Previziuni electorale: citind în programele partidelor

PSD

PSD-ul continuă practica de a se declara un partid de stânga, al oamenilor mulți, dar cu politici în mod evident de dreapta. Din ce în ce mai de dreapta. Programul pentru parlamentare din acest an nu mai lasă loc de nici o ambiguitate.

La nivelul viziunii politice, PSD-ul apasă toate butoanele corecte. Astfel, PSD-ul își propune să facă

politica oamenilor care muncesc din greu zi de zi pentru ca la sfârșitul zilei să aibă cu ce să-și plătească întreţinerea, să cumpere haine și mâncare pentru copii, să cumpere medicamente pentru cei bătrâni. Facem politica celor care lucrează în marile întreprinderi, atâtea câte au mai rămas, dar și a celor care lucrează în școli și grădiniţe și care au grijă de copiii noștri, a medicilor și asistentelor care își petrec zilele de naștere și sărbătorile făcând de gardă în spitale. Vom face politica celor mulţi care lucrează în supermarketuri, care nu au sâmbăta și duminica libere, care lucrează multe ore peste program fără să aibă curajul să ceară bani în plus de frica pierderii locului de muncă. Partidul Social Democrat trebuie să facă, de asemenea, politica celor care și-au făcut afaceri mai mici sau mai mari din care trăiesc ei, familiile lor și angajaţii lor, politica celor care inovează, care creează, a celor care duc mai departe tradiţii românești (www.psd.ro)

Din această descriere, PSD-ul pare că încearcă să reprezinte clasa muncitoare (întro variantă sindicalizată chiar) și mica burghezie antreprenorială. Mai mult, PSD-ul pare a avea o sensibilitate aparte pentru cei plecați să muncească în străinătate, identificați ca sursa plusvalorii:

Vreau să facem politica celor care au plecat să muncească în străinătate. Ei sunt creditorii cei mai importanţi ai României, sunt cei care au ajutat România să treacă prin criza financiară, nu tăierile de salarii din acea perioadă au fost cele care au ajutat economia, ci banii pe care i-au trimis acasă acești oameni lună de lună, muncind din greu și uneori în condiţii umilitoare.

În fine, tot la nivel de viziune, PSD-ul identifică micile comunități drept locul de efectuare al politicii și de exercitare al democrației – mai ales comunitățile mici și sărace.

Numai că de la viziune la politici efective lucrurile iau o întorsătură semnificativă. Programul economic al PSD-ului pentru alegerile din 2016 exprimă foarte clar obiectivele acestuia ”mai mulți români în clasa de mijloc”. Muncitorii, migranții economici, mic burghezii și pensionarii care populau viziunea partidului au fost acum uitați și înlocuiți de această categorie vagă a clasei de mijloc.

Partidul propune un Fond Suveran pentru Dezvoltare și Inovare. Prin acesta se vor dezvolta câteva arii esențiale (autostrăzi, fabrici, irigații) care vor crea locuri de muncă și vor duce astfel la creșterea PIB-ului. Atragerea de fonduri va fi făcută prin emiterea de obligațiuni și prin rentabilizarea companiilor deținute de stat ale căror dividende vor fi vărsate în acest Fond. Fondul ar trebui să suplinească lipsa capitalului necesar pentru dezvoltare. Statul ar fi garantul acestei operațiuni chiar dacă nu ordonatorul principal. FSDI-ul ar urma să fie condus de un comitet director format din 5 manageri.

Pe lâng acest FSDI, PSD-ul propune și înlesnirea formării de start-upuri (10.000 la număr). Pentru a pregăti oamenii care să înceapă aceste start-upuri, se propune, de asemenea, înființarea de licee antreprenoriale și simplificarea procedurilor legale și birocratice pentru formarea de afaceri noi. Rolul acestora, conform viziunii președintelui Dragnea, este de a aduce și mai mulți români în rândul clasei de mijloc.

Însă șocant rămâne totuși programul de relaxare fiscală al partidului. Nu doar că se mută la dreapta, dar alunecă spre un liberalism ce ar face invidioase până și țările baltice. Taxă unică va fi scăzută de la 16 la 10% pentru pentru salariile și pensiile mai mari de 2000 ron/brut/lună. Sub această sumă impozitul va fi 0, iar pentru medici și IT-itiști va fi 0 indiferent de salariu. Tot nimic către stat vor plăti și cei care realizează venituri din activități independente mai mici de 24.000 ron/brut/an. Peste această sumă se aplică noua cotă unică de 10%. TVA-ul la achiziționarea de locuințe dispare, CAS-ul și CASS-ul pentru cei ce desfășoară activități independente dispar și ele, iar impozitul pe transferul proprietăților a căror valoare nu depășește 450.000 lei va fi, desigur, 0. Contribuțiile angajaților către stat vor scădea și acestea (cu peste 4 procente), la fel și contribuțiile pensionarilor către CAS (zero), precum și costurile totale plătite de angajator pentru fiecare angajat.

Problema principală a acestui program este, până la urmă, nu abandonarea oricăror urme de idei social-democrate legate de redistribuire, taxare progresivă, solidaritate, politici țintite pentru cei mai vulnerabili (deci practic o politică de clasă), ci neadecvarea sa flagrantă atât la realitățile locale cât și la politicile globale. Simplificând, două sunt problemele cruciale în România de azi: sărăcia și creșterea inegalităților sociale. Or, programul PSD obliterează prima problemă (prin reaprinderea speranțelor pentru clasa de mijloc – această utopie a păcii sociale absolute, a clasei fără clasă, care a colorat primii ani ai tranziției) și promite că o va accelera pe a doua. Sunt deja o serie de studii care arată o relație foarte strânsă între taxa unică și creșterea polarizării sociale, a indicelui GINI și a disparităților între clase și regiuni. Să împingi în acest context taxa unică cu încă 6 procente mai jos e de necrezut. Mai mult, ca urmare a politicilor neoliberale ale tranziției, dar și a tipului de răspuns oferit crizei din 2009, statul român este unul extrem de costeliv, așa cum îl numește Cornel Ban, mai ales în zona cheltuielilor și instituțiilor sociale (cele mai mici din UE). Statul slab adâncește atât sărăcia cât și inegalitățile (din nou nu doar între clase, cât și între regiuni), iar programul PSD nu face decât să mai taie câteva porții.

Astfel că în contextul dat programul PSD vine ca o cură de slăbire pentru un pacient malnutrit, ceea ce nu e criminal doar în raport cu situația locală, dar și complet în răspăr cu politicile din alte zone. Peste tot în Europa (și chiar în SUA) toate partidele se poziționează cât mai la centru pentru a găsi o soluție la problema inegalităților sociale (o căutare utopică având în vedere natura capitalistă a relațiilor care provoacă aceste inegalități, dar această e altă discuție). La noi, PSD-ul propune o perpetuare a acestora.

Este evident de ceva vreme (mai ales după pierderea alegerilor prezidențiale din 2014, și sub conducerea lui Dragnea) că PSD-ul nu mai vrea să fie ștampilat cu eticheta de partid al pensionarilor și ”asistaților”. Programul de relaxare fiscală vizează IT-iști, medici, avocați, iar FSDI-ul segmentele de producție ale capitalului autohton care ar beneficia în mod direct de investițiile făcute de stat (dezvoltarea industriei de îmbuteliere a apei minerale pare una din promisiunile cu dedicație, de exemplu). Prin programul său PSD-ul încearcă consolidarea relației cu capitalul autohton productiv și, mai ales, cu mica burghezie și segmentul salariaților urbani (ce tradițional votează cu altcineva), păstrând în același timp electoratul de bază cunoscut. PSD-ul pare a deveni un partid centrist în sine, capabil să acopere (încă) o zonă de centru-stânga și una din ce în ce mai pronunțată de centru-dreapta. Relația cu ALDE ce întărește zona liberală și cea cu PUR ce permite captarea energiilor naționaliste pentru partid dar din afara sa, fac din PSD nu doar câștigătorul cert de la toamnă ci și principala forță politică din următorul deceniu.

PNL

PNL-ul propune fondarea Fondului Român de Dezvoltare Urban Rural (FRDUR) și a unei bănci de Dezvoltare și Investiții a României (BDIR). Scopul fondului și al băncii va fi acela de a genera capital pentru investiții ale statului în diferite zone și de a introduce în economie peste 24 de miliarde de euro în 4 ani. BDIR va funcționa pe modelul Băncii Europene de investiții și va avea management privat.

Totodată, liberalii propun scăderea TVA la 16% și menținerea actualei cote unice la același nivel. PNL vrea și dublarea salariilor medicilor și a asistenților medicali pentru a opri emigrarea masivă a acestora, precum și construirea a 8 noi spitale regionale cu specific de urgență. Cetățenii, asigurați sau nu, vor beneficia de programe de prevenție și educație gratuite.

În domeniul educației se dorește dublarea salariilor profesorilor (dar și o mărire a normei acestora) la pachet cu o evalurea generală a cadrelor didactice, construirea de grădinițe și de locuri în școli. Pentru creșterea familiilor se propune mărirea alocațiilor copiilor până la 200 de lei, înjumătățirea impozitului pentru al 3-lea copil și înseminare in vitro gratuită.

PNL propune de asemenea alocarea diferită a resurselor de la bugetul central pentru a echilibra diferențele de dezvoltare între regiunile țării. În domeniul justiției se dorește concomitent debirocratizarea CSM dar și transferarea bugetului justiției de la guvern către această instituție. Transparentizarea Parlamentului înseamnă în primul rând vot deschis pentru toate voturile, program de lucru clar stabilit pentru parlamentari și renunțarea la pensiile speciale.

În agricultură PNL vizează comasarea pământurilor în vederea creșterii competitivității, formarea unui Minister al satului și un program pentru reintroducerea sistemelor de irigații. Tot la nivel de infrastructură PNL vizează conectarea țării printr-o rețea de autostrăzi, dar și finalizarea liniei de cale ferată Constanța – Arad, care ar urma să devină una de mare viteză.

În fine, PNL dorește păstrarea parteneriatului strategic cu SUA, 2% pentru armată și intrarea în spațiul Schengen cât mai repede.

Prima observație care se impune este, desigur, că programul PNL-ului este mai la stânga decât cel al PSD-ului. Chiar dacă și la PNL rămâne cota unică, se vizează o flexibilizare a Codului Muncii și se caută facilitarea acumulării de teren în agricultură, programul PNL are, cel puțin pe hârtie, cîteva componente cu caracter social evident. Observarea inegalităților dintre regiunile istorice și încercarea de a le corecta prin redistribuire diferențiată de la centru este una dintre acestea. La fel, observația președintei Gorghiu conform căreia criza sistemului de sănătate nu poate fi rezolvată decât printr-o finanțarea semnificativă a acestuia.

Sigur că toate acestea ar reprezenta un modicum de măsuri având în vedere nevoile existente în acest moment, și sigur că PNL-ul este departe de a avea credibilitatea introducerii unor măsuri cu un asemena caracter, dar fapt este că programul acestui partid este singurul în care chestiunea inegalității apare măcar menționată.

PNL-ul este în acest moment într o criză masivă de cadre, credibilitate, idei și infrastructură. Faptul că a produs cel mai la stânga program din cele existente nu are deloc aerul unei decizii strategice bine chibzuite, ci aduce mai degrabă aminte de căutările nefericite prin care partidul a curtat extrema dreapta la alegerile locale. Cu siguranță că acest program îi va lăsa confuzi pe alegătorii de bază ai PNL, iar la ceilalți nu va ajunge. Orice procent în plus peste 25% la alegerile din decembrie va fi o victorie pentru PNL.

USR

După îndelungi așteptări și speculații, USR și-a lansat programul pentru alegerile din acest an. Dan Tapalaga l-a numit deja unul radical de dreapta, pentru ca apoi să revină și să sublinieze că e unul de dreapta normal, în care nu e loc de asistați, redistribuiri sau alte mofturi stângiste de acest fel. Mai mult, chiar Tapalaga susține că valoarea programului nu stă deloc în precizia sa sau în concretețea programelor propuse ci în direcția generală pe care acesta o vizează: o țară condusă pe principii corporatiste (în sensul de corporații multinaționale, nu în sensul lui Manoilescu – pentru a evita confuziile), de oameni formați acolo.

E imposibil practic să nu fii de acord cu editorialistul de la hotnews: programul USR este o schiță, o idee, o aspirație, menit doar a liniști suporterii în legătură cu linia generală, nu de a da detalii. Ceea ce răzbate însă din programul USR este încercarea unui anumit segment de clasă (de mijloc, din zona IT, corporatistă – discuția aici e mai amplă și va urma) de a își da o reprezentare politică directă. Până de curând (adică cam până prin 2009 -2012) aspirațiile politice ale acestui segment de clasă erau încredințate partidelor istoric identificate ca fiind de dreapta (precum PNL-ul cu deosebire). Dinamică de clasă de după 2009, care s-a suprapus peste o evoluție generațională și peste o reinterpretare a rolului statului, a dus la nevoia de a oferi o reprezentare politică directă. Așteptarea pentru intrarea în politică a oamenilor din zona de business corporatist, sau a celor cu studii afară și întorși în țară, sau a ONG-iștilor precede cu mult apariția USR. USR poate însă spera că va reuși să capteze în beneficiu propriu aceste speranțe preexistente datorită notorietății obținute la alegerile locale în București.

Iar aici este de găsit de fapt contradicția esențială a USR și a (lipsei) programului acesteia. Formațiunea are doi piloni esențiali: experiența USB de la București (în principal apărarea patrimoniului și lupta cu Oprescu) și retorica anti-corupție. Prima nu poate fi generalizată la nivel național, prin urmare programul politic pentru parlamentare frizează utopia (România devine un Sillicon Valley al Europei de Est și un hub industrial), dovedind totodată ruperea completă de realitățile existente. Ceea ce apare drept program politic reprezintă de fapt fantezia de dezvoltare a unui segment de clasă care s-a desprins de restul populației. Nepropunându-și să fie un program național, programul USR este totodată și cel care exprimă cel mai clar o aspirație de clasă.

În același timp, retorica anti-corupție, mai ales în forma sa maximalistă îndreptată împotriva întregului sistem politic ca atare, considerat compromis, îi obligă pe cei de la USR să fie cât mai vagi cu putință. Calitatea principală a partidului în acest moment este că e diferit de celelalte și că e nou, de aceea orice intrare pe tărâmul politicilor concrete nu poate fi decât dăunătoare. USR-ul nu-și poate propune decât obiective precum acesta:

Luptăm, de asemenea, pentru stabilirea de priorități publice clare și pe termen lung și cheltuirea banilor în acord cu aceste priorități. Este imperios necesară stabilirea consensuală de strategii naționale pe domeniile cheie: educație, sănătate, reforma administrației, transporturi, cu planuri operaționale clare, publicate pe site-urile ministerelor de resort, astfel încât orice cetățean să poată urmări îndeplinirea obiectivelor în termenele asumate, iar proiectele de investiții să fie implementate de-a lungul timpului indiferent de cine câștigă alegerile.    

S-a văzut și în cazul Monicăi Macovei că un partid politic centrat strict pe anti-corupție poate genera expunere mediatică, dar nu foarte multe voturi (precum Macovei, și USR vrea menținerea MCV-ului de pildă). Mai mult, campania anti-corupție nu a generat foarte mult entuziasm popular, iar recent până și figurile iconice ale acestia au început să fie privite cu suspiciune publică. La nivelul discursului anti-corpuție USR este Macovei 2.0, dar spre deosebire de aceasta USR are totuși o bază socială mai mare sau în orice caz o rezervă de cadre (și de fonduri) net superioară. Șansele ca USR să intre în parlament la iarnă sunt foarte mici, dar semnificative ca acesta să devină un partid cu anvergură națională pe termen lung. Doar intrarea în alegeri în mod clar de partea USR-ului a premierului Cioloș ar putea face ca USR-ul să depășească pragul de 5%.

PMP

Traian Băsescu va încerca reintrarea în Parlament pe listele PMP, partidul fondat de acesta după plecarea de la Cotroceni. Programul pentru alegeri al partidului reflectă perfect starea actuală a personajului: ideile sunt acolo, dar ele nu mai au nici forța, nici capacitatea mobilizatoare din trecut. Deși un partid nou, programul PMP-ului pare obosit, resemnat, mai degrabă dornic să traseze direcții sau să dea sfaturi decât să ofere soluții sau politici. Marotele din anii trecuți ale președintelui sunt tot acolo: privatizarea sistemului de sănătate, flexibilizarea forței muncii, privatizări, stat suplu, parlament de 300 de membri, refacerea școlilor profesionale, creșterea vârstei de pensionare, descentralizare, parteneriatul strategic cu SUA, susținerea Moldovei. Programul se dezice de naționalism și propune în schimb patriotismul (o formă de a fi mândru de țara ta, rămânând european însă) și susține totodată fermierii locali (aceștia bucurându-se de fapt de susținere în toate programele). Ce poate fi surprinzător în programul PMP este refuzul dezvoltării de orice fel care ar distruge mediul (deși este încurajată energia nucleară) și limitarea agriculturii intensive pentru a face loc produselor eco și bio.

E greu de spus cui se adresează PMP și de unde ar scoate voturile necesare pentru a intra în parlament. Traian Băsescu nu mai este nici el personajul entuziasmant sau polarizant de pe vremuri, nici partidul nu pare a fi o mașinărie bine pusă la punct. Dar cum Băsescu nu a pierdut nici un scrutin până acum, nu e exclus să-l vedem trecând pragul în extremis și de această dată. Greu de ucis, într-adevăr.

Concluzii

-În afară de programul PMP, statul apare ca element cheie în toate celelalte programe, mai ales la nivelul realizării de investiții. Implicarea statului nu este una directă (în mod keynesian), ci prin diverse fonduri păstorite de manageri privați – o formă hibridă ce lasă loc atât perpetuării discursului ideologic anti-stat cât și tehnocraților și specialiștilor. În orice caz, este evidentă recunoașterea nevoii de intervenție a statului pentru reluarea acumulării și producției în condițiile eșecului piețelor din ultimii ani în multe domenii. 2016 marchează clar o ruptură la nivelul principalilor candidați: dacă până acum piața era cheamtă să rezolve tot, acum se pare că statul va avea un rol din ce în ce mai mare de jucat. E o tendință globală, nu doar în România, dar aici nevoia de intervenție centralizată a statului este cu atât mai mare cu cât anii de tranziție l-au lăsat subfinanțat iar anumite domenii (precum educația, sănătate și infrastructura) nu pot fi relansate decât prin implicarea directă a statului.

-Din acest motiv controlul politic asupra statului este esențial, iar aceste alegeri reprezintă o miză importantă în acest sens. Dacă până acum statul era cel care putea fi influențat dinspre business sau ong-uri, acum acesta va avea o putere mult mai importantă mai ales datorită faptului că atât businesul cât și ong-urile sunt de ceva vreme dependente de racordarea la stat. Rolul birocrației de stat va fi crucial în aceste alegeri și după, iar toate programele partidelor ignoră acest segment.

-La începutul lunii mai 2016 erau înscriși pe listele electorale 18, 2 milioane cetățeni cu drept de vot. La precedentele alegeri parlamentare (din 2012) au votat puțin peste 7 milioane de oameni. Pentru alegerile din acest an, programele partidelor se adresează, în cel mai bun caz, la 3-4 milioane de români. Nu doar statul, dar și partidele pare că au abandonat largi segmente de populație, față de care nici măcar nu se mai obosesc să facă măcar o promisiune populistă.

 

 
CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *