Povestea de succes a Georgiei se sfîrşeşte cu „pogroamele democratice” anti-gay

vasile-ernu1Faţă de Georgia am o slăbiciune: e una din ţările mele preferate (de la oameni pînă la geografia şi istoria locului). Dar asta e o altă poveste. Umărsc cu mare atenţie tot ce se întîmplă acolo, discut cu prietenii georgieni şi uneori mai vizitez aceste locuri. Nu sînt un mare fan al revoluţiilor colorate şi am fost foarte critic faţă de Saakaşfili şi politica lui, însă nici noua guvernare nu o consider mult mai brează (am scris aici despre asta). Pentru cine cunoaşte cît de cît ce se întîmplă acolo, cel mai enervant lucru este însă modul în care întreaga propagandă instituţională şi mediatică mainnstream occidentală ne oferă ca exemplu “povestea de succes a Georgiei”, micul “copil-ascultător” care a urmat întru totul sfaturile “fratelui mai mare” occidental (SUA&UE).

Zilele aceste am primit pe diverse surse atîtea veşti proaste despre Georgia, încît a trebuit să mă informez mai atent legat de ce se întîmplă în acea zonă. Înainte de a da cîteva informaţii despre un fapt grav care a avut loc zilele astea, aş pomeni cîteva lucruri, cred eu, importante, despre ce s-a întîmplat în Georgia în perioada Saakaşvili, perioadă în care s-a construit „mitul ţării model” din zona postcomunistă.

Ni se spune cu multă enfază, de la susţinătorii lui Saakaşvili pînă la experţii care-i susţin cauza, că guverenarea acestuia a eradicat mita. Exemplul cel mai des invocat este dispariţia mitei din poliţie. Aşa o fi? În anumite sectoare, într-adevăr, mita a dispărut, dar nu şi problema; dimpotrivă, mecansimul care a dus la dispariţia mitei în anumite sectoare a complicat situaţia. Ce s-a întîmplat de fapt: angajaţii poliţiei au fost demişi, s-au făcut reangajări după „criterii transparente şi profesioniste”, s-au investit sume imense în echipament, sedii, maşini, uniforme, iar salariile angajaţilor au crescut semnificativ (faţă de perioada precedentă). De asemenea, s-au înăsprit aparatul de control şi pedeapsă în interiorul instituţiei. Rezultatul: poliţia nu mai lua mită de la cetăţenii simpli. Cine crede însă că asta este rezultatul adevărat se înşală. Rezultatul adevărat este altul: poliţia a devenit o casta privilegiată, iar mita doar s-a mutat în altă zonă Credeţi că mita a dispărut? NU. Acum se dă mită la angajare (una destul de consistentă), iar noua castă se organizează cu totul altfel. Acum, poliţia nu se mai poziţionează faţă de grupurile cetăţenilor simpli, ci faţă de alte grupuri cu o poziţie ceva mai provilegiată, pentru a-şi creea propriile surse de venit suplimentar şi poziţii de putere în societate. Asta, pe de o parte. Pe de altă parte, oamenii simpli nu mai pot să-şi negocieze micile lor interese prin care să subziste. De fapt, mecanismele imprumutate pe filiera neoliberală nu fac decît să reproducă mecanismul deja cunoscut: corupţia şi mita trebuie să fie numai apanajul unei clase mici privilegiate (deseori numită lobby), iar marea parte a cetăţenilor simpli să fie excluşi de la aceste mecanisme. Într-o societate precum cea georgiană, unde totul e legat de familie (naş, fin, cumătru etc), toţi se cunsoc între ei, păturile sociale sînt structurate altfel decît în societatatea occidentală actuală. În ultimii ani, sub presiunea reformelor neoliberale, s-a întîmplat un fenomen bine cunoscut şi la noi: mai toate ascensoarele sociale au fost distruse, iar mita a devenit singurul mod prin care omul simplu mai poate să-şi negocieze poziţia şi prin care încearcă să facă un pas într-o direcţie sau alta ca să subziste. Nu cred că trebuie să spun că omul responsabil cu reforma poliţiei, fostul prim-ministru Ivane Merabişvili, este acum cercetat şi riscă o condamnare între 7 şi 12 ani pentru marea corupţie (e vorba de sume imense, pe care nici-un angajat al statului nu are cum să le justifice). Sa fiu bine înţeles: nu sînt adeptul mitei (cred însă că mita are în ţări precum Georgia şi România o cu totul altă funcţie şi semnificaţie decît în ţările occidentale actuale), dar susţin că mita este un efect al unor cauze şi cred că într-un sistem precum cel georgian,  „democratizarea mitei” şi „reglementarea ei” sînt mult mai utile societăţii, decît transformarea ei într-un instrument de acumulare pentru cei privilegiaţi (depre mita din est, am scris mai amplu aici). Povestea cu mita e doar un exemplu banal, vizibil cu ochiul liber, şi nu necesita citirea tuturor rapoartelor propagandistice ale „experţilor nevinovaţi”. Personal, am mai mare încredere în taximetristul din gară de la Tblisi, decît într-o armată de astfel de experţi.

Ce mai este vizibil? Modul în care s-au cheltuit-investit banii intraţi în ţară pe filiera SUA & UE. Iarăşi, nu trebuie să fii mare expert ca să vezi că marea parte a banilor s-au dus spre instituţiile care formează nucleul dur al puterii: interne, armată, externe, servicii şi biserică. Grupurile care conduc aceste instituţii au devenit nişte caste privilegiate şi rupte total de marea parte a populaţiei care are o situaţie tot mai precară. E adevărat ca un anumit tip de ideologie şi practică politică promovat de Saakaşvili începe să dea roade, dar, într-o direcţie cu totul diferită decît miza el. Dacă iniţial, datorită întăririi mecanismului de control, criminalitatea, banditismul, dar şi opoziţia începuseră să dispară (de fapt să fie controlate), acum constatam alte efecte perverse. Pe lîngă precaritatea unei mari parţi a populaţiei, a distrugerii unor întregi sectoare economice şi sociale şi, mai ales, a distrugerii ultimelor fărîme de stat social, acum asistăm tot mai mult la apariţia unor fundamentalisme de neconceput înainte. Dincolo de aceste fenomene tot mai îngrijorătoare, eu cred că toată supunarea aceasta oarbă faţă de „Occident” (mai degrabă, faţă de intersele SUA), fără a se gîndi la realitatea şi interesele propriei ţări, va avea efecte destul de problematice pe termen mediu şi lung. Georgia are o poziţie foarte complicată geostrategic şi economic. Dar are şi o istorie în spate. Georgia nu-şi poate permite luxul de a se comporta ca şi cum ar fi un stat din componenţa SUA şi să îşi ignore vecinii. E destul să ne uităm pe hartă.

Însă dacă efectele catastrofale ale reformelor neoliberale pot fi uşor ascunse de propaganda mainnstream locală şi occidentală, e mult mai greu să ascunzi (chiar dacă asta se rezolvă prin excluderea ştirii) un eveniment care a zgudit lumea georgiană zilele acestea. Nici nu e cazul să comentez ce s-a întîmplat. E suficient să ne uităm la cele cîteva materiale video.

Despre ce e vorba? În ziua de 17 mai, la Tblisi LGBT a organizat un marş paşnic de susţinere a drepturilor minorităţilor sexuale. În semn de protest faţă de aceştia, un număr destul de mare de grupuri naţionaliste şi apropiate bisericii ortodoxe georgiene au ieşit pe străzile din Tblisi. Micul grup de susţinători ai iniţiativei LGBT a trebuit să fie evacuat din cauza violenţei grupurilor naţionaliste şi religioase care anunţau un adevarat carnagiu. 28 de oameni au ajuns la spital în stare gravă. Din fericire, (despre ce fericire poate fi vorba!?) nu a murit nimeni. Însă ceea ce s-a întîmplat la Tblisi, o “ţară-model” a reformelor neoliberale, ne spune că de fapt, multe lucruri nu doar că nu s-au rezolvat, ci că s-au complicat şi agravat şi mai mult. V-a încerca cineva să ne explice care sînt cauzele acestor fenomene sau ni se va explica ca de fiecare dată că e nevoie şi mai mult de continuarea reformelor începute şi neduse pînă la capat. Dar dacă acestea sînt nişte fenomene-preludii ale unor reforme neterminate, atunci mă îngijorează evenimentele care vor aparea cînd aceaste reforme vor fi duse pînă la capăt.

sau aici

 

 

Comentariile nu sunt permise.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.