Top 12. Ce-a fost mai tare şi mai tare în România lui 2011

Costi Rogozanu pe VoxPublica

Oamenii, fenomenele, evenimentele, simbolurile, cuvintele cheie ale lui 2011. Un top cu „ce ne-a plăcut” nu-şi mai are sensul cînd a fost un an plin de chestii care ne-au marcat. România a fost aparent departe de ce i-a marcat pe alţii, de primăveri protestatare, de occupy-uri, de sentimentul acut de schimbare şi de revoltă. În bună parte, da. Dar profund, nu.

Lumea a fost cutremurată în două direcţii. Schimbări radicale, cu morţi, răniţi, martiri, tirani înlăturaţi, bătăi cu poliţia, proteste şi violenţe de toate felurile. De cealaltă parte a existat cutremurul financiar, un discurs apocaliptic fără precedent legat mai ales de Europa din care facem parte şi cu acte şi în care vrem să ne angajăm şi mai mult. Gravitatea celei de-a doua revoluţii e greu de perceput şi dacă ai făcut ASE, plus master şi doctorat. Violenţa celui de-al doilea seism este iarăşi greu de identificat pentru că nu se manifestă ca un tsunami, ci mai curînd ca un virus letal discret. Însă ceva e clar: religia pieţei libere se clatină serios, 20 de ani de preamărire a privatizării se surpă şi ei. Mai mult, tot ce e democratic a devenit ceva plicticos, o frînă în calea „situaţiei de urgenţă” care ţine de deja 4-5 ani. Dar să trecem la topul românesc.

12. Antibănci. Un straniu sentiment antibănci a apărut pe lîngă populismul austerităţii. Se văd mugurii unui naţionalism de tip nou, ceva mai critic cu Vestul, dar în continuare inconsistent şi neconştient de sine. Răbufnirile preşedintelui care s-a simţit păcălit de un Vest căruia i-a înghiţit toate balivernele propagandistice sînt mai mult comice decît credibile. Totuşi trebuie notat.

11. Analiştii economici, mai tari decît vrăjitoarele. Mă rog, nu chiar atît de tari. Dar din ce în ce mai importanţi. Asta cu atît mai mult cu cît rolul lor devine din ce în ce mai magic. E divinaţie curată. Şi analiştii externi au fost foarte citaţi în România. Roubini invocîndu-l pe Marx a fost ultracitat.

10. Fondurile europene. (Udrea). Mitul fondurilor europene s-a întărit invers proporţional cu absorbţia. Televizoarele ni s-au umplut de proiecte misterioase care sună frumos. Campioanele absorbţiei din Europa sînt acum în programe crunte de austeritate. Dar mitul continuă. Pe Udrea am pomenit-o în paranteză pentru că ea e fotografia exactă a cheltuielilor aiuristice, fără orizont, ale unor fonduri care par picate din cer.

9. Bartos şi Smiley. Showurile cu lalaiala evergreenurilor, showurile cu „talente” au fost vedetele anului acesta. Bartos şi Smiley îmi par un cîştig clar pentru TV. Spectacolele cu pricina mă cam deprimă. Dar au rămas singura zonă „aspiraţională” vizibilă în mainstreamul media. Mai mult aici.

8. DNA. Procurorul e vedeta de culise a anului. DNA a scos în faţă mii de personaje legate, investigate, stenografiate. A fost un an plin de oameni cu cătuşe, de la putere, din opoziţie, de peste tot. An anticorupţie, dublat de o economie gri sau neagră nederanjată.

7. Cluburile. Muzica de dans românească e în continuare în  topurile mari. Manelele rup. Distracţia de club, singura şi cea mai puternică formă de socializare „de tineret”. De fapt, cam singura importantă.

6. Nokia. Noul cod al muncii. O alianţă pe timp de criză parafată cu o lege asumată între guvern şi corporaţii. Măsura nu li se adresa nici patronilor mici şi mijlocii, nici angajaţilor lor. Dovadă e că nu a ieşit la lumină mai nimic din munca la negru care cică era vizată.

5. Sănătate privatizată. Un discurs (că nu pot să-i spun interviu) al preşedintelui, din decembrie 22 (despre revoluţie nu s-a vorbit, nu era momentul) a prezentat rece şi direct noua lege a sănătăţii al cărei proiect a fost publicat abia ieri, cu amănunte precum pachete de bază, pachete opţionale – părea că e vorba de abonamente de telefonie, nu de sănătate. Guvernul şi-o va suma probabil. Iar gravitatea ei a rămas complet nediscutată. Măcar în cazul noului cod al muncii sindicatele au mai făcut ceva scandal.

4. Homo tabloidus. Drog puternic antiangoasă: vrăjitoare, divorțuri, Zăvoranu, Pamela de România. Nu pot intra nici în corul celor care strîmbă din nas. Nici în corul sordid al celor care exploatează la maximum zona. Cert e că Homo Tabloidus e omul anului în România așa cum Protestatarul a fost omul anului în Time. Văd că Cotroceniul s-a abonat deja la toate tabloidele. Vor juca un rol foarte important în alegeri.

3. Jandarmerie, paza. Au săltat cîteva zeci de oameni şi pentru că au ieşit să celebreze Ziua Drepturilor Omului. La Universitate, am fost martor cînd rectorul a trimis o mînă de badigarzi şi jandarmi să preîntîmăpine deranjul unei conferinţe altfel absolut inofensive. Să mai amintesc şi de proiectul MAI prin care este şi mai ridiculizat dreptul la protest? NU întîmplător plătim de ne spargem de la buget, mai ales „servicii speciale”. Se vede.

2. Austeritate. În numele ei ne asumăm tot şi nu mai dezbatem nimic. România se pregăteşte în avans de sfîrşitul lumii. Conducătorii gîndesc precum unii milenarişti care stochează conserve de peşte şi de vită în aşteptarea valului de foc ucigaş.

1. Cifrele. Statisticile, procentele, toate ne-au înnebunit mai mult decît oricînd. Vor să introducă cifre şi procente în constituţie. Guvernanţii seamănă cu savanţi nebuni care înşiră cifre pe o tablă. Iar mistica creşterii economice obligatorii bîntuie cabinetele europene. România e angrenată fără prea multă dezbateri de conştientizare în acest sectarism financiar care probabil va mai da lovituri grave oriunde apucă.

Addenda

Două  observaţii ar mai fi de făcut.

1. Trendul absolut pe 2012 – împrumutul la nivel local. E de ajuns să urmărim traseul crizei din alte ţări, pe care noi îl repetăm decalat şi vom vedea că se dau ultimele bătălii pe îndatorarea locală, la nivel de primării, consilii, etc. Probabil, după alegeri, falimentul local va fi cuvîntul de ordine.

2. Trendul Occupy  a fost însoţit de valul puternic al ironizării protestului, al bagatelizării lui, uneori de proprii actori. De exemplu, luptele din acest Crăciun pentru noul val de reduceri inventat special pentru criză este parcă făcut să combată imagistic mişcările anti – 99%.

P.S. Dincolo de cifre şi cele de mai sus, învierea lui Marx (mai ales în ziarele financiare, haha), alături de învierea religioasă din lumea arabă  revoltată, îmi par dintre cele mai puternice tuşe ale ultimilor ani. Vechi pardigme ies la bătaie.

 

Comentariile nu sunt permise.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.