Despre Boris Kagarlitsky
Boris Kagarlitsky se prezintă aşa: „Din anul 2007 sunt directorul Institutului globalizării şi mişcărilor sociale (prescurtat: IGSO), despre care se poate spune că este „cel mai bun think tank de stânga” din Rusia – deoarece, este singurul, altul nu mai este…Dar până în acel moment, până să devin director, am fost autor de cărţi samizdat, deţinut politic, poştaş, deputat în Consiliul municipal al Moscovei, am fost arestat în anul 1993, de către noua putere, deja anti-comunistă, am activat în mişcarea sindicală, în sfera Academiei de Ştiinţe, am condus departamentul de politică al publicaţiei Novaya Gazeta, ziarul de frunte al opoziţiei ruse. Incepând cu anii 2000, am scris multe cărţi în limba engleză şi rusă (chiar în această ordine, căci până la începutul lui 2000 cărţile mele nu au fost editate în limba rusă). Amuzant este faptul că în 1982 mi s-a adus acuzaţia de „activitate anti-sovietică”, iar în 1993 fusesem arestat ca „apărător al puterii sovietice”. Dar pot afirma că nu mi-am schimbat niciodată convingerile, lucru care poate fi verificat prin alăturarea publicaţiilor mele din diferite epoci. Mereu am pledat pentru democraţia socialistă, precum şi pentru apărarea intereselor clasei muncitoare.”
“Nu am fost să votez şi asta nu este poziţia mea principială, ci ţine de o elementară judecată sănătoasă. Eu cred că în situaţia în care puterea se propune în funcţie nu pot exista alegeri corecte. Numai oamenii lipsiţi de o conştiinţă şi poziţie cetăţenească pot merge la vot. Eu cred că noi trebuie să boicotăm aceste alegeri.” De mai mulți ani încoace, majoritatea colegilor mei occidentali, cărora li s-a întâmplat vreodată să urmărească îndeaproape campaniile electorale ruse, și-au exprimat permanent una și aceeași nelămurire: unde se află, de fapt, la voi, dezbaterea politică? Nu în sensul reproșurilor și elogiilor reciproce între candidați, ci în acela al analizei minuțioase și regulate a problemelor cheie ale țării și al comparației … Continuă să citești →
Se poate ca viitorii istorici să aprecieze începutul secolului al XXI-lea ca fiind o epocă a autoamăgirii și iluziei, asemănătoare în foarte multe privințe cu începutul veacului XX, când opinia publică era absolut convinsă de stabilitatea mondială, de triumful umanității și de valorile europene ale Iluminismului. După el au urmat două războaie mondiale, revoluții însoțite de războaie civile, orânduiri totalitare și explozii de bombe atomice. Începutul secolului al XXI-lea nu se caracterizează nici pe departe ca un veac al credinței în umanism și în valorile Iluminismului, acestea par naive din perspectiva conștiinței dominante (atât a maselor, cât și a elitelor). Specifică pentru epoca noastră este convingerea, nu mai puțin profundă, a triumfului iminent al ordinii globale … Continuă să citești →
În categoria Biblioteca, Enter
|
Ceea ce vedem noi astăzi în Libia nu e decât o parte integrantă din procesul revoluției arabe, poate chiar al revoluției Orientului Mijlociu, observată acum la nivelul Maghrebului. Nu este decât una dintr-o serie mai largă de mișcări revoluționare, declanșate de curând și care vor continua în viitorul apropiat. În loc să construiască teorii privind cauzele unei astfel de serii de mișcări în masă, eu îi sfătuiesc pe toți să pună mâna și să citească istoria Europei din secolul al XIX-lea. De exemplu, despre revoluția din 1848-1849. Putem distinge cam aceleași procese în Europa de atunci. În Orientul Mijlociu a început, în sfârșit, să se întâmple ceea ce s-a petrecut în Europa pe la jumătatea veacului … Continuă să citești →
(Text dintr-o dezbatere pe tema: Che Guevara glamour – răul absolut) De la un anumit punct încolo, ideologia se transformă inevitabil în stil. Acesta este, practic, un lucru de neevitat care, în treacăt fie spus, vizează atât ideologiile învingătoare, cât și pe cele învinse, cu condiţia ca ele să fie îndeajuns de puternice. Iar din momentul în care ideologia devine un element de stil, în cadrul capitalismului apare un alt factor, piața. Cu alte cuvinte, stilul poate fi vândut. La drept vorbind, și ideologia poate fi vândută într-o anumită măsură, dar nu chiar ca stilul. Ideologia nu poate fi vândută cu amănuntul, la bucată, pe fragmente. Însă atunci când ideologia se transformă în stil, ea poate … Continuă să citești →
