Pentru un partid de stânga

TEMA: Alegerile au fost. Ce ne mai rămîne de făcut?       

   
Ca să preiau o butadă celebră, chiar dacă nu te interesezi de politica reală, politica reală se interesează de tine. E adevărat, există personaje pitoreşti care – psihologic vorbind – nu au depăşit universul ludic al copilăriei, în care dacă tragi cu pistolul de plastic ţi se pare că eşti mare luptător. Sunt unii care, pentru că se joacă de-a revoluţia pe hârtie, îşi închipuie că sunt o primejdie pentru capitalismul mondial, când de fapt – cred că am mai arătat-o în altă parte – nu sunt o primejdie decât pentru ei înşişi. Pe undeva e firesc să procedeze aşa, deoarece revoluţia adevărată e o chestiune periculoasă, iar structurile umane gracile, dedicate analizei fine întru jdanovism, nu se pot expune contactului grosier şi adeseori contondent cu jandarmul.

Iată însă că jandarmul, „statul burghez”, capitalismul mondial nu dispar doar fiindcă unii se aferează ca radicali antisistem într-un registru ideologico-fantasmatic, la nivelul intelectual al Cursului scurt. Oricât de mult ar vrea ei să delegitimeze politica reală printr-un fel de „splendidă izolare” în puritatea conştiinţei de stânga, politica respectivă continuă să influenţeze imperturbabilă existenţele tuturor, inclusiv pe ale lor. Mă îndoiesc că vreunul refuză declarativ să-şi plătească impozitele, deşi asigură pe această cale inclusiv salariul jandarmului cu pricina. Dacă vrei să schimbi ceva, trebuie să te implici în jocul neplăcut al politicii, cu negocieri şi concesii, cu avansări şi replieri, cu afirmarea de principii dar şi cu înţelegeri conjuncturale. Asta înseamnă să renunţi la lumea poveştilor şi să intri pe terenul realităţii.

În politică este nevoie însă de organizare, finalmente de un partid. Este concluzia către care se îndreaptă ezitant până şi Costi Rogozanu, atunci când concede, parcă mal gré, asupra necesităţii coagulării stângii „în afara lumii partinice” (sic). În acelaşi sens merg şi comentatorii săi, care propun fie intrarea oamenilor de stânga în Partidul Social-Democrat, pentru a-l influenţa din interior, fie precizarea unei formaţiuni politice noi. În ceea ce mă priveşte, nu pot decât să fiu mulţumit că mă văd confirmat chiar şi de cei care altminteri îmi contestă opţiunile tactice, nu de alta, dar exact aceste idei le-am formulat încă din luna august, în revista „Cultura”. (Vasile Ernu ştie la ce text mă refer).

Nu am să reiau ce scriam acolo. În măsura în care mi se permite, aş vrea totuşi să avansez o propunere concretă: dacă Partidul Social-Democrat nu corespunde, atunci Critic Atac să iniţieze o întâlnire a diferitelor organizaţii de stânga (de la Grupul pentru  Acţiune Socială până la Partidul Alianţa Socialistă), pentru a dezvolta un nou proiect politic radical, adică orientat către categoriile populare. Într-o astfel de întâlnire s-ar putea elabora un program în care să se regăsească mai multe tendinţe, în jurul unor revendicări „minimale” precum controlul băncii centrale, implicarea salariaţilor în gestiunea întreprinderilor sau extinderea participării civice la decizia politică. S-ar identifica eventual câteva direcţii de inserţie socială şi, nu în ultimul rând, s-ar alege liderii care să devină apoi figuri publice. Prin vizibilitate, Critic Atac pare cadrul de reunire şi comunicare optim în acest moment.

Evident, aceasta nu ar reprezenta decât începutul. În continuare ar fi nevoie de bani pentru „logistică”, de resurse umane şi de relaţii în mass media. Noua elaborare ar mai trebui să se racordeze la preocupările generale cu miză simbolică, de pildă privatizarea exploatărilor minere, prezenţa militară în Afghanistan şi funcţionarea justiţiei. Doar în acest mod ar deveni credibilă şi ar atrage voturi, nu prin vehicularea unei aşa-zise principialităţi doctrinare – în fapt un stângism sectar, susceptibil numai să izoleze. Următoarele alegeri prezidenţiale oferă deja un prilej de manifestare, ca un fel de pregătire pentru parlamentarele de peste patru ani.

Nu este nici o garanţie a succesului, dar dacă nu încerci cu siguranţă nu schimbi nimic. În România există un segment de populaţie cu opţiuni de stânga nereprezentat politic – segment care probabil va creşte pe măsura erodării la guvernare a Uniunii Social-Liberale. De ce să-l recupereze „preşedintele Dan” sau „antisistemicii” de la dreapta, aceia cu „Noua” în titulatură, care înţeleg foarte bine că politica înseamnă implicare organizată în lupta pentru putere? Revin şi închei cu un exemplu caracteristic de la extrema-dreaptă de această dată, concludent însă pentru importanţa încrederii şi a spiritului de iniţiativă: în iunie 1927 Corneliu Zelea Codreanu a creat Legiunea Arhanghelul Mihail cu o mână de adepţi; în decembrie 1937, aşadar cam la două cicluri electorale în zilele noastre, legionarii au câştigat 15,8% din sufragii.

 

Comentariile nu sunt permise.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.