REVENDICĂRILE SINDICATULUI MEDICILOR „DR. IOAN CANTACUZINO”

  1. 6%  din PIB pentru Sănătate,
  2. Salarizarea medicilor să fie aliniată recomandărilor FEMS şi a Băncii Mondiale,
  3. Casa Naţională de Asigurări de Sănătate să-şi asume INTEGRAL obligaţiile contractuale faţă de prestatorii de servicii medicale din sistemul public, prin negociere directă cu reprezentanţii acestora,
  4. Asumarea unui pact pe sănătate de toate partidele parlamentare (stabilirea unor termene precise de aliniere a spitalelor la standardele europene prin contribuţia guvernului).

Ca de obicei, politicienii români evită răspunsurile clare faţă de cererile noastre. În consecinţă, am hotărât următoarele:

1.     În zilele de 14, 15 şi 16 octombrie, toţi profesioniştii din sănătate vor purta în semn de solidaritate o banderolă tricoloră pe braţul drept.

 2.     În ziua de sâmbătă, 2 noiembrie, la orele 11.00, vom participa alături de ceilalţi membri ai Coaliţiei pentru Sănătate, la un marş în Bucureşti, pe traseul: Piaţa Parlamentului, Ministerul de Finanţe, Guvern.

Revendicările noastre nu-şi propun doar rezolvarea problemelor personalului medical. Sărăcia din sistemul public de sănătate ne costă pe toţi, medici şi pacienţi, deopotrivă. Coaliţia pentru Sănătate, din care facem parte, are convingerea că numai prin finanţarea corectă a serviciilor de sănătate vom avea CUM şi CU CINE să-i tratăm pe pacienţii români, în România.

Datele oficiale ne arată că în 2008, în România, s-au înregistrat 60.000 de decese evitabile, neasumate de decidenţii politicilor de sănătate. Dacă politicienilor nu le pasă de 60.000 de morţi într-un singur an, este datoria noastră de medici să atragem atenţia asupra acestei catastrofe cu care pacienţii nu dau piept decât pe rând, când au nevoie de noi, fără a avea acces la cifrele rapoartelor oficiale. Aceste cifre ne arată eşecul TUTUROR partidelor politice în ce priveşte sănătatea românilor.

Din această clipă, nimic nu mai justifică tăcerea corpului medical. Din această clipă, tăcerea românilor e totuna cu a fi părtaşi la dezastrul din sănătate.

Veniţi alături de noi!

 

Comentariile sunt închise.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.