Nu mă pretind profet sau futurolog. Sunt și conștient de limitările unor predicții de tipul celor pe care urmează să le fac. Dar situația pare că escaladează rapid și nici nu cred că este timp de foarte multe preambule.
Cred că zona militantă a stângii românești, aceea care există și cu forțele limitate de care dispune, trebuie să aibă capacitatea de a discerne rapid în ce direcție merg lucrurile – lucrurile în cauză fiind evoluțiile politice de ultimă oră și strategiile partidelor burgheze de a ține pe cei ce muncesc divizați sub austeritate – fiindcă, fără a dezvolta posibile planuri de acțiune pe scenarii, s-ar putea rata momente importante de intervenție înspre spargerea unui orizont politic limitat la austeritate versus fascizarea societății.
Acestea fiind spuse, preconizez că în lunile care vor urma, vom avea parte de următoarele evoluții:
- Pachetul de măsuri de austeritate cunoscut ca “legea Bolojan” va rămâne în picioare; cel puțin atâta timp cât nevoile capitalului, în virtutea cărora el a luat naștere, vor avea nevoie de el. În momentul de față, pentru administratorii numiți de capital în fruntea statului român, cel mai simplu mod de a eficientiza cheltuielile cu menținerea acestui aparat de stat este să facă pe cei ce muncesc să suporte costurile. Prin urmare, în absența unei mobilizări masive dinspre sindicate (poate o grevă generală intersectorială), nu vor fi obținute compromisuri sau victorii cât de mărunte. Cu toții ne-am dori ca o astfel de mobilizare să aibă loc; trebuie, totuși, să ținem seama că pentru ca ea să existe, capacitățile în acest sens se cam cer construite pe “timp de pace”—și nu pe repede înainte, când problema bate la ușă. În prezent, muncitorii sindicalizați se organizează sub conduceri mai degrabă slab militante—după cum o demonstrează afirmațiile unor lideri din învățământ, care au ținut să precizeze că “nu se pune problema de o grevă generală”. E greu de imaginat că situația se va schimba brusc în absența unor factori subiectivi.
- Persoana lui Ilie Bolojan, în funcția de premier, e una de sacrificiu; el va încasa delegitimarea în ochii populației care vine la pachet cu austeritatea o perioadă de timp, după care va fi dărâmat din funcție cu ajutorul PSD (partid complicitar, la rândul său, la implementarea măsurilor de austeritate). Dacă și cât de curând se va întâmpla torpilarea lui Bolojan, asta depinde inclusiv de rezultatul alegerilor interne ale PSD din toamnă. Deja personaje mai favorabile capitalului național în defavoarea celui transnațional, precum Titus Corlățean ori Șerban Nicolae, speră la o revenire în prim plan. Un posibil guvern PSD-AUR e o teorie vehiculată intens de analiștii liberali, dar mai puțin probabilă decât alte variante. O parte din PNL, de pildă, ar putea forma o nouă coaliție de guvernare cu PSD, în schimb, folosindu-l pe Bolojan ca țap ispășitor pentru măsuri. În orice caz, noul guvern nu va repune lucrurile în starea lor inițială—pierderea drepturilor economice câștigate de către muncitori, în această perioadă de austeritate, vor rămâne noua stare de fapt.
- AUR își va intensifica propaganda anti-imigranți, ca adaptare la planurile unei părți din burghezia națională de a importa forță de muncă ieftină din Asia de Sud-Est. Ne putem aștepta ca aceasta să devină chiar una dintre principalele teme de campanie ale AUR; deja George Simion vorbise încă din timpul campaniei pentru turul 1 al alegerilor prezidențiale despre faptul că “se promovează metisajul”, mesajul lui Dan Tănasă și valul de violențe de după acesta nefiind incidental. Scopul principal al acestui demers va fi să asigure o dezbinare a celor ce muncesc în România, pentru a preveni solidarizarea între lucrătorii români și sud-asiatici, intrarea acestora din urmă în sindicate și, pe cale de consecință, scumpirea forței lor de muncă. Un scop secundar este distragerea atenției de la cauzele reale ale austerității (nevoile capitalului), precum și mutarea furiei de la responsabilii de aceasta (patronii și administratorii lor numiți în fruntea statului) înspre cei care vor fi prezentați drept vinovați pentru șomaj, salarii reduse, șamd.
- După cum observăm, în România s-au conturat deja doi poli politici burghezi: cel al consensului liberal (PNL-USR-PSD-UDMR), respectiv cel suveranist al AUR-POT-SOS. După cum am arătat, departe de a fi complet antagonici, acești poli au un rol mai degrabă complementar—ambii servesc capitalul în felul propriu, fiecare legitimându-se în fața populației prin faptul că nu este celălalt. Că delimitarea dintre ei este rezultatul unor lupte intestine ale taberei capitaliste – foarte adevărat, însă asta nu va opri forțele implicate să facă ceea ce și-au propus, anume să țină electoratul captiv într-o falsă dihotomie de tipul Republicani/Democrați și muncitorii departe de lupta colectivă pentru propriul interes de clasă.
Delimitarea categorică a stângii, a oricărei forțe politice ce se vrea a fi muncitorească în caracter, de retorica “răului cel mai mic” și de ambii poli de pe axa politicii în slujba capitalului este non-negociabilă, în măsura în care acea stângă își propune să fie factorul subiectiv care să aprindă scânteia militantismului celor ce muncesc și produc, al majorității societății. Dacă nu—cu siguranță liderii sindicali actuali nu duc lipsă de brelocuri, și nici necuratei treimi PSD-PNL-USR nu i-ar lipsi o anexă de “stânga” în coaliția de guvernare de după viitoarele alegeri parlamentare, ca să se legitimeze un pic și în fața generației Z. De altfel, “anexa” despre care vorbesc a trecut de mult de stadiul de proiect, demonstrând că are și capacitatea să apară pe buletinul de vot.