with convictions about the right way to get there (it is definitely easier to live with convictions than with doubts). One of such convictions is that capitalism cannot be tamed, which makes it futile to look for any societal improvement until capitalism has finally destroyed itself. I do not share this conviction, because we had a variant of capitalism one could live with, even those without that maniac obsession BP talks about. Some countries have managed to keep a pretty “good” capitalist society until today, even though I must admit that this is becoming ever more difficult.
Maybe, today’s globalized capitalism cannot be tamed. But before I subscribe to this “conviction” I would like to engage in a serious and unpretentious discussion of politics in democratic capitalism, a discussion that goes well beyond the monolithic world view of Immanuel Wallerstein and the likes.
One clarification: a market for non-materialist preferences refers to the frequent need to pay for such preferences (e.g. spare time for the family, clean rivers, freedom from excessive stress) with reduced money income. Economic life should be organized in such a way (politics!) that people are offered a reasonable choice between more money and more non-material quality of life. Often the choice is imposed by false economic “necessities”. In other words, there is no functioning “market” (which is first of all about trade=exchanges, not about selling for profit) for quality-of-life preferences. Admittedly, my text referred to this in a rather compressed fashion, which might have made it appear “epocal”.
@Alfred: “because I do not share the conviction of some (his?) that the taming of capitalism is a lost cause.”
Alfred, are you aware of the spiral power-wealth (you get randomly a bit luckier therefore you have more market power and therefore you cam “make” your luck etc.) which is the backbone of capitalism?
from this perspective, the taming of capitalism is impossible without an absolute limit to the personal wealth (say, a lifetime of average wages).
You don’t share his conviction or mine. But the facts don’t allow you to have the freedom to share it or not with us. History also is an argument against your not sharing our conviction: an american with 1milUSD income paid 90+% taxes before Kennedy, 54% after him, and 38% after Reagan.
How can you even imagine that there can be a market which can be regulated or capitalism which can be tamed, outside the absolute limit of the total personal wealth? Who’s to regulate or tame them if total personal wealth is unlimited? The concentration of power goes in avalanche mode and you end up with no govt or judge to stand up for democracy or law or public interest, they become meaningless.
“Economic life should be organized…” by whom? given the wealth-power spiral this is wishful thinking at best, I hope it’s clear by the simple argument brought above.
“Maybe, today’s globalized capitalism cannot be tamed. But before I subscribe to this “conviction” I would like to engage in a serious and unpretentious discussion of politics in democratic capitalism”
Me too. I (unpretentiously) can’t think of an alternative to the principle of limitation of total personal wealth to a lifetime of average wages as a pre-condition to any potentially useful dialogue about taming capitalism or tuning our lives or preserving democracy.
You probably realize that we live in systems which are ilegitimate already, democracy has no meaning in groups where 10% own 80% of what’s to be owned. And even if these numbers may not be accurate (because the meaning of money and value are all distorted, and because market means just a small group of hugely wealthy people) the wealth-power spiral has a logic of its own and the only thing that can break it, and restore the *possibility* of democracy and legitimate politics, is the limitation of total personal wealth of each and everybody down to a lifetime of average wages (sure only the 5% and those who were bought already by the 5% will be directly affected, the first permanently and the second group temporarily, my interpretation is that such a criminal system is still tolerated because the ones who are bought are probably around 45% or more, therefore we have a fake majority, e.g. a majority which represent and live through the interest of the 5%).
Response to Humanist’s response.
Maybe you are right, Humanist. Nobody can deny that wealth is being turned into power. Thus, increasing concentration of wealth would make for increasing concentration of power. The ways this power is exercised could be via lobbying, via control of media and, thus, of public opinion and discourse, via economic blackmail, and via more mafiotic ways (bribe and bought violence). But wealth is not the only source of power. Another one is numbers of persons. Of course, the manipulative power of wealth can create majorities, but this is a chance, not a certainty. Why should it be excluded that majorities turn against economic power? Wealth is vulnerable and it can be put under pressure. The build-up of non-wealth power depends on several conditions. They have to do with cognitive patterns (beliefs, perceptions) that are formed through discourse. They have to do with organization, with mobilization and with leadership. Unfortunately (though not surprisingly) political Social Democracy is not contributing very much at all here (in some countries it did and does). But then, others would have to get enganged to mobilize for a “human” alternative to the current variant of capitalism. What use is it to get locked in a self-complacent and sterile anti-capitalist (or worse: anti-Basescu) discourse. Would it not be better to develop a programmatic “formula” that could help build up countervailing “people’s” power to the power of wealth? Your proposal, Humanist, to limit wealth could be part of a program that aims at protecting democratically organized society against capitalist abuse. But, like other measures to tame capitalism, it would have first to be imposed by the will of political majorities. This implies that it has to become part of the majority will. This implies that it takes an effort of propagation, mobilization and organization. Maybe the odds that it will succeed are not favorable. But then what? A fully-fledged anti-capitalist revolution also would need mobilization (generalized beliefs, organization, leadership, etc.). I think the taming of capitalism (of course, a short-hand word for a complex program, which is in need of debate) is a more worthy goal to invest political effort in than an anti-capitalist revolution with its high likelihood of utterly unpleasant outcomes.
@Alfred:
“I think the taming of capitalism (of course, a short-hand word for a complex program, which is in need of debate) is a more worthy goal to invest political effort in than an anti-capitalist revolution with its high likelihood of utterly unpleasant outcomes.”
That’s why I’m proposing about the capping of total personal wealth, because I see it as the only peaceful way to solve a burning problem. So we have an agreement here: an anti-capitalist revolution might not be necessary if we limit the total personal wealth to a size equal with a lifetime of average wages.
If and when this becomes a popular idea (it is rational already), then it doesn’t matter if an anti-capitalist revolution happens or not, the capitalism is tamed to the point of becoming something else which, probably for the first time in history, can be called democracy without cynicism.
“But wealth is not the only source of power. ”
I agree with that too (I’m thinking about the bureaucratic/administrative power because we are bound to create it as a society).
However, my approach is one at a time: let’s to the measurable things first, that is, let’s explain and implement the simplest things first, out of laziness, if not for other higher reason: minimal effort, maximal rationality, maximum effectiveness in solving today’s and tomorrow’s problems.
Only then we’ll have at least the appropriate vocabulary for understanding what’s there to be tamed in the first place.
“Of course, the manipulative power of wealth can create majorities, but this is a chance, not a certainty.”
It was a chance, at the beginning of capitalism. But it has become a certainty sometime before I was born, more likely after one or two generations of unlimited wealth capitalism.
“Why should it be excluded that majorities turn against economic power?”
Not a priori, no.
But I have to admit that there is a very small chance for the majority to grasp what economic power means unless it is mapped and explained clearly on the personal, individual, wealth, exactly because the “reasonable center” discourse can be bought.
“Wealth is vulnerable and it can be put under pressure.”
Any pressure, instead of a clear limit, is for the short term (that’s why I mentioned the evolution of taxes in US). A pressure on the superwealthy is applied today and tomorrow they come again, with a vengeance/a more efficient way to grow their own power.
“What use is it to get locked in a self-complacent and sterile anti-capitalist (or worse: anti-Basescu) discourse.”
Indeed, there’s no use of getting locked into anything as long as time exists.
But I’d rather listen to an anti-capitalist discourse and check for myself it looks sterile or has a chance in solving the problems humanity has.
I cannot understand what’s there to be complacent about if one’s anti-capitalist discourse is sterile. This suggests that the sterile anti-capitalist discourse may belong to the stupid or to the bought. Either way, they’re not of interest for our discussion here.
Obviously, an anti-capitalist discourse is not automatically sterile. It depends on what grounds it is based and what rational effectiveness it guarantees in solving problems.
“But some of us are in favor of private enterprise (i.e. capitalism) if it is regulated “adequately””
That’s where we radically disagree: private enterprise is not capitalism, it is only private enterprise.
Capitalism is essentially the concentration of wealth in a few hands (because of the wealth-power spiral without it being stopped by a concrete limit) and therefore a non-democratic political system which cannot be tolerated by anyone who calls herself a democrat; so, a change of vocabulary is necessary: capitalism is not natural, like the private enterprise, it’s a (superwealthy) man-made system which the population has no reason to accept.
No rich guy will care about our humanistic poetry trying to “tame” its capital, he will only care about the laws which will make him effectively equivalent politically with the rest of the population. And that won’t happen without his limitation of personal wealth. And even I won’t agree with such a limitation unless it is agreed upon by referendum (I’m fully prepared to die along with the population which gets extinct out of stupidity).
But to get there we have to at least name it, argue it and point it as a rational solution (it doesn’t kill the superrich and it doesn’t destroy the fabric of civilization, it rather restores or brings democracy where it should be by definition).
All in all, I’m not even sure there’s time left for us to look for a solution, even such a simple and technical one like the capping of personal wealth to a lifetime of average wages.
@Alfred:
“private enterprise (i.e. capitalism)”
20 years ago, one could write, in Romania, “democracy (i.e. capitalism)”. I learn to care about the vocabulary we use before we even try a real change.
Permiteti-mi sa incerc sa raspund in locul autorului, asa cum am inteles eu:
)
1. “sa punem capitalismul in folosul properitatii” – a cat mai multora, al comunitatii.
2. “societatea integrata” comporta in fapt diferite grade de integrare, prin urmare autorul facea referire la una mai bine integrata.
3. “cum sa evitam erodarea democratiei” – si democratia comporta diferite grade de buna functionare a ei, prin urmare e posibila si erodarea si imbunatatirea ei. In fapt, principiile democratice sunt comune si stangii si dreptei, mai putin cele privitoare la “marea” proprietate. De ce n-am aprecia imbunatatirea ei si n-am detesta erodarea?
4. autorul a remarcat doar inaderenta respectivilor numiti la curentul general urmat de stanga. N-a fost vorba, cred, nici de o categorisire direct jignitoare, nici de una ironica.
5. “piata economica si politica pt preferinte non-materialiste” – expresia poate desemna acel spatiu al schimburilor culturale nonprofit(cum poate fi si internetul amintit de dvs), pe langa cele amintite de autor (viaţa de familie, timpul de odihnă, calitatea mediului, spaţiu pentru autonomia individuală), valori intr-adevar puse din ce in ce mai mult sub semnul intrebarii odata intrati adanc in zodia productivitatii economice de dragul productivitatii si al profitului maximizat ca ultim scop. Un astfel de spatiu poate fi numita o “piata”, reglementata comunitar(deci “politica”) si “economica” (in sensul negocierii intre partile in cauza). Pana si trocul liber tot o “piata” presupune. Nu mai putem vorbi de piata unde totul este controlat si reglementat “de sus”. Ia sa vedem cine si-ar dori ca timpul de odihna, filmele vazute, partenerii de conversatie, poate chiar si partenerii de viata sa-i fie stabiliti “de sus”. Deci, chiar daca-mi suna si mie urat, tot “piata” e un cuvant mai potrivit pt spatiul ofertelor ce vin in intampinarea cererilor, nevoilor si a dorintelor noastre, indiferent de natura acestora.
Un articol echilibrat, care-mi lasa impresia unui autor de orientare social democrata mai degraba, aflat intre doua tabere care-si exclud ideile bune reciproc. Un neadaptat.
Domnul meu, nu vă enervaţi. Şi exersaţi, dacă sunteţi bun, puţină politeţe conversaţională. Dar mai bine spuneţi-mi dacă există vreo Dreaptă, liberală sau nu, care să nu fie obsedată de proprietatea privată…
Şi penibil sunteţi dvs., când afirmaţi că “jocul pieţei…reiese din nevoile umane”.
Accept cu greu că nevoia de afecţiune, de prietenie, de solidaritate se pun la mezat. Nu cred că “jocul pieţei” e jucat de oameni înfometaţi, ci de sătui. Piaţa de legume nu e Piaţa.
Nici nu cred că-mi trebuie fleacurile în ambalaj ţipător din mall, nici maşinuţă sport, şi nici că pot locui în trei etaje de imobil deodată, da’ am dat cu ochii de ofertă şi mi-am dat seama că sunt toate necesităţi vitale…aşa că mi-a vândut cartofii din grădină pe nimic (aşa a stabilitpreţul bursa din Tokio), şi mi-am făcut un credit cu dobânzi uriaşe, fiindcă nevoia mea umană de a mă simţi mângâiat de privirile invidioase ale vecinilor se cerea satisfăcută pe loc…
Sigur, dle Miles, dacă numiţi fudulia autodistructivă, nevoia de a fi “câştigător” şi etalarea imbecilă a statusului nevoi umane, atunci are sens şi ca vieţile să ne fie conduse de Piaţă. Deja ne trăim o parte din existenţă în logica lui Cine dă Mai Mult.
Dacă tot vă revoltă clişeele, ar trebui să ştiţi că există şi variante de Stânga care exclud parţial sau total statul din povestea socială; statul e o convenţie abstractă şi o concesie făcută tipului de societate dominant azi, în vreme ce comunitatea e ceva concret, cât se poate de viu. Aserţiunea dvs. nu se susţine.
Nu am, personal, preţuire faţă de stat, îl consider doar un instrument temporar pentru a stăvili iraţionalitatea umană (altfel comunitatea mea paşnică ar fi invadată de liberali de-ai dvs., care au pus ochii pe islazul meu, ce corespunde întocmai nevoilor lor de extindere personală; aş primi îndată, că aşa vrea “jocul pieţei”, o “ofertă pe care n-o pot refuza”) şi am apelat la forme non-guvernamentale de solidaritate şi acţiune socială. Presupun că, după logica dvs., ar trebui să fiu de Dreapta…
“Un liberal poate sa doneze lunar o parte semnificativa a venitului sau, in vreme ce stangistul poate sa nu doneze nimic din venitul sau (care e mai preocupat de comunitatea sa?)” – sigur, dar şi reciproca poate fi la fel de valabilă; şi un criminal în serie poate să doneze un bănuţ la săraci uneori, cu atât mai mult un liberal. Şi apoi, la nivel de comunitate sau societate, ar fi absurdă o adunare de “stângişti” care nu împart nimic cu nimeni; iar o societate de liberali care îşi dau şi cămaşa de pe ei ar fi, iarăşi, puţin cam improbabilă.
Eu cred că un liberal oarecare poate să-şi doneze şi rinichii pentru săraci, dar e puţin probabil ca o societate făcută după asemenea principii să acţioneze aşa fără să-şi submineze tocmai principiile însele: individualism şi proprietate. Excepţiile “caritabile” nu pot deveni reguli.
Aşadar, pe termen lung, “stângiştii” vor fi întotdeauna mai preocupaţi de comunitatea lor.
@Bogdan: citabil și’n 2012
nu’mi lași nimic de zis și e foarte bine așa.
Dl. Bogdan Perdivara, am mai urmarit comentariile Dvs., stima
Dar despre citeva lucururi sint curios ce parere aveti:
“statul e o convenţie abstractă şi o concesie făcută tipului de societate dominant azi”
“un instrument temporar pentru a stăvili iraţionalitatea umană (altfel comunitatea mea paşnică ar fi invadată de liberali de-ai dvs., care au pus ochii pe islazul meu….”
Eu vad statul ca instrumetul celor potentati economic de a ne lua islazul. EU nu vad sa ma apere statul prea mult de banci sau patroni sau de “piata”. Sa ma protejeze cind occupy.
“şi proprietate comună (unde “comună” nu trebuie să semnifice neapărat “aparţinătoare statului”, şi nici să însemne neapărat “publică”);”
Care ar fi dezmembramintele “proprietatii astea comune”. Si cine ar fi beneficiarul dreputurilor astea si in ce fel. Ce ar trebui sa fie in proprietate comuna? SI ce nu?
“Nici nu cred că-mi trebuie fleacurile în ambalaj ţipător din mall, nici maşinuţă sport, şi nici că pot locui în trei etaje de imobil deodată”
Nu cred ca puneti problema real. Atit timp cit unii au posibiliatea sa cumpere “masina sport”, o vor face.
Din nevoie sociale, psihice, etc vrem “masini sport”. Nu poti nega toate nevoile sociale. Asa putem nega si televizorul color. Ala alb – negru nu e bun??? Sau filmul mut? Diagonala de 50 cm nu e suficienta? etc…
Citi m patrati sint suficienti/persoana? Citi CP / masina sint suficienti?
Nu exista raspunsurile la intreb astea.
Doar vreau sa spun ca nu poti da o lege ca sa limitezi nevoile, placerile oamenilor.
Limitarea consumului trebuie sa vina si vine din sistem, natural.
Capitalismul actual limiteaza posibiliatile unora mult, iar altora mai putin.
Daca avutia ar fi si mai concentrata, ar fi deja oameni care ar avea navete cosmice sau sateliti privati.
Mai dau un exemplu. Sa zicem ca am un venit de 5000 euro / luna. Pot cumpara o masina mica de 10.000 euro, dar daca mai pun 10.000 euro imi pot lua un mai sigura. In caz de accident cu un TIR sint mai protejat eu si familia mea. Daca iau o masina de 100.000 euro SUV 4 x4 etc… sint si mai protejat. Dvs. ce ati face?
In rest, sigur ca articolul e vraiste. Mai toate comentariile sint critice.
Au aparut pe CA din ce in ce mai multe articole de felul asta in numele libertatii de exprimare. Si din ce in ce mai putine articole radicale de stinga, tot in numele liberatii de exprimare.
Dle nimeni, să vedem:
“Eu vad statul ca instrumetul celor potentati economic de a ne lua islazul”
Nu e exclus să aveţi dreptate într-o măsură, dar statul e preferabil, totuşi, cuceririi sălbatice de teritorii în virtutea dreptului celui mai tare; statul asigură, cel puţin teoretic, un sistem de apel la justiţie şi o oarecare protecţie împotriva gărzilor oligarhului de peste râu; este, desigur, o instituţie imperfectă, la care va trebui cândva să renunţăm, dar deocamdată prefer să mă lupt în justiţie cu oligarhul decât să fiu hăituit de o armată de mercenari care trag în plin.
“Ce ar trebui sa fie in proprietate comuna? SI ce nu?”
Resursele neregenerabile de orice fel. Apa, aerul, solul, pădurea.
Orice nu a fost creat direct ca rezultat al muncii umane. Pământul, de pildă, poate fi utilizat de comunitate dar nu este proprietate în sensul clasic, ci mai degrabă urmează logica devălmăşiei (commons): el nu poate fi vândut sau înstrăinat în afara comunităţii şi este disponibil pentru toţi cei dispuşi să muncească acolo, fără interpuşi, în scopul acoperirii nevoilor de bază şi nu al obţinerii de profit, eventual cu împărţirea egală a beneficiilor şi suportarea egală a pierderilor. Un sistem care mai funcţionează prin Melanezia, de pildă.
Mai există, apoi, şi “proprietatea” ca gestiune şi garantare comună: dacă calitatea aerului, de pildă, sau a apei ne afectează pe toţi, industriile cu potenţial poluant să se afle sub controlul celor ce ar putea fi afectaţi. Dacă băştinaşii din Borneo ar avea un cuvânt de spus, şi nu lacomul stat capitalist indonezian, poate că s-ar putea evita într-o măsură catastrofa ecologică aflată în desfăşurare etc.
Dacă la Roşia Montană decidenţii ar fi sătenii care nu doresc să fie strămutaţi, şi nu “experţi” cumpăraţi cu bani grei, poate că ar exista o şansă şi pentru ei.
Discuţia e complicată, sunt multe de zis.
“Din nevoie sociale, psihice, etc vrem “masini sport”. Nu poti nega toate nevoile sociale. Asa putem nega si televizorul color.”
Suntem învăţaţi social să ne cultivăm aceste “nevoi”. Televizorul şi maşina nu sunt nevoi sociale, trebuinţa de informaţie şi divertisment, ca şi cea de transport, da. Însă ele pot fi rezolvate şi într-o logică ce sfidează consumul deşănţat. Eu nu am maşină şi televizor şi nu mă simt cu nimic diminuat ca fiinţă umană: mă scutesc de reclame neghioabe care-mi întăresc reflexul consumist, am mai mult timp pentru contacte umane nemediate şi călătoresc cu trenul, autobuzul ori, în caz de forţă majoră şi foarte rar, cu avionul. Nu m-am trezit niciodată scăldat în sudoare, îngrozit că nu am automobil.
“nu poti da o lege ca sa limitezi nevoile, placerile oamenilor.”
Nevoile reale nu pot fi limitate cu adevărat, după asta le şi recunoaştem: dacă nu mâncăm destul murim de inaniţie, dacă nu respirăm suficient ne sufocăm, dacă nu trăim cu alţi oameni ne sălbăticim şi urlăm în pădure ca lupii, dacă nu ne reproducem dispărem ca specie în câteva zeci de ani. Dacă nu ne cumpărăm ţoale Versace sau iahturi sau vile cu trei etaje nu se întâmplă nimic, dar absolut nimic. Poate îşi dau cu pumnii în cap cei de la Versace, eventual, şi speculanţii imobiliari.
Faceţi, vă rog, diferenţa între satisfacerea unei trebuinţe şi abuzul consumist pe care îl confundăm cu “plăcerea”. Plăcerea e ok, atâta timp cât pentru satisfacerea ei nu e privat nimeni în trebuinţele sale fundamentale. Pot să merg şi cu bicicleta, nu e nevoie să fac raliuri urbane cu maşini care consumă 20 la sută, că “asta-i pohta ce-am pohtit”. Ideea e să pohteşti mai puţin, ca să permiţi şi altora să trăiască decent, în limita resurselor existente.
“Daca iau o masina de 100.000 euro SUV 4 x4 etc… sint si mai protejat. ”
Vi se inculcă un sentiment fals de protecţie: dacă tot mai mulţi îşi iau SUV-uri, în accidente se vor tampona mai multe SUV-uri; “protecţia” funcţionează doar în logica în care dvs. aveţi tanc iar ceilalţi merg cu motoreta fiindcă n-au bani de tanc. Dacă îşi ia toată lumea monştri pe patru roţi, monştri pe patru roţi se vor tampona. Eu am văzut odată, chiar în faţa mea, cum un autobuz s-a ciocnit cu un TIR: s-a lăsat cu morţi. Nu vă amăgiţi că sunteţi în siguranţă.
“deocamdată prefer să mă lupt în justiţie cu oligarhul”
Ok, dar se pare ca nu prea avem succes in lupta asta. Serviciul de urgente medicale va fi privat. Daca statul va avea datorii la firma privata, salvarea nu va mai veni la noi la usa, ca cica nu ne-am platit darile la stat. Sau conceptul de too big to fail.
Justitia nu e cu noi. E cu oligarhii.
E mai ieftin sa ii tii pe oameni subjugati cu justitia decit cu arma. Sa ii speli pe creier. Sau sa ii sperii / intimidezi / demoralizezi. Arma doar in ultima instanta.
In ultima instanta, justitia va fi cu capitalistii. Pentru ca sistemul capitalist e mai eficient (mai puternic relativ fata de alte sisteme capitaliste din alte tari) daca este de partea capitalului.
Ref proprietate,
“el nu poate fi vândut sau înstrăinat în afara comunităţii şi este disponibil pentru toţi cei dispuşi să muncească acolo, fără interpuşi, în scopul acoperirii nevoilor de bază şi nu al obţinerii de profit, eventual cu împărţirea egală a beneficiilor şi suportarea egală a pierderilor”
ok. de acord. dar de ce doar asupra pamantului?
Dar se mai pune intrebarea: un astfel de sistem, proprietate in comun, ar fi mai puternic decit unul capitalist? Adica ar produce mai multa bunastare? In caz de conflict cu sistemul capitalist, i-ar rezista ca si concurenta, pe planul inovatiilor? Sau va sfirsi inghitit de capitalism ca amerindienii sau URSS?
“Nevoile reale nu pot fi limitate cu adevărat, după asta le şi recunoaştem: dacă nu mâncăm destul murim de inaniţie, dacă nu respirăm suficient ne sufocăm”
Poate sinteti de acord cu mine ca niciodata oamenii, marea, imensa majoritate (sigur exista asceti, calugari, mormoni probabil, etc), nu isi vor limita din morala consumul. Mai mult, daca un individ poate obtine ceva si isi asuma costurie/consecintele (inclusiv consecintele crimei – colonialismul, imperialismul), va obtine acel ceva. Morala nu este solutia. Apelul la morala este futil.
Morala urmeaza solutiei. Probabil solutiei de a acumula putere.
@nimeni: “Ok, dar se pare ca nu prea avem succes in lupta asta. ”
sigur că în condițiile de acum n’avem succes ș’o s’avem din ce în ce mai puțin (câtă vreme averea personală totală e nelimitată); da’ practica zilei n’are putere de principiu: fără un acord social similar cu ce’ar trebui să fie Statu’n principiu, n’avem cum să rămânem umani.
“Daca statul va avea datorii la firma privata,”
).
păi e simplu de pus în Constituție că Statu’ nu se’mprumută decât de la propriii cetățeni și numai prin taxe (după principiu’ limitării averii totale personale bunînțeles
“un astfel de sistem, proprietate in comun, ar fi mai puternic decit unul capitalist?”
mai puternic înseamnă cu mai multă știință; iar știința din fericire sau din definiție n’are treabă cu caracteru’ proprietății, are treabă doar cu cine’și folosește rațiunea, d’aci rezultă că pe termen mediu sau lung capitalismu’i mai slab ca orice altă organizare pt. că subjugă știința și educația profitului, chestie care duce la o lume plină de proști. numai internetu’ sau metode echivalente de comunicare (a științei) pot amâna extincția umanității, cu capitalismu’ merg la sigur.
“capitalismu’i mai slab ca orice altă organizare pt. că subjugă știința și educația profitului”
Nu-i chiar asa.
Cei inovativi sint oarecum rasplatiti in capitalism.
In feudalism erau arsi pe rug, erau vrajitori.
Problema in capitalism poate sa fie aproprierea dreptului de a cerceta. Ex.: genomul uman, etc…
Sint studii facute ca drepturile de proprietate intelectuale in priveste cercetarea stiintifica franeza cercetarile, ritmul descoperirilor, sint o piedica in realitate.
@nimeni:
zic: “capitalismu’i mai slab ca orice altă organizare pt. că subjugă știința și educația profitului”
zici: “Nu-i chiar asa.
Cei inovativi sint oarecum rasplatiti in capitalism.”
nu vorbim despre același lucru. sigur că sunt oameni care pot trăi rezonabil servind profitu’ altora (cei reprezentați de actorii din margin call).
ce zic io e că știința’i canalizată/constrînsă de voința de profit și prin asta devine marfă, non-știință, n’are cum altfel. la fel cu educația, educația ca marfă nu produce decât vânători de oportunități care n’au (și n’au de unde s’aibă) nici o idee de ce oportunitățile există și că semnificația lor e alta: dacă vânezi elefanți ca să le vinzi dinții dispari cu elefanți cu tot într’un timp proporțional cu câți elefanți sunt și câte țări comuniste sunt pri’mprejur.
noi ne jucam aici de-a oamenii inteligentzi.
astimp, in alte locuri, unele mintzi cretze pot sa scoata din ele asha ceva:
http://capitalismpepaine.wordpress.com/2012/01/06/grecia-moare-dar-nu-renunta-la-14-lea-salariu/
pentru cei care vor avea rabdare sa citeasca acest delir, le recomand sa citeasca shi comentariile , cu urmatorul gand in fundul craniului:
daca cumva aceasta este gandirea “domnilor educatzi”, cu “initziativa” din Romania? Daca nu cumva unastfel de aiurit va reushi sa coaguleze o mishcare care sa puna in prtactoca asemenea idei? Daca nu cumva exista deja asemena aiuritzi, care vorbesc frumos despre drepturile omului shi democracy, dar fac pashi grabitzi shi maruntzi exact in directzia acestui articol delirant….
citindu-l, nic nu shtiu daca sa ma infor sau sa rad.
Ma infior totushi, findca am mai auzit geul acesta de locuri comune la oameni “educatzi” shi cu “initziativa” care voteaza. Shi – o spun sincer – mi se faca teama.
@Adrian D.:
“Daca nu cumva unastfel de aiurit va reushi sa coaguleze o mishcare care sa puna in prtactoca asemenea idei?”
abia aștept s’am o scuză…
OK, dl. Giurgea e mai dur, chestia cu “atomica” poate fi luata ca o gluma, da’ in mare are dreptate. Mi se pare prostie si nesimtire sa ai tupeul sa ceri asa ceva (13-lea/14-lea salar) cind esti intr-un rahat URIAS.
Ia uitati si ceva practic, daca tot se vorbea atita de Ungaria:
http://www.blogary.ro/2012/01/this-is-why-i-dont-give-you-a-job/
Infioara-te.
Nu de ce ii bubuie aluia mintea – ci de cei care il adora … Ca se pare ca are trafic mare.
De faptul ca asta a fost ziarist – si deci ca a fost recrutat ptr ideile sale, ca a format public samd.
Ca unul ca el care a fost ziarist in presa democrata si privata a Romaniei poa sa faca apologia regimului coloneilor.
Si mai gandeste la cati gandesc ca el dar se exprima mai delicat! De ex unu Paun profesor citat si pe aici…
Si ca inteligenta l0r reuseste sa comita abominatia :daca Germania ar arunca mâine câteva bombe atomice peste greci, va asigur ca poimâine nimeni nu le-ar simți lipsa!
Printre altele asta presupune ca RFG ar avea arme nucleare ….
Dle Bizon, ca dl Giurgea habar nu re ca Germania nu are arme nucleare, nu ma mira. Nu e singurul luru pe care il ignora, cea ce n il impiedica sa scrie traznai.
Da hai sa mai gustam un pic din “glumele” dlui Giurgea care ii placasha de mult interlocutrului nostru.Ce parere avetzi de ofraza ca asta : “Eu sunt oricand gata sa-i tai gatul unui comunist: dar nu m-as atinge niciodata de averea si de casa lui. Ba chiar sunt gata sa-i apar cu viata mea, dreptul lui la proprietate. Asa au facut si militarii greci: i-au luat noaptea in camioane, i-au torturat, i-au omorat…dar nici un comunist nu s-a trezit cu casa confiscata de stat. La fel s-a intamplat si in Chile, sub generalul Pinochet: astea sunt guverne cu adevarat de dreapta! Astea sunt guvernele sprijinite de CIA. Vrei sa stii de ce imi place de CIA? Uite de asta imi place: pentru ca de 50 de ani macelareste cu succes comunisti pe toata planeta. Dar NU din cauza ca sunt evrei, cubanezi, greci, vietnamezi sau naiba mai stie ce: ci pentru ca nu recunosc dreptul la proprietate al altora.”?
Mare pacat ca lumea nu citeshteshi comntariile.
EU sunt perect de acordcu dvs. – da, tre’ sa ne infioram, dar nu atat de ceea ce scrie dl Giurgea, ct de liota de doni shi doamne cre ii tzin isonul.
SHi nu ma pot opri sa ma intreb: dar daca asta e ce nerezerva viitorul? Daca asta e, de fapt, ce-shi doreshte nucleul “clasei de mijloc” care se ifiripain Romania?
Brrrrrrrrrrrrrrr….
Oare e bine sa ii facem reclama sceleratului ala? Si asa vad ca are o droaie de admiratori.
WeAgree2Disagree : shi asta tot o gluma e??? “Conform Amnesty International, comuniștii arestați au primit exact ce meritau:
•Bătăi cu bastoanele de cauciuc si bare de otel peste picioare
•Sufocați prin introducerea pe gat de cârpe înmuiate in excremente si urina
•Smulgerea unghiilor de la mâini si picioare
•Sărituri pe stomacul arestaților, până la moarte
Regimul coloneilor a durat 7 ani, până in 1974. Când militarii au renunțat la putere, nu prea mai existau comuniști greci. Cam deloc. (Ăștia care au apărut de atunci încoace, in democrație, nu mai au sânge-n ei. In 2011, când politia a spulberat marea manifestație împotriva tăierilor de salarii, nici un demonstrant de stânga nu s-a mai întors a doua zi, sa ia alte bastoane peste bot).”…
Ca sa nu mai zic ca un ochi infrmat shtie ca articolul asta e compus din trei categori de idei: cateva informatii lua din presa(e.g. – declaratzia sindicalstului grec); incitari la violentza shi dictatura (e.g. eulogia dictaturii coloneilor shi recomandarilor de tratamet pentru comunishtii shi satangishti eleni) ; o serie de aiureli gogoate care nu au o legatura cu realitatea (e.. – camtoa soctelile economice shicam tot ce scris despre datoria greaca sau ce romaneasca. Noi datoram 30 de md,iar dl Giurgea ne vede platind 16+20 md in doi ani. Cam multe traznai pentru un blog shi un articol care e vor conomce).
Dl Giurgea, ca mai totzi cei ce scriu ori vorbesc depre Grecia, ignora admirabil problema datoriei elene shi inlocuieshte gandirea cu repetarea pagalic a unui set de truisme de sorginta teutonica.
PS Daca tot va plac glumele dlui Giurgea, cititzi shi cometariile.
Cat despre articolashul unguresc, pare de bun simtz,ca orice sofism, da’ tot sofism ramane
Nimic maimult decat un balon de sapun in blogosfera shi pe facebook bazat pe aritmetica distractiva.
Ma bur ca v-a placut, ca shi io a ras cu lacrimi.
Despre mai multe, dar si despre Grecia si cum de a ajuns in mizeria asta, iata o sinteza foarte faina (si serioasa!) a unui comentator pe nume euNuke (comment-ul e de prin Oct 2011):
“Oamenii care cer astazi socialism ne demonstreaza pe viu ca ei nu stiu ca traiesc într-un regim socialist, asemanator celui interbelic, oarecum mai democratic dar cu aceleasi propensiuni fasciste.
Versiunea de socialism clamata pe ici si colo in vagaunile rosii ale netului este cu atît mai inepta cu cît nu tine seama de realitatea post-comunista, adica de absenta capitalului puternic autohton si a pietelor libere si de suprematia politicilor socialiste preluate din diverse modele vesteuropene. De pilda, modelul suedez ce a fost facut public de Ilici cînd se afla in fruntea statului. Si totusi se gasesc indivizi care sa pretinda ca institutiile statului necesita o reforma tot socialista, in directia unui nou socialism pe care de altfel nici macar nu reusesc sa-l defineasca coerent.
Desigur, socialismul, falimentar in esenta sa, dureaza mai mult cînd este grefat pe o societate capitalista, caci resursele materiale si umane supuse raptului sistematic etatist sînt cu atît mai vaste si mai rezistente, in timp ce socialismul adoptat de un stat post-comunist sau post-feudal va provoca cu atît mai iute colapsul economic cu cît elitele burgheze vor fi fost mai subrede sau, chiar inexistente, deci urgia nationalizarilor, monopolizarii, sindicalizarii si cooperativizarii nu va întîmpina nici-o opozitie.
Asa s-a întîmplat in Rusia lui Lenin, dictator speriat de amploarea dezastrului produs de bolsevicii sai si obligat sa ia masuri de dreapta, recte NEP, adica o politica de temporizare a nationalizarilor si a planificarii preconizate a pietelor. Altii însa au fost chiar mai tîmpiti decît Lenin si au fost atît de credinciosi idealurilor socialiste încît au savîrsit acte de genocid pentru a rezolva problemele, foametea si haosul provocate tot de ei, de pilda Stalin, Mao, Castro, iar acum ar putea candida si Lukashenko, Barosso si Obama, cei 2 din urma fiind salvati de la turbarea totalitarista doar de opozitia de dreapta, adevarata stavila in calea zelului religios al reformarii, adica al adîncirii in socialism.
Franta, Suedia, Spania, Italia, Portugalia state conduse de decenii de partide socialiste (unele chiar pe fata) sînt si ele in stare de faliment, insa bunastarea creata de un secol de capitalism [defectuos dar totusi real] va întîrzia deznodamîntul.
Grecia e într-o situatie si mai rea, acest stat pasind in modernitate direct din evul mediu cel mai negru si intrînd dupa WW2 sub influenta comunista, suportînd decenii de guvernari socialiste hard care au dizlocat mental majoritatea populatiei transformînd-o in anexa a statului multilateral-subdezvoltat.”
Sanatate!
stimate domn, imi raspundtzi cu o pagina plina de platitudini shi locuri comune. nu ma mir ca putetzi gasi eva inteesant in articolul dlui Giurgea, sau (cea ce ar fi shi mai haios) ca respectivul domn ar avea -in mare- dreptate. DL Giurgea ar trebu sa stie ca salariile nus e pot plati NICAIERI in lume din banii FMI, careNU pot ajunge la bugetul statului, ci stau la Banca Centrala
Domnule Adrian D cu respect, dar… we agree to disagree
Textul lui euNuke e o sinteza superba a falimentului socialismului pe plan global. E vorba de un faliment al ambelor tipuri de tumori manifestate de socialism: cel de tip est european (care noi, astia mai batrini l-am simtit pe propria piele) si cel de tip vestic european, care l-am vazut erodind societatea atit in Europa cit si in N. America.
Toate bune!
stimate dle, falimentul la care asistam shi pe care il traim (inlusiv cel al Greciei) nu are absolut nicio legatura cu stanga (stanga care ia masuri de dreapta, masuri care provoaca recesiune, oriunde shi de catre oricine ar fi luate, pentru un motiv simplu – inainte de a fi de dreapta, aceste masuri sunt pur shi simplu cretine) shi nici cu statul social (este US of A de dupa Reagan un stat social ori un stat de stanga??? Erau Lehman ori AIG companii de stat???? etc).
Falimentul acesta are o singura cauza, shi aceea este de gasit la dreapta shi in mediul privat.
Ceea ce scriu dnii Giurgea sau euNuke tzine doar de propaganda, nu de realitate.
altiminterlea – obviously, we do agree to disagree. Unde nu mai parem sa fim de acord este verificarea la sange a informatziei cu care operam.
Domnu’ Adrian, gresiti (vorba d-lui Karnoouh “Que peut-on répondre à une telle marmelade que vous avez dans la tête?”
Daca vreti neaparat “proof”, ia-n priviti cine a creat subprime crisis:
http://www.bloomberg.com/apps/news?pid=newsarchive&sid=aSKSoiNbnQY0
Acu’ probabil o sa-mi spuneti ca Bloomberg nu e sursa buna si ca Pravda/Scinteia sint mai la obiect…
WeAgree2Disagree
ia zi la ce dracu se refera asta ?
M.i>regim socialist, asemanator celui interbelic
fi amabil si zi-mi un sistem socialist interbelic daca esti asta destept. Alrtu decat cel din URSS … Si sa-l pui pe Likasesko alaturi de Baroso este deja prea mult ! Cred ca ai zice asta prin Bielorusia ai avea unele necazuri..
stimate domn – mai usor cu marmelada pe scari, intrucat pana acum nu mi-atzi servit nimic altceva decat o maioneza taiata pe care atzi categorisit-o drept sinteza (ca despre aia cu dl Giurgea care ar avea dreptate, aia e in categoria gluma secolului- deshi imi placea ca agreatzi cu ideea ca, in grecia, comunishtii au primit ce meritau…. Sau, ma rog, nu dezagreatzi) .
intamplarea face ca Bloomberg nu mi se mai pare o sursa credibila decat in materie de cifre – fiind diferit de Pravda doar in aceea ca la acelashi deficit de interpretare, cifrele de baza sunt exacte in cazul Bloomberg…
da, agentiile guvernamentale Fanny & Freddie au jucat un rol major in criza sub-prime… dar gaura data de ele nu e deca o picatura intr-un ocean fatza de marea gaura de la Lehman shi AIG (bashca gauroiul de la bancile care au fost salvate…. de stat. NU am auzit pana acum de vreun sta salat de banci, dar am auzit de bbanci salvate de stat… Nu prea imi dau seama cum vine asta, mai ales atunci cand mi se serveshte litania eficientzei sectorului privat in comparatzie cu cel public).
Acum, nu uitatzi un lucru, stimate domn: problema centrala a crizei sub-prime nu au fost ( paradoxal, nu?), imprumuturile sub-prime, ci faptul ca ele au fost impachetate in CDO-uri care au fost vandute shi razvandute de institutzii cat se poate de private, asigurate cu CDS-uri la asiguratori cat se poate de privatzi shi cotate AAA de catre agentzii de rating cat se poate de private, totul pe un fond de dereglementare initzializat de domni cat se poate de dreata shi de (neo)liberali. Oricat de mult atzi cauta stanga sau statul social aici (-in America lui Bush jr??????????), nu o sa o gasitzi, decat daca continuatzi sa va jucatzi cu marmelada pe scari.
Shi mai e ceva despre care nu se prea vorbeshe in cazul crizei sub-prime. Oamenii care shi-au cumparat case au inceput prin a plati rate de 1000 US$ pe luna, sau pe-acolo. Au terminat prin a plati 2000-2500 US$. S-a ajuns la aceste rate aberante tocmai pentru ca respectiva lui ipoteca trecuse prin shapte mi de maini sub forma de CDO, iar tranzctzionarea CDO-urilor pe bursa a fost mai putzin opera Freddie & Fanny cat a bancilor shi fondurilor de investitizii (cat se poate de private). Personal, rad cu lacrimi de ipocrizia shi prostia celui care da vina pe nenorocitul care s-a angajat la un credit ca sa ishi ia o casa shiind ca va plati 1000 US$ pe luna, shi nu pe domnul care a operat cu CDO-uri pana i-a rupt satele primului, provocand o gaura de nu mai putzinde 15 trilione de dolari. Iar daca dvs. ca John Smith din USA shi-a luat case de 15 trilioane de dolari (articolul dvs. de pe Bloomberg vorbeshte despre o gaura ipotecara de 388 md de dolari in seifurile Fanny & Freddie. Doar atat a reprzentat propriu zis gaura imobiliar la cre va refereatzi…) , inseamna ca va place sa va imbatatzi cu apa rece.
PS Partea cea mai haioasa (ma mir ca nu atzi observat-o, dar nu prea mult) din articolul Bloomberg la care va referitzi este asta: “Greenspan’s Warning “. Ma intreb, daca atzi fi citit in Volkischer Beobachter din octombrie 1939 ca Hitler a averitizat asupra riscului unui razboi mondal in august 1939 , nu v-r fi apucat rasul? Pe mine da.
Serios, informatzi-va ceva mai mult, de pilda, asupra cifrelor cu pierderile cauzate de Fanny & Freddie shi alea cauzate de Bear Sterns, Lehman, AIG etc…), ca nu o sa va prinda rau. Ba dimporiva. Eu va pot spuneca nu toate ideile primite de-a gata sunt shi exacte.
Pingback: Humanist » Blog Archive » să vedem