Cazul Gorzo şi concursurile aranjate în universităţi

Un text foarte bun al lui Christian Ferencz Flatz în Observator Cultural despre “aranjarea” posturilor şi concursurilor:

  1. De curînd, biologul Virgil Iordache a publicat pe platforma Contributors, sub titlul Fenomenul Dragnea în universităţi, un articol dedicat chestiunii concursurilor universitare. În cuprinsul său, el identifică problema, întîi de toate, la nivelul psihologiei sociale, susţinînd că „[c]ei mai mulţi oameni din universităţi preferă să candideze pe posturi şi funcţii doar dacă sînt siguri că nu este competiţie, că sînt unicul candidat dacă e un post, sau se află în grupul de candidaţi care e alocat pentru reprezentare unei unităţi funcţionale (departament, facultate) dacă sînt «alegeri»“. Punînd pe acelaşi plan aşa-numitele „concursuri pentru ocuparea posturilor didactice“ cu alegerile interne pentru funcţiile de conducere ale acestor instituţii, el consideră deci că ambele competiţii sînt în cele din urmă viciate în egală măsură din vina candidaţilor înşişi, al căror defetism îi împiedică să rişte o candidatură chiar dacă ar avea altminteri şanse bune să cîştige. „Oamenii nu vor concursuri şi alegeri reale“, spune Iordache, „[o]amenii vor să cîştige ştiind dinainte că au cîştigat“. Adevărat este aici, pesemne, faptul că o presiune constantă din partea candidaţilor, care ar aplica în număr mare la asemenea concursuri, ar putea cu timpul să schimbe ceva; falsă este, în tot cazul, presupunerea potrivit căreia concursurile universitare nu sînt azi concursuri reale doar din lipsa contracandidaţilor, iar aceştia din urmă lipsesc numai fiindcă nu se ştiu dinainte cîştigători.
  2. Ceea ce neglijează, pe scurt, Virgil Iordache este deopotrivă sursa şi anvergura pe care o are în prezent fenomenul „concursurilor aranjate“ în universităţile din România, iar asupra ambelor aspecte ne putem instrui în mod cît se poate de concludent pornind de la cazul recent al lui Andrei Gorzo. Ce s-a întîmplat aici, de fapt? La începutul acestui an, UNATC a anunţat scoaterea la concurs a unui post de conferenţiar la departamentul de Teoria filmului. Postul îi era dedicat lui Cristian Tudor Popescu, fiind din start calibrat pe profilul său, iar în curînd – în contextul inflamărilor legate de scandalul Film Menu, în care a intervenit şi CTP, cu aerul celui aflat deasupra unor asemenea nereguli – au început să circule şi public, pe Facebook şi în presă, informaţii asupra acestui fapt. Andrei Gorzo şi-a anunţat încă de atunci intenţia de a-l contracandida, dar CTP, iritat pesemne de lumina ridicolă în care îl punea asimilarea sa cu concursurile trucate dintr-o instituţie aflată în plin scandal, a hotărît intempestiv şi unilateral să se retragă din cursă. Cum anunţul nu mai putea să fie anulat oficial pentru atîta lucru, Gorzo a ajuns să candideze singur pentru un post ce nu fusese scos pentru el şi a şi cîştigat în primă instanţă. Ulterior, însă, ceea ce trebuia să fie doar o simplă formalitate – validarea concursului de către senatul universităţii, care nu face de obicei decît să constate respectarea condiţiilor procedurale – a condus dimpotrivă la tergiversarea şi apoi la invalidarea de către Senat a concursului. Acum, sigur că tot acest episod s-a petrecut pe un fond de conflict fără de care lucrurile n-ar fi putut nicicum să escaladeze într-o asemenea măsură. După scandalul public al penalizărilor abuzive aplicate, în vară, lui Andrei Rus de către Comisia de etică a UNATC, pentru vina de a fi semnalat public nişte derapaje ale conducerii Universităţii – penalizări care nu l-au vizat şi pe Andrei Gorzo, raliat criticilor lui Rus, din singurul motiv că acesta a fost în vacanţă de studiu pe durata întregului an –, conducerea Universităţii ar fi preferat, poate, să stingă conflictul fără a mai convoca a doua oară Comisia de etică, dar nu putea, evident, să accepte în plus chiar premierea lui Gorzo. Iritarea pricinuită de acest lanţ de împrejurări a determinat, pesemne, Senatul să nesocotească atît de ostentativ procedurile, deşi, pe de altă parte, e drept că o asemenea situaţie, în care doi colegi de departament concurează pentru acelaşi post – sau, mai precis, în care un coleg îl contracandidează pe altul, pentru care a fost scos postul – nu apare la noi, în genere, decît într-un caz de conflict, iar colegul care perturbă astfel bunul mers al lucrurilor ştie că, după ce va pierde inevitabil postul, nu i se va mai scoate altul în veci. Dar ceea ce e cu adevărat remarcabil aici este, întîi de toate, valoarea de flagrant a cazului, fiindcă Andrei Gorzo nu a contracandidat doar un coleg evident mai puţin pregătit pe un post scos pentru acesta din urmă – unde organizatorii concursului pot oricînd, ca de obicei, să mascheze abuzul invocînd nota de subiectivitate inerentă oricărei jurizări –, ci el a concurat, dimpotrivă, singur pentru postul care nu-i era dedicat şi nu putea, deci, decît fie să cîştige, ceea ce părea iniţial că o să se întîmple, fie să fie victima unui abuz la lumina zilei, ceea ce s-a şi întîmplat în final.
  3. Surprinzător este de la bun început, în chestiunea concursurilor universitare aranjate, faptul că aceasta nu este nici atît de acut pusă pe tapet şi nici atît de unanim blamată precum, bunăoară, problema plagiatelor, în vreme ce aceasta din urmă reprezintă totuşi, din măcar două puncte de vedere, o sursă de impostură academică mult mai puţin gravă. Întîi de toate, plagiatele sînt ca atare extrem de uşor de dovedit dincolo de orice putinţă de tăgadă – există programe de calculator care pot depista plagiatul, analizînd în cifre anvergura sa, iar simpla alăturare pe acelaşi ecran a două pasaje aproape identice împinge orice contra-argumentaţie în ridicol –, în vreme ce, dimpotrivă, concursurile aranjate sînt cel mai adesea imposibil de demonstrat în instanţă, cum şi disproporţiile cele mai stridente dintre candidaţi rămîn încă vagi în ochii opiniei publice. În al doilea rînd, însă, plagiatele sînt poate mai răspîndite decît ne place să credem şi poate chiar tolerate tacit la un anumit nivel, dar ele nu dau totuşi, în nici un caz, regula producţiei academice, aşa cum concursurile trucate dau, dimpotrivă, în mod real regula angajărilor universitare şi sînt practicate nonşalant chiar şi de către aceia care vituperează cu emfază, pozînd în campioni ai reformei, în contra plagiatelor. Mai mult, dacă caracterul ilegitim al plagiatului nu se lasă, în genere, pus la îndoială decît prin complicate acrobaţii sofistice, în cazul concursurilor trucate, dimpotrivă, nu puţini sînt aceia dispuşi să bagatelizeze chestiunea ori chiar să-i găsească o justificare de fond. Acest lucru se întîmplă, întîi de toate, fiindcă fenomenul concursurilor aranjate este cu adevărat generalizat la nivel sistemic în universităţile româneşti, astfel încît toţi cei care ocupă astăzi posturi în universitate au beneficiat la un moment dat, sub o formă sau alta, de pe urma unui concurs cu dedicaţie. Iar asta face dificilă condamnarea fără echivoc a fenomenului chiar dacă, pe de o parte, persoanele respective meritau într-adevăr postul şi l-ar fi cîştigat poate şi în urma unui concurs real – căci fiind un post scos anume pentru ele, e mai important de constatat aici că ele l-ar fi cîştigat oricum şi dacă nu îl meritau – şi chiar dacă, pe de altă parte, conştiinţa caracterului fraudulos al acestor practici nu va fi fost dintotdeauna la fel de pregnantă ca astăzi. Apoi, însă, e limpede că sistemul angajărilor universitare funcţionează în cele din urmă tocmai în baza complicităţilor reciproce, împărtăşite pe varii niveluri, dintre colegii de departament, ce se jurizează unii pe alţii asigurîndu-se că promovează cu toţii pe rînd, iar drept urmare, nimeni nu e în mod special interesat să-şi rişte perspectivele de carieră condamnînd prea apăsat asemenea practici. Or, tocmai fiindcă aceste nereguli se desfăşoară îndeobşte sub un convenabil văl de discreţie, un caz atît de flagrant precum cel al invalidării concursului lui Gorzo este un prilej de neratat pentru a le aduce în atenţia publică.

Integral aici.

 

2 răspunsuri la Cazul Gorzo şi concursurile aranjate în universităţi

  1. Dan Ungureanu spune:

    Ca profesor din sistemul universitar, dar mai ales ca advocatus diaboli, voi susține, de data asta, concursurile de formă. Unui profesor sau unei catedre îi ia ani de zile să-și formeze un succesor sau colaborator. Fizică atomică, vibrații, sociologia muncii, calcul diferențial, genetică – toate materiile universitare sînt extrem de specializate. Există – la universitatea unde predau, Universitatea Carolină din Praga, secție de egiptologie, mongolă, coreeană etc. Nimeni nu studiază șapte ani o disciplină confidențială ca să ajungă profesor generic într-un liceu. Vrea certitudinea, vrea acordul tacit al profesorilor săi că va fi angajat asistent. E un consens tacit. Ideea de concurs e validă în țările mari, cu masă critică, Franța, Germania, SUA. Există concursuri, reale, și în țări mici – Cehia – dar care sînt deschise internațional, ca să existe concurență reală. Iar concurenții sînt atrași prin salarii MARI. Sau, o opțiune mai curajoasă, ministerul Educației să constate că, da, concursurile sînt de formă, și să renunțe la ele, și să accepte situația care a existat de un secol – angajarea prin cooptare tacită.
    Salariile universitare sînt mici. Să spunem că avem concursuri oneste. Ce asistent ieșean va avea bani de chirie la București, din salariu ? – să nu mai vorbim de transferul familiei. Universitățile din România sînt condamnate la relații incestuoase, profesori care-și angajează studenții. Ori să se interzică – ca în alte țări – ca o universitate să-și angajeze foștii studenți.

  2. Dezideriu Dudas spune:

    Ce frumos ar fi totul, daca doar in universitati concursurile ar fi aranjate…Din pacate universitatile nu pot fi foarte diferite de realitatile sociale….Cel mult le pot insufleti spre mai bine….Redau mai jos materialul “Universitatea si politica” a lui CR Motru, “punctat” in anul 1984 de prof. Ghe. Al. Cazan , readus de mine “in actualitate in noiembrie 1998 ( atunci, ca presedinte Pro Democratia Constanta ) si las si o “nota” din anul 2005, “nota mica” daca ne gandim la “proiectia” ei pe anul 2015, “mare” insa, daca ne gandim la nivelul la care a ajuns amplitudinea “aranjamentelor” sociale… :

    UNIVERSITATEA SI POLITICA

    “ …Politica tarii noastre este bolnava la insasi baza sa, prin tendintele atavice de dominatie pe care un numar prea mare de cetateni le manifesta sub diferite forme, si in special sub forma patriotismului, si care imiedica sa se realizeze la noi conceptia statului modern democratic. Tot ceea ce a fost despotic si anarhic in viata trecutului nostru politic, traieste mai departe in agitatiile momentului.
    Atitudinea patriarhala a boierului vechi care credea ca tara este a neamului lui, adica a familiei lui ; insolenta ciocoiului, care se tinea mai presus de obicei, fiindca avea pe cineva la curte care sa-l protejeze, pe cineva intre cei mari ; dispretul fanariotului, care stia ca totul este de vanzare ; necinstea functionarului care lua serviciu drept mosie drept aducatoare de profit ; in sfarsit toate instinctele de dominatie pe care slaba noastra organizatie din trecut nu le-a putut infrana, se rasfata astazi la lumina zilei, ori de cate ori ocazia se prezinta. Si ocazia se prezinta atunci cand cetateanul se afla sub scutul unui partid la putere. Adica la ocazii numeroase. A fi in partidul la putere inseamna in tara romaneasca, a fi liber sa te arati in toata goliciunea ta atavica. Cetateanul care apartine partidului la putere devine, printr-un fel de miraj egocentric, un mic despot asiatic. El nu mai admite sa i se puna la indoiala competenta si patriotismul. El este insusi statul.
    Aceste tendinte atavice nu se pot adapta la formele democratice ale statului modern. Si fiindca nu se pot adapta suferim cu totii.
    De acest atavism nu putem scapa decat formandu-ne o constiinta politica noua. Aceasta noua constiinta politica trebuie sa rasara din UNIVERSITATI. Caci in UNIVERSITATI sufletul omului se adapteaza la deprinderile muncii cinstite si obiective, adevaratul izvor al energiilor statale moderne. In UNIVERSITATE sunt date conditiile europenizarii sufletului politic romanesc.
    Isi dau oare seama profesorii universitari de nobila menire ce-i asteapta ? Isi dau seama ca opinia acestei tari asteapta de la ei o indrumare, nu numai in largirea orizontului de cunostintre, dar si in realizarea practica a vietii ?
    In asteptarea acestei CONSTIINTE A UNIVERSITATII, e necesar sa ne organizam. Am simtamantul ca intre tinerii universitari ideea organizarii este sufleteste incoltita si nu asteapta decat o raza de caldura pentru ca sa iasa pe rasadul culturii romanesti …”

    CONSTANTIN RADULESCU – MOTRU

    In anul 1984, in plina “epoca de aur”, Ghe. Al. Cazan, probabil unul din actualii profesori universitari care ar trebui sa fie constient de “ nobila menire”…” in “realizarea practica a vietii”, afirma despre ideile de mai sus ale lui C.Radulescu-Motru :
    “ Universitatile au avut incontestabil un rol important in promovarea valorilor democratiei, progresului si culturii umaniste. Formarea spiritului politic nu era posibila insa numai prin aportul universitarilor, cum credea C.R. Motru, necesitand concertarea eforturilor si initiativelor tuturor fortelor sociale progresiste…”
    Avem o singura intrebare pentru dvs. : IN ANUL 1998, CARE SUNT FORTELE SOCIALE PROGRESISTE ALE ROMANIEI ?
    ASOCIATIA PRO DEMOCRATIA Constanta, -unul din ONG-urile initiatoare a initiativei
    FORTA DE ATITUDINE SI ACTIUNE CETATENEASCA ( FAAC )
    22.11.1998

    ( Nota 2005 : profesorul de drept Emil Moroianu, fost consilier prezidential in administratia dintre anii 1996-2000, promotor in Romania a sistemului de drept al austriacului Hans Kelsen ce a revolutionat dreptul constitutional, a fost si rectorul Universitatii din Targu Jiu care l-a validat “ ca si “profesor universitar” pe “conferentiarul” de pana atunci, Nicolae Mischie…Din acest motiv, din acel moment – anul 2004 , d-nul Dan Voiculescu s-a retras din invatamanul universitar, unde activase in cadrul Academiei de Studii Economice. )

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.