Evanghelia după Julian Assange sau despre limitele adevărului

Recomandăm un text scris de Paul Vîrvea apărut pe VoxPublica (fragment).

Nu vă speriaţi de titlu, rîndurile de mai jos nu se vor o blasfemie.
Am parcurs în ultima săptămînă aproape tot ce se putea citi în marea presă occidentală despre scandalul Cablegate – cele cam un sfert de milion de documente mai mult sau mai puţin confidenţiale ale diplomaţiei americane, făcute publice de fondatorul site-ului WikiLeaks, australianul Julian Assange.

Assange a aruncat în ochii întregii lumi un adevăr. Adevărul cu A mare, după unii, o suită concertată de minciuni propagandistice, o rutină sîcîitoare şi o confirmare parţială a unor lucruri deja ştiute/bănuite – după alţii, un atentat la ordinea mondială după mulţi alţii. Nu mai puţin însă un adevăr – că hegemonia globală americană se menţine şi întreţine cu foarte, foarte multă informaţie, adesea neortodoxă politic sau diplomatic, adesea deranjantă pentru emiţător, receptor şi transmiţător deopotrivă. Că dublul limbaj şi ascunderea acţiunilor mîinii stîngi de mîna dreaptă sunt ingrediente de bază în gestionarea satului global. Rahat, marele secret al lui Polichinelle, că normele principelui lui Macchiavelli sunt universal valabile.

Extrem de lapidar, lucruri ştiute şi nu prea:
– Nu era un secret pentru nimeni că Pakistanul este un aliat extrem de incomod şi imprevizibil – graba şi intensitatea cu care singura putere nucleară islamică îşi dezvoltă arsenalul nu reprezentau, însă, informaţii publice.
– Intoleranţa Chinei la critici şi adevăruri incomode venite din ordinea democratică occidentală e un lucru de notorietate – Obsesia Politburo-ului comunist chinez pentru Google, violenţa şi vehemenţa atacurilor informatice împotriva companiei americane precum şi pretenţia Chinei de a controla realmente internetul cu un hacking generalizat – ceea ce Iranul, de pildă, încă nu poate să facă – nu erau însă cunoscute la adevărata lor importanţă.
– Că raporturile guvernelor din statele occidentale cu Washingtonul sunt, în ciuda aparenţelor egalitare, unele de servitude şi deferenţă uneori exagerată se ştia. Că britanicii, australienii ori chiar francezii se fac preş şi sunt gata să calce în picioare norme democratice la ei apărute pentru a apăra interesele de stat şi anumite echilibre internaţionale pro-americane nu era cunoscut la fel de bine (exemplul bombelor cu fragmentaţie americane pe care britanicii acceptau să le depoziteze la ei indiferent de tratatul internaţional de interzicere a acestora e relevant, în opinia mea). Oricum, la acelaşi capitol, abia aştept să aflu dacă ambasadei române de la Washington i s-a cerut să furnizeze datele biometrice ale Condoleezzei Rice sau ale lui Hillary Clinton

În opinia mea, amploarea fenomenului WikiLeaks atinge proporţii biblice, iar de aici la paralela evanghelică e doar la un pas.
Şi Iisus pretinde că a spus Adevărul – “Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”, în numele Tatălui său, care este Adevărul însuşi, iar creştinismul a devenit, în opinia creştinilor, căutarea perpetuă a Adevărului, unic şi de netăgăduit. Assange nu o face în numele tatălui, ci al “transparenţei” – noua definiţie a adevărului greu de suportat. Şi australianul a trîntit un adevăr în faţă, copleşitor prin amploarea lui şi frust, care are în acest moment cîţiva apostoli, foarte mulţi farisei şi extrem de mulţi soldaţi romani împotrivă.

Suntem, în această paralelă, cam pe la episodul grădinii Ghetsimani – Julian Assange este hăituit de Interpol, de poliţia suedeză şi, mai nou, şi de procurorii din ţara lui, Australia. Site-ul WikiLeaks a fost ultra-atacat, dat afară de pe serverele gazdă – şi-a găsit refugiu în neutra Elveţie, care şi ea, acum, e supusă presiunilor pentru a-l închide. PayPal, compania de gestiune a plăţilor electronice a cedat aceloraşi presiuni, iar acum refuză să accepte donaţii către Wikileaks. Assange are şi Iudele lui – cîţiva foşti colaboratori care nu-i recunosc “aura” mesianică, au fost deranjaţi de comportamentul lui dictatorial, iar acum vor să facă un site concurent. Ba, colac peste pupăză, are şi o mamă care-l plînge prin presă şi-şi vrea fiul înapoi.
Cu presiunea infernală a guvernelor care-i vor capul, este doar o chestiune de timp pînă cînd cel mai controversat personaj al momentului va ajunge, într-un fel sau altul, pe mîna autorităţilor.

Integral aici.

 

Comentariile sunt închise.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.