Interviu cu Istvanffy Andras, reprezentant a 4-a Republică

TEMA: Ungaria încotro?

Ce este A Patra Republică? De ce aţi ales acest nume? Ce anume doriţi?

I.A. – A Patra Republică este o mişcare politică de stânga, care, în toamna lui 2011, a iniţiat formarea unui partid. Acesta va fi definitivat la capătul unui proces participativ ce se va desfăşura pe parcursul a şase luni şi se va sfârşi în mai 2012. De la debutul acestui proces, sute de oameni s-au înscris în partid, formând organizaţii locale în aproape toate judeţele ţării.

Am ales numele A Patra Republică în 2007, când am pus bazele mişcării. La acea vreme, prim-ministrul Gyurcsány rămăsese la putere în ciuda manifestărilor publice de indignare din 2006, cărora li s-a pus capăt prin intermediul unor măsuri poliţieneşti abuzive. Era un moment de criză politică care ne-a făcut să realizăm că ideea republicană a ţării – o ţară care slujeşte nevoile tuturor cetăţenilor săi – trebuia să fie reînnoită. Cum nu doream să aderăm la ideile de schimbare înaintate deja de extrema dreaptă, am decis să formăm o nouă mişcare. Am început ca o mişcare ce producea experienţe comunitare transformând anumite spaţii urbane în terenuri de joacă. Printr-un mesaj suficient de lax şi ambiguu “Recuperaţi spaţiul public” intenţionam să recreăm experienţa pozitivă a puterii celor mulţi, idee înfierată de stânga liberală ca primitivă şi naţionalistă, ca atare, fiind folosită numai de dreapta.

De ce aţi decis să intraţi în politică, transformând mişcarea într-un partid? Nu intră acest lucru în contradicţie cu valorile participative?

 I.A. – În 2010, Fidesz a câştigat două treimi din locurile parlamentare, ceea ce însemna că putea vota tot ce voia, fără să aibă nevoie de niciun sprijin din partea opoziţiei. Oricum, opoziţia nu consta decât din Partidul Socialist, care nu numai că avea vederi neoliberale, dar era şi divizat de conflicte interne, şi din două partide noi, de-abia intrate în parlament: Jobbik, de extremă dreapta şi LMP, verzii. În timp ce Fidesz punea bazele unui nou regim autoritar, opoziţia democratică din parlament rămânea la fel de slabă şi divizată. Era o situaţie în care, dacă nu voiam să rămânem doar un comentariu etic pe marginea evenimenteleor şi chiar doream să schimbăm ceva, trebuia să intrăm în câmpul politic.

Participarea este un principiu important în organizarea partidului, ţelul nostru este de a spori greutatea pe care aceasta o are în funcţionarea republicii, spre exemplu, să facem astfel încât autorităţile locale să devină autonome în raport cu disciplina de partid de la nivel naţional. Dacă întrebarea dumneavoastră vine, însă, din punctul de vedere al activismului civic comunitar, poziţia noastră se modifică la rândul ei. În opinia noastră, idealul activismului comunitar din anii ’90 n-a reuşit să concentreze indignarea politică în acţiune politică. E o idee ce musteşte de valori etice, dar lasă în aer chestiunea împărţirii concrete a puterii. Activiştii din clasa de mijloc, spre exemplu, pot spune orice doresc în numele săracilor. Chiar de la început, 4K a fost gândită cu o structură foarte bine definită în minte, pentru ca acţiunea colectivă să fie eficientă, iar puterea să poată fi controlată de-a lungul unui lanţ decizional cât se poate de clar. Acelaşi  principiu va fi aplicat şi în cadrul partidului.

În decembrie 2011 aţi publicat un program ce trasează direcţia pe care o va lua partidul. De la ce concluzii aţi pornit în alcătuirea lui?

I.A. – Este un proiect de program care va trebui să fie supus dezbaterii, urmând să fie adoptat la primul congres, ce va avea loc în luna mai. El conţine obiectivele şi principiile fundamentale ce definesc orientarea partidului.

Ca partid, pe cine anume veţi reprezenta? Care este poziţia dumneavoastră faţă de socialism şi de schimbarea regimului? Care este soluţia pe care o propuneţi pentru rezolvarea pe termen lung a situaţiei în care se află acum ţara?

I.A. – Partidul  4K îi va reprezenta pe toţi cei care muncesc şi pe toţi aceia care au din ce în ce mai puţine şanse să muncească: clasa de mijloc aflată în cădere liberă, pauperii, tinerii şi excluşii.

In ceea ce priveşte diagnosticul de la care am pornit, am luat în considerare două principii republicane de bază: participarea politică şi bunăstarea economică. Înainte de 1945, foarte puţini dintre cetăţeni beneficiau de amândouă. În timpul socialismului, mai ales în anii ’60-’70, bunăstare economică exista, dar lipsea libertatea politică. Din ’89 încoace, la nivel formal, toţi ne bucurăm de libertate politică, dar nu avem nicio siguranţă economică. Acum, cu noua constituţie a celor de la Fidesz şi celelalte măsuri antidemocratice, libertatea politică e lovită în plin. Trebuie să punem bazele unei a patra republici care să le poată oferi pe amândouă.

În vremuri de restrişte, e dificil să gândeşti pe termen lung. Considerăm că e nevoie de un stat al dezvoltării care să acţioneze pe baza nivelului de dezvoltare şi coordonare economică şi să fie mai atent la serviciile comunitare. Trebuie pus un mai mare accent pe drepturile lucrătorilor şi proprietatea cooperativă. “Coaliţiile” subordonate din start centrelor de putere ar trebui evitate. O altă criză socială a ţării noastre, conflictul etnic cu romii, ar trebui soluţionată în siajul principiilor republicane.

Din ’89 încoace, statul maghiar al bunăstării a suferit pierderi grele, din ce în ce mai mulţi oameni ajungând să trăiască la limita subzistenţei. Cum aţi resimţit valul crescând de indignare populară din ultimii ani? Credeţi că există grupuri care ar putea exploata cu succes acest sentiment?

I.A. – În cadrul celor două mari partide, Fidesz şi Socialiştii, se consideră că această indignare a generat voturi de protest la fiecare tur de scrutin. Extrema dreaptă a fost deosebit de consecventă în tematizarea pierderilor sociale ale tranziţiei şi a conflictului de interese cu capitalul străin. Cum era şi de aşteptat, au făcut-o în cadrul teoretic specific, ce merge de la conspiraţia evreiască la infracţionalitatea ţigănească. Elita liberală a utilizat antifascismul ca argument pentru a discredita orice subiect abordat de Jobbik. Şi, din moment ce Jobbik era singurul care îndrăznea să vehiculeze chiar şi cele mai elementare idei de stânga, acestora le-a fost ataşată eticheta de extremă dreapta.

În 2011, la Budapesta au avut loc demonstraţii masive împotriva guvernului Orban. La aniversarea revoluţiei din 1956, în centrul oraşului s-au strâns peste 80 de mii de manifestanţi. Pe 2 ianuarie 2012, zeci de mii de oameni au demonstrat în faţa Operei din capitală, unde guvernul îşi prezenta noua constituţie. Ce rol a jucat 4K în acest context?

I.A. – Mişcarea noastră a lucrat îndeaproape cu grupul de facebook Un Milion pentru Libertatea Presei Maghiare, organizatorul acestor demonstraţii, pe parcursul cărora am avut ocazia să vorbesc de mai multe ori. Acum, însă, din moment ce suntem pe cale să înfiinţăm un nou partid politic, ne-am distanţat de Un Milion pentru Libertatea Presei, care doresc să rămână o organizaţie generică, non-partizană.

Credeţi că politica noastră se îndreaptă vertiginos către rasism?

 I.A. – Cred că, între 2006 şi 2010, a existat o explozie de rasism. În noua situaţie politică, însă, conflictul nu s-a acutizat. Considerăm că, în ultimii 20 de ani, discuţiile rasiste au dus în plan secund problemele economice care afectează populaţia ţării. Acestea din urmă ar trebui să fie primele puse pe tapet. Iar dacă politica maghiară va deveni în mod făţiş rasistă, de vină va fi tot lipsa de soluţii economice.

Iar acum, permiteţi-mi să vă pun câteva întrebări legate de strategia organizatorică.

La origine, eraţi o organizaţie care mobiliza tinerii prin acţiuni bazate pe euforia colectivă. Ne puteţi da câteva exemple, explicându-ne cum funcţionau acestea?

I.A. – Cel mai cunoscut gen de acţiune a noastră era Prinde Steagul. Cinci-şase sute de oameni se jucau pe un teren improvizat de noi într-unul dintre sectoarele centrale ale capitalei. Era un joc bazat pe leapşă, care implica două mari echipe şi strategii colective. Principalul efect era faptul că regulile jocului impuneau un nou cadru de referinţă, în care jucătorii puteau mai uşor “sparge gheaţa” comunicării, iar teritoriul ce trebuia protejat sau atacat transforma strada în terenul de joacă al fiecăruia dintre participanţi. Trăiam cu impresia că prezenţa noastră masivă reuşea să transforme peisajul cotidian. La sfârşit, câştigătorul era proclamat printr-un strigăt de luptă colectiv. Era acea euforie pe care ţi-o dă sentimentul de putere al colectivităţii.

Ce efect a avut creşterea organizaţiei asupra tacticilor dumneavoastră?

I.A. – Aceia dintre noi care voiau să fie activi în organizarea 4K au format grupuri de acţiune, coordonându-şi strategiile şi comunicarea. Dar nu simplul fapt că ne-am înmulţit ne-a determinat să fim mai implicaţi la nivel politic, ci mediul în care am făcut-o.

Ce formă a căpătat organizaţia dumneavoastră acum? Prin ce schimbări a trecut?

 I.A. – În prezent, 4K e pe cale să formeze un partid. Ceea ce înseamnă că activiştii noştri discută cu fiecare grupare locală în parte şi că am produs o schiţă de program şi un statut, pe care intenţionăm să le supunem dezbaterii. Am început şi campania de strângere de fonduri. În acelaşi timp, participăm şi la acţiunile opoziţiei. Odată partidul format, după congresul din mai, îi vom alege liderii, iar fosta mişcare va fuziona cu acesta.

În climatul politic extrem din ultimii ani, 4K a fost una dintre primele organizaţii cu un mesaj coerent şi una dintre puţinele care şi-a propus să le vorbească oamenilor pe înţelesul lor. Care a fost strategia pe care aţi adoptat-o pentru comunicarea acestui mesaj şi pentru atragerea de noi suporteri?

I.A. – N-am intenţionat niciodată să construim o subcultură politică cu o cosmologie aparte, care n-ar putea creşte decât dacă membrii săi ar renunţa la fosta lor viaţă. Ne-am propus să creăm un mesaj politic care să poată fi înţeles de cât mai mulţi oameni şi în care aceştia să se recunoască. Toţi membrii noştri au ajuns la noi pe această cale.

La început, ne-am făcut cunoscuţi prin jocurile noastre urbane. Chiar dacă presa s-a arătat entuziasmată de ele, noi n-am făcut niciodată nimic pentru publicitate, pe primul plan a fost construcţia comunităţii. Am comunicat doar prin intermediul paginii noastre de web şi printr-o listă de mail pe care nu postam decât mesajele noastre. Mai apoi, jocurile urbane şi acţiunile noastre de gherilă au căpătat o tentă politică. Mai nou, suntem pomeniţi în presă ca parte a opoziţiei. De asemenea, mare parte a energiei noastre se îndreaptă spre menţinerea contactului cu grupurile locale. Procesul de înscriere se desfăşoară pe pagina noastră de web şi tot acolo vor fi dezbătute proiectul de program şi statutul.

Ce relaţie aveţi cu LMP, partid care provine tot dintr-o mişcare socială critică?

I.A. – LMP-ul este un partid ecologist liberal, iar noi vrem să creăm un partid popular de stânga. Deocamdată, nu ne este foarte clar care este poziţia LMP-ului faţă de chestiunea cooperării dintre opoziţia democrată şi cea republicană. Azi zic că vor să coopereze, mâine, nici nu poate fi vorba de aşa ceva. În plus, în ultimul timp, vehiculează tulburătoarea idee a unei eventuale colaborări cu Jobbik pentru crearea unui nou sistem, după căderea lui Orban. Până la urmă, sperăm că vor opta pentru o coaliţie republicană.

Traducere: Alexandru Macovei

 

Comentariile sunt închise.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.