Brexit. Revista presei

Marea Britanie a votat pentru ieșirea din UE (51,89% pentru Brexit). E destul de incert ce va urma de acum încolo, însă rezultatul a fost întâmpinat cu exuberanță de către susținătorii Brexit din Marea Britanie (precum liderul UKIP Nigel Farage și Conservatorul Boris Johnson, creditat cu șansa de a deveni următorul premier după demisia lui David Cameron), dar și de către cei din afara regatului. Marie Le Pen și Donald Trump au salutat Brexitul. Geert Wilders, liderul PVV, un partid de extremă dreaptă, nu doar că a salutat rezultatul, dar a anunțat deja că Olanda ar trebui să urmeze exemplul Marii Brianii și să organizeze un referendum pentru ieșirea din UE (Nexit). E de așteptat ca un val de referendumuri pentru rămânerea în UE să urmeze și în alte țări europene, mai ales în Austria, Franța, Cehia și Slovacia.

Martin McGuinness, liderul Sinn Féin, a sugerat că Brexitul ar trebui să ducă la un referendum privind reunificarea Irlandei în cadrul UE. Irlanda de Nord a votat în proporție de 56% pentru rămânere. La fel, Scoția a fost predominant pentru UE (62% Remain) fapt ce va atrage cel mai probabil un nou referendum pentru independență în această țară.

La polul opus, cei care au votat pentru Remain, dar și susținătorii acestora de pe continent, au primit rezultatele cu un amestec de îngrijorare, furie și resemnare. Pentru unii, Brexitul anunță că anii 30 sunt înainte noastră, o victorie a forțelor extremiste, fasciste și xenofobe nu doar în Marea Britanie, ci și în Europa. Alții prevăd o accentuare a dereglementării și neoliberalismului în Marea Britanie, acum că minimul de controale impuse de UE după criza din 2008 va dispărea. E de remarcat cum votanții pentru Brexit au fost demonizați de adversarii acestora ca fiind săraci, needucați, bătrâni și rurali, atunci când nu au fost numiți direct fasciști. Retorica aceasta a fost deja prezentă în campania pentru referendum, dar acum a atins apogeul. Spectrul fricii și al apocalipsei invocat de susținătorii Remain, altfel oameni cu simpatii centriste dacă nu chiar de stânga, este la fel de îngrijorător precum entuziasmul celor de la UKIP.

Dacă lucrurile sunt complicate și neclare la nivelul opiniei populare și a implicațiilor politice ale Brexitului, atât la dreapta cât și la stânga, lucrurile sunt și mai încâlcite atunci când vine vorba de urmările instituționale ale votului. Chiar dacă poporul s-a pronunțat prin referendum pentru Brexit, ieșirea din UE nu este nici automată, nici garantată, nici directă. Abia acum un întreg eșafodaj de instituții, proceduri, reglementări și negocieri birocratice va intra în scenă. Cum unul dintre argumentele pentru Brexit a fost tocmai renunțarea la birocrația care paralizează UE, tocmai votul pentru Brexit va antrena Marea Britanie într-un exercițiu birocratic și politic aproape opac.

Între timp, lira britanică s-a prăbușit la un nivel nemaivăzut din 1985, o pierdere de valoare pe care analiștii o aseamănă unei crize financiare de proporții. Desigur, trebuie evitate tonurile apocaliptice și predicțiile sumbre venite din partea celor care văd în Brexit un dezastru fără margini. Cu toate acestea, analiști de calibrul lui Michael Roberts au luat în serios posibilitatea unei noi recesiuni în Europa (și desigur Marea Britanie) ca urmare a Brexit. Râmâne de văzut ce se va întâmpla exact, dar e totuși puțin probabil ca Brexit-ul să nu producă efecte economice întro economie globală deja foarte volatilă și sensibilă la orice schimbare.

În România reacțiile au fost total previzibile. Comentariatul de facebook a deplâns faptul că britanicii bătrâni și săraci au furat viitorul tinerilor frumoși și educați. Știm povestea, nici o surpriză. Prin reacțiile sale recurente, lumea locală românească pare a fi în avangarda lumii occidentale, Marea Britanie abia călcându-ne pe urme cu discursurile anti-bătrâni și anti-sărăci sau cu cele legate de luat țara înapoi.

Nu doar în avangardă, dar și mereu consecvenți. Prietenii noștri de la Hotnews au descifrat imediat efectele Brexit: o victorie a lui Putin și a aliaților săi din Europa, deopotrivă naționaliștii Orban sau Le Pen, dar și stânga eurosceptică. Logic, clar, la obiect. La RFI Mircea Cărtărescu ne arată că nu degeaba este considerat de unii un mare scriitor. Pentru el, Brexit nu este doar o crimă, ci și o greșeală, invocând în aceeași frază spectrul pericolului de la Răsărit.

Ca un lider European de anvergură, președintele Klaus Iohannis a vorbit despre Brexit strict din perspectiva României, asigurându-ne că nu ne va afecta prea tare, chiar dacă și pe plan local nu contenesc scenariile sociale și economice apocaliptice ca urmare a Brexit (un exemplu elcovent din multe aici). Înțelegerea Brexitului doar din perspectiva foarte particulară a românilor de acolo domină comentariile și exemplele din presa locală de azi (vezi aici).

Alina Mungiu Pippidi, vizibil afectată de Brexit, ne reamintește că un proiect de cooperare interguvernamentală cum este UE nu poate fi în același timp unul democratic. Consultarea populară nu prea își are locul, indicând subtil că David Cameron are această vină a declanșării unui referendum în legătură cu ceva despre care nu trebuie votat.

Alexandru Vasile Sava prezintă informat dispunerea forțelor premergătoare Brexitului și argumentele diferitelor tabere angrenate în dezbatere. Problema începe atunci când acesta încearcă deconstruirea a ”patru clișee” pe care stânga britanică le-ar fi vehiculat împotriva Brexitului doar pentru a-și masca eșecul pe linie: aceasta este de fapt fie relativizare, fie o altă formă de frazeologie.

A reușit UKIP să monopolizeze discuțiile despre Brexit prin stigmatizarea imigranților? Ei bine, asta indică doar eșecul politicii împăciuitoriste a lui Corbyn de a fi explicit pentru Brexit. Dar dacă Brexit nu poate fi cu adevărat separat de rasism și argumente xenofobe, acestea fiind parte inerentă a acestuia, nu doar o formulă retorică a UKIP? Autorul nu ne spune nimic. Acesta în schimb recunoaște că problema migrației este una reală, însă nu în sensul celor de la dreapta. Numai că în loc să ne spună care este problema privită dinspre stânga, Alexandru Vasile Sava ne spune povestea de manual despre cum migrantul și muncitorul național sunt de aceași parte a baricadei, deși evident, în practică, între aceștia există antagonisme colosale, antagonisme ce permit mobilizarea celor din urmă chiar de către dreapta naționalistă și xenofobă. Ceea ce trebuia explicat, este trecut sub tăcere. Sava observă apoi corect că UE este vehicolul prin excelență al neoliberalismului, imperialismului și austerității în Europa, atât în zona sa Sudică, cât și în Sudul Global. Nu e clar cum UE n-o să mai fie așa după Brexit, nici cum Marea Britanie o să sufere o transformare spectaculoasă anti-neoliberală, anti-imperialistă și progresistă după Brexit. În fine, Sava observă corect că victoria Brexit nu poate fi tratată drept o victorie a extremei drepte britanice care tocmai s-a retras în spatele unui zid, în condițiile în care UE însăși a generat mișcări de extremă dreapta, populiste și neliberale în mai toate țările sale, unele dintre aceste forțe fiind chiar la putere. Corect. Pe de altă parte, nu poate fi nici un dubiu că Brexit este totuși o victorie a unor argumente (dacă nu chiar a unor forțe) de dreapta, sau chiar de extremă dreapta. Dacă asta înseamnă că stânga a fost înfrântă, atunci așa este, dar în același timp constatarea autorului că unul dintre eșecurile stângii este acela că a rămas cantonată întro politică antifascistă este contradictorie.

 

 

 

 

 

 

 

Comentariile nu sunt permise.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.