Mimarea susţinerii publice. De la Scandalul Watergate la Cazul Roşia Montană

Washington (SUA), 1972.

Cu mai puțin de jumătate de an înainte de alegerile prezidențiale, Richard Nixon ia decizia de a mina orașul vietnamez Haiphong. Anticipând că această decizie ar putea fi una vitală pentru campania electorală, Comitetul pentru Realegerea Președintelui (CRP) începe o amplă campanie de manipulare a opiniei publice. 8.400 de dolari (la valoarea din 1972) sunt cheltuiți pe telegrame false care să dea impresia că decizia lui Nixon se bucură de sprijin popular.

Aproximativ zece persoane, aparent independente, cumpără spațiu publicitar în New York Times, pentru a critica un editorial din ziar care se opunea deciziei minării orașului Haiphong. Cei zece semnatari au afirmat că cele câteva mii de dolari cu care au cumpărat spațiul publicitar pentru ca opinia lor să fie publicată în New York Times sunt contribuția lor voluntară pentru a-și exprima acordul pentru decizia lui Nixon. În realitate, cei 4.000 de dolari proveneau din fondurile secrete ale CRP. ”Pe cine puteți crede: New York Times sau poporul american?” era unul din mesajele publicitare ale așa-zisei opinii a societății civile.

Din aceleași fonduri secrete ale CRP au fost plătite campanii de petiții, organizarea de mitinguri, transport de persoane cu autobuzele la Washington, telefoane date la Casa Albă, campanii de convingere a electoratului să le telefoneze membrilor Congresului.

Postul de televiziune din Washington Metromedia solicitase telespectatorilor să trimită o carte poștală în care să specifice dacă erau sau nu de acord cu decizia președintelui privind minarea Haiphong-ului. Washington Post și Washington Star publicaseră modele ale unor astfel de cărți poștale. Secția de presă a CRP a început ”munca”. Fiecare trebuia să completeze cinsprezece taloane. Zece persoane au lucrat zile întregi ca să obțină timbre și taloane diferite și ca să realizeze mostre de scris cât mai variate, pentru a falsifica răspunsurile. Mii de ziare au fost cumpărate pentru ca taloanele să fie decupate și trimise. Postul de televiziune WTTG a anunțat rezultatul: 5.157 de persoane se declaraseră de acord cu decizia președintelui și numai 1.158 fuseseră împotrivă. Conform fostului șef al compartimentului corespondență al CRP, James Dooley, cel puțin 4.000 de taloane au fost trimise de CRP. Dacă aceste taloane nu ar fi fost trimise, președintele ar fi pierdut, în cel mai fericit caz, la o diferență de un vot: 1.158 la 1.157.

Toate aceste manipulări au fost dezvăluite de Washington Post în cadrul celebrului scandal Watergate. ”Când ești într-o campanie electorală te descurci cum poți. Am presupus că și ceilalți vor proceda la fel. Așa că am pornit la treabă în baza acestei presupuneri. Nu știu dacă și ceilalți au făcut același lucru”, a fost comentariul purtătorului de cuvânt al CRP, Devan Shumway, referitor la dezvăluirile din Washington Post1.

***

Roșia Montană – București (România), 2011

În luna august, Traian Băsescu anunță că susține proiectul minier al RMGC de la Roșia Montană. Și că exploatarea aurului de la Roșia Montană va fi urmată de alte proiecte miniere asemănătoare. În dezbaterea finală pentru alegerile pentru funcția de președinte, din 4 decembrie 2009, împotriva lui Mircea Geaonă, Traian Băsescu afirmase că cei care vor trebui să se pronunțe asupra proiectului minier de la Roșia Montană vor fi specialiștii. Cum cea mai mare parte a specialiștilor (membrii Academiei Române, profesori universitari de la Academia de Studii Economice, Universitatea Babeș-Bolyai, Universitatea București, Universitatea de Arhitectură ”Ion Mincu”, membrii Ordinului Arhitecților din România, ai Uniunii Arhitecților din România, cercetătorii din cadrul Asociației Ad Astra, experții ICOMOS, în nume propriu sau prin rezoluții în numele instituțiilor pe care le reprezintă) au criticat dur și s-au poziționat împotriva proiectului RMGC, Traian Băsescu nu a mai făcut nicio referire la specialiști. Președintele a continuat însă să promoveze mesajul pro-RMGC la toate televiziunile la care a fost invitat sau pentru care a acordat interviuri (TVR1, Realitatea TV, B1TV, ProTV etc.), precum și cu diferite alte ocazii (la numirea în funcția de ministru al Muncii a Sulfinei Barbu, cu ocazia închiderii fabricii Nokia de la Jucu, la întoarcerea din vizita din SUA etc.; cel mai recent i-a acuzat pe miniștrii Guvernului Boc că ”orbecăiesc” în avizarea proiectelor miniere).

Implicarea președintelui ca susținător al proiectului RMGC a declanșat o critică puternică din partea societății civile: de la acțiuni și proteste publice până la editoriale și comentarii în principalele ziare autohtone (inclusiv din partea unor jurnaliști/ analiști/ comentatori care până în acel moment au stat în expectativă în cazul Roșia Montană). Dacă la începutul anului 2011, notorietatea cazului Roșia Montană se situa în jur de 50% la nivel național, după anunțul obținerii avizului de descărcare de sarcină arheologică de către RMGC (iulie 2011) și, mai ales, după implicarea directă a lui Traian Băsescu (august 2011), notorietatea cazului a ajuns la 85% (septembrie 2011). Conform sondajului din septembrie, majoritatea românilor se pronunțau însă împotriva proiectului RMGC.

RMGC a comandat propriile sondaje de opinie referitoare la opinia românilor referitoare la proiectul lor. Niciodată nu au dat însă publicității rezultatele acestor sondaje. Asta nu înseamnă că nu au încercat să inducă ideea că proiectul lor s-ar bucura de susținere publică. Într-o singură zi, pe 23 august 2011, Ziua de Cluj a publicat nu mai puțin de 12 scrisori de adeziune față de declarațiile lui Traian Băsescu de suținere a proiectului minier, semnate de primari din zona Roșia Montană și diferite ONG-uri finanțate de RMGC. Scrisorile au fost publicate și de alte instituții media locale, regionale sau naționale. Nici măcar nu s-a încercat păstrarea aparențelor: scrisorile de adeziune au fost trimise instituțiilor media și jurnaliștilor de către departamentul de PR al RMGC și/sau de către firmele de PR și publicitate care lucrează pentru RMGC. Publicarea acestor scrisori s-a făcut în condițiile în care, conform auditului de specialitate realizat de BRAT, RMGC este unul dintre principalii sponsori ai mass media autohtone (în primele șase luni ale lui 2011, RMGC s-a situat pe locul 3 în topul firmelor care au cumpărat publicitate în media tipărită, fiind devansată doar de Orange și Vodafone, surclasând însă rețelele de super și hiper-marketuri, dealerii auto ori instuțiile bancare).  Atenție însă, auditul realizat de BRAT se bazează pe monitorizarea reclamelor care apar menționate explicit ca ”publicitate”, ”promoțional”, ”advertorial” etc. Cum o mare parte a acestor scrisori de adeziune și al altor materiale pro-RMGC publicate/difuzate nu au aceste mențiuni, suma reală „investită” de RMGC în mass-media autohtone e posibil să fie mult mai mare.

UPDATE: Ulterior documentării și redactării acestui articol, miercuri, 3 noiembrie 2011, RMGC a făcut publică suma totală cheltuită în publicitate și PR în anul 2011 (în toate mass-media, nu doar în presa tipărită). ”Compania şi-a majorat costurile de comunicare externă în primele nouă luni ale anului (2011 – n.a.), de la 6,3 milioane de dolari canadieni anul trecut la 11 milioane de dolari canadieni (7,87 milioane de euro), în timp ce pentru trimestrul al treilea acestea au avansat de la 2,1 milioane de dolari anul trecut la 5,1 milioane de dolari în acest an (3,6 milioane de euro). Creşterea costurilor “reflectă eforturile companiei de a furniza informaţii relevante şi la timp populaţiei pentru a menţine trendul pozitiv de sprijin pentru proiect. În 2011, aceste iniţiative au inclus o folosire semnificativă a televiziunilor şi internetului”, se arată în raportul RMGC, prezentat de Mediafax. În același raport citat de Mediafax, RMGC recunoaște că implicarea președintelui Traian Băsescu a dus la o ”expunere publică mult mai mare” a cazului Roșia Montană. Și, chiar dacă RMGC pretinde existența unui ”trend pozitiv de sprijin pentru proiect”, compania nu oferă cifre. Dacă acestea ar fi fost favorabile RMGC (în sensul unei susțineri majoritare a proiectului din partea opiniei publice), nu am nici cel mai mic dubiu că acestea ar fi fost prezentate în raport.

Pe 12-14 august 2011, pe perioada desfășurării FânFest, cel mai mare festival cultural din România organizat exclusiv pe bază de voluntariat, RMGC a regizat o contra-manifestație în centrul Roșiei Montana, cu aproximativ 200 de persoane, o parte dintre ele aduse cu autobuzele și microbuzele din localitățile din împrejurimi. După ce au cântat imnurile repetate timp de o săptămână la Căminul Cultural din localitate, ”protestatarii” anti-FânFest și-au primit și recompensa: ”patru mici și o bere”.  O serie de instituții media (locale și naționale) au scris despre manifestația împotriva FânFest, în condițiile în care însă nici în articolele în cauză, nici în alte articole n-au relatat nimic despre FânFest. Strict anecdotic: câțiva dintre manifestanți (care scandaseră în piață împotriva participanților la FânFest) aveau cazați ori campați, în propriile case ori grădini, participanți la FânFest!

Diferite instituții media au realizat pe edițiile online sondaje de opinie referitoare la Roșia Montană, cu întrebarea ”sunteți de acord cu proiectul RMGC?” (sau variații pe aceeași temă). Pe 2 septembrie 2011 am monitorizat, minut cu minut, evoluția votului la un astfel de sondaj realizat de Mediafax. În medie, se înregistrau între 2-3 până la maxim 10 voturi/minut. Majoritatea împotriva proiectului RMGC. La intervale de aproximativ 20 de minute, votul o lua însă razna, înregistrându-se de la o sută până trei sute de voturi/minut. Toate în favoarea proiectului RMGC. În jurul orei 18,45, după mai multe sesizări transmise Mediafax, în care administratorii site-ului sunt atenționați că sistemul lor permite votul multiplu, avalanșa de voturi pro-RMGC este stopată. Mediafax nu a anulat însă miile de voturi ”exprimate” până în acel moment. Ulterior stopării votului multiplu s-au mai exprimat 2.631 de voturi2. De la un procent de ”susținere” a proiectului RMGC de peste 72%  înregistrat în orele în care votul a fost manipulat s-a ajuns la aproximativ 56%. Așadar, după dispariția anomaliilor cu sute de voturi/minut în favoarea proiectului RMGC, din cele 2.631 de voturi (până pe 29 octombrie 2011), 1.893 (71,94%) au fost împotriva proiectului RMGC și doar 738 (28,05%) favorabile proiectului. Adică un procent exact pe dos față de procentele înregistrate în orele în care votul a putut fi manipulat.

În fine, tot pentru a mima așa-zisa susținere publică, pe diferite site-uri care publică materiale critice la adresa proiectului, apar ”nenumărați” susținători ai RMGC. Într-o analiză realizată de administratorul site-ului Kamikaze, pe 22 septembrie 2011, pe baza IP-urilor comentatorilor pro-RMGC, se arată că, în realitate, în spatele ”zecilor” de anonimi se ascund, de fapt, maxim 4-5 persoane (detalii aici). Cu ”normă” de comentarii favorabile proiectului indiferent de orele sau zilele săptămânii.

***

Comparați modul în care au acționat strategii campaniei care trebuia să mimeze susținerea publică pentru decizia președintelui Nixon cu modul în care se încearcă mimarea aceleiași suțineri publice de către RMGC. Și puneți propriile concluzii. Și un ultim amănunt: în urma dezvăluirilor din scandalul Watergate (inclusiv cele referitoare la manipularea opiniei publice), majoritatea șefilor Adminisitrației Nixon au demisionat și/sau au fost puși sub acuzare. În cele din urmă, a demisionat și Richard Nixon. Ce credeți că se va întâmpla în România?

***

 Notă: 1 – Carl Bernstein & Bob Woodward, Toți oamenii președintelui, editura Adevărul, 2011, pag. 323-326

2 – la data documentării și redactării inițiale a acestui articol (29 octombrie 2011)