Răspuns la scrisoarea deschisă a lui Andrei Pleșu

Ion Vianu răspunde domnului Andrei Pleşu în revista Dilema Veche. Polemica a început aici (Ion Vianu – Cine este conformist?) şi a continuat aici (Anderi Pleşu – Scrisoare deschisă către Ion Vianu)

Dragă Andrei,

De ce este aşa de rău să ne certăm în public? Şi înţeleptul se gîlcevea cu lumea. La urma urmelor, ar merita şi cititorii tăi şi ai mei să aibă parte de o discuţie urbană. Aşa deduc nu atît din scrisoarea ta cît din multele comentarii în marginea răspunsului meu din Observator cultural şi, mai recent, la articolul meu din 22, unde găsesc o lume care se exprimă civilizat şi deseori cu subtilitate. În schimb, scrisoarea voastră, a celor zece, a produs o revărsare de ură cum n-am mai văzut de mult. Toţi bătrînii legionari, toţi resentimentarii, toţi ideologii înţepeniţi în ideile de acum optzeci de ani, sute, poate mii de rromâni verzi au urlat de plăcere; şi-au spus: „Acum e momentul fraţilor, s-a dat drumul la antisemitism şi la cultul Căpitanului“! Nici un moment nu am crezut că tu sau alţi semnatari ai „Scrisorii celor zece“ aţi putea fi criptolegionari. Dar, ca oameni înţelepţi şi cu răspundere ce sînteţi, puteaţi şi trebuia să prevedeţi că veţi declanşa acest val de ură în care s-a vorbit de gazare, de săpun etc. Nu voi, evident, sînteţi adepţii „Protocoalelor“. Dar toţi aceştia, excitaţi de reacţia voastră, au ieşit din găoace, ca la comandă.

Eu am semnat apelul contra emisiunii d-nei Vodă. Voi aţi publicat, ulterior, unul de sens contrar; aţi adus discuţia în public. Nu era natural să răspund, tot public? Amicus Plato sed magis amica veritas. Perfect se aplică vorbele astea de demult situaţiei dintre noi.

Pe Adrian Păunescu, Dumnezeu să-l ierte, l-am criticat, în viaţă fiind. Dar, în fine, a murit un personaj public, prezent pe scenă chiar şi cu un sfert de oră înainte de-a muri. S-a produs o emoţie care era vie, era actuală. Uniunea Scriitorilor a reacţionat printr-un necrolog. Bine ar fi ca românul să nu trăiască în ritmul funeraliilor şi al parastaselor. Dar, pînă la noi ordine, aşa arată obiceiul pămîntului. Şi despre Căpitanul se poate vorbi la TV. Totuşi, am susţinut, prezentatorul trebuia să caute a păstra echilibrul, să dea posibilitatea spectatorului să-şi facă o opinie mai completă. Poate că s-a zăpăcit. Nu văd răul în a i se atrage atenţia.

Deci: chiar este de „extremă stîngă“ faptul de-a te alarma de o astfel de derivă? A fi „antifascist“ (să zicem aşa, pentru simplificare), înseamnă neapărat a fi „bolşevic“? Mie mi se pare că nu. Şi continui să fiu dezolat că în România condamnarea extremei stîngi şi a extremei drepte s-a făcut asimetric. Sigur ar fi fost mai demn, mai puternic, mai convingător dacă cele două extreme ar fi fost tratate solidar. Sînt sigur că ai citit Despre legionari de Codreanu şi pamfletele imunde ale lui Paulescu. Vorbele sînt fapte! Ştii ce s-a petrecut la Iaşi şi în Transnistria. Fără acea propagandă absolut bestială, poate nu ar fi existat în acelaşi grad asemenea orori, uciderile în masă, trenurile morţii… La noi extremismul de dreapta e prea repede expediat în cufărul cu amnezii. Nu vă fac procese de intenţie, nu discern la voi, semnatarii (ca tine în ce mă priveşte), „hăţişuri“ „psihanalizabile“ (în paranteză, un mod nu prea elegant de-a închide gura preopinentului). Dar regret profund că voi, mari formatori de opinie, aveţi două măsuri diferite pentru două ideologii asemănătoare.

Monica Lovinescu, a spus, prin 1990, cam aşa celor care o întrebau dacă nu trebuie criticate toate totalitarismele : „de «criticat» Dreapta ne arde nouă acum“? Şi „acum“ am rămas, de atunci şi în vecii vecilor. O respect pe Monica Lovinescu, îi sînt personal recunoscător (am povestit asta). A fost, ca şi Ierunca, o forţă, un stîlp al opoziţiei, de care tremurau şi tipii de la Comitetul Central. Dar, dînd această îndrumare, Monica a greşit. Şi nu atît ea, ci cei care au eternizat principiul asimetriei în critica totalitarismului. Iată unul din păcatele strămoşeşti ale României contemporane. Însă pacea, chiar imperfectă şi puţin prezentabilă cum este pacea noastră, impune alte strategii. Bine era dacă nişte oameni influenţi ca voi ar fi încercat să iasă din acest cerc de cretă. Un mare bine, pentru întreaga societate românească. Ţi-o spun eu, ca om bătrîn. Avem nevoie de puţină perspectivă, de o mai adîncă privire în trecut. Există un ieri, dar şi un alaltăieri ale istoriei, ele trebuie mereu considerate dacă vrem să facem proiectul unei societăţi mai umane şi mai libere. Voi aţi putea contribui la asta. Dar vreţi?

Cu încredere, Ion Vianu

 

Comentariile nu sunt permise.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.