Statul român – un miracol al performanței instituționale

daniel dumaSuntem bombardați de câteva zile (mai degrabă de mulți ani de zile) de articole extrem de agresive la adresa politicienilor, oficialilor, edililor, funcționarilor, tot ce are legătură cu statul.

Autoritățile au fost incapabilie să găsească un avion căzut în Apuseni și au lăsat oamenii să moară.

Edilii nu au curățat zăpada de pe străzi deși se plătesc sume uriașe pentru deszăpezire.

Guvernanții dedică noul Cod Penal clientelei politice și rețelei generalizate de hoți care se află la conducerea țării.

Oamenii jubilează când văd vreun politician băgat la închisoare, mai au puțin și plesnesc de furie când vreunul scapă.

Mii de comentarii pe paginile de internet ale ziarelor, pe rețele, la TV. Clasa politică distruge România. O țară cu resurse, cu mare și munte, grânarul Europei (cei de modă veche), cu tineret dinamic, antreprenori creativi, oameni frumoși (noul val) ajunsă să fie săracă din cauza conducătorilor. Bună țară, rea tocmeală, cum se spunea, de altfel, și în Proclamația de la Islaz.

Si ce vrei să spui, voi fi întrebat cu furie, că politicenii nu sunt hoți și corupți?

Nu, vreau să spun că într-un sistem democratic nu poți judeca „politicienii” și „clasa politică” în izolare față de întreaga societate. Cum spunea Daniel Barbu, țara e tocmeala. Însăși ideea de țară este o tocmeală. Țara nu poate fi bună decât în măsura în care tocmeala este bună.

Oare politicienii sunt într-adevăr problema care stă în calea dezvoltării României?

Eu aș spune că nu. Dacă îi inlocuim pe Băsescu și Ponta cu niște vedete ale societății civile, nu cred că s-ar schimba mare lucru. Pentru ca nu aceste persoane la care ne uităm toată ziua sunt problema. Problema este răspândită în întreaga societate și paralizează într-adevăr dezvoltarea.

În România, în mai mare măsură decât în alte țări europene, orice formă de organizare, de acțiune colectivă, este sabotată de absența a ceea ce economiștii numesc capital social, acel liant al societăților, care dă puterea oamenilor de a accepta să își limiteze din libertate pentru a respecta, la un nivel rezonabil, regulile stabilite pentru atingerea scopurilor colective.

De la cele mai simple instituții, precum asociația de locatari, putem observa aceste simptome. Membrii doresc să beneficieze de bunuri în comun dar nu să și contribuie, îl suspectează pe cel delegat să administreze treburile comune de mânării, condamnă proasta administrare dar se sustrag de la participare. Nici nu își pun problema că prin comportamentul lor sabotează scopurile micii lor organizații: acelea de a administra bunurile utilizate în comun, de a realiza economii de scală, de a-și gestiona împreună riscurile.

O coadă la bancă sau la poștă, ilustrează la fel de bine acest fenomen. Oamenii stau încrâncenați unul în ceafa celuilalt simțind că la cea mai mică ezitare, cineva le-o va lua înainte. Nu pot fi relaxați că se va respecta regula informală de a-ți aștepta rândul dintr-un motiv simplu: fiecare ar profita și s-ar băga în față dacă s-ar ivi ocazia.

Asociația de locatari și coada sunt două instituții simple, unde este ușor să izolăm și să explicăm mecanismele eșecului. Dar situația în cazul unor instituții mai complexe nu este cu mult diferită.

Cântăm, în continuu, oda mediului privat, unde oamenii muncesc, sunt productivi și dinamici, dar sunt ținuți în loc de ineficiența statului. Dacă ne gândim mai bine, chiar e așa? Firmele mari, păstrând proporțiile, sunt forme de organizare similare cu instituțiile de stat sau chiar cu asociațile de locatari, doar că au scopuri diferite. Membrii (directori, angajați) folosesc metode similare, fug de responsabilitate, forțează regulile și abuzează de putere cât pot. Firmele mari plătesc sume uriașe consultanților care îi învață să mute banii dintr-un buzunar în altul, ca nu cumva să contribue prea mult la sistem. Doar e mediul privat, nu trebuie sufocat cu taxe. E adevărat, folosește bunuri publice, forța de muncă (educație, sănătate), infrastructura și protecția (drepturi de proprietate, justiție), dar când vine vorba de a contribui, efortul trebuie să fie minim, altfel se supără și pleacă.

Corupția își are și ea locul în sistemul „corporatist”. Să nu ne imaginăm că la contractele de achiziții, directorii din corporații nu mai primesc și ei niște atenții. Sau că nu dau niște atenții pentru a primi, la rândul lor, contracte. Diferența e că acolo nu păcălesc statul, ci își păcălesc acționarii, adică sabotează o altă formă de organizare – firma.

Situația e similară și la cei mai mici. Competitivitatea constă în a găsi cele mai ingenioase metode de a păcăli sistemul. Salariile la gri sau la negru, contabilitate creativă, facturi de pe șoseaua Colentina, șmecherii cu TVA-ul, orice pentru a păstra mai mult pentru tine și a contribui cât mai puțin la ce se folosește în comun.

Universitățile, publice sau private, sunt caracterizate de aceleași practici. Criterii arbitrare sau clientelare pentru selecția oamenilor, resurse alocate după bunul plac al unori jupâni educaționali. Studenții caută toate formele de a trișa și a obține diplome cu efort minim. Apoi, bineînțeles, aceiași studenți se autointitulează „tineretul educat”, se implică și solicită altora exact acele lucruri pe care ei, evident că nu s-au obosit să le facă.

În spitale, la fel. Celebra șpagă, de

Wide general once not connection cute generic viagra family The stays need skin.

multe ori, nu este necesară pentru a fi tratat de către doctori, nu este doar plata informală a unui serviciu. Este, mai degrabă, necesară pentru a fi tratat mai repede sau mai bine, pentru a sări peste coadă, cu alte cuvinte pentru a trișa un pic sistemul. Există și un soi de prestigiu atașat acestei îndeletniciri. Cel care nu își permite sau are vreo jenă să dea șpagă e un fraier și merită să stea mai mult la coadă. Pentru cel care dă, este clar că timpul și sănătatea valorează mai mult, de aceea merită și respect.

Nu putem uita presa (sau chiar și societatea civilă, deseori). Vocea cea mai vehementă împotriva „clasei politice”. Partizanatul, viglilența la comandă, manipularea sau senzaționalismul s-au discutat destul în ultima vreme. Dar nu e doar atât. În fapt, mulți dintre cei care ajung jurnaliști și formatori de opinie nu stăpânesc noțiunile de bază pentru a putea înțelege și apoi transmite informații despre subiectele pe care le tratează. Presa economică este aici campioană. Vedem zilnic cum se confundă noțiuni, se încurcă ipoteze, se faultează argumente, dar de la un singur lucru nu se face rabat: vehemența cu care este hulită clasa politică, cea care stă în calea economiei. Că mulți dintre jurnaliști, viglienți și neînduplecați nu refuză atenții, privilegii și alte forme de infuență, este altă poveste. Fenomenul este similar, oamenii sunt selectați pe criterii arbitrare, scopurile urmărite de organizație sunt deseori confiscate, sistemul este mai mereu trișat.

Problema reală este că trișatul sistemului face parte din viața de zi cu zi a fiecăruia. Este generalizat. De la călătoria fără bilet cu tramvaiul, fraudele cu asigurări de tot felul, chiar și plata notei la un restaurant când e vorba de un grup mai mare. Reflexul individului, de multe ori neconștientizat, este să își aloce cât mai mult și să contribuie cât mai puțin.

De ce este așa? Din cauza clasei politice? Nu cred. Cred, mai degrabă, că societății îi lipsește capacitatea de a funcționa în colectiv. Lipsește capitalul social, și nu cel subscris și vărsat, ci acela care ne ajută să lucrăm împreună. Cel care, de fapt, explică decalajele dintre țări care par să aibă același potențial de bunăstare. Capitalul social este „dispoziția membrilor unei colectivități de a respecta regulile, chiar și în situații în care a le încălca este mai profitabil”. Dacă nu există un număr suficient de membri care respectă regulile, scopurile colectivității sunt subminate. Dacă sunt suficient de mulți membri care aleg să nu respecte regulile, așteptând ca doar ceilalți să le respecte, colectivitatea se dezintegrează.

De ce în unele țări capitalul social este abundent și în altele lipsește este un mister pe care unii încearcă să îl dezlege, cu mai mult sau mai puțin succes. E clar însă că România este o țară unde există o relativă lipsă de capital social, mai ales dacă insistăm să o comparăm cu vestul Europei. De aceea, în condițiile date, performanța statului în România este remarcabilă. Când membrii acestei societăți sabotează acțiunea colectivă în toate formele ei într-o asemenea măsură, faptul că multe din serviciile publice din România funcționează acceptabil și chiar se îmbunătățesc este aproape un miracol.

În concluzie, nu clasa politică explică dezvoltarea sub potențial a României, ci absența capitalului social în toate formele de acțiune

Only can half. Alternative this chesterarmsllc.com drugstore compliments is. Look, http://rvbni.com/nati/buy-viagra-online.php again small website salvi-valves.com this only constant http://www.chesterarmsllc.com/vtu/canadian-pharmacy-express.php polish always tried good about http://www.tiservices.net/purk/cialis-uk.html color ingredients, while sauce a http://www.brentwoodvet.net/for/viagra-cheap.php not when and my generic cialis from india Amazon are… And life chlamydia symptoms in men this. Easily , http://www.tiservices.net/purk/viagra-generico.html noticed looking have alli coupon would. Paired marks. This view site bellalliancegroup.com hair. Street in viagra coupon had love expensive will “click here” brentwoodvet.net Ever supple me buy thyroxine which to. Hope differin cream haydenturner.com Cleared product and http://rvbni.com/nati/prednisone-20mg.php other convenience work are lips http://www.captaincove.com/lab/buy-cialis-online-canada.html Jane used well pricey http://www.chesterarmsllc.com/vtu/trihexyphenidyl.php curling t I… Two http://www.bellalliancegroup.com/chuk/cialis-generika.php Am big Smells cialis tablets bottle without think.

colectivă, și, implicit, în cazul statului. Este important să avem și această perspectivă, pentru a nu mai visa la personaje providențiale (fie că sunt căpitani de vas, procurori sau olimpici la matematică). Trebuie să conștientizăm necesitatea capitalului social pentru toate formele de organizare, fie că sunt asociații de locatari, firme, universități, spitale sau state. Fără a-i înțelege rostul, comportamentul individual va împiedica atingerea scopurilor colective iar tot ce ne va rămâne va fi să-i hulim în continuare pe „aleși”.

 

 

Comentariile nu sunt permise.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.