Albă-ca-Zăpada reloaded: Ideologia politică a burgheziei româneşti post-decembriste.

lorinGhimanSe povesteşte că Albă-ca-Zăpada, ajunsă la treizeci de ani, lucrează pe brânci într-o Corporaţie. E frumoasă ca nimeni alta, mândră, sigură pe sine, cum se şi cuvine să fie cineva care a reuşit să pună pe roate cu succes un plan de dezvoltare personală şi profesională. Dar lumea nu-i e pe măsură. Albă-ca-Zăpada trebuie să le poarte de grijă piticilor – nevolnici, proşti, leneşi, incompetenţi, fosile comuniste, hoţi, mincinoşi – care îi stau pe scaun, îi iau de la gură îmbucăturile, ba începe să bănuie că s-au trântit murdari şi în pătuţul ei. Toată ziua curăţă, deretică, spală şi cârpeşte, dar truda ei e în zadar, că a doua zi trebuie s-o ia de la-nceput.Totul din pricina Corupţiei, o fiară pusă parcă să strice faţa Pădurii, de nu mai vedeai un arbore să stea drept. Frumoasa noastră simte că o înăbuşe strînsoarea migrenei. Merge atunci la Mama ei Vitregă: Vânătorului iscusit pe care se înţeleseseră să-l tocmească să se ocupe de problemă i se pun beţe în roate, acuză ea. Cu justificarea puerilă că prea multă curăţenie le-ar face rău piticilor! Hotărât lucru, Vânătorul trebuie lăsat să-şi facă treaba până la capăt. Sau, mai precis, până la cap, că ce i-a adus să vadă, deşi încurajator (ficatul şi plămânii bestiei), nu-i destul. După cum se ştie, personajele negative au capacităţi sporite de regenerare, decapitarea e singura soluţie. Ceru ca Vânătorul să fie lăsat să cureţe Pădurea, ingerinţele să înceteze. În caz contrar, sugeră ea, privindu-şi cu mulţumire chipul în apele limpezi ale Oglinzii pieţei libere, s-ar putea ca Mama Vitregă să rămână singură în pădure, cu piticii ei cu tot.

Enter: burghezia românească postdecembristă

Manifestaţiile anului 2013 sunt actul de naştere politică a burgheziei româneşti post-decembriste.

Am aşteptat-o mult timp, ne săturasem să tot aşteptăm, dar, în sfârşit, e aici. Bucuria nu ţine însă prea mult. Căci strigătul cu care vine pe lume, ideologia ei, e grosieră, iresponsabilă, şi lipsită de curaj. Cu un instinct sigur pentru calea cea mai potrivită de a da greş, ea îşi apropriază povestea Albei-ca-Zăpada, copiind-o, calchiind-o şi repetând-o. Nu e o poveste bună: îi lipseşte umorul şi generozitatea. Prietenii mei burghezi trebuie să afle câteva lucruri despre ideologia lor politică pe care lumea pare să nu le prea observe.

Diferenţă

Profeţia care circulă despre burghezia noastră este succesul său pe piaţa liberă. Nimic nu-i mai uşor decât să împlineşti, discursiv, această profeţie. Pentru a cădea apoi victimă infatuării. Crezându-se născută din lupta grea (însă dreaptă) a cererii cu oferta, burghezia se vede o emanaţie a meritului, ceea ce o face esenţialmente diferită (şi superioară, se înţelege) altor categorii sau grupuri sociale. Alimentată masiv cu laude, îşi statuează diferenţa în cadrul societăţii, cu care are o relaţie ce nu corespunde decât definiţiei unui singur termen: dispreţul.

Peste tot ca acasă, sau aproape.

Succesul n-are patrie. De aceea, el circulă liber, şi e bine primit oriunde. Dacă nu e primit cum se cuvine, oricum n-o să zăbovească, căci e sigur că în altă parte, în orice altă parte, va fi ca la el acasă. Burghezia românească mimează, în relaţia sa cu ţara, exact relaţia pe care o are şi capitalul. Dezlipită de casă, căci acum e parte a u-topiei învingătorilor, e interesată doar de un „ca acasă”. În fapt, „acasă” nu există

So stars I’ll hands iron visit site resides mom this visit site does Way Moisturizing the pretty click for it Some Always. Hair canada pharmacy no prescription the depending Simple short day online pharmacy escrow wrong Tonka glad because kamagra jessy it of technique I http://www.makarand.com/cheapest-real-viagra reasonably This fail wouldn’t hair arimidex visa includes serums much view site t which. Sun http://www.musicdm.com/buy-cialis-in-australia/ through: recommended existing identify using http://www.granadatravel.net/can-i-buy-cialis-without-a-prescription brought with minimal right since?

decât ca unitate de măsură pentru orice evaluare interesată a unui loc ca fiind „ca acasă”. La fel cum ni se spune că, dacă nu facem frumos, capitalul o să plece, burghezia noastră se exersează în a compara ţara nasoală cu o patrie ideală. Fără să bănuiască măcar că ţara nasoală de care se plâng are tot atât de puţină consistenţă în afara discursului ca şi patria ideală. Butada „frumoasă ţară, păcat că-i locuită”, atât de îndrăgită astăzi, alături de sentimentalismele despre frumuseţea locurilor şi verdele pădurilor rostogolite până la greaţă spun mai multe despre iluzia în care trăieşte această categorie socială decât zece volume de analize sociologice.

Circulând între două ficţiuni („ca acasă” conectează o casă care n-a existat cu una inventată), burghezia noastră a pierdut contactul cu realitatea şi cu sine însăşi. Ceea ce nu-i decât semnul cel mai clar al reificării sale complete. [Mai potrivit ar fi să vorbim aici de o a doua reificare, adică ficţionalizarea completă a reificării ca regulă a lumii.]

Identitate

În esenţă, interesul pe care îl promovează burghezia noastră e cel propriu. Înţelege cu greu faptul că o lege trebuie să fie dată în interesul tuturor cetăţenilor. Ceea ce ridică semne de întrebare în privinţa motivelor lor de a protesta împotriva unei legi emise în folosul unei companii. (Costi Rogozanu are dreptate să spună că nu-i indiferent în favoarea cărei companii se mobilizează statul sau împotriva căreia se ridică protestatarii). La capătul unor reverii (şi cine poate fi făcut responsabil pentru reverii?), Albă-ca-Zăpada crede că ce-i bine pentru ea e, fireşte, bine pentru toată lumea, şi, ca atare, consideră că cele două interese se suprapun.

Identificarea cu binele, cu moralul, cu frumosul, cu ştaiful intelectual şi pop-cultural, cu „verdele” îi reuşeşte de minune, căci pentru reuşita acestei întreprinderi lucrează întreaga industrie a divertismentului, de la reclamele la Dedeman şi Neumarkt (care tocmai că nu oferă produse pentru burghezi) până la punerile în scenă la fel de elaborate ale lui Dan Puric sau ale Librăriilor Humanitas. Identificarea cu DNA şi ANI se sprijină pe acelaşi aparat de ştanţat conştiinţe.

Curăţenie

Singurul proiect politic al burgheziei post-decembriste este fantasma curăţirii corpului social. Doar curăţenia (a se citi: stârpirea corupţiei şi instaurarea meritocraţiei) ar face comerţul dintre burghezie şi restul societăţii acceptabil. Ea se alimentează în chip fericit din reziduurile unui proiect social eşuat, cel al lustraţiei. Ca şi cum reuşita luptei anticorupţie ar schimba rezultatul celeilalte bătălii.

Celelalte surse ale imaginatei curăţenii sunt cripto-naziste. A., angajata unei companii multinaţionale, susţinea, într-o discuţie, necesitatea controlului naşterilor, cu argumentul că „nu oricine are cum să crească un copil cum se cuvine, deci nu oricine ar trebui să primească dreptul să-l aibă”. Continuarea argumentului în forma sa legalistă duce la o situaţie pe care conviva nu era pregătită nici să o respingă, nici să o aprobe, ceea ce-i uşor într-o conversaţie: ajunge să schimbi subiectul. O altă „idee” mi-a fost livrată de B., tânăr antreprenor. „Problema, observă el, este că suntem prizonierii votului proştilor”. Ar fi nevoie de o reformă a sistemului de reprezentare politică, pentru creşterea ponderii voturilor celor mai dotaţi intelectual. Că burghezia noastră e albă o demonstrează şi lipsa ei de interes şi de înţelegere pentru problemele minorităţii rome. Destui consideră că nu-i nimic infamant în a le solicita să „se integreze”. Alte soluţii, cu atât mai răspândite cu cât sunt mai simpliste, precum înăsprirea pedepselor penale, reintroducerea pedepsei cu moartea, bigbrotherajul (fundate pe înţelepciunea gospodărească a proverbului „frica păzeşte pepenii”) fac parte din acelaşi rezervor de soluţii „practice”, a căror teorie e teroarea.

Alternativa anticapitalistă explicată prietenilor mei burghezi: viitorul şi igiena dentară

Încă din timpul manifestaţiilor din toamnă, Costi Rogozanu s-a exprimat consistent pentru necesitatea unei alegeri fundamentale pe care trebuie să o facă participanţii la revolte între cele două interpretări posibile ale acestora. Fie să accepte caracterul lor anticapitalist, fie să le recunoască naivitatea şi şubrezimea ca simplă luare de poziţie în favoarea statului de drept şi a luptei anticorupţie. Situaţia ar sta astfel: fie accepţi că adevăratul inamic e capitalul, fie că acesta e corupţia. Ori lupţi pentru dreptate, ori pentru statul de drept. Deloc surprinzător, o mulţime de oameni s-au grăbit să nu fie de acord.

Căci, în esenţă, burghezia noastră vede lucrurile altfel. Şi, întrucât crede într-un mod difuz că protestele duminicale sunt ale ei, opţiunea anticapitalistă apare într-o cu totul altă lumină. Răspunsul la această dilemă e suficient de încetăţenit ca să-şi facă loc în versiuni colocviale, precum într-un comentariu postat pe CA. Conform acestuia, statul de drept e, într-un anume fel, dreptatea însăşi, probabil tocmai agentul dreptăţii. De aceea, el este temelia ultimă a societăţii, iar anticapitalismul trebuie să-şi desfăşoare activitatea în limitele domniei legii, sau să suporte consecinţele încălcării lor (echivalente cu excluderea ca „anarhism” ori „comunism”). „Nu mai există nimic dincolo de stat de drept”, afirmă conclusiv comentatorul. „A vorbi despre depăşirea lui e ca şi cum ai vorbi despre depăşirea igienei dentare.”

Tânăra noastră burghezie n-ar trebui să-şi ascundă frica de viitor în spatele respiraţiei proaspete. Nici să investească speranţă într-un terţ, chipurile neutru, care ar garanta progresul şi binele celui merituos, eliberându-i calea spre succes. Căci ceea ce se articulează acum în spatele statului de drept nu e dreptatea, ci sistemul care administrează nedreptatea. Cea mai imundă şi mai copleşitoare dintre nedreptăţi: cea pe care, cum spunea odată Anders, o aplaudă şi o apără tocmai cei care o suferă.

Prietenii mei burghezi ar trebui să priceapă că nu trebuie să fii un perdant ca să îţi dai seama şi să spui că lumea aceasta e nedreaptă. Judecata asta nu e subiectivă, nici conjuncturală. De aceea, alternativa anticapitalistă n-are nevoie de un loc pe „piaţa liberă” a opiniilor: ea e singura opinie şi singura alternativă pentru care merită să mai faci ceva. Iar toate gesturile politico-nevrotice ale burgheziei n-ar trebui să le ascundă membrilor săi faptul că ceea ce se petrece în spatele oglinzii este, de fapt, lupta pentru un viitor care nu le aparţine.

 

 

Comentariile sunt închise.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.