Mai întîi, cum stăm? Foarte prost. Cu cît sîntem mai mulţi, cu atît am senzaţia că ăştia vor reuşi să impună proiectul. Ipocriziile lui Băsescu, teatrul lui Ponta în uniformă RMGC sînt aparent opoziţii neserioase. Dar lucrează în aceeaşi direcţie. Băsescu şi ai lui încearcă să confişte mişcarea, Ponta alimentează populism anti-hipsteri. Şi le iese puţin cîte puţin. Şi să ne bazăm deja pe Curtea Consituţională e riscant. Tot ce putem spera e că vom continua şi mai mulţi şi-i vom bîlbîi pe ăştia pînă la imposibil.
După trei duminici cu zeci de mii pe străzi, o obsesie se conturează printre căldiceii protestului, cei care s-au prins pe parcurs
de amploare şi gravitate. Sigur că mă bucur că se strîng din ce în ce mai mulţi. Dar nu pot să nu constat că aripa oengistică Mungiu Pippidi sau hotnews (care a realizat în timpul protestului depe 1 septembrie că nu mai poate să tacă) au făcut obsesii cu anti-capitaliştii. E rîndul lui Mixich (cu variaţiunea Stanomir, umil angajat băsescian care n-ar fi protestat nici cu o floare dacă nu primea verde de la preşedinte) acum să-şi expună fanteziile cu un popor cuminte şi fără nici un gînd periculos în cap:
In realitate, protestul din seara lui 15 septembrie a fost un protest al acelor oameni pe care i-ai lua imediat cu autostopul, al acelor oameni cu pancarte cuminti. Poate ca la televizor a parut altceva. Poate ca pe anumite platforme online ideologice si agitate a parut solid elan de lupta tovaraseasca. Depinde unde si catre cine te uiti.
Afacerea Rosia Montana a umplut, din motive nedeslusite inca, paharul care s-a revarsat in strada sub forma unui protest al oamenilor cuminti.
E evident aiuritor să pui sentimentele anticapitaliste în rînd cu extrema dreaptă, o intoxicare de doi lei. Apoi, e interesant că nici eu, nici alţi susţinători ai dimensiunii anticapitaliste nu am pretins vreodată că sîntem însuşi spiritul protestelor. Dimpotrivă, noi am propus dezvăluirea unor adevăruri simple care să reaşeze în termeni mai realişti mişcarea. E ambiţia noastră şi e mult mai legitimă decît eforturile disperate ale cuminţilor de a protesta strict soft-eco şi vag anti-corupţie (şi de a confisca în vederea alegerilor curentul anti-guvernare). Au sărit toţi “partenerii de dialog”, de la Cernea la Stanomir, să ne spună ei că sînt exagerări. Şi apoi au început s-o lălăie cu pluralismul, închizînd de fiecare dată orice discuţie reală. Aşa au intrat în opoziţia falsă dintre mineri şi protestatari hipsteri.
Unde se termină naivitatea şi începe propaganda nasoală? Acolo unde foarte mulţi încearcă descrierea protestului ca fiind anticorupţie şi pro-un capitalism pur şi frumos. Asta nu e o surpriză, cînd clasa de mijloc se revoltă pică în acelaşi cerc vicios – m-aş revolta dar nu prea mult, nu cumva să-mi rup gîtul. Dar e stupid de-a dreptul să nu vezi că un comportament RMGC e de fapt o reţetă aproape clasică de atac asupra societăţii în perioadele de criză ale capitalismului. Şi uite aşa încep să cred că mulţi ies în stradă să apere capitalismul de unii dintre noi. Să fiţi sănătoşi, dar o să pierdem încă o dată.
De aia îmi place ipocrizia lui Băsescu, că e din tot sufletul. Declaraţia de azi:
“Românii nu pot fi mândri că avem zece portavioane nucleare şi stăpânim lumea, sau că avem gaze să dăm la toată Europa, sau că suntem cel mai mare popor din lume. Dar pot fi mândri de lucruri pe care le au acasă: un popor talentat, un popor relativ bine educat, capabil de efort, o ţară frumoasă. Guverne consecvente, punerea intersului naţional deasupra jocului politic de partid – putem face ca să fim recunoscuţi ca o naţiune serioasă”, a mai spus Băsescu.
(mediafax.ro)
Conceptele de “naţiune serioasă” şi “guverne consecvente” se regăsesc din plin şi în chestiunea Roşia Montană şi în alte cazuri de privatizări şi liberalizări haotice. Băsescu a mai spus-o simplu de atîtea ori: mînă de lucru ieftină pe care eventual s-o şi exportăm, pe asta ne bazăm. La cei rămaşi le scumpim supravieţuirea. Aici e consecvenţa. Şi pentru Ponta s-a dovedit că e mai importantă consecvenţa decît vot de 70%.
De la această “consecvenţă” s-a ajuns ca predicarea unor banale principii social-democrate, de protecţie în faţa capitalului, să ajungă cel mai aprig extremism. Roşia Montană e doar primul pas. Gazele de şist al doilea. Poate aşa, printre picături, realizăm şi că piaţa liberă şi excesul de resurse nu ieftinesc viaţa angajaţilor. A, şi iată, poate tot aşa realizăm că presiunea pe angajaţi în România a ajuns atît de puternică încît sînt puşi să joace scenete la Roşia. Ei sînt exemplul extrem despre ce se întîmplă cînd laşi la absoluta discreţie o zonă unor companii private şi unor politicieni cumpăraţi. Nu vă recunoaşteţi în acei oameni? Nasol.
P.S. Mai e şi Orăşanu care îi dă cu tărie că nu au fost aceiaşi oameni din ianuarie 2012. Altă prostie. Ăia au fost mai puţini – dar nucleul e cam acelaşi. Au fost din mai multe zone sociale în 2012, ei şi? Precuparea pentru puritatea şi curăţenia protestului mă scîrbeşte de-a dreptul. Nu cumva v-aţi simţit deranjaţi şi de oamenii veniţi din Vaslui pentru protest împotriva gazelor de şist?