Anticorupţie versus întrebări “ideologice”: vrem sau nu şcoli şi sănătate gratuite?

Costi Rogozanu pe VoxPublica

Un text în care criticam o oarecare mistică a anticorupţiei (aici) şi-a avut răspunsul în România liberă, săptămîna trecută (aici). Alina Mungiu-Pippidi se simte atrasă într-un cerc vicios, acela în care ar fi îndemnată să se “ideologizeze”, să se pună în antagonismul găunos stînga-dreapta. După acel răspuns, aş mai vrea să fac scurte note lămuritoare:

  • nu puneam în textul meu vreo echivalare între anticorupţie şi dreapta sau între critica anticorupţiei şi stînga. Vorbeam doar despre efectele secundare ale unui soi de evazionism de tip nou (de care, în multe puncte, suferă inclusiv mişcările de tip occupy), acela în care sperăm să curăţăm ţevile administraţiei şi ale Statutului şi în felul acesta să obţinem o lume mai bună. Asta în timp ce se iau decizii care ne schimbă profund vieţile: drepturi şi resurse privatizate care se văd direct în facturi şi taxe aberante.
  • Acest paseism “occupy” vine dintr-o situaţie greu de acceptat pentru mulţi dintre noi: noul val tineresc civic îşi doreşte ceva despre care crede că e apolitic, să trăiască măcar la fel de bine ca părinţii lor (un portret al tînărului derutat şi pauperizat, aici). Dar, de fapt, pînă şi această ciudată nostalgie după tinereţea părinţilor e ultra-politică şi presărată cu tot felul de pericole.
  • nu vreau acordarea de puteri Statului doar aşa, din principiu – dimpotrivă, îl vreau slăbit în unele puncte strategice, micşorat în altele. Vreau negocierea clară, politică, a unor aspecte. Unii pot spune că e “de stînga” dorinţa de educaţie şi sănătate gratuite (sau măcar a unui pachet consistent gratuit). Alţii pot spune că nu vreau schimbare. Sau alţii pot spune că e o cerinţă “europeană” firească (nu americană, e adevărat). Deci se poate ignora uşor tenta ideologică, pentru că cerinţa e mai mult decît transideologică, e urgentă. Iar cînd ceri dreptul la şcoală şi la spital cît mai ferm totul se dă peste cap. Pentru că înseamnă că nu vrei nici liberalizări de energie, de piaţa resurselor, vrei control ferm ca să obţii bani strategici pentru domenii strategice. Toate aceste “strategii” sînt la noi ne-negociate. Nişte tipi au hotărît ei împreună cu FMI că ne scumpesc gazul (pe măsură ce găsesc şi mai multe zăcăminte numai bune de aruncat pe o piaţă “liberalizată”) şi ne liberalizează şi şcoala. Şi banii? Unde se duc?
  • Scrie AMP:”Sper să mă înşel, dar asta mă preocupă pe mine, nu  etichetele primitive  de stînga şi dreapta la români, nici faptul că azi  Năstase merge la  puşcărie şi Băsescu la televizor. Ci că statul sub  Băsescu nu e  deocamdată semnificativ mai autonom faţă de interesul  privat decît era  sub Năstase… aici e munca noastră neterminată, deşi efort a fost.” Ei, aici e o discuţie mai amplă despre “interesul privat”. Pentru că abia recent o parte din societatea civilă a început să judece cu aceeaşi unitate de măsură interesul capitalului străin sau autohton. Primul primea pînă acum din oficiu nota de bună purtare. Iar ambasadorii SUA sau FRanţa se plîngeau de corupţie doar pentru că nu aveau destulă piaţa de desfacere (să nu uităm cazul simpatic cu CocaCola deranjată de Frutti Fresh – în documentele wikileaks). Cum obţinem capital înrădăcinat ceva mai bine în sol românesc? – experţii sînt de acord, prin privilegii, stimulente etc. De ce să le aibă doar investitorii străini? Dacă tot facem o politică a privilegiilor, măcar s-o recunoaştem, să renunţăm la blablaurile despre pieţe libere şi să începem să-i supraveghem pe bune.
  • Aranjarea pieţei e la ordinea zilei. Companii prea mari pentru un Consiliu al Concurenţei atît de mic fac tot timpul înţelegeri care se răsfrîng direct asupra celor mai vulnerabile pături. Nu cred că e de stînga dorinţa de reglementare a acestei pieţe. Şi nici măcar nu e vorba de anticorupţie aici, ci de principiu: cum poţi să ai concurenţă asigurată cînd ai un Consiliu al Concurenţei cu trei ameţiţi angajaţi? După cum vedeţi, aici e un reproş de-a dreptul liberal. Eu nu cer decît minimă consecvenţă politică. Iar anticorupţia sună de prea multe ori de-a dreptul “hippie” pe lîngă necesităţile societăţii de azi.
  • deci nu, doamnă Mungiu-Pippidi, încă nu era o chestie de ideologie. Deşi am putea ajunge şi acolo. Era doar o observaţie rece, nici măcar un reproş. În fond, obsesia e una pentru toţi: cum aflăm ce dracului vrea acea clasă de mijloc activă care s-a scîrbit de politică, de lume în general şi care a uitat, de fapt, şi să vrea ceva. Dacă-i dai bani pe credit, devine şi mai indiferentă; dacă nu-i dai, se cufundă în depresie. Să fim mai puţin corupţi e din acest motiv un drog înşelător. Sigur că vrem să eliminăm corupţia. Dar eu nu vreau s-o elimin ca să pot să plătesc “cinstit” o taxă cît casa pentru şcoală sau spital. Cam aici era dilema.

Societatea civilă are multe de lămurit cu sine. Faţă de Piaţa Universităţii de acum 20 de ani, au apărut acum mesaje care îi oripilează pe progresiştii de atunci. Iar pricipalul meu reproş era pînă la urmă paseismul şi contemplativul la care ajunge de fiecare dată lupta anticorupţie. (Seamănă mult cu evazionismul literar şi filozofic din anii 70-80). Iar eu cred pur şi simplu că nu mai trebuie să strîmbăm din nas reflex cînd oamenii formulează agresiv probleme care ar putea fi inclusiv colorate ideologic altfel decît ne-am obişnuit.

 

Comentariile nu sunt permise.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.