Vrem sănătate bună pentru puţini sau ceva sănătate pentru toţi? Respect pentru “comunistul” Arafat

Costi Rogozanu
S-a nascut în 1977. A absolvit Liceul „Unirea” din Focsani, specializarea informatica. A urmat cursurile Facultatii de Litere din cadrul Universitatii Bucuresti. I-au aparut la Editura Polirom volumul de critică “Agresiuni, digresiuni” (2006) şi culegerea de proză scurtă “Fuck the cool. Spune-mi o poveste” (2007). A coordonat împreună cu Şiulea, Ernu şi Ţichindeleanu antologia “Iluzia anticomunismului”, apărută la Editura Cartier.

rogoBunaA venit vestea că banii opriţi de stat pentru sănătate nu vor mai putea fi folosiţi de asiguraţi în clinicile private. Declaraţia ministrului sănătăţii a deranjat multă lume. Mai ales pe aceia care vorbesc în numele unei pături subţiri de upper middle class pe care o numesc lăcrămos clasa de mijloc. E momentul să vorbim puţin despre principii.

Sigur, ultrapractic şi populist, mai toţi comentatorii (Ghinea, Mixich şi alţii) au abordat unghiul comod: statul ne împinge la mizerie deşi sîntem contributori, ne împinge la şpagă şi “unde-s banii mei” (nuanţă faţă de “banii noştri”). Nicolaescu nu-mi e deloc simpatic, dar intenţia e bună, chiar dacă vine din neputinţă. Omul vine pe urmele lui Raed Arafat. Dar de Arafat comentatorii noştri nu se iau decît aşa, puţin…

Cele mai complexe cazuri medicale sunt tratate in spitalele publice. Din finantarea alocata prin fondul asigurarilor sociale de sanatatre spitalelor dintr-un judet, intre 6 si 17% merg catre spitalele private. Aceste unitati ar trebui finantate prin asigurari private sau complementare si nu din fondul asigurarilor sociale de sanatate. (Raed Arafat)

Jurnaliştii şi analiştii pomeniţi vin aproape automat cu o abordare extremă: şpaga revine la putere! Să vorbim însă mai atent. Nicolaescu greşeşte cînd nu duce pînă la capăt despărţirea privat-stat prin interzicerea medicilor să lucreze la stat-privat (interzicere care să vină la pachet cu mărirea consistentă a salariilor). O luptă dură şi necesară trebuie începută şi cu marile companii farmaceutice – trebuie reglat totuşi un stil ceva mai echitabil de tranzacţie, am ajuns o piaţă complet dereglementată unde ne sînt impuse medicamente scumpe.

Deci Nicolaescu trebuie să lupte cu zona privată. Clar. Sistemul a fost căpuşat de companii din acea zonă – doar de acolo s-au cumpărat maşinării scumpe şi inutile. Şi, mult mai înjositor şi imoral în zona medicală nu e şpaga, ci e transformarea corpului medical în agenţie de promovare pentru anumite medicamente sau în simpli advertiseri pentru propriile cabinete unde vorbesc frumos şi fac analize. Prefer un medic şpăgar unui medic care îmi bagă pe gît medicamente pe care ia comision.

Ce e sistemul privat de sănătate? În zdrobitoare majoritate e locul unde se vorbeşte frumos şi unde se fac operaţii uşoare. Nu e puţin lucru. Dar vieţile sînt salvate sau distruse tot la stat. Tot greul şi mizeria rămîne pe umerii statului – o operaţie grea ajunge tot acolo să fie făcută. Pentru că, nu-i aşa, piaţa liberă n-are chef şi răbdare să investească mult ca să salveze o minoritate bolnavă. Dacă s-ar putea, privaţii ar băga numai apendicite şi naşteri. Restul la stat.

Greşeli de abordare: plătesc pentru alţii!

Am văzut-o inclusiv la amicul Lucian Davidescu (de alţii numai vorbesc). Eu înţeleg furia imediată. Da, e frustrant să tot plăteşti taxe mari şi să nu se întîmple nimic. Dar e o soluţie să ceri în loc ceva sinistru? Adică să ne tot îndreptăm către lumea, pentru unii se pare singura posibilă, în care 10% se pot salva, 90% se tîrăsc pînă mor pe holuri de spital.

Lucian spune aici că “se ia” de la unul şi se dă la mai mulţi. E exact greşeala de raţionament care a transformat şi sistemul de pensii într-o formă complet incehitabilă de recomensare. Ai pensionari cu mii de euro şi ai pensionari cu o sută. Astfel de inegalităţi au apărut tot pe stupidul principiu al “contributivităţii”. Aşa au ajuns bugetari de lux să mai fie plătiţi încă o dată de amărăşteni.

Sistemul de sănătate de stat trebuie salvat ca un sistem pentru toţi (cu sau chiar fără asigurări), cu forme transparente de plată şi tratament. Care e realitatea în ţara asta? Că foarte mulţi muncesc la negru şi seminegru, că sînt prinşi într-o formă de supravieţuire suicidară în care dacă cer de la patron angajare cu acte în regulă pierd locul de muncă. Cine plăteşte toate dările la stat? Mai ales bugetarul deja plătit de la stat şi încă vreo 10 % norocoşi. Supereficient.

Mişcarea lui Nicolaescu trebuie să vină într-un plan pe care Arafat dă semne că l-ar înţelege: privat excesiv în sănătate înseamnă cea mai oribilă formă de discriminare. Asta nu se întîmplă doar în România.

Păstrînd proporţiile, evident, un lider sindical de la Urgenţa franceză (de stat) mi-a explicat cum, îndată ce statul a deschis o portiţă pentru privaţi, au sabotat imediat sistemul însuşi – luau doar comenzile uşoare şi bune de decontat imediat; dacă era un caz complicat părăseau zona sau trimiteau bolnavul tot la stat.

Facem o coşmelie de lux cu oameni zîmbitori, tratăm boli uşoare, luăm şi bani de la stat, mai şi lucrăm la stat şi acum ne smiorcăim că, vai, statul lucrează neloial. La demantelarea statului a contribuit şi stimularea neloială a zonei private, nu doar corupţia şi remunerarea slabă.

Întrebarea e dacă planul Arafat-Nicolaescu este un debut pentru abordarea clară a serviciilor medicale ca pe un drept şi nu ca pe un serviciu cu plată. Trendul mondial e clar. Iar România e maestră în preluarea trendurilor antiegalitare, anticetăţeneşti.

“Plătesc pentru alţii” e o abordare extrem de greşită. Dacă nu s-ar fi “plătit pentru alţii” nu am fi avut în general ştiinţă medicală, cercetare etc. “De ce să plătesc eu pentru…” e o abordare stupidă, dar e vehiculată de toată presa mainstream şi de toţi comentatorii avizaţi.

Poate că Nicolaescu n-ar fi trebuit să înceapă de aici. Poate anunţul acesta e recunoaşterea unei înfrîngeri: se fură bani de la stat prin privaţi aşa că tăiem un drept al unei anumite pături sociale.

Mulţi comentatori clar pro-liberalizare, pro-privatizare (care încă mai erau ţinuţi în frîu de respectul pentru Arafat, dar acum nu mai e cazul – omul ăla a renunţat la minister pentru că ştie, vorba lui Băsescu, că are gînduri “socialiste” şi că va fi taxat) par să pună întrebarea “Vrem sănătate mai bună pentru puţini sau ceva sănătate pentru mulţi”? Or, tocmai genul ăsta de formulare este complet nociv. Nu exista sistem de sănătate pe lumea asta dacă nu era conceput ca un drept susţinut de comunităţi mari.

Ce nu mai vreau să aud este cererea de “normalitate” prin sprijinirea zonei private. Înţeleg şi populismul lui Nicolaescu. În fond, măsura e subţire dacă nu vine cu un întreg pachet de întărire a sistemului de stat . Nu sînt nici atît de mulţi bani în joc (pînă la urmă vorbim de cîteva procente de creştere la unele clinici), nici atît de mulţi clienţi afectaţi cum ar vrea unii să pară.

Dar normalitatea e egalitatea. Iar accesul EGAL la sănătate e baza, dacă o distrugem şi pe asta, s-a terminat cu totul.

Mă îngrijorează cît de uşor toată presa care se vrea corectă şi echilibrată ia imediat o formă de extremism care-ţi scoate ochii cu ce e “firesc”. E un populism sucit care ne tot erodează orice formă de viziune şi de curaj de 2 decenii încoace. Iar dacă vor neapărat răspuns la întrebarea idioată “Vrem sănătate bună pentru puţini sau ceva sănătate pentru mulţi?”, iată-l: o lume cu acces la sănătate doar pentru unii e, din punctul meu de vedere, numai bună pentru un război atomic.

P.S. Citiţi şi acest articol.

P.P.S. Dragnea acum îl domoleşte pe Nicolaescu. Deci toată dezbaterea poate să fie ca aia cu reducerea banilor pentru parlamentari. Întîi vorbim şi după aia nu se întîmplă.

Articol apărut şi pe Voxpublica

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.

Ultimele articole