Să apărăm pădurile şi să nu repetăm unele greşeli

Sînt anunţate proteste împotriva lobbyului unei firme austriece (Schweighofer Holzindustrie) şi a reflectării totale a intereselor companiei în argumentele preşedintelui Iohannis cînd a respins Codului Silvic trimis de Parlament (vezi aici comunicatul). Am să rezum mai jos cîteva din observaţiile mele şi ale colegilor de la CriticAtac. Toţi am fost surprinşi oarecum plăcut că oameni care făceau revoluţii cu Iohannis au început să-şi revină din pandaliile de dreapta care-i apucă periodic şi să înţeleagă jocul facil-periculos la care ne expun continuu liderii noştri. Ne-am fript cu mişcări precum anti-RMGC urmată de tot soiul de divizări ale frontului şi după grija eco-capitalistă pentru proprietate şi abuzurile în numele ei. Scopul a fost atins, însă mobilizarea a fost folosită şi pentru interese politice adiacente, în general orientate ferm către dreapta.

Dacă în urmă cu cîţiva ani guvernul Ponta prelua ideile unei companii private, RMGC, situaţia e parcă şi mai ostentativă acum. Şi cu posibile consecinţe mai grave: nu se distruge o singură zonă, ci e un plan (eliminarea cotei de 30% direct) de distrugere a pădurilor la nivelul întregii ţări.

Ce-ar fi de spus? Sper să dezbatem puțin, dacă oricum sîntem toţi de acord că pădurile – ce-a mai rămas din ele – trebuie urgent salvate:

• Văd o tendinţă critică de tipul „tot PSD e mai rău”. Un reflex deja ultraprevizibil. Cum poţi să-l mai scoţi pe Ponta vinovat cînd Iohannis vine cu argumente parcă smulse din comunicatele firmei austriece?
• Cu noul Cod Silvic sînt probleme, sînt portiţe prin care se pot demara noi tipuri de abuzuri din partea proprietarilor – pînă la defrişări pentru case de vacanţă, însă nu pot fi de acord cu atitudini precum cea a lui Ciprian Domnişoru, care intră monomaniac imediat în activare antipesedistă indiferent de subiect. Cînd Iohannis e de atacat, să-l atacăm fără fiţe de relativizare. Uneori nu sînt aceeaşi mizerie, sînt mizerii diferite care trebuie tratate separat.
• O tendinţă foarte „eco” – care poate însemna o deturnare completă a mişcării din nou înspre „mişcarea curaţilor şi civilizaţilor aspiranţi la clasa de mijloc” – este una pe care o rezuma foarte bine un şef de ONG (WWF) care spunea că vrea să demonstreze cu aceste manifestaţii de sîmbătă că românii nu au doar obsesii precum salariul şi pensia, mai au şi preocupări pe termen lung (am auzit declaraţia pe postul de radio Tanana FM). Vedem de aici că e mai important pentru unii ecologişti să se distingă de poporul sărac care cere neelegant chestii elementare. Ăsta a fost şi pericolul cu Roşia Montană, ăsta e pericolul şi de aici înainte, trebuie să nu mai izolăm probleme ecologiste de urgenţe politice şi sociale.
• Mobilizarea Roşia Montană a avut mereu în centru şi un soi de narcisism al protestatarului de care sper să ne fi plictisit cu toţii. Scopul a fost atins, însă mişcarea a suferit deturnări de tot felul. Prima mare ruptură a fost chiar cazul Chevron. Afacerea Chevron a fost stopată datorită preţului (ridicat) de piaţă, nu din cauza unei presiuni care rămăsese mult mai slabă tocmai pentru că mulţi spuneau că una e Roşia, alta e Chevron – facem jocul ruşilor, întrerupem avansul tehnologic şi ştiţi restul balivernelor. Multe dintre aceste acuzaţii veneau din partea unui puternic front care fusese anti-RMGC pentru că erau anti-Ponta, nu pentru că-i durea în cur de natură. Ei au subminat cît au putut mişcările împotriva exploatării gazelor de şist.
• Apoi, mişcarea Roşia Montană a funcţionat ca un paravan pentru o revoltă anti-austeritate care a fost ucisă în faşă (nu de activişti, ci chiar de politicieni interesaţi şi de cetăţeni cu aere civilizatoare).
• Nu trebuie absolutizat dreptul de proprietate. Tocmai de aceea are probleme şi Codul Silvic în varianta lui actuală. Iohannis a returnat proiectul dorindu-și o exploatare şi mai sălbatică. Ponta, pînă la urmă, poate să-l aprobe pe preşedinte, nu are nevoie de conflict politic acum, şi să răspundă activiştilor care în decembrie îl susţineau pe Iohannis că a făcut ce a dorit favoritul lor.
• Deturnările către proteste cuminţele curăţate de probleme sociale vor duce din nou la inegalităţi în numele legii. Pădurile trebuie protejate dar nu cu rente (despăgubiri) pentru mari proprietari. Exploatarea ilegală nu e singura mare problemă. Şi exploatarea legală trebuie să conţină noi reglementări serioase – şi nu doar pentru posesorii de mici proprietăţi.
• O altă faţetă socială e chiar nebunia cu retrocedările ad integrum. Să te uiţi la dosare precum cel al lui Ion Adam şi să nu înţelegi că avem o mare problemă cu principii precum recuperarea averilor interbelice, asta da orbire de dreapta. Se pare că nu poţi fi „cetăţean supercivilizat” şi să înţelegi că prostia neointerbelică a făcut ravagii prin creiere intelectualoide, oengiste, politice etc.
• (Efectele retrocedărilor se văd şi în marile oraşe care au fost chelite de copaci, parcuri. Vorba lui Dan Sociu, săracii care nu-şi permit să mai iasă din marele oraşe ca să savureze natura au rămas şi fără parcuri. Antreprenori i-au umplut de praf, le-au trîntit blocuri printre blocuri şi eventual pe unii i-au şi angajat la negru sau „colaboratori” – deci le-au făcut un „bine”.)
• E foarte bine că a fost stopată exploatarea la Roşia Montană. De data asta e mai mult şi mai complicat, trebuie să înţelegem legile în complexitatea lor, trebuie să refuzăm gîndirea în favoarea unui grup sau altul de lobby. Şi n-ar trebui ca unii să-şi piardă timpul doar cu salvarea lui Iohannis şi demonizarea pesedismului, eventual amestecînd temele unei opoziţii politice anemice (critici faţă de taxare, ANAF etc.) cu teme serioase.
• Vrem să protejăm pădurile, dar argumente precum „trebuie să apărăm piaţa liberă a lemnului” ar trebui să dispară din vocabularul ecologist, asta dacă dorim să ne luăm în serios. Orice formă de piaţă liberă distruge pădurea. Este exact un domeniu care trebuie reglementat, subvenţionat cu mare atenţie, exploatat cu şi mai mare grijă. Dar i-am mai auzit pe unii spunînd că vor să nu mai aibă firma austriacă monopol. Dar dacă nu mai are monopol şi se mai alătură vreo două trei, am rezolvat problema? Asta e un alt stil de deturnare, te pomeneşti că ieşim în piaţă ca să apărăm competiţia liberă cu lemn tăiat şi nu prezervarea naturii.
• Unii se smiorcăie că se fac asocieri facile între Iohannis şi austrieci. Păi nu noi le facem, ci preşedintele a dat argumente identice (Mihai Goţiu a arătat-o aici). Însă argumentele lui Goţiu merg, cum spuneam mai sus, strict înspre bătălia anti-monopol şi pe faptul că businessul local asigură mai multă armonie comunităţii. Orice e mai bine decît exploatare în masă şi export în stare brută, desigur. Dar comunităţi monopol înseamnă iarăşi o linie de apărare periculoasă. Nu cred că oamenii trebuie să lupte pentru nişte afacerişti împotriva altor afacerişti. Explotarea locală poate fi şi ea dezastruoasă dacă intră pe mîna unor tipi bine branşaţi la administraţia locală.
• Nici argumentele de tip „noi sîntem români” nu au sens, dar asta nu trebuie să inhibe critica unor practici de business dure şi periculoase. Aici nu e vorba de naţionalităţi. Faptul că apar practici coloniale în planul de afaceri, nu trebuie să ne mire. Nu o fac pentru că sînt austrieci, o fac pentru că aşa se face cînd ți-o permiţi (sau ți se permite).

În 2012, protestele au izbucnit cu un subiect central, posibila privatizare a urgenţei. Dar s-a spart buba tot atunci pentru mulţi din clasa de mijloc speriaţi rău de criză (vezi analizele lui Florin Poenaru care observă comportamentul revoltat al clasei de mijloc şi specificul acestor mişcări). Efectul a fost că în loc să ţinem deschis frontul austeritate, l-am învelit în chiote cu statul de drept, cu vînduţii ruşilor şi lupta împotriva teleormănenilor (zonele sărace care nu votau Iohannis). În 2014 acest curent a ajuns la o agresivitate nepermisă. Anti-austeritatea s-a transformat într-o dorinţă de segregare, de separare de „asistaţi” şi, într-un final, în pro-austeritate pentru sărăcani, ajutoare pentru clasa de mijloc urbană şi educată. România s-a împărţit într-una a civilizaţilor şi una a înapoiaţilor. Dacă mişcările de protest nu se vindecă de astfel de boli politice periculoase, atunci tot ce vom avea va fi show-off protestatar şi eventual pregătiri pentru alegerile de la anul.

Tot ce sper e ca aceste mişcări să nu fie încă un episod cu o masă (supărată de ANAF sau de taxe) care s-a făcut ecologistă aşa cum atunci cînd unii s-au trezit fără diverse rente în 2012 şi-au amintit că sînt cetăţeni. Am susţinut cît am putut astfel de mişcări, în acelaşi timp ne-am asumat tot timpul rolul vocii mai incomode, care nu lasă petrecerea s-o ia razna.