Despre conflictul cultural şi învăţămînt

Educaţia axată pe competenţe, II (I parte aici).

 Paginile Dilemei au găzduit, în penultimul număr din ianuarie, cîteva consideraţii (negative) ale acestui autor despre învăţămîntul axat pe competenţe. Era bazat pe experienţa didactică a autorului pe două continente, în trei state, în zece ani, cu elevi din peste douăzeci de ţări. Ioana Bot a dat o replică tăioasă articolului. Replica Ioanei Bot diagnostica sarcasm şi ironie răspîndite risipitor, deplora cîteva atacuri ad personam, (unul nedrept, împotriva psihologului Mircea Miclea); apoi ridiculiza sardonic faptul că subsemnatul eram imberb în pozele de la optsprezece ani şi bărbos în cele cu două decenii mai noi. Autoarea critica procedeele retorice ale articolului (adesea răutăcioase, concedem); ceea ce o exonera de analiza conţinutului; care, „perdea de fum electorală”, merita, în cel mai bun caz, o aposiopeză.  Revenim, cu cîteva gînduri mai decantate academic, făcînd mai întîi o digresiune explicativă.

 Două feluri de hermeneutică

 Biblia poate fi citită în două feluri : catolic-ortodox ori protestant. Pentru catolici şi ortodocşi, cartea Biblie n-are nici un sens. Sensul ei e dat doar de interpretarea pe care o asigură Biserica, prin episcopi, teologi, predici, prin Tradiţie. Acesta este cadrul hermeneutic al textului sacru. Textul însuşi n-are nici un sens. Sensul lui se află în afara Cărţii, şi este un mesaj moral.  E greşit să spunem că în acest sistem Biblia are mai multe sensuri; putem spune însă că ea poate fi interpretată în mai multe feluri : istoric, moral, alegoric, anagogic.  Sinoadele au selectat textele autentice şi cele apocrife, întărind primatul Tradiţiei asupra textului însuşi.

În paradigma catolică şi ortodoxă, cum textul n-are nici un sens, el e inutil credincioşilor. Cel mai important obstacol contra răspîndirii era cel semiotic: citirea Bibliei de către primul venit era inutilă, fiindcă Scriptura însăşi n-avea nici un sens.

Protestantismul face simultan trei lucruri, care au acelaşi rost: distruge ierarhia bisericească şi monopolul său hermeneutic asupra Scripturii, traduce Biblia şi o răspîndeşte în mase, şi declară că Biblia are sens, acesta se află în text, iar oricine citeşte Biblia înţelege sensul acesteia. Ceea ce a declanşat sciziparitatea caracteristică protestantismului în ultimele cinci secole.  Acesta a fost efectul paradoxal al postulatului că sensul Bibliei se găseşte în textul Bibliei. Corolarul acestui postulat a fost că sensul Scripturii este unic. Cînd un text are un singur sens, sensul este literal, iar textul e adevărat.  

Sola Scriptura, – să ne ghidăm comportamentul etic doar prin Scripturi – presupunea două lucruri: eliminarea Tradiţiei orale; şi postulatul că Scriptura e completă şi are un răspuns pentru orice dileme morale şi orice eveniment. Scriptura Scripturae interpres, „Scriptura se interpretează singură” e un refuz complet al hermeneuticii.

 Două feluri de etică

 Fundamentalismul înseamnă unirea a două postulate: că textul Scripturii e adevărat literal, complet şi exact, că el este un ghid normativ pentru comportamentul individual şi colectiv. Fundamentalism nu există fără presupunerea că Biblia e adevărată literal. De aici provine un nou corolar: un text adevărat, cu un sens literal, nu poate fi decît prescriptiv. Pentru protestanţi, moral şi legal sînt unul şi acelaşi lucru. Pentru protestanţi, Scriptura prescrie un comportament. Pentru ortodocşi şi catolici, Scriptura încurajează bunătatea şi sfinţenia, care sînt nişte ţeluri. La acest lucru se referea, pe orbecăite, Weber, vorbind despre „etica protestantă”.  Etica ortodoxă şi catolică consistă în jertfă de sine, asceză, iubirea aproapelui şi extaz; etica protestantă, în punctualitate, corectitudine şi disciplină. Morala catolică e un eroism cavaleresc, cea protestantă, disciplină militară.

Un text literal e normativ ; un text care are multiple straturi de sensuri poate fi doar hortativ. Pentru protestanţi, Biblia e o lege; pentru ortodocşi şi catolici, e un text argumentativ. Aimez-vous les uns les autres, ou bien disparaissez – spune o butadă franceză. Iubiţi-vă unii pe alţii sau duceţi-vă naibii.

Dacă Biblia e adevărată, textele din ea sînt de două feluri: adevărate şi exacte istoric, o parte, şi normativ-prescriptive, a doua parte.

 Culturi simbolice şi culturi a-simbolice

 Cultura americană e o cultură low-context, aproape lipsită de simboluri. Cultura europeană, catolică sau ortodoxă, cultura chineză şi cea japoneză sînt culturi high-context, bogate în simboluri. Numai un american putea scrie, numai americanii pot citi, How to Win Friends and Influence People  a lui Dale Carnegie. Pentru europeni, a-ţi face prieteni e ceva complicat, care nu se poate nici învăţa, nici preda, o cunoştinţă difuză. Toate acestea provin din încrederea americanilor în text şi în sensul său literal. Literalismul american provine din protestantism. Principiul Sola Scriptura înseamnă că poţi deveni singur creştin, doar citind Biblia. Biblia, pentru protestanţii americani, este manualul arhetipal care te învaţă să faci ceva singur, citind doar instrucţiile de pe pachet. Tolle, lege.

 Învăţămîntul axat pe cunoştinţe şi învăţămîntul axat pe competenţe

 Învăţămîntul axat pe competenţe nu vine din descoperirile psihopedagogilor, ci dintr-o mentalitate a-simbolică, low-context. Pentru americani, pădurea e cherestea, căprioarele, şeptel, iar pajiştea, furaj. Nu li se asociază nimic simbolic. Nu se pot scrie poeme despre ele. În Statele Unite (şi Canada) literatura şi restul artelor sînt bazate pe alte seturi de convenţii. Învăţămîntul american poate fi foarte bine un învăţămînt axat pe competenţe, fiindcă şcoala nu are de transmis stufoase coduri simbolice. Critici literari ca Alan Bloom sau George Steiner nu se puteau naşte din ethosul american.

Mentalitatea protestantă, mentalitatea americană low-context, cultura americană a-simbolică, învăţămîntul axat pe competenţe implică ideea că orice text are un sens literal.

În Europa, – în Franţa, Austria, Italia şi România, în Asia, în China şi Japonia, şcolarii trebuie să înveţe coduri simbolice. Învăţămîntul european e, parţial, învăţarea unor limbaje simbolice. Aşa cum domnul Jourdain al lui Molière făcea proză fără să ştie, elevii europeni învaţă, fără să ştie, limbaje şi coduri simbolice. Asta înseamnă clasici – autori atît de cunoscuţi, încît aluziile la ei se presupun înţelese. Cultura înseamnă emiterea (şi înţelegerea) finelor ocheade simbolice: e un domn Goe. E cam rubensiană. E un Păturică. Stimabile, daţi-l afară pe onorabilul. Longtemps, je me suis couché de bonne heure. Frate soare, soră lună. Are o faţă felliniană. E un Shylock. Comment peut-on être persan? Lasciate ogni speranza. Arată mefistofelic. En un lugar de la Mancha del cuyo nombre no quiero recordarme, vivia un hidalgo de ellos con lanza en astillero y galgo corredor. Words, words, words.

 Învăţămîntul axat pe competenţe suprimă învăţarea codurilor simbolice, latura simbolică a educaţiei, suprimă partea ei hermeneutică şi interpretativă. El revarsă în Universitate elevi incapabili să interpreteze texte literare, nişte iconoclaşti, din punct de vedere semiotic. Învăţămîntul axat pe competenţe distruge Canonul drag lui Harold Bloom.

 De aceea învăţămîntul axat pe competenţe n-a fost, nici în glumă, propus vreodată ca metodă pedagogică la universitate. N-a fost vreodată, fie şi ironic, propus ca metodă pedagogică la Facultatea de Litere. Ioana Bot nu‑l va propune, nici măcar sarcastic, drept metodă validă de predare la cursurile sale universitare de teorie literară.

De ce-i ia oare apărarea? De ce, nene Anghelache, de ce?

 

Comentariile nu sunt permise.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.