Violenţe ale poliţiei turce împotriva manifestaţiei de 1 Mai

579183_10151847765328849_2134696222_nManifestaţiile de 1 Mai din Istanbul au degenerat într-o acţiune de mare forţă şi brutalitate a poliţiei metropolitane împotriva grupurilor de demonstranţi reprezentând sindicate şi alte asociaţii muncitoreşti, partide parlamentare de opoziţie, partide extraparlamentare, precum şi organizaţii anarhiste şi feministe.

Scopul manifestanţilor era un marş cu destinaţia Piaţa Taksim, însă guvernul turc declarase în prelabil că orice autorizaţie pentru accesarea pieţei este exclusă, motivul fiind că în momentul de faţă în zonă se desfăşoara diverse proiecte de construcţii, astfel încât prezenţa unor largi mase de demonstranţi le-ar pune acestora siguranţa în pericol.

Prezenţa forţelor de ordine a fost masivă, unele surse media raportând între 20 şi 25 de mii de poliţişti detaşaţi în zonele Şişli, Beşiktaş şi Taksim. Potrivit surselor poliţiei, s-au tras peste 2 mii de capsule cu gaze lacrimogene. Potrivit unor imagini filmate de presă, poliţia a recurs şi la violenţă gratuită, precum în aceste secvenţe, unde poliţia foloseşte tunuri de apa împotriva unor demonstraţi prinşi în capcană cu spatele la un zid:

 http://www.hurriyetdailynews.com/Default.aspx?PageID=428HYPERLINK “http://www.hurriyetdailynews.com/Default.aspx?PageID=428&VideoID=532″&HYPERLINK “http://www.hurriyetdailynews.com/Default.aspx?PageID=428&VideoID=532″VideoID=532

Au fost şi câteva cazuri în care capsule cu gaz au nimerit şi rănit manifestanţi, aceştia fiind la ora actuală internaţi la spital. Un astfel de caz a fost surprins în următoarea filmare, în care o elevă de 17 ani este ranită de un proiectil:

http://webtv.hurriyet.com.tr/2/48661/23182374/1/genc-kizin-kafasina-gaz-bombasi-attilar.aspx

Piaţa Taksim are un rol simbolic pentru mişcările de stânga din Turcia, fiind locul unde se comemorează evenimentele sângeroase din 1 Mai 1977, când asupra celor 500 de mii de muncitori manifestanţi s-a deschis focul  dintr-un vehicul de către autori neidentificaţi, ceea ce a dus la panică generalizată soldata cu 42 de morţi şi sute de răniţi. Condiţiile şi dedesubturile acestor evenimente nu au fost niciodată clarificate, însa teoria considerată cea mai plauzibilă de către membrii mişcărilor de stânga este că  acest atac a fost orchestrat de către statul turc, prin intermediul coaliţiei guvernamental naţionaliste, a serviciilor secrete turceşti şi CIA, precum şi a organizaţiei “Kontrgerilla”. Aceasta din urmă a fost aripa turcă a organizaţiei clandestine “Operation Gladio” din anii Războiului Rece, menită să saboteze mişcarile considerate comuniste din ţările NATO). Rolul provocării din 1977 a fost acela de a compromite mişcarea muncitorească din Turcia. În urma acestui incident, Piaţa Taksim avea să fie închisă pentru demonstraţii pentru următorii 33 de ani.

Actuala putere de la Ankara a redeschis piaţa manifestaţiilor de 1 Mai în 2010, iar incidentele au lipsit până în această zi.

Potrivit relatărilor presei, incidente importante nu au avut loc în alte oraşe din Turcia.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.

Ultimele articole