Incriminarea activismului de mediu în Europa

de Manuel Manu

Când șeful Serviciului Român de Informații (SRI) a afirmat în toamna trecută că există „structuri extremiste și eco-anarhiste” infiltrate în protestele pentru Roșia Montană, foarte puține persoane au luat în serios această declarație. Atitudinea generală a fost una de respingere a declarației, fiind considerată în cel mai bun caz paranoică și în cel mai rău ridicolă. Și totuși, când după câteva luni, zona protestelor din Pungești a fost invadată de forțele de ordine și luată sub control, a devenit clar faptul că statul român nu este pus pe glume. Activismul de mediu este sub supraveghere foarte strictă, și, de fiecare dată când guvernul sesizează vreun exces, acesta intervine. Pentru publicul general, această reacție de mână de fier în fața unui drept democratic este legitimata prin preocupari legate de siguranța natională.

În acest text, voi analiza pe scurt felurile în care activismul de mediu este criminalizat și tratat drept terorism. Voi ilustra textul cu câteva exemple din România, Italia, Franța, Grecia, Marea Britanie și SUA. O listă atât de lungă cu exemple este necesară pentru a argumenta că incriminarea activismului de mediu nu este o instanță izolată a politicii vreunui guvern anume. Ci face parte dintr-o tendință globală prin care statul contemporan capitalist reprimă orice intervenție semnificativă împotriva alianței strategice cu companiile multinaționale. Face de asemenea parte din tendința globală prin care guvernele desemnează unele forme de nesupunere civică drept amenințări la siguranța infrastructurii statului. În acest proces, eticheta de terorism funcționează drept cel mai important semnal de alarmă, ce justifică măsuri ample de represiune împotriva activiștilor de mediu. Așa cum voi arăta, eticheta de eco-terorism joacă un rol crucial în înăbușirea oricărei forme de nesupunere în fața activităților marilor companii.

La un nivel mai teoretic, voi argumenta că instanțele de represiune împotriva activismului de mediu ilustrează legătura vitală dintre siguranța statului și proprietatea privată. Într-adevăr, activitățile activiștilor radicali implicați în probleme de mediu sunt privite drept o amenințare teroristă nu pentru că ar pune în pericol vieți, ci pentru că atentează la integritatea proprietății private. Acesta este un argument crucial, contrazicând explicațiile mainstream care văd siguranța în strânsă legătura cu identitatea.

La un nivel ce ține de activism, textul acesta funcționează drept un soi de avertizare. Activismul de mediu nu este deloc considerat drept o glumă de către stat. Aparatul represiv pe care guvernele le-au construit în decursul ultimelor trei decenii pentru a răspunde activismului de mediu este opac, indidios, abil și de multe ori, de nepătruns. Statul se infiltrează, intimidează, aruncă cu gaze lacrimogene, bate, amenință și uneori asasinează pe cei care se pun în calea sa. Acest text este scris de o persoană care nu este implicată în nicio formă de activism de mediu, fiind adresat acelor grupări care deja au o astfel de experiență în spate. Nu pretinde să vorbească în numele altor grupări sau să țină prelegeri nimănui despre ce este activismul de mediu sau cum se poate face. Ci vrea doar să releve unele din instrumentele de represiune ale statului, de care activiștii ar trebui să fie conștienți.

„Eco-terorism” și „teroarea verde” în SUA

            Voi începe cu SUA, deoarece termenul de „eco-terorism” provine și a fost pus în circulație acolo. În 1983, Ron Arnold, opunându-se activismului de mediu, a introdus termenul ca parte din campania sa împotriva unor reglementări de protecție a mediului impuse companiilor[1]. Termenul a fost de la început asociat cu un altul pe atunci recent inventat – „ecotage” – referitor la actul de sabotare a proprietăților, fiind luate obligatoriu în acest timp toate măsurile de precauție ca nicio viață să fie pusă în pericol. Spre deosebire de „ecoterorism”, „ecotage” este un termen inventat de înșiși activiști, în special oameni implicați în grupările Earth First! și înrudita ALF (Animal Liberation Front) și ELF (Earth Liberation Front) din SUA.

Asocierea ecotage-ului cu terorismul a fost foarte eficientă în demonizarea imaginii activiștilor de mediu. „Ecoterorismul” este un termen care provoacă simultan frică și mânie din partea publicului general. Pe de o parte, creează o imagine a unor oameni care nu s-ar opri pentru nimic în urmărirea propriei agende, aceasta incluzând atacuri devastatoare de vandalism asupra facilităților cele mai esențiale și infrastructurii; pe de altă parte, invocă imaginea anarhistului predispus la devianță, care se situează în afara și împotriva societății, pregătit oricând să declanșeze haos și distrugere, lipsit însă de orice respect față de munca celorlalți. Aceasta a fost așa-denumita „Teroare Verde” în State la mijlocul anilor 2000. Activismul de mediu a fost atacat din ambele părți – din partea presei, care genera și perpetua unele din stereotipurile menționate mai devreme, si din partea guvernului, care dezlănțuise măsuri considerabile și disproporționate de represiune asupra „mișcării verzi radicale”[2]. Aceste două părți s-au dovedit a fi orchestrate de marile companii ce aveau un interes direct în minimizarea amenințării pe care activismul o constituia împotriva practicilor și facilităților lor[3]. Așa cum voi arăta cu următoarele cazuri, incriminarea activismului de mediu survine prin acest triunghi format din campanii media, măsuri ultra-represive din partea statului și interesele corporațiilor.

În State, acest proces a luat amploare după 11 septembrie 2001. „Patriot Act” din 2001 a desemnat atacurile asupra proprietăților de către activiștii pentru drepturile animalelor drept activitate teroristă. În 2005, guvernul SUA a inaugurat Operațiunea „Blackfire”, prin care pedepsele a 11 activiști au fost crescute pe motiv de “terorism”. „Această prevedere legală poate adăuga până la 20 de ani în plus la sentințele de închisoare, și în unele cazuri prelungi de 4 ori mai mult timpul petrecut în închisoare.”[4] Permite restricții dure și plasarea celor inculpați în închisori de maximă securitate. Așa cum Potter insistă, guvernul SUA a ales această cale legală din cauza naturii politice a crimelor pentru care activiștii au fost trimiși la judecată, și nu din cauza pierderilor umane – pentru că acestea nu au existat niciodată[5].

În 2006, guvernul SUA a promulgat „Animal Enterprise Terrorism Act”, care incriminează orice prejudiciu sau distrugere a proprietăților companiilor care se ocupa cu animale. Această lege a trecut prin Congres fără prea multe dezbateri la solicitarea mai multor corporații, cum ar fi Pfizer sau United Egg Productions[6]. Corporațiile americane sunt de asemenea organizate în grupări de lobby precum ALEC, constituite din organizații des vizate direct de către activiștii de mediu, și care susțin adoptarea unei legislații protecționiste care include incriminarea nesupunerii[7]. Teroarea Verde era menită să protejeze profiturile corporațiilor împotriva oricăror acte de ecosabotaj, dar și de campaniile media care ar atenta la imaginea lor – așa cum s-a întâmplat în cazul campaniei „SHAC”, care va fi descrisă în secțiunea dedicată Marii Britanii din acest text.

România

Voi trece acum la contextul românesc, pentru a arăta felul în care a fost folosită eticheta de „ecoterorist”. În septembrie 2013 șeful serviciilor de informații, George Maior, a creat destul de multă vâlvă când, pe fundalul protestelor pentru Roșia Montană, a vorbit despre “tentativele unor structuri extremiste eco-anarhiste de a exploata sau de a deturna mișcările protestatare, de altfel legitime.“[8] Confruntată cu insistențele de a oferi o explicație a ce ar putea să însemne „structuri eco-anarhiste”, instituția lui a răspuns că acesta este un termen folosit în conexiune cu acte de violență ce au ca motivație protecția mediului. În viziunea SRI, aceste acte violente pot pune în pericol siguranța cetățenilor și a statului.[9] De asemenea, conform lui Maior, aceste acte sunt săvârșite de către grupări care ar putea să „exploateze” sau „deturneze” protestele, care sunt altfel legitime. În final, instituția lui a declarat că lucrează la prevenirea materializării unor astfel de acte.

Știm cu toții că protestele pentru Roșia Montană au fost în general pașnice, și în afara unor incidente de brutalitate din partea poliției, nu au fost vreodată probleme cu autoritățile. Și totuși, statul român nu are un trecut tocmai strălucit în această privință. În 2008 summit-ul NATO, pe atunci declarat, asemeni Roșiei Montane, problemă de securitate națională, a fost amplu păzit de forțele de ordine, contra-protestele sfârșind printr-un episod rușinos de brutalitate. Jandarmeria intervenise violent în lumina informațiilor că s-ar fi pregatit actiuni „anti-sociale” în cadrul protestelor, deși informațiile nu au mai fost până la urmă confirmate public de către SRI[10]. Cu toate acestea, SRI organizase infiltrări, interceptări ale convorbirilor telefonice, supraveghere pe internet ca metode de represiune împotriva “anarhiștilor” care pregăteau contra-demonstrații în București.[11]

De aceea, nu ar trebui să surprindă că la numai câteva luni de la declarațiile lui Maior, protestele de la Pungești împotriva Chevron au fost reprimate în mod brutal, fără nicio dovadă publică de infiltrare “eco-anarhistă”. Pungești a devenit “zonă specială de siguranță publică”, unde jandarmeria s-a prezentat în număr foarte mare pentru a preveni ca o mână de localnici să distrugă proprietatea marii companii petroliere.[12] Mai multe drepturi fundamentale au fost încălcate, fără nicio urmă de asumare a responsabilității din partea autorităților din România.[13] Mai mult, prim-ministrul a declarat că intervenția era justificată prin faptul că proprietățile private ale companiei trebuiau respectate.[14] Astfel putem observa un prin indiciu al relației foarte strânse dintre stat și capital în lumina incriminării activismului de mediu. Această relație va reapărea și în următoarele exemple. Ce este util de reținut din cazul românesc este zelul cu care se previne prin represiune, în numele siguranței naționale. Folosind clișeul “eco-anarhismului” drept tactică de generare a fricii, statul mută dezbaterea de la un nivel politic la unul în care fiecare măsură represivă este justificabilă public drept “apărare națională” împotriva extremiștilor.[15]

Uniunea Europeană și terorismul ecologic

Acțiunile și discursurile statului român fac desigur parte dintr-un context mai larg. La nivel european, activismul de mediu a fost din ce în ce mai des desemnat drept o amenințare la adresa siguranței și incriminat. În 2011, una din instituțiile care co-ordonează activitățile anti-teroriste la nivel european, Europol, a publicat TESAT (EU Terrorism Situation and Trend Report). Acesta conținea o secțiune întreagă dedicată tipului de terorism “single-issue”[16], axat exclusiv pe “activități extreme de protejare a mediului” și “extremism pentru drepturile animalelor”. Raportul spunea că numărul unor astfel de activități crescuse în timpul lui 2010 în UE, trăgând un semnal de alarmă pentru ca guvernele să fie în alertă.

Este interesat de citat din raport, pentru a arăta cum această alertă împotriva activismului de mediu este articulată la nivel european: “Extremismul de mediu este momentan în creștere, primind susținere din partea altor grupări extremiste. Unele grupări anarhiste par a fi atrase de cauze ecologice și de mediu […]. Există o interacțiune dinamică între grupări și persoane individuale din diverse țări, limba sau naționalitatea ne-constituind o piedică pentru cooperare. Grupări și persoane individuale extremiste din diverse țări participă la proteste și atacuri în toată Europa, unindu-și forțele în inițiative comune. […] Grupările extremiste axate pe o singură cauză devin din ce în ce mai mult parte din rețele.”[17]

O astfel de alarmă se bazează pe mai multe “incidente violente”, pentru care raportul oferă exemple precum: “șantajul, trimiterea de amenințări prin email sau avertismente prin telefon la țintă, de multe ori amenințând familia și comițând atacuri fizice asupra proprietății lor”, sau “eliberarea în masă a animalelor”, și chiar “metode de dezinformare pentru a discredita țintele lor, și de a le diminua acceptarea publică. Imagini cu animale bolnave și abuzate sunt incluse în înregistrări video, fiind apoi făcute publice.”[18] Toate aceste acțiuni sunt inițiate împotriva companiilor și proprietăților deținute de acestea. De aceea, este foarte greu de înțeles nivelul foarte mare de îngrijorare pe care UE o manifestă vizavi de aceste acțiuni, care, așa cum Statewatch comentează, “uneori reflectă discursul intern alarmist al guvernelor.”[19]

Dar ce este mai important în acest caz nu este discursul alarmist, ci categorisirea acestor acte sub eticheta de “terorism”. Toate raporturile TESAT anuale ce au urmat au păstrat această categorie. Mai multe mișcări pentru protecția mediului din Italia, Marea Britanie și Franța (caz detaliat mai târziu în text) au fost relevate ca fiind o problemă. În 2011, Routledge Handbook of Terrosism Research a publicat un “dosar al organizațiilor extremiste și teroriste din lume”, cu liste de grupări “teroriste” din fiecare țară. Este interesant să ne uităm la unele din țările europene: Austria are o singură intrare (‘Militant Forces against Huntingdon Life Sciences’), Olanda are o singură intrare (“Animal Liberation Front”), dar Marea Britanie are nu mai puțin de sase grupări de activism pentru protecția mediului în listă.

În toate Europa, reprimarea activiștilor de mediu s-a întețit, și din ce în ce mai multe cazuri sunt tratate sub acuzația de “terorism”. În Spania în 2011, statul a arestat 12 activiști, membri ai diverse grupări pentru drepturile animalelor, pentru eliberarea a 20000 de animale de la fermă de blană. Judecătorul care se ocupa de caz a declarat pentru presă că activiștii provocaseră daune foarte mari industriei farmaceutice, urmând ca aceștia să fie acuzați de ecoterorism.[20] În Finlanda în 2011, patru persoane au fost arestate pentru postarea unor înregistrări video făcute de grupări pentru eliberarea animalelor în interioarele fermelor de porci în decursul lui 2009. Fermele au cerut compensare de 175000 euro.[21] În Austria, după investigații sistematice din partea autorităților, ce au inclus interceptări telefonice, înregistrări și infiltrări, 10 persoane au fost arestate în 2008 din cauza legăturilor lor cu grupări pentru drepturile animalelor. Toate au fost suspectate de a aparține organizațiilor criminale, iar unele din activitățile lor care în mod normal ar fi considerate acte legitime din partea societății civile, precum organizarea de conferințe și ateliere, au trecut drept semne de activitate teroristă.[22]

Marea Britanie

            Aparatul represiv al fostului imperiu încă mai constituie una din cele mai eficiente forțe de ordine și servicii de informații din lume. Pentru mai bine de 2 decade, acest aparat s-a concentrat în mod discriminatoriu pe activiștii de mediu. A folosit tehnici care, cel puțin pentru acest observator, par a fi extrase direct din distopia lui Orwell. Voi da trei exemple: Operațiunea Washington, Mark Kennedy și cazul “SHAC”. Prima, în 1995 guvernul Marii Britanii a lansat operațiunea “Washington” menită să reprime “eco-anarhismul”. Brigadele anti-tero au făcut razii în zeci de librării, imprimerii și la domicilii. Reprezentantul media al ELF, Robin Webb a fost arestat pentru trimiterea de comunicate de presa, după o acțiune de înscenare ce a constat în plantarea unei arme de foc în mașina lui.[23] Recent după aceasta (Operațiunea Washington partea 2), trei editori ai Green Anarchist (GA) au fost condamnați pentru “conspirarea de a incita la prejudiciere criminală”.[24] Probele folosite au fost reviste și fanzine despre problemele și activismul de mediu, inclusiv GA[25], care publicase “jurnalele de acțiune directă” a acțiunilor de eliberare a animalelor. Așa cum unul din editori a spus, “Practic, noi eram trase la răspundere nu în mod individual pentru ceea ce noi însene scrisesem, nici la comun pentru scrierile fiecăreia, ci pentru absolut orice text radical de literatură protestatară colectată în timpul celor 55 de razii ale poliției, texte scrise sau distribuite între 1990 și 1996”.[26] Cazul a dezvăluit munca unui agent provocateur – Tim Hepple – care se infiltrase în GA.[27] De asemenea, a coincis cu o serie de campanii media menite să stârnească panica, în care activiștii de mediu erau denumiți “eco-teroriști”.[28] În 1997, GA a scris că “David Shayler, dezertor din MI5, spusese că […] “eco-războinicii” erau ținta numărul unu a serviciilor secrete după ce situația din Irlanda de Nord se calmase. Faptul că s-au folosit de procesul Gandalf[29] pentru a-i expune pe militanții verzi drept „eco-teroriști” nu putea decât să le servească interesele.”[30]

Cazul “Gandalf” a evidențiat disperarea cu care statul dorea să considere activismul împotriva corporațiilor drept “conspirație”, și să transforme orice în probă incriminatoare. Câțiva ani mai târziu, incriminarea activismului de mediu de către serviciile de informații ale statului a reapărut, odată cu cazul lui Mark Kennedy. În 2011, Guardian a dezvăluit munca mai multor ofițeri care se infiltraseră în grupările pentru protecția mediului. Mark Kennedy fusese implicat în astfel de grupări timp de 7 ani, înainte de a fi descoperit de către partenera sa, cu care avusese o relație[31]. Se infiltrase în scena activistă și a participat la mai multe acțiuni directe, în cadrul cărora avea rolul de organizator. Astfel, el fusese capabil să ofere poliției toate informațiile ce țineau de tacticile și intențiile activiștilor. Le-a oferit indicii legate de deturnarea unui tren ce transporta cărbune, ocuparea unei centrale electrice și chiar acțiuni inițiate în celebrul squat din Copenhaga, Ungdomhuset.[32]

Un aspect esențial ieșit la suprafață odată cu scandalul din jurul cazului Mark Kennedy a fost faptul că el fusese contactat de companii precum E.ON și EDF.[33] Poliția acționase în tandem cu aceste companii, făcând schimb de informații despre acțiunile activiștilor de mediu[34]. E.ON și alte companii angajaseră de asemenea firme de securitate private pentru a-i spiona pe activiști și pe cei are organizau proteste.[35] Recent, colaborarea dintre companiile energetice și guvernul Marii Britanii a revenit în atenția publicului când EDF a dat în judecată gruparea activistă No Dash for Gas pentru ocuparea și scoaterea din funcțiune a unei centrale electrice în 2013. Poliția a intervenit în acest caz în numele companiei, deși nu era în competența acesteia de a face asta.[36]

Al treilea caz de incriminare a activismului de mediu în UK este legat de laboratorul de testări pe animale Huntingdon Life Sciences. Din 1999, activiști din Marea Britanie, Statele Unite și Olanda au dus campanii de închidere a acestui laborator, trimițând scrisori altor companii ce colaborau cu HLS și informându-le despre tortura la care animalele erau supuse. În 2007, guvernul UK a arestat 32 de persoane pentru că ar fi conspirat să șantajeze HLS.[37] În 2012, alte patru persoane au fost arestate. Ele au fost acuzate de “SOCPA 145 (intervenirea printr-o relație contractuală pentru a prejudicia organizațiile ce fac cercetări pe animale) și SOCPA 146 (intimidarea persoanelor implicate în organizații ce fac cercetări pe animale)”,[38], legi introduse în 2005 menite să transforme infracțiunile minore împotriva vivisecțiilor în crime care necesită pedepse severe. Astfel, cei acuzați au primit până la 6 ani de închisoare pentru a fi participat în campaniile împotriva HLS.[39]

Grecia[40]

Povestea proiectului minier de la Skouries are multe în comun cu cel de la Roșia Montană: o corporație intervine într-o zonă unde frumusețea naturii este încă intactă, dar locuitorii ei se află în stare de sărăcie, strategic promițându-le locuri de muncă și divizând opinia publică. Guvernul prezintă investiția drept o oportunitate de neratat. Vechea pădure din Skouries a devenit un loc de dispută între Hellas Gold și forțele de ordine grecești pe de o parte; și localnici pe de cealaltă. În trecut mai existaseră alte planuri de exploatare a zonei, acestea sistând datorită intervențiilor și opoziției ferme a localnicilor. Facilitățile de minerit au fost în mod remarcabil împrejmuite de garduri și echipate cu sisteme de alarmă și camere, în timp ce agenți de pază îngăduiau trecerea prin zonă numai după inspectarea actelor de identitate.[41]

În octombrie 2012, poliția a răspuns celor peste 2500 de protestatari prin bătaie și atacuri cu gaze lacrimogene. Paisprezece arestări au fost făcute[42], unul din protestatarii arestați fiind un băiat de 15 ani.[43] Câteva luni mai târziu, în februarie 2013, 40 de persoane mascate au incendiat facilitățile de minerit după ce imobilizaseră paznicii. Poliția a reținut 27 de persoane, dar nicio probă nu a fost găsită împotriva lor.[44] Atacul de incendiere le-a permis forțelor de ordine să găsească pretextul de care ar fi avut nevoie pentru a teroriza localnicii, reținând oameni la întâmplare și chiar forțând colectarea de probe ADN, în ciuda faptului că nicio acuzație nu le putea fi adusă.[45] Campania de intimidare a culminat cu câteva zile mai târziu, 6 brigăzi de mascati au luat cu asalt satul vecin Ierissos. Poliția reținuse 7 persoane suspectate de a fi atacat facilitățile de minerit[46], și așa cum localnicii au relatat, au făcut mai multe percheziții la domiciliu.[47] Potrivit localnicilor, poliția folosise în mod excesiv gaze lacrimogene (acuză pe care autoritățile au negat-o), în timp ce presa nu acoperise evenimentele din Skouries în mod imparțial, favorizând punctul de vedere al autorităților și companiei[48]. Ciocniri între localnici și forțe de ordine au avut loc frecvent, cu cetățeni (femei, elevi, persoane cu dizabilități) fiind urmăriți penal pentru participarea la proteste și blocade,[49] reținuți de poliție fără posibilitatea de a contacta un avocat, și forțați să ofere probe ADN.[50] Dar intimidările și opresiunea nu s-au oprit la persecutarea protestatarilor. Telefoanele localnicilor au fost interceptate și serviciile de securitate supraveghează de aproape casele lor[51].

În Skouries, o mișcare a localnicilor pentru justiția de mediu este etichetată drept “organizație criminală”. În octombrie 2013, poliția l-a prezentat drept fondator al acestei organizații pe Tolis Papageorgiou, activist foarte vocal din mișcarea anti-minieră, acuzându-l de răspândire de propagandă menită să influențeze opinia publică prin interviurile sale apărute în presa din Grecia și cea internațională.[52] Serviciile de securitate ale statului au introdus aceste interviuri la dosarul său, ca dovadă a activităților criminale pe care el le inițiase în Skouries.[53] Pe parcursul lui 2014, poliția a continuat represiunea violentă împotriva protestatarilor pașnici. Pe 19 februarie, un grup de femei au format un lanț uman pentru a opri autobuzele muncitorilor să ajungă la mine. Jandarmii a arestat mai multe protestatare, în timp ce altele au fost internate în spital din cauză rănilor și a expunerii la gazele lacrimogene folosite în exces.[54] În ultima vreme, localnicii acuzați că ar fi format o organizație teroristă și forțați să ofere probe genetice au fost chemați să se prezinte în fața poliției și a procurorilor aproape zilnic. Așa cum a apărut din cazul unei persoane urmărite în justiție, procesul de colectare a probelor ADN este complet arbitrar: materialul său genetic fiind identificat de pe mucul unei țigări găsite pe munte. În plus, conform legislației grecești, persoana acuzată ar trebui să fie anunțată în privința prelevării de probe ADN pentru identificare pentru ca aceasta să aibe posibilitatea de a acționa în justiție.[55] Represiunea brutală și procesul arbitrar al poliției de obținere a probelor ADN sunt indicații clare că drepturile localnicilor implicați au fost încălcate.

Italia și Franța

Cele două exemple din Franța și Italia de incriminare a activismului de mediu vor fi prezentate împreună, acestea fiind foarte similare.[56] Mișcările No Tav și La Zad merg în paralel și sunt reprimate prin aceleași metode: intervenții brutale din partea poliției pe de o parte, și etichetarea activiștilor drept teroriști pe de altă parte. Poate cel mai clar caz avut loc în 1998 în Italia, când trei activiști No Tav (Silvano Pellisero, Edoardo “Baleno” Massari și Soledad “Sole” Rosas) au fost arestați pentru eco-terorism.[57] În timpul unui proces absurd lipsit de probre clare împotriva lor și a unui campanii media împotriva “ecoteroriștilor”[58], doi dintre aceștia (Baleno și Sole) s-au sinucis în celulele lor.[59] Arestarea lor a coincis cu razii în două squaturi din Torino. Anarhiștii italieni au declarat că acestea erau mai mult decât niște sinucideri, ele erau asasinate comandate de stat[60].

Lupta împotriva trenului de mare viteză a continuat sa fie incriminata de statul italian. Arealul de construcție este inconjurat de un gard și militarizat. Poliția continuă să folosească gaze lacrimogene CS împotriva protestatarilor, care în mod constant sunt desemnați teroriști.[61] În ianuarie 2014, activiștii No Tav au publicat o declarație conform căreia “Acuzațiile de „terorism” au avut consecințe legale serioase. Dar de data aceasta, procurorul a mers și mai departe, folosind pentru prima dată în istoria Italiei secțiuni din Codul Penal ce definesc orice formă de rezistență în fața puterilor economice și politice drept „terorism”.”[62] Acuzațiile de terorism sunt de fapt motivate prin faptul că zona unde ar urma să se construiască Tav este “struttura publica e un sito di interesse nazionale”[63]. Astfel putem să observăm că asemeni cazului din România, statul delimitează o zonă ca fiind de interes național strategic, incriminând orice act ilegal săvârșit în interior drept un act de terorism.

O situație similară este și in Franța, unde opoziția față de construcția aeroportului Notre-Dame des Landes este prezentă de câteva decenii. În 2012, poliția a intenționat să evacueze teritoriul ocupat de mișcarea La Zad, și a transformat-o într-o zona militarizată unde regulile normale ale democrației încetează să mai fie valide. Iar protestatari sunt acuzați de terorism. Un politician local a declarat: ‘L’opposition institutionnelle à l’aéroport de Notre-Dame-des-Landes doit cesser d’être la vitrine légale d’un mouvement armé.[64] Guvernul de la Paris a etichetat mișcarea drept de “ultragauche“, ce deopotrivă aduce cu ea implicit acuzația de terorism și asocierea activiștilor ce cazul “Tarnac 9”.[65]Acesta se referă la nouă persoane acuzate de terorism și suspectate că ar fi scris celebrul opus “Insurecția care vine”.[66]

Incriminarea ca tehnică de guvernare

În ultimele două secțiuni, voi sintetiza câteva argumente teoretice care survin din prezentarea a diferite cazuri de criminalizare a nesupunerii ce are ca scop protecția mediului. Pentru început, argumentez că incriminarea funcționează ca mecanism de guvernare care încearcă să supravegheze, controleze, domesticească și pedepsească populația. Cum am arătat, acuzațiile de eco-terorism au puțin de-a face cu actele pe care cineva le-a comis. În multe cazuri, oamenii au fost etichetați drept teroriști doar pentru că au filmat în interiorul unor facilități unde se fac teste pe animale sau în ferme, pentru că au publicat știri despre eliberarea animalelor, sau pentru că dețineau literatură de „deep ecology”. Suspecții au fost incriminați pentru ceea ce statul își imaginează că ei ar face pe viitor, și mai puțin pentru ce au făcut de fapt. Suspiciunea poate fi provocată și prin asociere: “cineva este suspectat pentru că știe pe altcineva care este suspectat.” Astfel, acte legitime de nesupunere politică non-violentă devin un pericol.[67]

Prin urmare, suspiciunea face parte din tehnica de guvernare: presupoziția devine o formă de cunoaștere pentru stat, bazată pe nevoia de a demasca ceea ce se consideră a fi ascuns și secret. În general există impresia că activitățile teroriste se desfășoară pe ascuns, prin urmare statul trebuie să inventeze în mod constant noi moduri de a spulbera această secretizare “localizând conexiuni, legături și mișcări [și de asemenea] prin folosirea unor algoritmi capabili să identifice modele de comportament.”[68] În acest fel, orice poate deveni incriminator: participarea la conferințe și proteste, liste cu cărți, emailuri, fotografii, prieteni, îmbrăcăminte etc. Mai mult, căutarea unor modele de comportament înseamnă că anumite comportamente pot fi incriminate, dacă se potrivesc unui “modus operandi terorist” deja consacrat și cu care statul lucrează. În acest mod, guvernul creează dihotomii între protestatarii buni si protestatarii răi, între activiști și teroriști. Deși toată lumea este supravegheată și înregistrată, trebuie stabilită o categorie care să fie demonizată pentru a justifica represiunea.[69] În plus, această trasare a unei limite clare între activiștii buni și activiștii răi presupune că cei din urmă reprezintă o amenințare la adresa siguranței generale, în timp ce primii sunt asemeni “nouă” tuturor. Această distincție dintre noi “cei buni” și ceilalți “cei periculoși” stau la baza violenței de stat în numele siguranței.[70]

Siguranță și proprietate

La final, aș vrea să subliniez că ceea ce este general valid în reacțiile față de terorism are nevoie de o oarecare ajustare în cazul eco-terorismului. Când teroriștii devin o problemă de securitate, ei sunt de obicei reprezentați, așa cum am menționat, drept acei “ceilalți periculoși” care sunt în mod fundamental opuși “nouă”. Acest marker al identității funcționează perfect pentru stat, asigurând legitimitate dincolo de limitele nuanțelor politice democratice. Cineva ar putea fi etichetat drept periculos în virtutea diferențelor ei în comparație cu majoritatea. Cu toate acestea, în cazul “eco-teroriștilor”, dimensiunea identitară este completată de una economică. Cum am arătat în fiecare caz, incriminarea activismului de mediu se află în strânsă legătură cu cerințele corporațiilor de a fi sever pedepsit atentatul la proprietatea privată. Dimensiunea ideologică a acestui tip de activism este trecuta pe plan secund în favoarea prejudiciilor (potențiale și presupuse) pe care le-ar putea aduce firmelor private. Activiștii de mediu sunt teroriști nu pentru că ar omorî oameni, ci pentru că omoară profitul.

În acest proces statul joacă un rol crucial, aliniindu-și aparatul de represiune la cerințele corporațiilor. Alianța dintre stat și capital este transparentă și atroce: clișeul terorismului fiind folosit pentru a reduce la tăcere și delegitima persoane care amenință mecanismele prin care corporațiile exploatează pentru profit. Uneori, această alianță este bazată pe ideea de “development”, cum ar fi marile proiecte ca Tav și Roșia Montană. Dar de cele mai multe ori, statul lucrează alături de capital în mod constant pentru a preveni orice formă de nesupunere care ar merge prea departe împotriva intereselor corporate: scriind, dezvăluind, denunțând, imaginând alternative la exploatarea corporate – toate aceste acte devin criminale. Pentru a o spune fără ocolișuri, statul incriminează criticile la adresa corporațiilor. Și nu este orice fel de crimă, ci una care aduce cu ea consecințe agravante, stigmatizând un întreg mod de a gândi despre politică. Statul acționează politic depolitizând vocile critice. Criminalizarea nesupunerii are potențialul de a reduce la tăcere și a-i descuraja pe cei care și-ar imagina alternative la sistemul economic actual.

Sau poate ca nu.

Bibliografie:

Aradau, Claudia and Rens van Munster (2008) ‘Taming the Future: the dispositive of risk in the war on terror’, in ‘Risk and the War on Terror’, ed. de Louise Amoore and Marieke de Goede, Routledge, 2008, pp. 23 – 40

Buzan, Barry, Ole Waever and Jaap de Wilde (1998) ‘Security: A New Framework of Analysis’, Lynne Rienner Publishers, 1998.

Loadenthal, Michael (2013) ‘Deconstructing “eco-terrorism”: rhetoric, framing and statecraft as seen through the Insight approach’, Critical Studies on Terrorism, 6:1, 92 – 117

Mazzotti, Barbara – ‘Peripheral resistance to urban neoliberal competition: the borderland of Susa Valley’,

[http://www.academia.edu/3543324/Peripheral_resistance_to_urban_neoliberal_competition_the_borderland_of_Susa_Valley ]

Mireanu, Manuel (2012) ‘Domestic Extremism – A Political Analysis of Security and Violence’, Athena Institute, 2012

Potter, Will (2009) ‘The Green Scare’, Vermont Law Review, 33, 671 – 687

Vanderheiden, Steve (2008) ‘Radical environmentalism in an age of antiterrorism’, Environmental Politics, 17:2, 299-318

NOTE

[1]Vanderheiden, 2008: 303.

[2]Potter, 2009.

[3] Idem, 683

[4] Idem, 673

[5] Idem, 674

[6] Idem, 680

[7] Loadenthal, 2013: 105

[8] http://www.hotnews.ro/stiri-esential-15694537-george-maior-sri-nu-poate-pronunta-asupra-oportunitatii-implementarii-proiectului-rosia-montana-acordat-atentie-asupra-riscului-grupari-extremiste-deturneze-miscarile-protest-legitime.htm

[9] http://www.hotnews.ro/stiri-esential-15806882-sri-raspuns-organizatiei-active-watch-intrebarea-sunt-eco-anarhistii.htm

[10] http://www.activewatch.ro/ro/freeex/reactie-rapida/6-ani-de-la-summit-ul-nato-la-bucuresti-jandarmeria-gasita-vinovata-pentru-abuzuri-asupra-cetatenilor-dar-lasata-nepedepsita

[11] http://www.criticatac.ro/22045/democraia-pumnului-cinci-ani-de-la-represiunea-manifestanilor-anti-nato/

[12] http://www.gandul.info/stiri/jandarmeria-pungesti-a-fost-declarata-zona-speciala-de-siguranta-publica-11748601

[13] http://www.apador.org/show_report_nf.php?id=338

[14]http://www.mediafax.ro/social/ponta-despre-pungesti-nu-vom-accepta-sa-se-incalce-legea-actiunile-jandarmilor-sunt-legale-11735131

[15] http://www.criticatac.ro/24014/sri-violena-politic-cand-anarhitii-devin-problem-de-securitate-naional/

[16] „Terorismul „single-issue” este violența comisă din dorința de a schimba anumite politici și practici dintr-o societate. În Europa, termenul este în general folosit pentru a descrie grupări ce luptă pentru drepturile animalelor și grupări eco-teroriste de protecție a mediului.” EU Terrorism Situation and Trend Report, 2011, p. 31

[17] Idem, p. 32

[18] Ibidem

[19] Statewatch, 22 no 2/3, p. 22

[20]‘Vázquez Taín ha defendido el calificativo de “ecoterrorismo” porque lo que hacen estos activistas, según ha recalcado, “no es ecología” sino que “causan terror”, ya que “algunas granjas han tenido que cerrar” tras sus acciones.’http://www.europapress.es/galicia/noticia-juez-santiago-instruye-causa-contra-ecologistas-radicales-sostiene-hay-indicios-imputaciones-20110623133422.html

[21]http://yle.fi/uutiset/pig_farm_activists_face_damages_of_175000_euros/5442500

[22] http://owni.fr/2012/06/26/lecoterrorisme-debarque-en-europe/

[23] http://www.eco-action.org/dod/no5/paranoia_green_anarchists.htm

[24] http://www.bluegreenearth.com/site/archive/article/2002/green_anarch1.html

[25] ‘One person was arrested just for possessing GA’ (‘Stop the Show Trial’, Green Anarchist, no. 47-48, 1997)

[26] http://theanarchistlibrary.org/library/stephen-booth-operation-washington-and-the-gandalf-trial-a-personal-view-by-stephen-booth

[27]Larry O Hara scrie: “Hepple a oferit GA ajutor și facilități de comunicare hight-tech, le-a dat liste cu nume de fasciști și adrese (multe inexacte) pentru tipărire și distribuire drept munca lor proprie. Motivul pentru a face asta era zvonul precum că BNP publicase o listă cu numele membrilor Class War și Red Action. Aceasta era o minciună, dar cei de stânga care primiseră listele și acționaseră conform lor, nu aveau de unde să știe.” Vezihttp://www.searchlight.org.uk/o-hara/hepple.html

[28] Vezi http://theanarchistlibrary.org/library/stephen-booth-operation-washington-and-the-gandalf-trial-a-personal-view-by-stephen-booth#toc4

[29]‘ GA-and-ALF’ de la acronimele Green Anarchist și Animal Liberation Front

[30] ‘Scenes from the Show Trial’, Green Anarchist, no. 49/50, p. 9

[31] http://www.theguardian.com/environment/2011/jan/10/mark-kennedy-undercover-cop-activist?guni=Article:in body link

[32] http://www.earthtribe.co/hot-topics/infiltration-of-environmental-and-left-wing-movements/

[33]Vezi http://www.bath.ac.uk/ipr/our-publications/policy-briefs/policy-brief-corporate-and-police-spying-on-activists.html

[34]‘Documente emise de Democrații Liberali prin FOI arată că informațiile treceau de la compania energetică la oficiali membri ai Department for Business, Enterprise and Regulatory Reform (BERR), incluzând informații detaliate despre mișcarea protestatară și întâlnirile lor.’

Vezi http://secretmanoeuvresinthedark.wordpress.com/2013/02/20/not-just-lobbying-also-spying-a-joint-effort-e-on-and-the-government-undermine-eco-protest/

[35]http://www.theguardian.com/environment/2011/feb/14/environmental-activists-protest-energy-companies?INTCMP=SRCH

[36] http://brightgreenscotland.org/index.php/2013/02/we-must-make-edf-regret-their-choice-to-sue-activists/

[37] http://325.nostate.net/?p=10284#more-10284

[38]http://www.stopukrepression.org/?page_id=77

[39]http://325.nostate.net/?p=1197

[40]Această secțiune a fost scrisă în colaborare cu Maria Gkresta.

[41] http://www.smallplanet.gr/en/documentaries/chronologically/2012-2013/313-goldentimescassandrastreasure

[42]http://left.gr/news/skoyrieshalkidikisagriakatastolikai-14-syllipseisdiadiloton

[43] Σάκης Αποστολάκης, «Διεθνείς μισθοφόροι θα φυλάνε τις Σκουριές», 18/12/2013 http://www.enet.gr/?i=news.el.article&id=405360

[44] http://www.tovima.gr/en/article/?aid=498846

[45]http://international.radiobubble.gr/2013/03/skouries-from-intimidation-to-terror.html

[46] http://www.enet.gr/?i=news.el.article&id=348838

[47]Ιερισσός 7/3: Έρευνες στα σπίτια μετά συνοδεία μουσικής, published on March 7th, 2013 https://www.youtube.com/watch?v=MR47xwqtx1Y

[48] Ντίνα Δασκαλοπούλου, «Μη με κοιτάτε Φοβάμαι…», 10/03/2013

http://www.efsyn.gr/?p=30087

[49]Vezi, de exemplu http://www.newsit.gr/default.php?pname=Article&art_id=208894&catid=6

[50] Amnesty International Public Statement, Greece: Need for investigation of police conduct towards residents of town objecting gold mining operations, 22/03/2013

http://www.amnesty.org/en/library/asset/EUR25/004/2013/en/c6ae7452-3b08-42c9-8e59-f333e8544091/eur250042013en.pdf

[51] http://international.radiobubble.gr/2013/03/rbnews-international-show-16-march-2013.html?spref=tw

[52]http://www.thepressproject.gr/article/49372/Apomagnitofonimenes-tilef-sunenteukseis-proonta-upoklopis-sti-dikografia-gia-tis-Skouries

[53]http://www.thepressproject.gr/article/49522/I-ESIEA-epitelous-diamarturetai-gia-tin-poinikopoiisi-ton-sunenteukseon

[54] Gold Mine Protesters Injured after Confrontation with Greek Police #skouries, 19/02/2014 http://antigoldgr.org/en/2014/02/19/gold-mine-protesters-injured-after-confrontation-with-greek-police-skouries/

[55]Σταυρούλα Πουλημένη, Άκυρη η διαδικασία λήψης DNA στις Σκουριές, 07/03/2014

http://www.alterthess.gr/content/akyriidiadikasialipsisdnastisskoyries#.U2p0dgdvdXk.facebook

[56] https://zad.nadir.org/spip.php?article2175

[57] Acuzația exactă era “asociere subversivă cu scopul terorist”. Ei au mai fost acuzați și de a face parte din organizația “lupilor cenușii”, a cărei existență nu a fost vreodată dovedită, și de a deține materiale explozive și documente false. Vezi http://www.ecomancina.com/sole.htm

[58] Vezi http://www.tmcrew.org/csa/l38/info8/tuttosquot.htm și http://archiviostorico.corriere.it/1998/marzo/29/Ecoterrorismo_Anarchico_impicca_cella_co_0_98032912514.shtml

[59] http://feartosleep.blogspot.hu/2012/03/il-processo-pellissero.html

[60] http://www.j12.org/ps/italy.htm

[61]Mazzotti, p. 5

[62] http://325.nostate.net/?p=9663

[63] http://torino.repubblica.it/cronaca/2013/07/29/news/no_tav_notte_di_perquisizioni_a_torino_e_in_val_di_susa-63905194/

[64] http://zad.nadir.org/spip.php?article2225

[65] http://earthfirstjournal.org/newswire/2012/11/17/rural-rebels-and-useless-airports-la-zad-europes-largest-postcapitalist-land-occupation/

[66] http://www.theguardian.com/commentisfree/libertycentral/2009/jan/28/human-rights-tarnac-nine

[67]Ericson, 2008: 63

[68]Aradau and Van Munster, 36

[69]Loadenthal, 95

[70]Vezi Buzan et al., 1998; Mireanu, 2012, 36 – 8

 

 

Comentariile nu sunt permise.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.