Sisif, functionarul – intelectual si luptele politice

Un text primit la redacție de la un funcționar al Arhivelelor Naționale.

Ma numesc Sisif si sunt angajat al Arhivelor Nationale. Va vorbesc in calitate de cetatean. Sunt un functionar public caruia ii place sa creada totodata ca este intelectual. Legea functionarului public prevede depolitizarea acestei categoriei profesionale. Habar nu am daca o incalc sau nu scriind cele de mai jos, insa de o fac, simt ca nu sunt singurul si cel putin intentia mea nu este la fel de incisiva precum cea a premierului Ponta, spre exemplu. Totodata, neavand o calitate politica, dar fiind dependent de o asemnea decizie, nu imi permit sa fiu si eu la fel de frontal ca reprezentatii clasei politice.

De cateva zile se spune ca se duce un razboi. Unul in care de fapt conducatorul unei tabere a capitulat iar invingatorul face acum executii. Cam aceasta este imaginea pe care o parte a intelectualitatii romanesti vrea sa o impuna astazi asupra epurarilor politice din institutii. Nimic mai adevarat, insa, asa cum deja s-a mai spus, acelasi lucru s-a intamplat oarecum si cand PDL si-a impus oamenii proprii in functiile din care astazi sunt eliminati. Campania are in vedere acei oameni vocali care, in mod patetic precum Vladimir Tismaneanu&Company, au trambitat in favoarea lui Traian Basescu dar si oameni care au stat deoparte de aceste aspecte, cum ar fi Dorin Dobrincu, recent demisul director al Arhivelor Nationale. Cu totii insa, sunt o noua categorie de politizati – sefii de institutii “intelectuale”. Caci ceilalti sefi/directori de inspectorate/camere/consilii sunt obisnuiti cu asemenea practici, accepta jocul si, desigur, nu au puterea sa il conteste. Intelectualii au acceptat si ei, insa sunt mai naivi. Pe scurt, cred ca vina este a clasei politice. Opinez insa ca tupeul de a accepta o numire politica este invers proportional cu decenta la demitere (vorbim de intelectuali, sa nu uitam). Imi este sila de acest joc intre ingeri si demoni prefacuti, de limbajul vituperant al domnului Tismaneanu, de falsul maniheism al acestei lupte. Imi este sila de politizarea insitutiilor publice practicata deopotriva de membrii ambelor tabere, de ridicolul joc politic si mahalagismul celor doi papusari politici, domnii Ponta si Basescu. Ce folos ca domnul Patapievici este, valoric, net superior lui Buzura si Theodorescu, ca tipul de cultura promovat de ICR si managementul sunt mai bune, daca si el s-a pretat la acest joc? De ce nu o intelectualitate independenta, vocala, alternativa, care sa fie critica la adresa clasei politice, care sa se implice si politic, insa numai atunci cand pozitia ii va fi una care sa-i asigure lipsa compromisului si a compromiterii?

Ce vreau sa va supun atentiei este insa altceva. Lucrez intr-o asemenea institutie si dincolo de acest proces care domina atentia presei si a dezbaterilor celor care sunt implicati in “proces” si care au o miza, pentru ca toti detin functii de conducere, as vrea sa vorbesc ca unul pentru care miza nu exista. Sunt un functionar, ma cred intelectual, iar pozitia mea oficiala e la fel de neclara. Neclara pentru ca, spre deosebire de o tara civilizata, in care functionarii din asemenea institutii ar trebui sa fie un frumos corp intelectual, eu traiesc si muncesc in Romania, unde, spre exemplu, doar militarii pot beneficia de concediu de studii, fie el platit sau neplatit. Sa nu credeti ca nu respect valoarea unui centru decizional in institutiile publice. Este absolut necesar avand in vedere valoarea actuala a corpului functionaresc, impregnat de rebuturi, precum in cazul Arhivelor Nationale, unde o multime de angajati sunt acolo pentru ca tatal/sotul/etc este ofiter/subofiter/sofer in Ministerul de Interne iar Arhivele Nationale au constituit debuseul ultim, ceea ce a condus la crearea unui corp profesional de o calitate indoielnica. Nu e un caz unic intre institutiile romanesti, din pacate. Speram ca incet-incet acesta se va schimba, se va primeni. Intrebarea era “cat de incet?”; “cum evolueaza acest proces?”. Am incetat insa a mai spera. Cred ca e dincolo de puterea unui om sa faca asa ceva. Arhivele Nationale nu sunt o institutie independenta, unde deciziile si finantele sa fie gestionate, deopotriva, in interior. Arhivele Nationale sunt subordonate Ministerului de Interne iar bugetul alocat acestei institutii este derizoriu. Dar mai mult decat bugetul, mentalitatea cazona specifica acestui minister sufoca, face ca orice demers normal, coerent, sa fie unul sisific. Arhivele Nationale nu sunt o institutie de succes, in opinia mea. Iar acest lucru nu se masoara in rezultatele pe termen scurt ale domnului Dobrincu, asa cum intreaga presa a repetat obesesiv in ultimele zile. Mai degraba as spune ca se traduce in conditiile de munca sau in impresia unui vizitator atunci cand intra prima data in contact cu Arhivele Nationale. Vreau, mai presus de orice, sa cred ca se masoara in calitatea funnctionarilor, caci numai atunci schimbarea va fi ireversibila, iar calitatea serviciilor/rezultatelor imuna la agenda politica. Numai atunci politizarea va fi imposibila, cand oamenii vor avea o gandire autonoma care sa le permita refuzul manipularii.

Din pacate o strategie in acest sens nu a existat niciodata. Aceasta este valabil si in cazul lui Dorin Dobrincucare, mai mult, a dovedit ca puterea schimba oamenii atunci cand a practicat cu sadism epurari interne comasand structuri in vara lui 2011 (practica universala, se pare), sau imprimand un regionalism cras in majoritatea activitatilor Arhivelor Nationale (majoritatea expozitiilor oraganizate de catre institutie au avut ca subiect Moldova;  a tinut, cu pretul mutarii unor intregi fonduri de arhiva de la Bucuresti la Iasi, sa se erijeze in cel care a facilitat Intoarcerea documentelor Moldovei la Iasi dupa 150 de ani).

Habar nu am cum sunt relatiile sefi/subordonati la IICCMER sau ICR. Va pot spune insa ca la Arhivele Nationale Dorin Dobrincu nu a fost doar cel care a deschis “arhivele comunismului”. Ca sa fiu cat se poate de clar, consider ca acesta a fost un pas enorm in directia transformarii Arhivelor intr-o institutie moderna de acest tip si orice miscare in directia opusa va fi o pierdere. Asa cum am aratat insa, sunt insa alte aspecte care in opinia mea prevaleaza. Refuz sa idolatrizez imaginea se sfant/erou a intelectualului/functionarului Dorin Dobrincu si as prefera sa vad deschisa o discutie despre relatia dintre cele doua concepte atunci cand ele intra in contact, atat la nivel de conducere, cat si la cel de executie.

Nu o sa semnez nicio petitie pentru nimeni, nu voi merge la niciun protest grotesc unde politicieni fac bai de multime. Unii or sa spuna ca e un fel de nihilism si ca o alegere trebuie facuta. Nu cred deloc in asta. Prefer sa nu incurajez “lupta” si sa indemn pe toti cei ca mine, umilii executanti, sa nu faca asta. In acelasi timp stiu ca majoritatea nici nu o fac, pentru ca nu le pasa, pentru ca stiu ca orice s-ar intampla pentru ei e la fel. Nu au o miza, nu au un tel, vor spune multi. Asa este; pentru multi este un job sigur unde au ajuns cum spuneam mai devreme; majoritatea au alte prioritati, cum ar fi cele familiale, nimic anormal in asta. Si aici ajung la ceea ce vreau sa spun de fapt. De ce nu au au o miza si un tel profesional acesti functionari? Pentru ca in fruntea lor intotdeauna au stat niste oameni care si-au urmarit propriile interese in loc sa le incurajeze libera dezvoltare profesionala. Pentru ca au pus inaintea imbunatatirii conditiilor de munca, a normalizarii practicilor de lucru din interiorul institutiilor, urgente de moment. Traim, si noi, ca si politicul, prin ordonante de urgenta, iar inceputul unei normalizari nu se intrevede.

 

Comentariile sunt închise.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.