Din nou despre muncitorii migranți

Semnalăm acest material din Gazeta de Sud despre drama unei familii de muncitori migranți, simptomatică pentru relațiile de muncă ale românilor, atât acasă cât și în străinătate.

Îşi dorea cu disperare să muncească, să strângă bani pentru a ridica o locuinţă modestă pentru copiii ei. Nu reuşea să îşi găsească aici un loc de muncă din care să trăiască şi să poată pune un ban de-o parte, motiv pentru care şi-a căutat de lucru în străinătate. Cu numai două săptămâni în urmă, a plecat să culeagă căpşune în Spania. Acum, familia încearcă cu disperare să îi aducă acasă trupul neînsufleţit pentru a o îngropa creştineşte… În urma ei au rămas un soţ sfâşiat de durere şi doi copii, o fată de 13 ani şi un băiat de 19, care îşi plâng mama şi jură că nu vor pleca din ţară chiar dacă vor avea doar pâine şi ceapă pe masă…

Câtă umilinţă suportă doljenii noştri atunci când aleg să muncească cu contracte în ţări europene este greu de aflat. Mulţi dintre ei preferă să tacă, acceptă orice tratament inuman doar pentru a obţine banii din care familia rămasă acasă să poată supravieţui. Este şi cazul Ioanei (Nina) Badi, în vârstă de 46 de ani. În urma ei au rămas doar mesajele pe care le trimitea copiilor, în care spunea că nu mai rezistă, că îi este foarte greu şi că vrea să strângă bani să se întoarcă acasă, precum şi filmările realizate cu telefonul mobil de o nepoată, care a însoţit-o la cules de căpşune. Destinul i-a fost marcat de un ghinion teribil: a căzut din patul supraetajat, s-a lovit de două noptiere şi a căzut fără suflare pe cimentul rece… „Pe 10 martie a plecat în Spania. Pe 13, au început propriu-zis munca, iar pe 20 dimineaţa s-a întâmplat nenorocirea… Până în urmă cu trei ani, muncea la o firmă de cismărie, după care nu şi-a mai găsit nimic de durată. Încerca cu disperare să găsească un loc de muncă, se zbătea pentru copiii ei, amărâtă şi de faptul că în urmă cu ceva timp rămăseseră şi fără casă. Terenul pe care era construită locuinţa lor a fost revendicat şi proprietarul i-a dat afară. S-au judecat ani în şir, dar fără folos. Mai fusese plecată pentru perioade scurte, în Germania, unde a muncit în agricultură, la cules de ardei. Cu banii strânşi acolo şi-a întreţinut copiii, şi-a ridicat o căsuţă în curtea noastră, a plătit pentru procesele pe care le-a avut pentru casă… S-a prezentat la preselecţie împreună cu fiica mea, care are 19 ani. Era extrem de dezamăgită de faptul că nu îşi găsea un loc de muncă stabil şi a considerat că asta este o şansă să facă rost de ceva bani… Nu mai este de trăit în ţara asta! Îmi sunam fiica şi cumnata de câte ori aveam ocazia, chiar şi de patru ori pe zi, pentru a mă asigura că sunt bine. De fiecare dată, mă liniştea, îmi spunea că ea are grijă de fata mea, iar eu să am grijă de fata şi băiatul ei. Pe 20 martie, dimineaţa, am sunat de nenumărate ori şi nu îmi răspundeau. Aveam o nelinişte, ceva îmi spunea că s-a întâmplat o nenorocire. La 9.22, fata mi-a răspuns într-un final la telefon. A apucat doar să îmi zică „mătuşa a murit“ şi a leşinat…“, a povestit Mariana Bozgan, cumnata femeii decedate în Spania.

„După ce mătuşa mea a murit, am fost chemate toate de către patron ca să ne încheie asigurări“

Larisa Bozgan, tânăra care a însoţit-o pe mătuşa sa, Ioana Badi, în Spania, s-a întors la sfârşitul săptămânii trecute acasă. Este încă în stare de şoc, spune că nu îşi poate reveni şi nu poate accepta faptul că mătuşa ei nu mai este în viaţă, că a lăsat-o într-o morgă din Spania. „Pentru bani am decis să plec, să îmi ajut familia. Am făcut decât şapte clase, mai mult nu am mai putut să continui, deşi mi-am dorit. Nu îmi dă nimeni o şansă deşi vreau să muncesc, singurele locuri de muncă pe care le-am găsit în Craiova au fost la spălătorii sau cu ziua, la sortat de cartofi, în piaţă. Este trist… La preselecţie erau sute de oameni… Impuseseră limită de vârstă, doreau doar femei până în 35 de ani. Când am primit telefon să îmi spună că am fost acceptată, primul lucru a fost să întreb dacă şi mătuşa mea se află pe liste. Hotărâserăm să nu plecăm una fără alta. După câteva minute, m-au sunat şi mi-au spus că au admis-o şi pe ea… Încă de la început am plecat oarecum cu inima strânsă, am făcut eforturi mari. Deşi angajatorul spaniol asigura costurile drumului, cei din ţară ne-au cerut câte 150 de euro de persoană pentru transport. La numai câteva zile, am aflat de la ai noştri, de acasă, că au primit banii de transport, dar numai pentru una din noi. Apoi, asigurare ne-au spus că vom avea atunci când vom ajunge acolo. Din Craiova ne-au dat doar asigurare de transport, atât. Apoi, deşi semnasem contracte în care se stipula că vom lucra şase ore pe zi, cu pauze de masă, munceam de la ora 8.00 la 15.00 cel puţin, fără întrerupere, nu aveam voie să ne ridicăm de la pământ. Nu aveam voie să bem apă sau să mergem la toaletă. Lădiţele trebuia să fie permanent pline… Pentru cazare nu am plătit nici un leu, stăteam în camere cu paturi supraetajate. Încă de la început, mătuşa Nina mi-a spus că îi este teamă – atât ea, cât şi eu dormeam în paturile de sus – că poate cade şi moare. Ne cumpăram mâncare, care costa destul de mult, plăteam câte un euro pentru lumină, doi euro pentru butelie… Mătuşa îşi făcuse deja planuri, vroia să trimită bani copiilor ei, chiar dacă acolo făcea poate foamea… Începuse să se plângă de dureri de spate, spunea că îşi simte spatele retezat, că este inuman modul în care muncim… Cu o seară înainte de nenorocire, i-am făcut masaj şi s-a culcat liniştită. A dormit toată noaptea, că am auzit-o cum respira, până spre ziuă, când am auzit o bufnitură şi am văzut-o căzută la pământ. Colegele din cameră au fugit, iar eu am rămas lângă ea. I-am dat cu apă pe faţă, a venit şi patronul, salvarea, însă după ceva timp mi-au spus că nu mai e nimic de făcut. Mi-au spus apoi că ei nu ne pot ajuta, că nu este vorba de accident de muncă şi că avem câteva variante pe care să le comunic familiei: să o înmormânteze acolo, să ne trimită cenuşa sau să îi luăm trupul neînsufleţit acasă, însă costă undeva între 4.500 şi 7.000 de euro. După ce mătuşa mea a murit, am fost chemate toate de către patron ca să ne încheie asigurări. A fost un şoc moartea mătuşii, mulţi dintre cei care munceau acolo au decis să se întoarcă acasă. Mai este o femeie din Craiova, care locuieşte undeva la ANL-uri şi care a hotărât să vină acasă…“, a povestit nepoata femeii decedate.

„Cu câteva zile înainte de a muri, parcă presimţea nenorocirea“

George Badi este fiul cel mare al femeii decedate în Spania. Duminică a fost ziua lui, a împlinit 19 ani. Nu îşi mai doreşte nimic, decât să îşi poată aduce mama acasă şi să o îngroape creştineşte. A renunţat la şcoală la 14 ani. A muncit în construcţii pentru a-şi ajuta familia. „Cu o săptămână înainte de Crăciun am avut un mic accident, m-am tăiat cu flexul la degete. Mama a fost îngrozită de faptul că puteam rămâne fără mână şi mi-a spus că nu mă mai lasă să muncesc, că va face tot ce îi stă în putinţă, ca mamă, că va munci ea pentru noi să nu ne lipsească nimic. Cu câteva zile înainte de a muri, parcă presimţea nenorocirea. Mi-a spus că îmi va trimite 30 de euro să îmi fac ziua şi după am primit un mesaj în care îmi spunea: «Ce faceţi? Aici este foarte greu… Mi se rupe spatele… Este foarte foarte foarte greu. Mi-e teamă să nu rămân paralizată. Aveţi grijă de voi. Vă pup dulce. Nina».

Continuarea aici

 

Comentariile nu sunt permise.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.