O victorie ca o înfrângere

TEMA: Alegerile au fost. Ce ne mai rămîne de făcut?

Alegerile parlamentare de ieri pun au pus capăt unui an politic foarte disputat –probabil cel mai important de după 1989. Exit pollurile și rezultatele parțiale confirmă electoral ceea ce se știa deja din timpul protestelor din ianuarie-februarie: finalul epocii Băsescu și a revoluției sociale de sus în jos asociată cu aceasta. Tot entuziasmul din 2004 s-a regăsit cu semn schimbat în scrutinurile de acest an, de la locale la parlamentarele de ieri, trecând prin Referendum. Astfel, ar trebui să fie clar pentru toată lumea: suntem în fața unei înfrângeri clare a proiectului de societate imaginat, întruchipat și pus în aplicare de Traian Băsescu și mai puțin a unei victorii a rivalilor săi politici.

Și aici e de fapt problema: înfrângerea acestui model –foarte salutară de altfel, fără nici un fel de dubiu – nu reprezintă automat o victorie a unui model alternativ. USL-ul o să ia aproape 2/3 din parlament excusiv în baza unui vot negativ și resentimentar din partea societății (de asemenea, justificat), fără însă nici o idee de societate în spate. Singura idee a fost opoziția la Traian Băsescu, de fapt și singura țintă a celei mai anemice și plictisitoare campanii electorale post-89.  De aceea, în ciuda scorului foarte mare obținut la urne, USL-ul este cea mai fragilă construcție electorală de după 1989. Cu un Traian Băsescu retras în tăcere la Cotroceni așteptând finalul de mandat, USL-ul chiar va trebui să guverneze, mai ales într-un context în care criza nu numai că nu dă nici un semn de slăbire, dar ceea ce-i mai rău, pare că de fapt abia vine. Erodarea va fi majoră și inevitabilă, indiferent de numele premierului USL. De aceea, tot ceea ce poate spera USL-ul în acest moment este de fapt o prelungire a crizei politice cu Traian Băsescu pentru că asta îi dă unitatea și identitatea. E oricum o luptă preferabilă celei cu criza și cu efectele sociale negative presupuse de plătirea datoriilor către FMI și a liberalizării prețurilor la energie –pentru a lua doar două exemple stringente. Probleme pentru care USL oricum nu are nici un plan economic sau politic clar identificabil, sau măcar diferit de cel al PDL-ului. Cea mai bună veste pentru USL în aceste condiții ar fi ca Băsescu să nu îl nominalizeze pe Ponta drept premier. 

Un alt motiv al fragilității USL vine din dependența sa totală față de baronii și fiefurile locale. Acest proces a început în PSD încă de pe vremea conducerii lui Adrian Năstase și s-a accentuat în ultimii 8 ani de opoziție, timp în care leaderii centrali pierdeau bătălie după bătălie cu Băsescu. Rezultatul de ieri, precum și cel de la localele din vară denotă de fapt victoria totală a baronilor locali – în ultimă instantă transpartinici și ghidați de o singură preocupare, interesul financiar propriu- făcută posibilă de disoluția politicii la nivel central operată în timpul epocii Băsescu, din care acest sistem de vot uninominal este doar o mică parte. Ilustrativ în acest sens au fost declarațiile câștigătorilor de aseară care mulțumeau plini de obligație primarilor și șefilor de consilii județene care au pus umărul la câștigarea mandatului. Parlamentarul a devenit astfel un simplu releu între interesele economice locale și bugetul național, ceea ce-i face pe aceștia mult mai sensibili la interesele locale imediate decât la disciplina de partid și la interesele leaderilor centrali ai partidelor. Prin urmare, fluctuația de parlamentari dintr-o tabără în alta, precum și numărul de alianțe temporare din Parlament va fi în continuă creștere –lucru pe care de altfel va miza și Băsescu atunci când va invita partidele la negocieri pentru desemnarea primului ministru. Așadar, comparațiile dintre USL-ul de acum și FSN-ul de pe vremuri sunt corecte, dar din motive greșite: nu e nici o teamă de dictatură, de majorități zdrobitoare, de execuții publice, de FIDESZ-area României. Precum FSN-ul și USL-ul se va sparge în tabere antagonice transpartinice și transideologice.

Victoria netă a USL împotriva lui Traian Băsescu este așadar și înfrângerea totală a societății. Ieri societatea a dispărut sub zăpadă, la fel cum dispăruse anterior din orice fel de preocupare a clasei politice prinsă în propriul joc pentru putere. Toată această luptă apocaliptică, nucleară (apud Crin Antonescu) pare de fapt să fi lasat rece sau complet dezgustată cam 60% din populația cu drept de vot (în fine, dacă acceptăm datele oficiale), asta în condițiile în care au fost zone în care de fapt abia s-a depășit 30% participare. Cei mai mulți analiști chemați ieri să-și dea cu părerea, dar și politicieni, au trecut acest fapt în contul vremii, al naturii dezlănțuite care ar fi ținut oamenii în casă și nu în cel al unor cauze mai structurale. Dacă în vară la referendum era caniculă și oamenii erau în concedii, ieri a fost frig și oamenii erau prin case sau la crâșmă –după cum sunau unele relatări. Astfel, politica românească pare mereu subordonată stihiilor naturii, a capriciilor vremii. Cum s-a văzut și ieri: forma ultimă de comentariu politic autohton este hermeneutica buletinului meteo. Acolo se întrevede de fapt forma rezultatului politic final.   

Însă, dacă natura subordonează complet politica la nivelul acțiunii practice, cultura bate însă tot atunci când vine vorba de a oferi explicații teoretice asupra societății. Într-un excurs analitic la limita delirului, Traian Ungureanu s-a dezlănțuit ieri împotriva teleormanizării României, îndemnându-i pe ardeleni și bănățeni să salveze țara ieșind la vot. Desigur, teza celor două Românii a fost avansată de toți cei care au pierdut alegerile: în 1996 Ion Iliescu, în 2004 Adrian Năstase, azi Traian Băsescu –prin voce proprie și portavoci- care a lansat încă de astă vară teza României împărțită între vest și est, între Europa și Rusia. Nu mai are rost să insităm pe construcția tipic colonială în care distincția dintre Vestul și Estul european se suprapune perfect pe distincția dintre vestul civilizat al țării și estul (și sudul) înapoiat, rural și dependent.

Ce este interesant de observat însă în această teză a teleormanizării României este conturul viitor al luptei politice. Traian Băsescu poate a fost învins și va dispărea din prim plan. Însă moștenirea sa va dura. Pe de o parte, opoziția la el –acutala putere- a fost cioplită în după chipul și asemănarea sa și îi va fi foarte greu să își construiască o identitate proprie pe termen scurt și mediu. Mai mult, tradiția inaugurată de Băsescu de a codifica conflictele sociale și de clasă drept conflicte culturale, în bună tradiție populistă, de asemenea se va perpetua. Cu USL la putere având asemenea cifre în Parlament se va începe din nou războiul de gherilă între românii europeni și civilizați și prostime, anunțată in nuce încă de la conflictul din jurul ICR-ului de astă vară și căpătând expresie clară în această teamă de teleormanizare. Toate victimizările de tip Cărtărescu și alții din ultimul timp nu sunt decât o mică repetiție a ceea ce va urma în următorii câțiva ani.

Astfel, victoria zdrobitoare împotriva lui Traian Băsescu se conturează deja ca o înfrângere de proporții. În aceste condiții tot ce putem aștepta este deszăpezirea.

 

Comentariile nu sunt permise.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.