40 de ani de la lovitura de stat din Chile – un document inedit

Redacția
Texte selectate sau scrise de echipa redacţională: Vasile Ernu, Costi Rogozanu, Florin Poenaru.

1280px-Allende_supportersAstăzi se împlinesc 40 de ani de la lovitura de stat din Chile în urma căreia președintele Salvador Allende a fost înlăturat de la putere. Lovitura de stat a fost dată de către o juntă militară finanțată și având suportul CIA, aducându-l la putere pe Augusto Pinochet. După înlăturarea lui Allende, peste 2000 de oameni au fost uciși, 80.000 au fost internați și peste 30.000 au fost torturați în epurările anti-comuniste ce au urmat. Totodată, în timpul lui Pinochet, Chile a devenit locul de joacă al “băieților de la Chicago”, adică al grupului de economiști neoliberali avându-l în centru pe Milton Friedman. În contextul dictaturii militare, aceștia și-au putut testa teoriile despre dereglementare și extinderea principiilor pieței în toate domeniile vieții. Rezultatul a fost adâncirea inegalităților sociale și, mai ales, criza monetară din 1982. Primul “9/11” așa cum a fost numit ulterior, acest eveniment este unul dintre momentele cheie ale Războiului Rece, prefigurând totodată natura ultimelor patru decenii: anume, suprapunerea dintre neoconservatorism (mai ales în politica externă americană) și neoliberalism.

Cu această ocazie vă prezentăm în premieră un cîntec dedicat acestui eveniment, interpretat de Eugen Eliu la începutul anului 1975, cu prilejul unei lecturi a Grupului de Acţiune Banat la Bucureşti – la Casa de cultură „Friedrich Schiller”. Înregistrarea s-a făcut în locuinţa unui scriitor după lectură. De obicei, Eugen Eliu însoţea Grupul şi cînta atît în cadrul cenaclului din Timişoara, cît şi cu prilejul unor turnee şi lecturi publice care se desfăşurau în diferite localităţi. Acest cîntec anti-totalitar niciodată nu a fost publicat în România. Îi mulțumim domnului William Totok pentru că ne-a semnalat și ne-a oferit posibilitatea să publicăm acest material inedit.

Eliu Chile 11 septembrie 1973

Totodată, aici se poate urmări un film ce exprimă în chip sintetic contextul și evenimentele din 11 septembrie 1973.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.

Ultimele articole