Gonadologia

579183_10151847765328849_2134696222_n

Marele metafizician raţionalist Gottfried Leibniz îşi încheia cariera cu o scurtă scriere ce avea a fi cunoscută mai târziu sub titlul “Monadologia”, menită să sintetizeze viziunea filosofului asupra structurii şi ordinii fundamentale a universului. Universul, potrivit monadologiei, are ca fundament un tip de substanţă ideală (adică non-materială, mentală), primitivă, simplă, neanalizabilă, ireductibilă – monada. Monadele formează o reţea conceptuală bazată pe faptul că fiecare monadă percepe şi reflectă precum o oglindă tot ceea ce se întâmplă, s-a întâmplat sau se va întâmpla vreodată tututor celorlalte monade, astfel încât Universul, pentru cineva care ar putea să cunoască pe deplin natura unei singure monade, nu este altceva decât o imensă tautologie.

O teorie metafizică aproape la fel de ambiţioasă am avut ocazia să identific în recentele abordări ale unor politicieni asupra problemei căsătoriei sau pactului civil între persoane de acelaşi sex, manifestate prin declaraţii părând a reflecta fermitatea convingerilor unui filosof ce şi-a dedicat viaţa disecării tuturor posibilelor întrebări şi obiecţii ce s-ar putea ridica împotriva teoriilor sale.

Substanţele fundamentale ale ontologiei unor gânditori precum Puiu Haşotti, Radu Mazăre, Ludovic Orban, Gigi Becali şi mulţi alţii care n-au avut încă şansa de a se exprima public sunt nu monadele, ci gonadele.

Prima observaţie, psihologică de data asta, ce merită făcută este că atât politicienii, cât şi o parte din mass media “mainstream” din România şi-au manifestat o plăcere, aparent greu de explicat, de a folosi expresia “căsătorii între homosexuali” în loc de “căsătorii între persoane de acelaşi sex”. Ipoteza mea este că al doilea tip de exprimare nu reuşeşte să reflecte principiul de bază al sistemul metafizic gonadologic ce stă la baza exprimării de tipul “căsătorii între homosexuali”.

Care este problema cu exprimarea “persoane de acelaşi sex”? În primul rând, expresia sugerează cum că relaţia dintre o persoană şi orientarea sa sexuală ar fi contingentă. Sugerează că o eventuală reformă legislativă în privinţa definirii şi reglementării căsătoriei ar avea în primul rând de a face cu persoane, care pe urmă, într-un mod contingent, se “împerechează”, în sensul matematic al termenului, ca să formeze cupluri, decizând, într-un final, să-şi jure loialitate în prezenţa unui reprezentant al statului. Persoanele se întâlnesc, se îndrăgostesc, se căsătoresc — niciun cuvânt despre ce fac aceste persoane în pat! Nu e bine …

Pe de altă parte, expresia “homosexuali” sugereză exact esenţa fiinţei acestor oameni, o esenţă definită în chip funcţionalist, adică prin ceea ce fac … în pat. Politicienii români de tipul celor amintiţi mai sus se revendică de la o inovaţie ontologica a lui Friedrich Nietzsche (în “Genealogia moralei”), dezvoltată mai apoi de către Gilles Deleuze (în “Nietzsche şi filosofia”), potrivit căreia persoane nu există, doar forţe care se manifestă prin aşa-zisele persoane. Realitatea este un joc al forţelor, iar persoana este reductibilă la o manifestare a unei sau a unor forţe. Este lipsit de sens, spunea Nietzsche, să-l condamni pe vultur pentru că ucide. Vulturul este manifestarea forţei ucigaşe, nu doar în sensul aproape trivial că ar avea instinctul de prădător, ci în sensul profund, ontologic, cum că vulturul ca subiect al acţiunii nu există; doar acţiunea “vulturească” există. Această inovaţie logico-metafizică a lui Nietzsche este identificabilă la Haşotti, Mazăre et Co. Homosexualul nu este o persoană particulară; homosexualul este homosexualitatea însăşi. Nu un particular, ci un universal. Lingvistic vorbind, nu un subiect, ci un predicat.

Care este, deci, principiul metafizic fundamental al gonadologilor când vine vorba despre căsătorie şi ce implicaţii are acesta? Principiul fundamental este cel al esenţialităţii sexului. Ideal vorbind, în secolul XXI, elementele esenţiale ale conceptului de mariaj ar fi dragostea şi angajamentul membrilor cuplului în a se sprijini reciproc. Desigur, te poţi căsători şi din interes şi din alte motive, însă discursul normativ contemporan la nivelul moralei omului de rând este critic faţă de astfel de motive. Cu alte cuvinte, omul obişnuit nu ar obiecta faţă de ideea că, în mod normal, ar trebui să ne căsătorim din dragoste şi nu din interes. Gonadologul crede că esenţa mariajului este sexul sub forma unei potenţiale relaţii penetrative implicând un penis şi un vagin. Altfel e greu de explicat vehemenţa cu care ideea de căsătorie între persoane care se întamplă să aibă acelaşi tip de gonade este respinsă.

Dacă acceptăm ideea că ceea ce este esenţial în ideea normativă de mariaj este dragostea şi angajamentul reciproc, atunci gondologii trebuie să fie convinşi că “homosexualii” nu sunt capabili de dragoste şi/sau de angajament reciproc. Dar ce diferenţiază un cuplu homo de unul hetero? Aţi ghicit: polaritatea gonadală. Precum legea magnetismului, potrivit căreia doar polarităţile opuse ale magneţilor se pot atrage reciproc, trebuie să existe şi o lege care să facă imposibilă o relaţie demnă de a fi statuată drept mariaj între două persoane cu aceeaşi polaritate gonadală. Trebuie, astfel, ca dragostea şi angajamentul faţă de o persoană iubită să fie reductibile la situaţia polarităţii gonadelor în cuplu.

Să luţm un caz imaginar. Avem un cuplu de îndrăgostiţi hetero, Ion şi Maria. După vreo doi ani de căsnicie ei decid, de comun acord, ca Ion, care se dovedeşte între timp a fi suferind de disforie de gen (adică este nemulţumit de sexul pe care natura i l-a repartizat la nivelul gonadelor), să apeleze la medici pentru efectuarea unei operaţii de schimbare de sex. Ce se întâmplă dupa operaţie? Brusc, în momentul în care operaţia ia sfârşit cu succes, dragostea dintre cei doi se evaporă. Degeaba spune Maria “Te iubesc la fel de mult ca înainte”. Degeaba a demonstrat Maria că este în stare să-l urmeze pe Ion “şi la bine, şi la greu”, aşa cum a jurat în fata ofiţerului de stare civilă. Degeaba spune Ion că o iubeşte pe Maria şi că nu intenţionează să o părăsească vreodată. Fără al său penis, el nu mai poate iubi o femeie. Dragostea dintre ei nu mai există, şi asta din cauză că dragostea implică, la cel mai adânc nivel metafizic, un penis penetrând un vagin.

“Te iubesc din toată inima” se traduce pentru gonadologi drept “îţi iubesc ovarele din toate testiculele” sau “îţi iubesc testiculele din toate ovarele”.

A accepta ideea de căsătorie între persoane de acelaşi sex nu este o chestiune de avangardă “stângistă”. Este o dovadă că nu ne-am pierdut nici umanitatea şi nici credinţa că trăim într-o societate a persoanelor, şi nu a gonadelor.

 

 

Comentariile sunt închise.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.