Sănătatea românilor în secolul XXI (videoconferință)

Sănătatea românilor în secolul XXI – Ce se întîmplă atunci cînd procesul de elaborare a politicilor publice pleacă de la jumătăți de adevăr. Este o nouă legislație soluția pentru criza perpetuă din sănătate? / Conferenţiar: dr. Sorin Paveliu

Sinteza punctelor principale ale conferinţei:

  •  În 2006, sistemul medical românesc s-a străduit din greu să întrunească condiţii sigure pentru operarea preşedintelui Traian Băsescu –  sală, chirurg, aparatură – şi nu a reuşit. Între timp, preşedintele paralizase. Şi atunci cînd vrem să punem toate resursele la dispoziţie,  România nu este capabilă să-şi trateze nici şeful statului. Noi nu sîntem şefi ai statului. Dacă nouă ni se întîmplă, şansele noastre sînt incomparabil mai mici decît le-a avut preşedintele la momentul respectiv.
  • 80% din cazurile de malpraxis pe care le vedeţi la televizor nu se  datorează incompetenţei medicilor, ci au o cauză administrativă. Cînd iei   un medic şi îl bagi în gardă şi nu ai aparat şi cineva moare, nu moare din vina medicului.
  • Avem o problemă cu oamenii. Spitalele care s-au închis s-au închis  pentru că nu avem oameni şi ele îşi justifică numele doar psihic. Pentru redeschiderea spitalului din Săcele nu s-au găsit oameni, chiar dacă s-au oferit salarii oricît de mari.
  • Noi nu mai reuşism să cumpărăm medicamente ieftine. Cumpărăm doar  o mînă de medicamente scumpe, pe care nici englezii, nici francezii nu-şi permit să le cumpere la preţul şi în cantitatea asta. Prin nişte pervertiri ale pieţei, noi nu mai reuşim să cumpărăm medicamentele foarte ieftine.
  • Noi nu mai importăm medicamente generice, pentru că distribuitorii  s-au învăţat cu bani foarte mulţi. Pacienţii ne mor de cancer, şi cu banii  în buzunar nu pot să cumpere nici măcar din farmacii medicamente ieftine. Nu este doar o chestie de bani, e şi o lipsă de voinţă politică şi de intervenţie.
  • Ne-am obişnuit că asta ne este soarta, că ne ducem la spital şi  dacă murim, aşa a fost, ne-am născut aici şi noi atîta putem, ceea ce nu este adevărat.
  • Corupţia din spitale e relativ redusă. După scăderea salariilor, care reprezintă aproximativ 70% din bugete, şi a celorlalte cheltuieli, rămîne destul de puţin de furat. Problema e că bugetul este mic.
  • Elaborarea legii sănătăţii a încălcat mai multe reguli elementare ale elaborării politicilor publice.

(Sinteza de mai sus este facuta de redactia CA)

 

Comentariile sunt închise.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.