Științele sociale: aplicate sau nu și în slujba cărui ideal de dezvolare?

luminita

Ideea de dezvoltare poartă cu sine, din start, inevitabil, sămânțele evoluționismului social; de ca și cum ar exista a direcție unică a dezvoltării având o singură finalitate. Departe de a susține o critică radicală a dezvoltării, atât de populară în științele sociale (mai puțin economia), consider că inegalitatea socială și problemele în lanț decurse ca urmare a ultimilor două secole de creștere econonomică galopantă cer un fel de intevenționism la acest nivel. Discuția se reduce atunci la felul în care dezvoltarea, ca practică instituționalizată, poate deveni mai eficientă în a reduce indicii asociați cu sărăcia și dependența, și a crea comunități cât mai reziliente economic și cu drepturi depline asupra resurselor lor naturale. Interesant devine în acest punct terenul ideologic pe care se poartă discuțiile despre sărăcie și dezvoltare: cum reușesc, sau nu , științele sociale să contribue cât mai armonios la a crea politici de dezvolatare, cine deține surpremaţia și ultimul cuvânt în astfel de dezbateri și practici; și la nivel micro: cine sunt cei care decid cine de ce are nevoie, și în ce fel? Cine sunt « administatorii » dezvoltării care decid de ce au nevoie săracii, în ce măsură, când și cum ?

În antropologie, a te poziționa ca susținător al unor practici aplicate de dezvoltare, înseamnă- cel puțin în spațiul odată colonizator- a te vinde unei cauze murdare. Tot în antropologie există falsa distincție -cel puțin în zona americană- între antropologia aplicată și cea non-aplicată, academică, să spunem. Că și cum prima nu s-ar baza pe cea din urmă sau de că și cum antropologia academică nu ar avea nicio responsabilitate socială. Paul Sillitoe, un antropolog american, explică reticența diferitelor tradiții antropologice față de una sau celalată dintre subdiscipline prin trecutul care le leagă de țările “mai puțin dezvoltate”. Drept urmare, antropologia și științele sociale în general, sunt mereu aplicate în America Latină sau Africa, dată fiind lipsa unei memorii colonizatoare. Europa și mai cu seamă spațiul francofon se teme în academia de orice etichetă de a “aplicat” sau dezvoltare (în antropologie) de teama de a nu continua pavarea drumului descoperit de Columb. Teama și umbra moștenirii coloniale îi determină pe antropologii belgieni sau francezi să nu se implice în orice ar însemna dezvoltarea celor pe care îi numesc generic ”Sud”. Asta nu îi împiedică însă că la nivel economic să țină o lesă strânsă gâtului sângerând al Congo-ului belgian sau al Camerun-ul francez. Nu îi impedica nici să continue programe academice cu ”Sudul” geografic, fie el Sao Paolo brazilian (cu chirii mai mari decât în Bruxelles sau Hamburg) sau Kinshasa-ul african. Statele Unite se află undeva la mijloc între cele două tradiții, cu tendițe spre abordările a ”sudice” dat fiind, înainte de toate, că științele sociale și mai cu seamă antropologia, au fost de la primele explorări în țări exotice proiecte finanțate de mediul privat. Asta a dus în Statele Unite la urâtele amintiri ale implicărilor unor antropologi în Războiul din Vietnam, în ciuda opoziție clare a Asociației Antropologilor Americani, și a celui din Irak și Afganistan, mai recent. Și cu toate aceastea, din fericire, în proiectele finanțate de National Science Foundation se pune preț pe dimensiunea aplicată a cercetării: în ce fel ajută cercetarea rezvolvarea unor probleme reale ale lumii în care trăim?

În acest sens argumentul de final cu privire la inegalitate și capital al deja faimosului Piketty – în ciuda controverselor create în pe marginea “Capital”-ului său- merită menționat: ”toate științele sociale, toți jurnaliștii și comentatorii, activiștii din uniuni și orice fel de partide, ar trebui să ia în serios banii, măsuratorile sale, consecințele și istoria lor”   (Piketty 2014, 2110). Piketty susține, printre altele, că economiștii mai cu seamă trebuie să renunțe la obiceiul de a-și face din obiectul studiului lor o pasiune pentru perfecțiunea modelelor econometrice și un răsfăț copilăresc din a se juca cu perfecțiunea (sau nu) matematicii de dragul cifrelor. Probabil că nu aș fi fost tot atât de deacord cu Piketty cu o luna în urmă dacă nu aș fi participat între timp la o școală de vară pentru tineri cercetători și practicieni din zona dezvoltării, predată de doi economiști ai dezvoltării.

Cele două cursuri ale școlii de vară aveau scopul de acoperi cele mai recente și acreditate modele economice din dezvoltare și felul în care ele se aplică unor proiecte de Transferuri monetare condiționate (condițional cash transfer) sau de măsurători ale investițiilor în educație. Așa ne-am găsit douăzeci de studenți doctoranzi la universități americane și europene de top împreună cu câțiva angajați de la Banca Mondială și Națiunile Unite înțelegând modele econometrice formulate după intervenții de dezvoltare, viitoare tipare ale altor proiecte de gen. Unde? Într-un sat medieval din nordul Italiei, cu străzi pietruite de sute de ani, case de vacanță colorate, cu perdele albe de pânză, înșirate pe marginea unui lac albastru aglomerat de yachturi de vacanță. Ironia situației lovea cel puțin șase ore pe zi, pe durata cursurilor, într-unul din fostele palate ale lui Mussolini, cu vedere spre lacul de un albastru mediteraneean și falezele lui pline pe la orele după-amiezii, de austrieci și nemți bronzați, în tricouri Polo și pantofi eleganți italieni, bucurându-se în vacanță si de traiul comod permis de pensiile lunare cu multe euro-zerouri. În față lacului cu yachturi albe și elegante s-au proiectat timp de șase ore pe zi, pe un perete imens, timp de patru zile, formulele econometrice – schelet al proiectelor de dezvoltare în “Sud”. Sărăcia și membri ei se se postau în toate splendoarea lor, convertiți în cifre și formule, în față lacului, în fostul palat al lui Mussolini. Poate că locația nu a fost întâmplător aleasă: asta e singură ocazie probabil a săracilor de a călători în asemenea locuri, chiar și convertiți și arhivați în cifre, formule, apoi în documente PDF pe un card de memorie, în buzunarul genții Samsonite al unui economist de la o universitate renumită.

Remarca lui Piketty despre fanteziile unora dintre economiștii actuali cu perfecțiunea unor formule matematice, seduși de echilibre și modele perfecte și utopice pe hârtie, nu e departe de realitate. Nu mare mi-a fost uimirea să văd cum rezultatul investiitilor în ceea ce economiștii numesc capital uman, așa cum reieșea dintr-un proiect de transferuri monetare condiționate în Columbia, a fost redus la o ecuație și un model econometric. Ca printr-o minune SF formula putea deduce ce rezultate pot veni de la o invesitite de X milioane de dolari, în termeni de educație sau sănătate (ambele gândite ca și investiții, deci) în Y ani. Odată modelul gândit, există convingerea că acel program de dezvoltare se poate aplica că atare într-o altă regiune a lumii pentru ca “people are all the same” (cum m-au lamurit economistii prezenţi), doar contextul variază. Contextul desigur devenea în același timp o variabila într-o ecuație. Și mă întreb atunci, cum să reduci cultura, istoria, geografia și mai mult, relațiile de putere la simple variabile?

În afara modelelor econometrice în economia dezvoltării (sau development economics) mai sunt la modă (!) experimentele controlate de genul celor în care efectele unor remedii (medicianale și pshilogice) la boli precum malaria sunt testate în “Sud”. Mă întreb dacă astfel de experiemente s-ar putea aplica în egală măsură și în țările dezvoltate în cazul unr probleme regionale de dezvoltare. În antropologie, cel puțin, ideea de experiment controlat ar face să înghețe chiar și un student de anul întâi înainte de a-i scandaliza pe cei cu mai multă cunoștință despre normele de etică și relația cu comunitatea de studiu. Așadar, “Sudul” servește încă la ceva “Nordului” în științele sociale și grație sărăciei lui, capitalismul a mai extins o piață : cea a studiilor pe marginea sărăciei care fac loc pentru doctorate, centre de cercetare, măsurători, concepte, burse și școli de vară.

Ceea ce economiștii ar numi externalităţi nu ar trebui să altereze cumva scopul final al inițiativelor de reducere a sărăciei prin intervenții eficiente de dezvoltare. În aceast sens, sunt motive de speranță prin eforturile de a înțelege, a pune în practică și a măsura o serie de concepte precum reziliența, capabilă să creeze comunități independente de ajutor extern și capabile să-și organizeze resursele de care dispun într-un mod cât mai eficient.

În același timp, speranțe ca dezvoltarea ca inițiativă care reduce dependențe și inegalitățile, ar fi de tras de pe urmă învestirii în funcția de președinte al Băncii Mondiale a unui antropology, Jim Yong Kim. În acest sens, scrisorea deschisă din partea lui David Lempert, publicată în 2012 în Anthropology in Action, îi amintește lui Jim Yong Kim de angajamentul pentru o dezvoltare sustenabilă și o economie pluralistă, pe care îl are dată fiind formația sa de antropolog (Lempert 2012).

“So how about that? (…) The clock is ticking. Many of us do not think there si much time left for avoinding environmental catastrophe or wars on a mass scale that previously World Bank policies have helped to create. [Mr. Jim Yong Kim] you have the position, the trainig and the ethic to do something about it. Your anthropology degree certifies commitment to essential principles of humanity and that you share and you are expected to uphold and to teach, including in the leadership position at the World Bank. Those of us in the profession are ready to stand by you and to help. Let us hear that you remember our discipline’s teachings and that you are ready.” (Lempert 2012)

Lucrări citate

Lempert, David. “Open Letter to World Bank president Kim: how your anthropology training is the key to the success of the (currently failing) World Bank.” Anthropology in Action, Vol.19, No.2, 2012: 35-40.

Piketty, Thomas. Capital in the twenty-first century. Cambridge: Harvard University Press, 2014.

Sillitoe, Paul. “Anthropologists only need apply: challenges of applied anthropology .” Journal of the Royal Anthropological Institute, 2007: 147-165.

 

Comentariile sunt închise.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.