Ce e cu independenţa energetică?

I

Ideologii care se află la o distanţă mai mare sau mai mică, dar apreciabilă, de modul de a gândi dialectic, deci sistemic, despre societate, sunt nişte copii proaste ale idealismului hegelian, mai degrabă copii proaste ale clişeului dogmatic şi simplist despre idealismul hegelian: deoarece acest clişeu nu a văzut că analiza hegeliană a gândirii nu este decât o parte a analizei realităţii, căci la Hegel realizarea conceptului are loc numai prin desfăşurarea istoriei omului. Şi chiar dacă se poate sintetiza complexitatea inter-determinărilor din realitate prin conceptul socotit real, chiar dacă se operează cu această socotire a conceptului, deci cu realitatea conceptului, este vorba, a considerat Hegel, de o reprezentare a lucrurilor (după Kant, nici nu putea să spună altceva), şi de o reprezentare eficientă: care nu şterge niciodată necesitatea de a le cerceta în profunzime şi în mişcarea lor, ce relevă forme şi relaţii ce provoacă înţelegerea noastră de până acum, deci avans în cuprinderea conceptului.

Dar nu despre frumuseţea şi nici despre limitele filosofiei lui Hegel este vorba aici, ci despre un „model hegelian” prost înţeles al demersului unor ideologi. Ca şi unii filosofi care consideră că determinarea lucrurilor ar avea loc prin acţiunea conform unui concept, că acest concept ar fi şi Explicaţia degringoladei evidente a omului şi Soluţia împotriva acesteia, unii ideologi dau sentinţe despre un aspect sau altul fără să ia în seamă nici cu o iotă nici condiţionările complexe ale aspectului şi nici relaţiile dintre aspect şi sistem.

Iar politicienii sunt, din păcate, în marea lor majoritate doar voci ale unui tipar ideologic bazat pe reducţionism şi spirit fragmentar. Atunci când lumea experimentează contradicţiile politicii susţinute de ei şi atunci când adversitatea faţă de această politică este evidentă, politicienii aruncă un concept – ca şi cum ar fi singurul criteriu de judecare şi rezolvare a problemei – şi îl repetă la nesfârşit, doar-doar – cu manipularea ce şterge orice informaţii ca şi cum ar fi inexistente în fapt – o fi preluat de populaţie drept Adevărul şi deci, asumat drept dacă nu cea mai bună soluţie, drept cea inevitabilă.

II

În legătură cu problema Roşia Montană, articolele de pe CA şi nu numai, ca şi multe comentarii şi la articole necitate aici

( vezi doar http://www.criticatac.ro/20217/roia-montan-loc-la-margine-de-prpastie/, http://www.criticatac.ro/23394/despre-roia-montan-2006-ong-urile-aservite-consensul-liberal/, http://www.criticatac.ro/23136/de-ce-gazele-de-ist-nu-sunt-roia-montan-de-ce-sunt/, http://www.business24.ro/macroeconomie/industria/documentarul-pe-care-investitorii-de-la-rosia-montana-n-ar-vrea-sa-l-vada-vreodata-romanii-1535144, – la fel şi cele legate de gazele de şist: http://www.criticatac.ro/15346/tema-exploatarea-gazelor-de-ist/; ca şi http://www.acad.ro/forumuri/doc2013/d0619-ProiectulRosiaMontana-AnalizaAR.pdf, http://soshalkidiki.files.wordpress.com/2012/11/impacts-of-gold-mining.pdf, Industries minières – Extraire à tout prix ?, Paris, Syllepse, 2013, http://www.ziare.com/rosia-montana/gold-corporation/invitatii-ziare-com-raul-muresan-s-a-dat-spaga-barosana-pentru-rosia-montana-1256091,  http://docs.ad-astra.ro/Pozitie_Rosia_Montana_Ad_Astra.pdf, etc.),

au dat suficiente argumente privind nocivitatea profundă şi pe termen foarte lung, dacă nu ireversibil, pentru mediu, pentru viaţa oamenilor dintr-o zonă foarte largă şi pentru valorile culturale, pierdute definitiv. Cum aceste argumente sunt imposibil de combătut – aşa cum sunt şi cele legate de pierderea de către stat a diferenţei rezultate dintre întregul profit obţinut de către stat dacă îşi vinde singur aurul (şi metalele rare)  şi „câştigul” din urma redevenţei de 6% şi de pe urma taxelor pe salariile lucrătorilor –, susţinătorii exploatării perimetrului Roşia (ca şi a altor perimetre, legate şi de exploatarea gazelor de şist, etc.) cred că cele 2 concepte care ar zdrobi opoziţia la proiect sunt: asigurarea locurilor de muncă şi independenţa energetică. Acest ultim concept priveşte exploatarea gazelor de şist.

III

S-au dat, de asemenea, argumente împotriva ideii că locurile de muncă din zonă ar putea fi asigurate serios şi pe termen lung – căci, după cum se ştie, după 15 ani de secătuire a resurselor, corporaţia pleacă – şi, atenţie, fără să pericliteze locurile de muncă din agricultură şi din alte industrii.

[Dna Raluca Turcan, răspunzând la evidenţierea dispariţiei de „locuri de muncă în domeniile tursimului, agriculturii şi prelucrării lemnului, pentru că dacă sunt distruse sute de hectare de pădure în zonă e o ameninţare pentru fabricile de mobilă din Câmpeni, în care lucrează peste o mie de oameni”, a replicat: „dacă dispar nişte locuri de muncă dintr-o industrie care, într-un final, va duce la dispariţia pădurilor şi sunt înlocuite cu alte locuri de muncă într-o industrie modernă, care pune accent pe mediu şi pe patrimoniu, d-voastră ce aţi alege?” (http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/exclusiv-stenogramele-intalnirii-cu-membrii-comisiei-demolatorilor-la-rosia-montana-doamna-raluca-turcan-domnilor-barbu-igas-co-cum-stam-cu-buna-credinta-video-ce-nu-a-vazut-comisia-97014.html). Este aici de observat nu minciuna cu exploatarea prin cianurare care „pune accent pe mediu şi pe patrimoniu” – minciuna conducătorilor este deja un fapt obişnuit – ci incompetenţa logică: alternativa la distrugerile determinate de proiect care, cică, ar da totuşi locuri de muncă, nu este distrugerea altor locuri de muncă dintr-o industrie care este necesară oamenilor deoarece avem nevoie de mobilă cu toţii, ci dublarea industriei de mobilă cu o politică forestieră planificată ce împădureşte cel puţin în ritmul tăierilor etc. Dar ideea, simplă, nu poate să vină în mintea celor care nu au nici competenţă informaţională şi nici nu pot ieşi din paradigma lor ideologică].

Aici eu vreau să avansez perspectiva logică faţă de conceptul „asigurării locurilor e muncă prin exploatarea prin cianurare”: cum, nu există decât o variantă: „Sau acceptăm nişte « inconveniente, minore», dar vom avea locuri de muncă, sau nu le acceptăm şi va fi sărăcie, şomaj, deşi stăm pe un munte de aur”? Întotdeauna există mai multe variante (deci nici măcar tiparul celor 2 alternative – ca în viziunea doamnei Turcan – nu este valid): nu doar datorită pluralităţii condiţiilor unei probleme ci şi datorită capacităţii oamenilor de permanentă evaluare critică a propriilor puncte de vedere şi a condiţiilor.

Filosofia, evidenţiind aici din perspectivă metodologică deficitul de logică al guvernanţilor – să nu ne facem iluzii asupra bunei lor credinţe (de exemplu, în votul viitor din parlament) – se dovedeşte a fi foarte necesară.

Iar din punctul de vedere al filosofiei sociale – aceea care cercetează interdependenţele concepte-realitate şi condiţionările conceptelor, şi nu rămâne doar la istoria conceptelor şi ideilor –, discutarea problemei locurilor de muncă în mod izolat (şi la un spaţiu limitat şi la o singură activitate) relevă o precaritate stranie a înţelegerii. Oare putem doar să vorbim de necesitatea locurilor de muncă – şi să criticăm guvernele că nu asigură crearea acestor locuri – fără să mergem mai departe, adică să arătăm şi de ce nu se creează ele şi ce condiţii trebuie îndeplinite pentru asta? Cu alte cuvinte: ce relaţii există între locurile de muncă (şi crearea lor) şi logica economiei capitaliste? Ei bine, cred că perspectiva fragmentată, adică reducerea problemelor „la cele cu care se confruntă oamenii, adică lipsa locurilor de muncă” şi ocolirea perspectivei holiste (a determinismului holist din economie) şi integratoare atât a termenului scurt şi a celui lung, cât şi a spaţiului ţării şi al globului este păguboasă teoretic şi contraproductivă practic. Căci dacă economia nu mai poate fi discutată doar în termenii unei ţări, înseamnă că deja ne e mai uşor să nu mai excludem din analiză perspectiva de sistem.

IV

Al doilea concept, însă, cel privind independenţa energetică, este mai nou aruncat în ofensivă.

O primă replică este aceea că nu putem vorbi de independenţa energetică a României atât timp cât resursele respective nu mai aparţin, de fapt, ţării. Nu are rost să vorbim despre „sunt doar concesionate”: aşa cum sunt ele pentru zeci de ani, e ca şi cum nu ne-ar mai aparţine. Iar dacă e aşa, atunci putem foarte bine să ne imaginăm că, deşi gazul şi aurul nu zboară odată cu „investitorii”, aceştia pot constrânge statul să joace şi mai abitir după muzica lor (să scadă cele datorate statului etc.). Şi serios: ce opreşte proprietarii străini ai gazului de şist românesc să „alinieze” preţul la cel mondial? Poate va fi cu puţin mai mic, având în vedere că totuşi…Dar merită toate distrugerile ireversibile ale mediului, apei şi pământului din zonele respective doar pentru câţiva cenţi? Oare nu monopolul capitalului asupra gazului este acela care dictează preţul[1]?

A doua replică priveşte fondul problemei mai departe. În primul rând, capitalismul mondial determină astăzi ca, deşi ştiinţa şi tehnologia  permite o revoluţie energetică bazată pe non-fosil, tendinţa celor mai mari investiţii şi exploatări în domeniul energiei să nu fie în energiile neconvenţionale ecologice şi care nu confiscă suprafeţele agricole pentru plante transformate în biomasă energetică, ci în energiile fosile neconvenţionale (petrol şi gaze de şist, ca şi din adâncuri până acum inaccesibile). Da, nu se mai dau bani pentru ferme eoliene şi solare (http://www.ziare.com/mediu/energie-regenerabila/remus-borza-avertizeaza-sute-de-proiecte-din-energia-regenerabila-vor-esua-1254666; deoarece, mai ales existând un excedent de producţie a acestora, preţul acestei energii, deci profitul, vor scădea; aceasta este logica, ea n-are nimic a face cu modelul ideal liberal bazat pe ideea lui Mandeville şi Adam Smith că totuşi, deşi interesul privat este cel care duce la afaceri, acestea ar reprezenta satisfacerea nevoilor; nu nevoile pe termen lung şi ale societăţii în ansamblu, deci în relaţie cu mediul, se satisfac ). În schimb, se dau bani pentru a scoate toate resursele de oriunde s-ar afla şi cu orice preţ plătit de natură şi de oameni.

Tendinţa este a capitalismului mondial[2], iar rezultatul mondial este dezastruos: exploatarea energiilor fosile neconvenţionale necesită mai multă energie, ca şi mai multă apă, iar distrugerile mediului înconjurător sunt .şi vor fi mult mai mari decât cel din urma combustibililor fosili. În plus, aceşti combustibili neconvenţionali vor genera mai mult dioxid de carbon, aşa că toate angajamentele de reducere a poluării deoarece suntem deja într-un moment de maxim pericol al dezechilibrelor de pe Terra se vor destrăma în atmosfera îmbâcsită. Etc.: Michael Klare detaliază consecinţele.

De ce are loc o asemenea tendinţă, din moment ce raţional ar fi să se dea curs cercetării şi implementării energiei non-fosile? (Analizând alternativa (fondurilor alocate, ritmului) cercetărilor în domeniul fuziunii nucleare[3], se poate vedea aceeaşi tendinţă de tergiversare a soluţiei nucleare neconvenţionale). Răspunsul legat de interesul economic vital al companiilor producătoare de echipamente pentru energie fosilă, de interesul ţărilor care au asemenea zăcăminte fosile, deci de raporturile geopolitice legate de posesia de asemenea zăcăminte, este evident. Dar trebuie să vedem şi motivul politic fundamental: dacă s-ar trece şi la energie nucleară bazată pe fuziune şi dacă – deci concomitent – s-ar trece la energie neconvenţională eoliană-solară pentru a compensa din ce în ce mai mult energia fosilă convenţională, rezultatul ar fi ieftinirea energiei. Nu despre reducerea profitului capitalist vreau să vorbesc aici, aspectul e clar oricum, ci despre faptul că energia mai ieftină – în perspectiva introducerii energiei non-fosile, din ce în ce mai ieftină – micşorează puternic dependenţa populaţiilor de capitalul furnizor, adică le măreşte autonomia politică. Iar dacă avem în vedere că ansamblul cercetărilor ştiinţifice – în TIC şi biologie mai ales – conturează o schimbare radicală a condiţiilor de civilizaţie, adică şi o reducere a dependenţei omului de medicamente (deci de capitalul din acest domeniu) prin tehnologiile stem şi auto-generarea de celule stem pentru repararea organismului uman, şi o capacitate cognitivă şi informaţională crescută a unui număr din ce în ce mai mare de oameni, atunci reducerea dependenţei lor de capital apare şi mai mare. Schimbarea, obiectivă, ce se întrevede este evidentă.

Ei bine, capitalul nu vrea nici energie ieftină şi nici independenţa populaţiilor de el. Căci o asemenea independenţă este baza obiectivă inexorabilă a independenţei politice a celor mulţi. Şi atunci tergiversează: adică alocă mult mai puţini bani pentru cercetare de resurse alternative, după cum şi tergiversează aplicarea unor descoperiri ştiinţifice.

Astăzi capitalul se dovedeşte o frână în imaginaţia tehnologică ce a constituit temeiul ascensiunii burgheziei şi al continuării diviziunii politice dintre conducători şi conduşi. Iar o manieră de a frâna dezvoltarea de tip nou este şi distrugerea timpului – inclusiv prin manipulare şi deturnare – oamenilor pentru a concepe concret alternative de organizare şi conlucrare pentru o societate ce asigură demnitatea tuturor.

Perioada actuală este aceea a conflictelor urâte – şi urâţite o dată mai mult de ideologii aserviţi puterilor –, a distrugerilor fără precedent (şi cu atât mai vinovate cu cât au loc acum, după ce oamenii au experimentat distrugerile şi concepţiile simpliste despre raportul dintre om şi natură), a suferinţelor şi împingerii spre dezumanizare a multora.

Înainte de Primul Război Mondial, intelectualii democraţi din Occident mai puteau avea iluzia că, deoarece războiul franco-prusac avusese loc cu peste 40 de ani în urmă, răul trecuse şi civilizaţia modernă a comunicaţiei rapide şi a atâtor bunuri lăsase definitiv în urmă urâtul războaielor (vezi Stefan Zweig, Lumea de altă dată, 1942).  Aceşti intelectuali nu ştiau sau pur şi simplu făceau abstracţie de preţul plătit pentru acea civilizaţie modernă: războaiele de cucerire colonială, înăbuşirea în sânge a răscoalelor de eliberare,  stoarcerea diferitelor El Dorado.

Dar astăzi nu mai putem să vedem numai ce este aproape de curtea noastră. Lumea este o singură entitate în care are loc o goană nebună după orice fel de resurse[4]: căci numai resursele naturale – exploatate oricum, cu orice preţ al distrugerii ireversibile a naturii – mai pot asigura puterea capitalului; forţa de muncă (am mai discutat în altă parte că nu mai este nevoie de atâta forţă de muncă) este nesigură, turbulentă, adversă; tehnologia este, practic, aceeaşi peste tot, căci se răspândeşte tot din interesul capitalului de a o vinde pentru profit. Şi atunci? Mai putem avea iluzii că vinderea tuturor resurselor chiar cu preţul distrugerilor ne va aduce binele, prosperitatea, viaţa?

V

 Comportamentul întregii clase politice din ţara noastră este de deplină aservire faţă de interesele capitalului mondial. Argumentul ultim al „independenţei energetice” – nici nu discut aici conotaţiile xenofobe – arată că această clasă s-a conformat absolut pe pretenţiile capitalului mondial. Nu este greu de înţeles de ce: acest capital este singurul sprijin politic real al acestei clase şi, desigur, singura sursă de putere economică prin şpăgile primite pentru intermedierea vânzărilor şi prin micul loc pe piaţă, inclusiv al unor investiţii străine ce operează în alte zone, condiţionat de atitudinea friendly.

Argumentul dlui Ponta că şi Polonia se bazează pe gaze de şist nu arată decât aceeaşi dependenţă a birocraţiilor politice conducătoare de peste tot de capitalul mondial (http://www.ziare.com/victor-ponta/premier/ponta-vrea-independenta-energetica-a-romaniei-pe-model-polonez-1256343).

Pentru a da impresia că „nu există altă alternativă”, „Romania a limitat plata certificatelor verzi, pana in 2017” (ibidem). După cum, pentru a da „argumentul zdrobitor” pentru promovarea exploatării prin cianurare de la Roşia Montană, s-a spus: „Pai in Romania mai sunt 4-5 exploatari care folosesc cianuri, le inchidem pe toate? ” (http://www.ziare.com/rosia-montana/stiri-rosia-montana/deputat-psd-exploatarea-de-la-rosia-sanse-tot-mai-mari-protestatarii-la-comisie-1256745).

Ce se poate replica unei asemenea poziţii decât: numai schimbarea unei asemenea puteri ne fereşte de pericolele pe care le ştim cu toţii.

VI

Nu vreau să discut aici aspectele de încălcare directă şi repetată a legii – ca şi a legilor din alte ţări, vezi  http://www.ziare.com/rosia-montana/proiect/omul-de-afaceri-din-spatele-proiectului-rosia-montana-investigat-in-franta-si-elvetia-1254937 – (vezi  http://www.ziare.com/rosia-montana/proiect/rosia-montana-nu-e-de-vanzare-proiectul-trebuie-oprit-interviu-cu-prof-univ-dr-afrodita-iorgulescu-1254762, http://www.ziare.com/rosia-montana/gold-corporation/rosia-montana-o-vanzare-de-resurse-specifica-secolului-xix-interviu-cu-mircea-cosea-1255264, sau http://www.ziare.com/rosia-montana/proiect/de-ce-nu-a-avizat-ministerul-justitiei-proiectul-rosia-montana-vezi-explicatiile-1255412, http://www.ziare.com/rosia-montana/gabriel-resources/rosia-montana-documentele-care-ar-trebui-desecretizate-ce-incearca-statul-sa-ascunda-1256509, din nou  http://www.ziare.com/rosia-montana/gold-corporation/invitatii-ziare-com-raul-muresan-s-a-dat-spaga-barosana-pentru-rosia-montana-1256091, http://www.ziare.com/victor-ponta/premier/ponta-licenta-de-exploatare-la-rosia-montana-e-confidentiala-1256554 etc.). Dacă se ia fiecare aspect evidenţiat în articolele menţionate mai sus, deja se observă clar că proiectul actual Roşia Montană reflectă doar interese private – de aiurea şi ale „responsabililor” din ţară – şi nicidecum interesele populaţiei, nici ale celei locale şi nici ale celei din întreaga ţară.

„Protestele minerilor” din ultimele 2 zile pentru ca proiectul să fie aprobat sunt mult prea cusute cu aţă albă pentru a nu le vedea aşa cum sunt: modalităţi de presiune în forme preluate de la stânga, dar modalităţi ale acelor interese private.

În sfârşit aici, rezultatul final din parlament şi guvern are o miză mai mare decât „comisioanele” şi „prestigiul” politicienilor şi interesele acţionarilor RMGG. Încleştarea dintre protestatarii anti proiectul RMGG – puternici doar prin adevărul punctului lor de vedere – şi toate forţele establishment-ului din România are şi va avea influenţe pe plan mondial. Puterile „vânzătoare de ţară” – ca să folosesc şi eu o formulă destul de des găsită în comentarii (şi nu de pe CA) – vor face totul pentru a înlătura un precedent[5]: victoria punctuală a intereselor populare reale, pe termen scurt şi lung, victoria vocii populare reale.

Nu ne-am înhămat la un drum uşor promovând această voce şi aceste interese. Dar este drumul nostru.

VII

 Nu suntem absurzi, nu luăm tendinţele drept realitate. Este nevoie hic et nunc de minereuri – ca acela de aur, dar – n-am uitat, nu? – şi de celelalte minereuri. După cum e nevoie de petrol şi gaz. Dar nu putem accepta ca preţul exploatării lor să fie cel distrugător. Deci: pe de o parte, să se aştepte perfecţionarea unor metode ne-maligne (vezi, pentru aur,  http://www.nature.com/ncomms/journal/v4/n5/full/ncomms2891.html, deja amintit pe CA) şi, pe de altă parte, să se compenseze imediat distrugerile relativ la toate exploatările miniere şi de petrol şi gaze. Dar pentru ca împăduririle etc. să aibă loc imediat, este nevoie ca să existe o modalitate infailibilă de control asupra investitorilor. Cum acest control infailibil are din ce în ce mai mici sorţi de izbândă[6] – din moment ce capitalul, adică cel mai puternic, marile companii transnaţionale va reuşi în curând să ignore cerinţele statelor „pe baze legale”[7] (şi chiar speranţa, iniţiată de Tobin, a taxării tranzacţiilor financiare, a fost omorâtă[8]) –, rezultă că singura soluţie este preluarea controlului naţional asupra resurselor.

Nu avem bani pentru investiţii în exploatarea minereurilor? Cine e de vină şi ce procese au avut loc care au distrus capacitatea statului? Dar nu mai este posibil oare să strângem aceşti bani? Ba da. Înainte de toate, doar dacă statul preia controlul asupra resurselor – şi, desigur, numai dacă la conducere vin şi specialişti şi patrioţi – poate el să stea pe poziţie egală cu investitorii care, fiţi siguri, vor dori să-şi fructifice banii şi tehnologia: aşa cum s-a întâmplat mult timp. Apoi, management-ul economic intern trebuie să fie orientat spre asigurarea veniturilor statului şi să excludă – prin legi clare şi ce au sancţiuni – orice sifonare a banilor publici şi a companiilor de stat. Etc.

Nu se poate „într-o ţară”, ci numai la nivelul sistemului mondial? Desigur, aşa e logic. Dar trebuie să se încerce (ţările din America Latină sunt un exemplu; atenţie, doar un exemplu). Trebuie să ne gândim concret la variante, la posibilităţi. Căci dacă nu facem toate astea, ce ne aşteaptă?

Aici s-a ajuns.

(Reacţia schimbătoare a domnului Ponta nu este vreun semn că „poate am câştigat şi războiul, nu doar bătălia”. Vedem pe minut ce trece o repliere a clasei politice în favoarea exploatării prin cianură. Ca şi în favoarea gazelor de şist. Deci nu ne aşteaptă nimic bun. Dar de la ei nici nu va veni. Totul depinde de noi, inclusiv ce se întâmplă în afara problemei resurselor, inclusiv imaginaţia instituţională).

(Câteva întrebări pentru guvernanţi, iar răspunsurile să se dea publicităţii:

–       de ce are statul român doar 20%?

–       Mai este proprietatea publică inalienabilă?

–       Cum de continuă controlul Deva Gold, din moment ce autorităţile centrale au atacat decizia?

–       Cine a câştigat şi ce câştigă din afacere? Dar nu în general, ci concret, pe perimetre, persoane, perioade.

–       Şi de ce există proprietari – nici măcar concesionari – români de mine, din moment ce resursele naturale sunt proprietatea statului român? Mai este inalienabilă proprietatea statului asupra resurselor?)



[1] Să nu mi se răspundă cu „dar dacă era monopolul statului era mai bine?”. Dacă există control popular asupra birocraţiei de stat şi dacă această birocraţie nu are posibilitatea de a distruge şi transfera bunurile statului unor firme, indiferent dacă naţionale sau din afară, atunci da, dacă statul are monopol asupra resurselor, atunci el: 1) are bani direct şi nu acirând la firme care pot cere amânări, scutiri de impozit etc. (bani pentru dezvoltarea acestor resurse respectând şi standardele de mediu şi pentru cercetarea şi dezvoltarea combustibililor alternativi), 2) poate să contureze o proiecţie a dezvoltării resurselor în legătură cu interesele şi priorităţile economice şi sociale, 3) având bani direct, poate să „subvenţioneze” preţul gazului etc. la populaţie.

[2] Michael T. Klare, Don’t for a Second Imagine We’re Heading for an Era of Renewable Energy, http://www.huffingtonpost.com/michael-t-klare/renewable-energy_b_3725777.html.

[3] Ana Bazac: „L’Énergie (russe), l’Europe et les perspectives”, Romanian Review of Political Science and International Relations, 1, 2006, pp. 138-152; “The Problem of Inertia in the Approach of Energy”, Romanian Review of Political Sciences and International Relations, 1, 2012, pp. 59-74. Al doilea articol a cuprins şi răspunsurile oficiale mondiale din urma dezastrului de la Fukushima: în primul moment, hotărârea de a interzice energia nucleară (prin fuziune), unele ţări fiind consecvente şi azi cu această primă hotărâre, iar în al doilea moment, continuarea practic a politicii nucleare tradiţionale.

[4] Michael T. Klare, The Race for What’s Left: The Global Scramble for the World’s Last Resources, Metropolitan Books, 2012.

[5] Lupte de acest gen au mai fost şi sunt în curs în multe locuri de pe Pământ. Dar dovada că o populaţie blândă şi uşor de păcălit din mijlocul Europei se poate ridica împotriva politicii mendrelor fără oprelişti este greu de acceptat de către „puternicii” din această ţară şi din lume.

[6] Vezi şi Subhabrata Bobby Banerjee, Who Sustains Whose Development? Sustainable Development and the Reinvention of Nature, http://www.economicpolicy.eu/banerjee2003developmentcriticismonsustainbledev.pdf.

[8] EU lawyers say transaction taxc plan is illegal, September 10, 2013, http://www.timesofoman.com/News/Article-22368.aspx

 

 

Comentariile sunt închise.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.