Somație

Redacția
Texte selectate sau scrise de echipa redacţională: Vasile Ernu, Costi Rogozanu, Florin Poenaru.

CriticAtac vă invită la o somaţie publică adresată candidaţilor la preşedinţie. Ca niciodată, au reuşit în acest an să evite orice problemă spinoasă socială, politică, economică. Candidaţii îşi construiesc campanii-spectacol şi discursuri în care reuşesc să urle fără să-şi asume nimic. CriticAtac împreună cu invitații vor să alcătuiască lista cu tot ce evită EI, oameni politici, staruri mediatice, autorităţi din zona economică şi financiară. Dincolo de sintagme înşelătoare precum „independenţă energetică”, „prietenoşi cu afacerile” etc., stă o politică unică şi agresivă care a paralizat aproape orice formă de critică socială. Unde sînt drepturile de asociere, unde apare în discursurile lor criza relaţiei cetăţenilor cu băncile, cu angajatorii, ce vor să facă din sănătate şi educaţie?

Vă invităm să vă aduceţi îngrijorările adevărate în public şi să le organizăm într-o somaţie civică. Problemele lor nu mai sînt de foarte mult timp problemele noastre. Să le-o spunem împreună.

Joi, 9 octombrie, 2014, ora 19:30

tranzit.ro/București: Strada Gazelei nr.44 

somatie

gazelei

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.

Ultimele articole