Flexibilizarea pietei muncii – o fraza de dansii inventata

Liviu Voinea pe HotNews despre flexibilizarea pietei muncii.

Dezbaterea publică pe teme economice din România este dominată în ultimele săptămâni de modificările aduse Codului Muncii. Acestea nu sunt deloc puţine (83 de articole sunt modificate, 29 sunt abrogate şi 14 sunt adăugate) şi sunt preponderent în favoarea angajatorilor. Mottoul acestor modificări pare a fi flexibilizarea pieţei muncii, o nouă formă de exprimare pentru fundamentalismul de piaţă. Guvernul a găsit un nou fetiş şi abundă discursurile radicale de tipul “flexibilizăm cu orice risc” – un fel de imagine în oglindă a devizei revoluţiei socialiste cubaneze “socialismo o muerte”. Şi totuşi, flexibilizarea pieţei muncii, presupusă a se produce prin noul Cod al Muncii, pare mai potrivită pentru versul celebru al poetului naţional Mihai Eminescu “(…) o frază de dânşii inventată”.

Această referire nu este deloc deplasată în contextul unui material academic despre Codul Muncii, mai ales dacă ne raportăm la poezia din care provine, şi anume “Împărat şi proletar”.

  • Un efect pervers pe care îl va avea această aşa-numită flexibilizare a pieţei muncii va fi întoarcerea la situaţia existentă înaintea celui de al doilea război mondial

O caracteristică principală a flexibilizării pieţei muncii este deschiderea către locuri de muncă temporare, atipice (evidenţiată în Codul propus prin modificările aduse la articolele 31, 33, 44 şi mai ales 80, 82 şi 88). Angajatorul va avea posibilitatea de a angaja aceeaşi persoană pe perioade determinate, pentru mai mult de 3 ori succesiv pe acelaşi post; perioada unui contract pe perioadă determinată creşte de la 2 la 3 ani; şi nu se mai specifică activităţile care pot face obiectul muncii temporare (extinzând astfel sfera acestora). Trebuie menţionat că eliminarea numărului de reînnoiri ale contractului de muncă pe perioadă determinată contravine Directivei Consiliului European 1999/70/EC prin care se solicită existenţa în legislaţiile naţionale a unui număr maxim de reînnoiri.
Un efect pervers pe care îl va avea această aşa-numită flexibilizare a pieţei muncii va fi întoarcerea la situaţia existentă înaintea celui de al doilea război mondial, caracterizată de “proletarizarea” pieţei muncii. Nu este concluzia mea, ci concluzia profesorului Andrés Rodríguez-Pose de la London School of Economics , într-o carte din 2002, în care apreciază, cu referire la politicile asemănătoare de flexibilizare din alte state membre ale UE, că prin concentrarea formelor de angajare atipică în rândul femeilor, tinerilor, persoanelor în vârstă şi celor aparţinând minorităţilor naţionale, imigranţilor şi persoanelor cu abilităţi scăzute, se ajunge la segmentarea societăţii între “grupul A” format din salariaţi stabili şi înalt calificaţi, respectiv “grupul B”, format dintr-o subclasă de angajaţi temporari şi precari (în sensul precarităţii, insecurităţii locurilor de muncă).

Proletarizare este folosit aici cu înţelesul de marginalizare. Din ce în ce mai mulţi angajaţi se vor simţi marginalizaţi, abandonaţi sau neprotejaţi, fără posibilitatea de a-şi planifica viitorul, trăind în incertitudine şi la limita subzistenţei sau sub aceasta. Angajatorii vor avea controlul, în detrimentul drepturilor şi siguranţei angajaţilor, iar inegalităţile sociale vor creşte accelerat între angajaţii stabili şi cei aflaţi într-o formă precară de angajare. Rodriguez-Poze nu este singurul care gândeşte aşa.

  • A spune că o piaţă trebuie flexibilizată presupune că în prezent piaţa respectivă este rigidă. Cum putem demonstra această aserţiune?

Paolo Barbieri, de la Universitatea din Trento, scrie în 2007  despre rezultatul reformelor privind flexibilizarea pieţei muncii în alte ţări europene: “Rezultatul, este acum larg recunoscut, a fost crearea unei pieţe a muncii duale, puternic segmentată între cei din interior şi cei din exterior, care duce la creşterea unor noi forme de inegalitate socială, în special în acele ţări în care drepturile sociale sunt strâns legate de poziţia ocupaţională – adică în ţările cu sisteme de bunăstare de tip bismarkian din centrul şi sudul Europei”.

Înainte de a avansa în analiza modificărilor aduse Codului Muncii, să clarific de ce “flexibilizarea pieţei muncii” este o propagandă fără suport real. A spune că o piaţă trebuie flexibilizată presupune că în prezent piaţa respectivă este rigidă. Cum putem demonstra această aserţiune? Datele despre crearea şi pierderea de locuri de muncă, rata de înlocuire, rata de realocare, şi rata de vacantare ar trebui să fundamenteze o astfel de analiză. Din păcate aceste date nu sunt disponibile în România – în pregătirea acestui eseu am solicitat datele respective de la Institutul Naţional de Statistică şi de la Banca Mondială şi am primit acelaşi răspuns: nu sunt disponibile sau nu sunt relevante. Analize similare din alte ţări se fundamentează pe asemenea date  sau le prelucrează.

Curba Beveridge, care arată relaţia dintre rata vacantării şi rata şomajului, nu se poate calcula la noi din lipsa datelor. Alte informaţii sugerează chiar contrariul unei pieţe rigide: cadrul actual al Codului Muncii în România prevede de trei ori mai puţine zile de preaviz decât media europeană şi practic nici o compensaţie pentru disponibilizări individuale (cu excepţia unor cazuri specifice), prin comparaţie cu practica europeană care prevede acordarea unui salariu compensator la încetarea contractului de muncă – conform Kuddo (2009).
(continuarea aici)

 

Comentariile nu sunt permise.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.