Unde va fi următoarea Revoluţie a Foamei? România e pe locul 12 în lume în topul vulnerabilităţii alimentare.

Info de pe situl riscograma.ro.

Revoluția din Tunisia a avut multe cauze, de la corupţia prezidenţială dezvăluită de Wikileaks, până la şomajul care a culminat cu autoincendierea tânărului Mohamed Bouazizi. Însă “dezinhibatorul” sutelor de mii de oameni care au ieşit pe străzi a fost foamea. Mâncarea tot mai puţină şi mai scumpă, principala cauză istorică a revoluţiilor. Săptămâna asta, au mai fost revolte din cauza preţului alimentelor în Algeria, India şi Bangladesh.

Poate că aceste ţări par foarte îndepărtate, undeva în lumea a treia. Ei bine, nu sunt! Într-un top al vulnerabilităţii la creșterea prețului alimentelor, făcut de banca japoneză Nomura, Bangladesh este pe primul loc iar Algeria pe al treilea. India este pe 21 iar Tunisia – pe 18. România este pe 12, adică stă mai rău decât Tunisia şi mai rău decât orice altă ţară europeană.

Calculul ţine cont de importul net de alimente (1,1% din PIB în România), de procentul cheltuielilor populaţiei cu alimentele (49,4%) şi de PIB pe cap de locuitor (9300 de dolari). Următoarea cea mai prost clasată este Bulgaria – pe locul 19.

Chiar dacă efectele scumpirii alimentelor încă nu se simt în Europa, dacă Revoluţiile Foamei se vor extinde – vor şti pe unde să pătrundă.

 

Comentariile nu sunt permise.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.