De ce Kovesi nu are dreptate şi de ce asta nu contează

Ciprian Şiulea pe VoxPublica

Cînd tînjeam şi eu mai tare să pot scrie despre altceva decît plagiate şi incompatibilităţi la nivel înalt, ce să vezi, iată şi cazul Kovesi. O fi acum o modă a dezvăluirii de plagiate, altfel fiind destul de clar că nivelul lucrărilor academice produse prin această metodă plăcută şi rapidă este enorm.

Aşa că plagiez şi eu cîte ceva din ce îmi mai trece prin cap şi din discuţiile cu prietenii reali sau de pe FB. Una peste alta, reacţiile publice, cel puţin din afara politicii şi a intelectualilor/jurnalişti politizaţi, nu mi s-au părut prea exagerate, fie din obişnuinţă, deja, fie, să sperăm, dintr-o anumită maturitate. În schimb, apărarea procurorului general şi a conducătorului de doctorat este ridicolă.

În primul rînd, fiind o acuzaţie mai mult decît credibilă, singura apărare normală şi care să demonstreze un minim respect pentru public era demontarea detaliată a fiecărei acuzaţii în parte, referitoare la fiecare pasaj. Evident, Kovesi nu face asta, ci aruncă nişte bla-bla-uri la grămadă. Totuşi, să vedem ce e cu ele.

1. Ideea că în textul unei lucrări nu trebuie făcute trimiteri explicite şi nu trebuie folosite ghilimele cînd textul se referă la stadiul cercetării din domeniu este, evident, neavenită atunci cînd e vorba de pasaje reproduse identic.

2. Ideea că unele pasaje mari reluate identic nu constituie plagiat deoarece autorii acestor pasaje sînt citaţi la alte pagini sau la bibliografie este, evident, aberantă.

3. Ideea că unele pasaje nu sînt plagiate, deoarece autorii din care se acuză plagiatul le-ar fi luat ei înşişi din articole mai vechi ale lui Kovesi poate avea valoare doar dacă se precizează exact care, de unde şi cînd. Altfel, e doar perdea de fum.

4. Argumentul lui Kovesi şi al conducătorului ei de doctorat că pasajele preluate din texte cu caracter oficial nu constituie plagiat deoarece acestea nu fac obiectul drepturilor de autori nu se susţine. Reglementarea juridică a drepturilor de autor şi reglementarea academică a creaţiei intelectuale sînt două lucruri diferite care se suprapun doar parţial.

Ceea ce înseamnă că aceste pasaje, cum ar fi “În acest context s-a ajuns la o specializare a grupărilor criminale în domenii în care profitul este maxim, prejudiciind de cele mai multe ori sistemul economic şi social prin: fraudarea banilor publici şi trecerea acestora în profitul grupurilor de interese şi afectând sănătatea şi viitorul naţiunii; organizarea unor reţele de traficanţi de droguri etc.”, care este reluat identic dintr-o strategie guvernamentală de combatere a criminalităţii, trebuiau neapărat ghilimate şi citate.

5. Argumentul că e o manevră politică etc era, desigur, de aşteptat. Ironia superbă aici e că asta zic mai toţi corupţii cînd începe să-i ancheteze procuratura condusă de Kovesi.

6. Mai lipsea doar argumentul “dacă şi şeful SRI a fost la susţinere, nu poate fi plagiat”. După cum curgea argumentaţia, cred că rostirea lui a fost reprimată in extermis.

Acestea fiind spuse, să nu ne blocăm, totuşi, într-o acuzare oarbă a lui Kovesi şi să încercăm să vedem contextul mai mare. În primul rînd, e deosebit de clar că sistemul, sau mai exact unele părţi consistente ale lui, e în colaps, altfel aşa ceva nu s-ar putea întîmpla. Responsabilitatea individuală nu poate fi negată, însă pot exista situaţii în care “sistemul” împinge destul de clar într-o direcţie şi atunci te opui doar dacă ai ceva calităţi de erou sau măcar disident. Şi nu trebuie să uităm că nimănui nu i se poate cere aşa ceva şi calitatea morală nu poate fi condiţionată de aşa ceva.

Cu alte cuvinte, este posibil să judecăm astfel de cazuri din perspectiva unei situaţii ideale sau din perspectiva altor medii unde lucrurile funcţionează mult mai bine, şi să îi reproşăm lui Kovesi ceea ce ar fi cu adevărat de reproşat în condiţiile unui sistem în care toţi cei implicaţi în acordarea acestor doctorate croşetate în grabă au fost deja daţi afară din universităţi (ceea ce, evident, nu se va întîmpla, şi poate că aici ar trebui concentrate eforturile civice).

Personal, mă deranjează mult mai tare decît plagiatul în sine maniera condescendentă şi autocratică în care Kovesi a concediat acuzaţiile, pentru că această manieră spune multe despre raporturile dintre o putere (la modul generic) abuzivă şi o mare masă care este în mod continuu desconsiderată, jignită şi agresată. Ce rost poate avea apelul la CSM pentru apărarea onoarei procurorului general? De cine? De părerea internauţilor?

În sfîrşit, ar fi multe de spus despre mitizarea creaţiei intelectuale şi a genialităţii creatoare, teoriile stupide emise sau retransmise de la Păltiniş care încă domină societatea noastră, cu consecinţe dezastruoase. De asemenea, ar fi la fel de multe de spus despre mitizarea creaţiei şi superbiei academice şi despre acel plagiat soft care nu e, tehnic, plagiat, ci doar nesfîrşită banalitate academică şi remestecare inutilă de cunoaştere obosită şi irelevantă.

Aproape că prefer plagiatul de tip Kovesi-Mang acestui tip de moarte clinică intelectuală, iar dacă cineva ar comite plagiate de primul tip cu o intenţie coerentă şi consistentă de a demasca al doilea tip, aş fi un fan convins.

Cred că plagiatul în România ar putea face obiectul a zece doctorate din zece discipline diferite. Dacă se poate neidentice, desigur…

 

Comentariile sunt închise.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.