Un nou mod de a Ocupa Primăria: Bugetul Participativ

TEMA: Dincolo de neoliberalism: bugetul participativ

de Gabriel Hetland şi Abigail N. Martin

În ciuda temerilor unora, potrivit cărora mişcarea Occupy nu va supravieţui iernii, activiştii continuă să dea glas frustrării americanilor faţă de disfuncţionalităţile “celei mai mari democraţii a lumii.” În ianuarie, “Ocupaţi Congresul” a descins pe Dealul Capitoliului, iar la începutul lui martie, studenţii din întreaga Californie s-au adunat la Sacramento pentru a “Ocupa Capitoliul”. Dar Mişcarea de Ocupare a făcut mult mai mult decât să scoată în evidenţă imperfecţiunile democraţiei reprezentative de tip american. Ea a dat formelor de democraţie participativă, directă, de tipul Adunării Generale, un nou suflu de viaţă. Până acum, modelul participativ de luare a deciziilor din cadrul mişcării de ocupare s-a limitat la spaţiile publice din afara sediilor puterii guvernamentale. Întrebarea la care trebuie să răspundă acum Mişcarea este: poate ea aduce democraţia participativă în interiorul acestora?

Bugetul participativ, o formă relativ nouă de guvernare participativă, nu cu mult diferită de lăudatele şedinţe publice care se ţineau în orăşelele din Noua Anglie, reprezintă un model promiţător. Cel mai cunoscut exemplu “modern” de buget participativ, supranumit şi BP, a fost iniţiat de Partidul Muncitorilor din oraşul brazilian Porto Alegre, la finele anilor ’80. De-atunci, BP a fost adoptat de sute de oraşe din întreaga lume şi chiar şi de câteva guverne. Deşi detaliile diferă, (aproape) întotdeauna bugetul participativ presupune adunări publice ce oferă cetăţenilor obişnuiţi şansa de a dezbate şi a exercita un oarecare grad de control asupra modului în care sunt cheltuiţi banii publici.

În practică, BP este extrem de solicitant. Faptul că democraţia participativă necesită implicarea intensă a cetăţenilor obişnuiţi nu constituie o surpriză. Impactul ei, însă, este de-a dreptul impresionant. În Porto Alegre, adoptarea BP a conferit mai multă putere cetăţenilor, ducând la mai multă transparenţă în cheltuirea banilor publici şi la redistribuirea resurselor comunităţii. Diverse mărturii primite de la Chicago şi New York sugerează că şi aceste oraşe s-ar putea bucura de beneficii similare.

Înainte de raidurile ce au marcat sfârşitul ocupării directe, fizice, unele grupări din cadrul Mişcării au început să ia în considerare posibilitatea integrării BP în repertoriului de strategii al Mişcării. În octombrie trecut, entuziasmaţi de ideea adoptării BP de către patru dintre consiliile districtuale newyorkeze, cei de la Ocupaţi Wall-Street au ţinut un teach-in despre BP. De-atunci încoace, diverse grupuri Ocupaţi de pe tot cuprinsul Coastei de Est a SUA, de la Boston la Greensboro, i-au urmat exemplul, căutând căi de a adopta BP în oraşele lor. Proiectul pentru Bugetul Participativ, un ONG din New York, a organizat o conferinţă ce va avea loc la sfârşitul lunii martie, la New York, la care sunt aşteptaţi să participe activişti din numeroase oraşe, printre care şi Boston, Chicago, New York şi Oakland. Participanţii vor avea ocazia să asiste la lucrările adunărilor celor patru consilii districtuale care au adoptat BP toamna trecută. Aceste adunări vor decide cum să cheltuiască aproape 6 milioane de dolari (cu puţin peste 1$ milion pe district), depăşind astfel cele 1,3$ milioane distribuite în districtul 49 al oraşului Chicago de către consilierul local Joe Moore, care, în noiembrie 2009, a devenit primul politician american care a aplicat BP.

Nu toţi activiştii Mişcării de Ocupare au îmbrăţişat, însă, BP. În luna octombrie, propunerea de a sprijini BP a fost respinsă prin vot de membrii Ocupaţi Oakland, în parte, datorită unei rezistenţe generale împotriva implicării în spaţiul politicii formale. Cu toate acestea, suporterii acelei propuneri s-au reunit într-un grup numit Proiectul pentru Democraţie Comunitară (PDC) şi continuă să lucreze pentru a implementa BP în Oakland. (Ambii autori ai acestui articol s-au alăturat PDC în noiembrie, fiind implicaţi activ încă din prima zi în proiectele sale.) Scopul PDC este ca, prin intermediul unei iniţiative a alegătorilor, să modifice Carta Oraşului Oakland, astfel încât aceasta să permită crearea unor adunări de cartier care să aibă o autentică putere decizională asupra întregului buget al oraşului. În pofida rezistenţei iniţiale a Ocupaţi Oakland faţă de BP, membrii PDC (printre care şi autorii acestui articol) nu şi-au încetat nicio clipă eforturile de a-l propune ca alternativă viabilă. La Adunarea Generală a Ocupaţi Oakland de sâmbăta trecută, la propunerea PDC, numeroşi activişti păreau să fie gata să îmbrăţişeze BP. Dar nu toată lumea era convinsă. O doamnă a declarat că nu era interesată pentru că: “Consider că sistemul trebuie schimbat din temelii.”

Să fie bugetul participativ răspunsul potrivit la întrebarea “Ce-i mai rămâne acum de făcut Mişcării de Ocupare?” Poate. Dar pentru ca asta să se întâmple, susţinătorii acestei strategii trebuie să-i convingă pe activiştii Ocupaţi că BP poate fi mai mult decât un simplu element decorativ pentru controlul neîntrerupt al elitei corporatiste asupra deciziei politice. Mulţi dintre activiştii mişcării sunt extrem de sceptici faţă de orice formă de colaborare cu statul. Pentru ca BP să aibă sens (şi pentru a-i convinge pe sceptici de valoarea lui), două lucruri trebuie să se întâmple. În primul rând, trebuie astupată prăpastia dintre logicile aparent ireconciliabile ale politicii instituţionale şi insurgente. La fel de important, coporaţiile şi cei avuţi trebuie să fie obligaţi să-şi plătească partea lor din impozite. Altfel, BP nu va însemna nimic altceva decât controlul popular asupra austerităţii.

După cum au demonstrat-o Porto Alegre şi celelalte oraşe în chestiune, BP necesită (şi poate contribui la construirea unor) instituţii guvernamentale funcţionale. Dar pentru a fi eficiente, reformele instituţionale cum este BP-ul trebuie să fie acompaniate de lupta populară şi de acţiunea directă. Unul dintre cele mai impresionante exemple de BP, cel din municipalitatea venezueleană Torres, ilustrează din plin acest lucru. Începând din 2005, cetăţenii din Torres au deţinut controlul absolut asupra întregului buget local pentru investiţii. Dar, cu toate că aceasta a reprezentat o importantă victorie pentru puterea populară, ea n-a venit fără luptă. BP se bucura de susţinerea deplină a (acum ex-) primarului Julio Chavez, dar stârnise opoziţia înverşunată a majorităţii consilierilor locali din Torres. Pentru a le înfrânge opoziţia, Chavez a mobilizat sute de suporteri care au ocupat fizic Primăria, ceea ce i-a determinat pe consilieri să accepte implementarea BP. Acţiunea lui Torres scoate în evidenţă un element important: BP nu ar trebui privit ca o alternativă reformistă, ci ca o extensiune radicală a logicii insurgente ce stă la baza Mişcării de Ocupare.

La fel de importante pentru consacrarea BP sunt respingerea economiei de tip “trickle-down” şi a ceea ce Paul Krugman numeşte “o austeritate fiscală distructivă”. Mişcarea de Ocupare a demonstrat că urmările fundamentalismului de piaţă – sărăcie, inegalitate crescândă şi slăbirea instituţiilor democratice – nu vor fi tolerate la nesfârşit. Pentru a reuşi acea transformare radicală a instituţiilor politice şi economice de care America – şi lumea întreagă – are disperată nevoie, energia insurgentă a Mişcării de Ocupare trebuie să ştie să utilizeze nişte măsuri radicale-dar-concrete cum sunt bugetul participativ, impozitarea progresivă şi lupta pentru eliminarea personalităţii juridice corporatiste.

 Traducere de Alexandru Macovei

Temele SocialAtac sînt sprijinite de Fundaţia Friedrich Ebert România
Opiniile exprimate de autori nu reprezintă cu necesitate poziţia FES
 

Comentariile sunt închise.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.