S-a făcut multă vâlvă în legătură cu emisiunea televizată a lui Moise Guran de miercuri. Fragmentul e pus la dispoziție și însoțit de o variantă text aici. Situația seamănă cu un moment din toamnă când Stelian Tănase, un alt ins aparținând aceluiași TVR plătit din aceeași taxă TV a poporului, dădea pe blog în sărăcani și „bețivii de prin cârciumele rurale”. Nu o să vorbesc despre legătura lui Guran cu OMV, lobby sau interese obscure, pentru că nu mă pricep. În schimb, propun o analiză de discurs. S-o luăm pe bucăți.
Materialul începe cu o știre despre adoptarea legii cu dublarea alocației pentru copii. Doi părinți intervievați se plâng că dublarea alocației e bătaie de joc inutilă, că oricum suma e mică. Auch. După, urmează niște critici la amendamentul care elimina ierarhizarea sumei pe plafoane + dubii despre implementare. Pac. Din cifrele pentru plafoanele de alocație, Guran schimbă unghiul camerei și sare direct într-un reportaj preluat de la România TV cu o mamă alcoolică, inaptă să aibă grijă de copiii și aflată în conflicte cu Protecția Copilului. Bum. După croșeu, vine un upercut – statistici cu alcool. Vedem o imagine cu consumul mediu de alcool pe cap de locuitor, numărat în beri, țuici și chiar vinuri. Bang. Un adevăr se anunță fatidic: „Asta-i realitatea. În țara noastră se consumă foarte mult alcool”. Deja începem să ne facem o idee unde ne duce d-l Guran cu voiajul discursiv.
Preambulatoriul fiind aproape gata, urmează la minutul 8:00 primul disclaimer, această tamponare inutilă cu rivanol peste plasture înainte de smulgere:
„Poți să faci sau nu corelații cu niște evoluții de tip social din țara noastră. Acuma, când speculez, speculez.”
Așadar, suntem anunțați că urmează o ipoteză personală, însă o ipoteză pur ipotetică, care stă la latitudinea și interpretarea fiecăruia. Doar n-o să ne supărăm pe vorbitor pentru o idee aruncată, așa, în aer. Defensiva e dublată la minutul 10:33:
„Neavând un studiu care să facă corelația între aceste două cifre, eu nu pot să trag concluzia că TOȚI cei care sunt săraci sunt alcoolici [sau invers]. Dar nu vi se pare că aceste cifre sunt afurisit de apropiate unele de altele?”
Cifrele de care vorbește Guran aici sunt cele de 1,5 milioane de alcoolici și 2 milioane de părinți aflați în sărăcie extremă (deși sursa datelor nu e menționată). De aici până la a-și expune ideea că banii oferiți de Stat se înfundă direct în sticlele părinților nu mai e decât un pas, iar Guran îl face sugerând că media consumului de alcool de la începutul anilor 2000 era mai mică datorită fostului sistem de deducții din impozit. Sau altfel spus, creșterea dependenței de alcool e legată de introducerea sistemului actual, cu alocații. Concluzia nerostită e insinuată bref: „Dublăm alocațiile, foarte bine facem, așa trebuie – dar uitați-vă unde am ajuns în felul ăsta”.
Florin Poenaru observa bine pe Facebook – fasciștii social din România nici măcar nu mai aduc ceva nou, ci reciclează aceleași subiecte neocon eterne: săracii bețivi care consumă iresponsabil banii Statului în lipsa unei austerități sustenabile. La Guran, monologul (pentru care mulți nici nu s-au chinuit să mai scrie vreo contră datorită stupidității evenimentului) e, pe deasupra, prost camuflat de statistici aruncate parcă la mișto. Echivalarea tacită a 1,5 milioane cu alte 2 milioane e într-atât de grosolană, încât nu păcălește nici măcar publicul biziday.ro, ca dovadă zecile de comentarii care-l iau în râs tocmai în acest sens. Corelația (nu cauzalitatea) dintre două fenomene constituie în presă oportunitate destul de eficientă pentru manipulat publicul neinformat, dar aici nici măcar corelație n-avem: cifrele diferă între ele. Nu trebuie să fii profesor de sociologie ca să îți dai seama că o cercetare de genul trebuie făcută atent, cu ipoteze clare și netendențioase, pe eșantioane respectabile, cu marje de eroare și așa mai departe. Sper că d-l Guran realizează că în lipsa unor date suplimentare, miza pe care și-a bazat întreaga emisiune nu este mai validă decât legătura dintre numărul de gameri adolescenți din România și numărul de lalele plantate de primăriile orașelor mici.
Guran face acrobații spectaculoase când intră în paradoxuri de genul
„Iertaţi-mă dacă eu fac un pas în spate şi vă spun că nu, statul nu trebuie să îi încurajeze pe toţi cetăţenii să facă copii. Și ştiţi de ce? Pentru că un copil chinuit reprezintă o realitate mai tristă şi mai concretă decât scăderea sporului natural sau decât îmbătrânirea populaţiei.” (din articol)
Asta e o metodă clasică prin care dreapta în general încearcă să-și câștige porțiuni din public indecise: apelul la sensibilitate. Blamarea problemei, afișarea solidarității cu precariatul, minoritarii, etc, iar apoi expunerea unei soluții care nu știu cum se face că tot în oamenii-problemă lovește. Un fel de exorcizare a săracului de sărăcie. S-a văzut deja la Macovei (Sărăcia nu e accident, corupția e sărăcie), la freudian slip-urile lui Cameron și la mulți alții; mă rog, la noi o vedem și în interviurile lui Ponta. Tehnica are succes numai când e jucată la două fronturi, unul pe un ton consolator-paternalist și celălalt sobru, care anunță măsurile dure, dar necesare pentru a salva dezastrul primului front.
Mi se par mai relevante gafele lui Guran din clip decât cele din text. În text editezi, reformulezi, cureți; live te dezlănțui și te mai ia și gura pe dinainte. Iată un pasaj, începând cu 12:21, în care Guran compară vechiul sistem cu noul, și unde recunoaște involuntar că pentru el ideea de alocație înseamnă din start pomeni de la Guvern.
„De fiecare dată la alegeri mai vine câte unul și zice „mai ia de la Statul Român. Îți dăm, uite, să-ți crească alocația. Să te duci să-l votezi pe Ponta, […] pe Pocora, pe Iohannis…”
Avem mai apoi o revenire asupra superiorității sistemului cu deducții din impozit:
„Nimeni nu pune problema «domle, cum ar fi să le dăm alimente? Sau cum ar fi celor care muncesc să le dăm deduceri din impozit?» Băi, ăia muncesc, ai o certitudine – nu stau toată ziua în crâșmă, pentru că se duc la serviciu. Te duci la serviciu în mod legal, primești un salariu, plătești impozit, din impozit Statul îți dă înapoi ca să-ți îngrijești copilul. Nu 80 de lei, nu 40 de lei, [ci] 200, 300 de lei. Da, sunt de acord […]. În felul ăsta se stimulează, dacă vrei așa, creșterea copilului” (13:25).
Unde vrea să ne ducă Guran cu toate astea? Bomba de final e aproape, dar înainte hai să mai facem o scurtă recapitulare, pentru a ne asigura că n-am pierdut publicul. Cum întrebarea ce urmează e „grea”, e precedată de un disclaimer-bonus, la fel de greu:
„Nu suport ideea să fiu ipocrit, nu vreau să fiu nici fascist. Dar vă întreb la televizor, așa… Dumneavoastră sunteți de acord că doamna asta a procedat bine având 8 copii și că Statul o finanțează, practic, în fiecare lună, dându-i bani pentru fiecare dintre copii ? Ați văzut, Protecția Copilului nu are ce să-i facă.”
Concluzia sosește, în cele din urmă, în ultima jumătate de minut și e tot aia de mai sus: înlocuirea alocațiilor cu un sistem de subvenție constituit din haine, alimente și cărți, mai bun decât „părinții să-și spargă banii în cap pe țuică de pufoaică”.
De ce preferă Guran vechiul sistem cu deducții fiscale celui nou, și de ce susține el înlocuirea alocațiilor cu alimente? Răspunsul e: pentru că în ambele cazuri se exercită un mai mare control asupra clasei de jos. Guran ar putea cu toată sinceritatea să fie adeptul impozitării corecte a muncii la alb împreună cu beneficiile fiscale pe care le regăsea în fosta orânduire, dar atâta timp cât nu e (sau nu vrea să fie) la curent cu realitățile economice, nu face altceva decât să dea vina pe pisică. Vorbim aici despre zecile de mii de români care își caută de lucru și nu găsesc sau sunt forțați să lucreze la negru, vorbim despre țepe, exploatare, compromisuri și multe altele care ne înconjoară la tot pasul și care în niciun caz nu indică Edenul la care fantasmează realizatorul: o lume unde ca să muncești cinstit trebuie doar să vrei, iar condiția de clasă e strict responsabilitatea ta.
La statistici, Guran a dat-o în bară cel mai grav când a redus săracia la acel 10% (deși o descrie inițial ca sărăcie extremă, o asimilează ulterior cu sărăcia în general). Situația e mult mai nuanțată: o treime din țară întâmpină dificultăți cu traiul de pe o zi pe alta, în timp ce unul din trei copii cu părinți muncitori e sărac – asta ca să nu mai vorbim de the working poor. Și atunci, despre care minoritate izolată de alcooliști leneși mai discutăm? De asemenea, economistul nu abordează problema alcoolismului în sens larg, consternat fiind de factorii care împing, într-adevăr, părinți, burlaci, copii și bătrâni la alcoolism (sau droguri, păcănele, șamd.) Nici nu pare foarte interesat de poverty trap-ul tranziției sau de mijloacele prin care ajung în primul rând acești oameni în sărăcie lucie. În schimb, ia unul dintre cazurile familiilor disfuncționale și hașurează pornind de la el cu austeritate subvenționară nu doar peste clasa de jos, ci peste toți cetățenii. Iată că dublarea alocației, chiar și când sună bine, favorizează milioane de părinți bețivani din pătura de jos să consume resursele statului.
Pe de altă parte, hăinuțele și cărțile sunt preferabile lui Guran deoarece înseamnă o limitare a puterii de cumpărare: dacă tot ești sărăcan, taci din gură și ia de aici ce îți aruncă Statul. Pentru cumpărarea bunurilor precum medicamentele, care nu intră în aceste trei categorii, nu aflăm încă vreo rezolvare – probabil soluția e ca părinții să facă troc între ei, eu îți dau o pâine, tu îmi dai un paracetamol. Adevărul este că Guran nu crede în clasa în jos, sau dacă crede, știe el mai bine. Săracii sunt la Guran niște creaturi exotice despre care putem vorbi cât e nevoie ca să rezolvăm problema. Drept dovadă stă însuși faptul că a avut tupeul să lanseze tot acest discurs la televiziunea publică, fără să-i treacă prin cap că printre audiența de 6 milioane pe care o speculează trebuie să fie măcar câteva zeci de mii de români săraci lipiți pământului, care-l prind prin antena satelit. Clasa de jos nu există, n-are ochi și urechi, sau cel mai probabil nu înțelege. Guran e un veritabil toryist de România, cu sloganul schimbat: „nu există șpriț gratuit”.