Abuz economic vs. corupţie locală. Pe înţelesul tuturor

rogoBunaVăd destulă nelinişte pe marginea cifrei estimate oficial de DNA în raportul pe 2014. Ăsta e rîndul angoasant.

“Beneficiile materiale create ca urmare a prejudiciilor se ridica anul trecut la 379,7 milioane de euro”

Suma pentru care s-au dispus confiscările e puţin peste 310 milioane de euro (din raportul DNA). Unii s-au plîns că sînt cam puţini banii. Alţii, mai mulţi, s-au apucat să numere milioanele produse de corupţia extinsă. Au adăugat şi mica corupţie la marea adunare (una care înseamnă totuşi complet altceva decît marea corupţie) ca să iasă cifre mai mari.

Să ieşim din convenţia asta puerilă cu număratul banilor hoţilor. Să terminăm şi cu hitul “DNA curăţă clasa politică”. În loc să numărăm cîţi bani recuprează să punem cele aproape 400 de milioane lîngă sume mult mai mari pe care acelaşi cetăţean care urlă “la puşcărie cu toţi” le plăteşte fără să crîcnească, factura la curent de exemplu.

Am ales un număr dintr-un raport al curţii de conturi. Abuz pe faţă al unor mari companii, nu simple chichiţe:

Un raport al Curtii de Conturi arata ca CEZ, EON si ENEL au cumparat filialele Electrica, promitand ca vor investi sute de milioane de euro in retehnologizare, se arata intr-un articol publicat de Gandul. Potrivit acestuia, ancheta Curtii de Conturi a dezvaluit ca de fapt CEZ, EON si ENEL au investit in modernizarea filialelor Electrica, dar nu din fondurile proprii, ci din banii produsi de filialele pe care le-au cumparat. Un alt aspect constatat de Curtea de Conturi este ca pretul energiei electrice nu ar fi trebuit sa creasca daca cele trei companii isi respectau promisiunile. In aceste conditii, statul roman are de recuperat de la companiile CEZ, EON si ENEL 2 miliarde de euro.

Banii reprezinta penalitati pentru ca cele trei companii nu si-au respectat angajamentele asumate in contractele de privatizare a cinci filiale Electrica.

2 miliarde, adică 5 ani de activitate intensă DNA plus un ANAF care să nu stea cu picioarele înfipte în spatele poporului de mici şi medii întreprinzători şi angajaţi,  ocrotind marii evazionişti. Eu am ales una din multele forme de abuz. Mai avem cazuri de pieţe (a asigurărilor) aranjate de politicieni, avem mii de forme de încurajare a pieţei private taxate light şi parazitare în zona publică (felii mari de IT sau de “industrie a sănătăţii” au trăit din contracte publice sau din aranjamente dubioase public-privat). Lucrurile astea se fac în urlete de groază că se dau pomeni săracilor. Ele sînt aranjamente economico-politice, nu sînt corupţie.

Sigur, subiectul abuzului economic a fost fie bagatelizat, fie constant deturnat. Un exemplu e acest material din Gândul, unde ni se spune ba că au fost băieţii deştepţi care au furat cele 2 miliarde, ba ni se dau reprezentanţi ai statului care zic că nu-i chiar aşa cu “partenerii noştri” (companiile de distribuţie adică). Lucrurile sînt de fapt mai clare. La privatizare au plătit mai puţin ca să investească. Nu au făcut-o. Unii au şi colectat bani în avans pentru investiţii. Nu i-au investit. Acum dacă întrebi ţi se aminteşte că sînt la curţi de arbitraj. Acest caz specific e la Paris. Însă noi nu de la curţi de arbitraj trebuia să aşteptăm decizii, ci să luăm decizii politice simple după nerespectarea unui contract.

Slăbirea companiilor de reglementare şi de control a fost politică de stat. Mediul de business a fost deranjat doar de glume de cercetare pe ramură (ANRE, de exemplu) sau control de tip Consiliul Concurenţei care investighează cîte un cincinal şi dă cîte o amendă mare după ce o piaţă a fost modificată şi redefinită de cîte un cartel. Situaţia nu stă complet altfel la nivel european – contradicţiile şi discrepanţele sînt mai violente aici, tiparul însă nu e local.

Ca să poţi măcar negocia cu aşa ceva trebuie forţă politică sau trebuie dezastru complet ca-n Grecia – se pare că nu vrem să ne trezim politic decît stînd călare pe ruine. Cum ţinem piept unei şi mai mari sălbăticiri a pieţei, asta ar fi întrebarea românească. DNA pare hotărît să scoată din ultimele posturi cheie capitalul local şi prietenii săi politici. Asta ar putea fi benefic dacă ar veni la pachet cu mişcări politice care să spună măcar atît: ăştia ne-au taxat la negru pînă acum, de azi înainte îi vom taxa “la alb”. După cum vedeţi netaxarea marilor businessuri e în continuare la foarte mare modă.

DNA e de fapt fundal, nu esenţa problemei, cu tot cu Cocoşii şi Mazării ei. Justiţia ajută la accelerarea schimbării ordinii economice. Criza a măturat mici şi medii afacerişti. Iar marele capital nu a vrut să-şi pericliteze rata profitului nici cu o centimă – adică a căutat legături cît mai directe cu banii siguri de la stat. De aia nici nu e corect pînă la capăt să judeci în termeni naţional vs. străin pentru că de multe ori avem de-a face şi cu ordinul de mărime al companiei şi cu nivelul politic cu care discută. Sigur că Niculae i-o fi cerut gaz mai ieftin lui Vosganian, cert e că OMV a luat direct gaz mai ieftin fără să supere pe nimeni, fără să înece de indignare intelectualii anticorupţie. Niculae şi OMV nu stau la aceeaşi masă. Stilul lor e diferit. Unii dau afară ca să devină profitabili, autohtonii exploatează la negru. Unii vor stat de drept cu salariu mic, alţii visează un stat mai puţin drept unde să mai rezişti la mica înţelegere. Criza împinge cele două tabere să exacerbeze două tipuri de neofeudalism.

De aici ar trebui să înceapă orice fel de calcul politic, cum aducem oamenii la minimum de informare corectă, aceea că abuzul economic e amplu şi nu-l poţi băga la puşcărie. Poţi băga unii corupţi la răcoare, însă doar un val politic reeducat va putea cere reglementare strictă în mediul privat (nu să facem studii cu Erst & Young ca să ne spună exact ce vor investitorii). Într-un fel sau altul creşte oricum o contrareacţie, se conturează opoziţii primitive care vor genera cel mult violenţă fără pic de reformă, gen marele capital civilizator vs. localul corupt. Nu avem alte forme articulate de critică a Troicii, a BCE, nu avem scenarii imediate de minim optimism – o reformare a UE în direcţia socială. Stînga partinică pe la noi, în timp ce-şi face curaj să mai zică cîte un proverb progresist, promovează coduri fiscale de un neoliberalism fără scrupule. Să privim deci cu atenţie cînd la 400 de milioane, cînd la 2 miliarde. 400 de milioane egal anticorupţia, acele 2 miliarde reprezintă ultima şansă de contracara democratic abuzul economic. Partea cu milioanele o înţelege toată lumea, partea cu miliardele e de necuprins politic deocamdată.

 

Comentariile sunt închise.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.