Cazul Gorzo şi concursurile aranjate în universităţi

Un text foarte bun al lui Christian Ferencz Flatz în Observator Cultural despre “aranjarea” posturilor şi concursurilor:

  1. De curînd, biologul Virgil Iordache a publicat pe platforma Contributors, sub titlul Fenomenul Dragnea în universităţi, un articol dedicat chestiunii concursurilor universitare. În cuprinsul său, el identifică problema, întîi de toate, la nivelul psihologiei sociale, susţinînd că „[c]ei mai mulţi oameni din universităţi preferă să candideze pe posturi şi funcţii doar dacă sînt siguri că nu este competiţie, că sînt unicul candidat dacă e un post, sau se află în grupul de candidaţi care e alocat pentru reprezentare unei unităţi funcţionale (departament, facultate) dacă sînt «alegeri»“. Punînd pe acelaşi plan aşa-numitele „concursuri pentru ocuparea posturilor didactice“ cu alegerile interne pentru funcţiile de conducere ale acestor instituţii, el consideră deci că ambele competiţii sînt în cele din urmă viciate în egală măsură din vina candidaţilor înşişi, al căror defetism îi împiedică să rişte o candidatură chiar dacă ar avea altminteri şanse bune să cîştige. „Oamenii nu vor concursuri şi alegeri reale“, spune Iordache, „[o]amenii vor să cîştige ştiind dinainte că au cîştigat“. Adevărat este aici, pesemne, faptul că o presiune constantă din partea candidaţilor, care ar aplica în număr mare la asemenea concursuri, ar putea cu timpul să schimbe ceva; falsă este, în tot cazul, presupunerea potrivit căreia concursurile universitare nu sînt azi concursuri reale doar din lipsa contracandidaţilor, iar aceştia din urmă lipsesc numai fiindcă nu se ştiu dinainte cîştigători.
  2. Ceea ce neglijează, pe scurt, Virgil Iordache este deopotrivă sursa şi anvergura pe care o are în prezent fenomenul „concursurilor aranjate“ în universităţile din România, iar asupra ambelor aspecte ne putem instrui în mod cît se poate de concludent pornind de la cazul recent al lui Andrei Gorzo. Ce s-a întîmplat aici, de fapt? La începutul acestui an, UNATC a anunţat scoaterea la concurs a unui post de conferenţiar la departamentul de Teoria filmului. Postul îi era dedicat lui Cristian Tudor Popescu, fiind din start calibrat pe profilul său, iar în curînd – în contextul inflamărilor legate de scandalul Film Menu, în care a intervenit şi CTP, cu aerul celui aflat deasupra unor asemenea nereguli – au început să circule şi public, pe Facebook şi în presă, informaţii asupra acestui fapt. Andrei Gorzo şi-a anunţat încă de atunci intenţia de a-l contracandida, dar CTP, iritat pesemne de lumina ridicolă în care îl punea asimilarea sa cu concursurile trucate dintr-o instituţie aflată în plin scandal, a hotărît intempestiv şi unilateral să se retragă din cursă. Cum anunţul nu mai putea să fie anulat oficial pentru atîta lucru, Gorzo a ajuns să candideze singur pentru un post ce nu fusese scos pentru el şi a şi cîştigat în primă instanţă. Ulterior, însă, ceea ce trebuia să fie doar o simplă formalitate – validarea concursului de către senatul universităţii, care nu face de obicei decît să constate respectarea condiţiilor procedurale – a condus dimpotrivă la tergiversarea şi apoi la invalidarea de către Senat a concursului. Acum, sigur că tot acest episod s-a petrecut pe un fond de conflict fără de care lucrurile n-ar fi putut nicicum să escaladeze într-o asemenea măsură. După scandalul public al penalizărilor abuzive aplicate, în vară, lui Andrei Rus de către Comisia de etică a UNATC, pentru vina de a fi semnalat public nişte derapaje ale conducerii Universităţii – penalizări care nu l-au vizat şi pe Andrei Gorzo, raliat criticilor lui Rus, din singurul motiv că acesta a fost în vacanţă de studiu pe durata întregului an –, conducerea Universităţii ar fi preferat, poate, să stingă conflictul fără a mai convoca a doua oară Comisia de etică, dar nu putea, evident, să accepte în plus chiar premierea lui Gorzo. Iritarea pricinuită de acest lanţ de împrejurări a determinat, pesemne, Senatul să nesocotească atît de ostentativ procedurile, deşi, pe de altă parte, e drept că o asemenea situaţie, în care doi colegi de departament concurează pentru acelaşi post – sau, mai precis, în care un coleg îl contracandidează pe altul, pentru care a fost scos postul – nu apare la noi, în genere, decît într-un caz de conflict, iar colegul care perturbă astfel bunul mers al lucrurilor ştie că, după ce va pierde inevitabil postul, nu i se va mai scoate altul în veci. Dar ceea ce e cu adevărat remarcabil aici este, întîi de toate, valoarea de flagrant a cazului, fiindcă Andrei Gorzo nu a contracandidat doar un coleg evident mai puţin pregătit pe un post scos pentru acesta din urmă – unde organizatorii concursului pot oricînd, ca de obicei, să mascheze abuzul invocînd nota de subiectivitate inerentă oricărei jurizări –, ci el a concurat, dimpotrivă, singur pentru postul care nu-i era dedicat şi nu putea, deci, decît fie să cîştige, ceea ce părea iniţial că o să se întîmple, fie să fie victima unui abuz la lumina zilei, ceea ce s-a şi întîmplat în final.
  3. Surprinzător este de la bun început, în chestiunea concursurilor universitare aranjate, faptul că aceasta nu este nici atît de acut pusă pe tapet şi nici atît de unanim blamată precum, bunăoară, problema plagiatelor, în vreme ce aceasta din urmă reprezintă totuşi, din măcar două puncte de vedere, o sursă de impostură academică mult mai puţin gravă. Întîi de toate, plagiatele sînt ca atare extrem de uşor de dovedit dincolo de orice putinţă de tăgadă – există programe de calculator care pot depista plagiatul, analizînd în cifre anvergura sa, iar simpla alăturare pe acelaşi ecran a două pasaje aproape identice împinge orice contra-argumentaţie în ridicol –, în vreme ce, dimpotrivă, concursurile aranjate sînt cel mai adesea imposibil de demonstrat în instanţă, cum şi disproporţiile cele mai stridente dintre candidaţi rămîn încă vagi în ochii opiniei publice. În al doilea rînd, însă, plagiatele sînt poate mai răspîndite decît ne place să credem şi poate chiar tolerate tacit la un anumit nivel, dar ele nu dau totuşi, în nici un caz, regula producţiei academice, aşa cum concursurile trucate dau, dimpotrivă, în mod real regula angajărilor universitare şi sînt practicate nonşalant chiar şi de către aceia care vituperează cu emfază, pozînd în campioni ai reformei, în contra plagiatelor. Mai mult, dacă caracterul ilegitim al plagiatului nu se lasă, în genere, pus la îndoială decît prin complicate acrobaţii sofistice, în cazul concursurilor trucate, dimpotrivă, nu puţini sînt aceia dispuşi să bagatelizeze chestiunea ori chiar să-i găsească o justificare de fond. Acest lucru se întîmplă, întîi de toate, fiindcă fenomenul concursurilor aranjate este cu adevărat generalizat la nivel sistemic în universităţile româneşti, astfel încît toţi cei care ocupă astăzi posturi în universitate au beneficiat la un moment dat, sub o formă sau alta, de pe urma unui concurs cu dedicaţie. Iar asta face dificilă condamnarea fără echivoc a fenomenului chiar dacă, pe de o parte, persoanele respective meritau într-adevăr postul şi l-ar fi cîştigat poate şi în urma unui concurs real – căci fiind un post scos anume pentru ele, e mai important de constatat aici că ele l-ar fi cîştigat oricum şi dacă nu îl meritau – şi chiar dacă, pe de altă parte, conştiinţa caracterului fraudulos al acestor practici nu va fi fost dintotdeauna la fel de pregnantă ca astăzi. Apoi, însă, e limpede că sistemul angajărilor universitare funcţionează în cele din urmă tocmai în baza complicităţilor reciproce, împărtăşite pe varii niveluri, dintre colegii de departament, ce se jurizează unii pe alţii asigurîndu-se că promovează cu toţii pe rînd, iar drept urmare, nimeni nu e în mod special interesat să-şi rişte perspectivele de carieră condamnînd prea apăsat asemenea practici. Or, tocmai fiindcă aceste nereguli se desfăşoară îndeobşte sub un convenabil văl de discreţie, un caz atît de flagrant precum cel al invalidării concursului lui Gorzo este un prilej de neratat pentru a le aduce în atenţia publică.

Integral aici.

 

2 Responses to Cazul Gorzo şi concursurile aranjate în universităţi

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.