Ziua SYRIZA

Costi Rogozanu pe voxpublica despre alegerile de azi:

Alegerile din Grecia pot fi decisive pentru Europa. O grupare politica precum Syriza poate aduce speranta unei revigorari a stîngii împotriva centrismului pro-austeritate. După toate cifrele, şi în ciuda avertismentelor de tot felul tip Juncker sau Merkel, pare că Syriza are o şansă bună să cîştige. Ar fi doar un începutul, dar ar fi un semnal bun. Guvern nu înseamnă putere pentru mişcări politice democratice, trebuie cuceriţi oameni buni pentru guvernare, trebuie cîştigat sprijinul real al cetăţenilor şi după alegeri – vedeţi aici un discurs foarte bun al lui Iglesias de la Podemos.

Syriza nu poate schimba nimic singură nici în Grecia, nici în UE. Dar ce e important e că trimit mesaj de reformă peste UE. Mai e important că Podemos şi Syriza au defilat împreună în 2014 prezentîndu-se ca alternativă. Misiunea e aproape imposibilă. Însă e mai concretă decît orice ofertă văzută pînă acum.

Chestiunea datoriilor
Tsipras a avut un an de graţie, a fost în continuă campanie, de la europarlamentare pînă acum. Una din ţinte este reducerea datoriilor Greciei – orice altă soluţie înseamnă faliment. Syriza nu vrea ieşirea dn UE. Tsipras a avut mai multe intervenţii publice polemice împotriva ipocriziei datoriilor în Europa. Mulţi uită să spună că Syriza e şi împotriva unei caste corupte greceşti, pe lîngă cei care i-au sprijinit la nivel central european. Pentru Merkel nu contează corupţia neapărat, ci acei corupţi care îi sînt aliaţi.

Un atac frecvent al lui Tsipras la adresa liderilor germani (care vor înapoi împrumutul integral) a fost amintirea datoriilor germane. Datorii de altfel amintite şi de publicaţii germane cunoscute în ultimul ani. Un exemplu primit de la un prieten:

SPIEGEL ONLINE: The Germany of today is considered the embodiment of stability. How many times has Germany become insolvent in the past?

Ritschl: That depends on how you do the math. During the past century alone, though, at least three times. After the first default during the 1930s, the US gave Germany a “haircut” in 1953, reducing its debt problem to practically nothing. Germany has been in a very good position ever since, even as other Europeans were forced to endure the burdens of World War II and the consequences of the German occupation. Germany even had a period of non-payment in 1990.

SPIEGEL ONLINE: Really? A default?

Ritschl: Yes, then-Chancellor Helmut Kohl refused at the time to implement changes to the London Agreement on German External Debts of 1953. Under the terms of the agreement, in the event of a reunification, the issue of German reparations payments from World War II would be newly regulated. The only demand made was that a small remaining sum be paid, but we’re talking about minimal sums here. With the exception of compensation paid out to forced laborers, Germany did not pay any reparations after 1990 — and neither did it pay off the loans and occupation costs it pressed out of the countries it had occupied during World War II. Not to the Greeks, either.

Spiegel Online, June 21, 2011

Schimbarea ideologică

Stînga europeană nu mai e aici doar de decor, mai spune Tsipras. Aici e esenţa, e pentru prima oară după mult timp cînd o astfel de mişcare politică are speranţă de guvernare fără să-şi sacrifice complet principiile. Syriza şi-a înmuiat discursul de acum doi ani şi a cîştigat mult electorat între timp. Dar e important că a păstrat cîteva ţinte esenţiale pe care celelalte partide le-au uitat de foarte mult timp.

“Sîntem o forţă politică eurofilă, nu recunoaştem frontiere geografice în interiorul Europei, ci doar graniţe sociale. Adversarii noştri, în schimb, dreapta populară de la PPE şi social-democraţii de la PSE, pot fi considerate forţe antieruopene după prejudiciile provocate unora dintre cetăţeni.” (Tsipras)

Sînt în Syriza şi voci importante (de economişti) care susţin ieşirea din UE. Dar, spune Tsipras, asta nu arată decît că nu ne e frică să discutăm alternative.

Narcisismul radicalismului

Există şi contestări de la stînga. Syriza nu e destul de radicală (la stînga sînt şi comuniştii greci, partid de mare tradiţie). Sînt doar nişte social democraţi. Sînt reproşuri fără sens. În funcţie de moment istoric sau de împrejurări poţi fi şi un moderat eroic sau un radical penibil. PASOK (social-democraţii greci care azi riscă să piardă şi intrarea în parlament) în 81, înainte de venirea la putere, erau mai radicali decît Syriza, cereau ieşirea din NATO şi UE (la care Grecia se pregătea să adere). Nici Podemos nu a adus în Spania purism radical, ci tocmai încercarea de a ieşi din bule radicale academice sau sectare pentru reconstruirea unui radicalism real, popular, cu ţinte care chiar pot schimba stilul de guvernare. Datoria e să mai şi luăm puterea, spunea Iglesias.

Speranţă pentru UE

Şi în Franţa, şi în Spania, şi în România chiar aceste alegeri greceşti aduc speranţă. În locuri unde stînga radicală s-a reorganizat deja, o victorie Syriza înseamnă o posibilă alianţă peste frontiere care să blocheze austeritatea. În locuri precum România poate însemna urgenţa unei organizări de la zero a unei stîngi serioase. Iată textul de susţinere publicat de CriticAtac:

 

Comentariile sunt închise.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.