Anii 30 sînt în faţa noastră

vasile-ernu1

Am crezut şi încă mai cred că am scris un text cuminte care încerca să tragă cîteva semnale de alarmă. Şi m-am trezit peste noapte din „homosexual stîngist”, cum le plăcea unora din zona dreptei conservatoare ortodoxe să mă descrie, în „homofob stîngist”. De data asta, injuriile vin cu nemiluita din partea grupurilor așa-zis progresiste. Teama principală, anunţată și în textul cu pricina, că unele grupuri dinspre stînga progresistă ar fi la fel de conservatoare şi de dogmatice ca şi cele dinspre dreapta, s-a adeverit cu vîrf şi îndesat. Cred că nu are rost să insistăm asupra acestui tip de injurii. Argumentele nu cred că funcţionează în cazul dat.

Ceea ce mă interesează acum sînt reproşurile venite dinspre zona care merită luată în considerare: că am „tolerat democratic fascistoizii ortodocşi” sau că „justific agresiunea pentru că așa-i frumos, aşa-i democratic”. Sincer, credeam că faza aceasta am depăşit-o, cel puţin cei care scriem de ceva vreme şi ne citim între noi. Ar fi culmea să repet acum mantra stîngii şi să spun: vai, dar eu respect cu sfinţenie principiile de bază ale stîngii. Şi nu mă refer aici la social-democraţia pe care nu o am la suflet şi o învinuiesc de multe derapaje grave. Nu credeam că mai e nevoie de fiecare dată să facem „analize ideologice” pentru a vedea starea „sănătăţii ideologice” a unuia sau altuia. Îngrijorarea mea cea mare nu e legată de problema „crezului democraţiei formale”, a minorităţii gay & lesbian, fără a o exclude, ci de cu totul altceva.

Care sînt îngrijorările mele majore pornind de la observaţiile legate de evenimentul de la MŢR, dar care au o zonă de acoperire mult mai mare?

  1. Dacă privim atent la realitatea de la noi în contextul social, cultural, economic şi politic, vedem că dreapta radicală are un potenţial şi resurse de dezvoltare enorme. Le simţim şi vedem la fiecare pas şi e îngrijorătoare liniştea aparentă care vine dinspre ea. Sînt tot mai multe semne, iar contextul global este favorabil acestui fapt, ca acest potenţial şi forţe să se regrupeze şi să se organizeze în următoarea perioadă. E bine să cunoaştem şi să înţelegem potenţialul real al pericolului care va să vină. Şi nu fac profeții, ci constatări simple. Şi acest lucru se va întîmpla foarte curînd. Sper să mă înşel.
  2. Lucrul foarte grav, poate cel mai grav, care se vede tot mai des este că aceste forţe fac casă bună cu marele capital, cu toate guvernările din ultima perioadă şi cu o mare parte a instituţiilor statului. O bună parte a sursei violenţei vine mai ales dinspre instituţiile statului care par a fi foarte deschise spre o coabitare de acest gen. Dacă privim atent la modul în care sînt tratate nu doar grupuri sociale precum gay & lesbian, ci şi femei, ţigani, copii, bătrîni, şomeri, muncitori la negru şi alte grupuri prea puţin protejate, constatăm un discurs violent programatic promovat de instituţiile statului actual (şi asta nu doar la noi). Discursul homofob şi rasist este mai degrabă un soi de vîrf al icebergului, „interfaţa culturală” a unui rasism şi fascism economic şi social cu adevărat radical. Acest tandem dintre stat şi dreapta fundamentalistă, care foloseşte un cocteil ideologic ce amestecă religia, naţiunea şi economia, ar trebui să ne dea dureri de cap şi să ne înfioare. Parcă sună cunoscut. Credeam că anii 30 sînt în spatele nostru, dar ei, iată, se întrezăresc în viitorul apropiat.
  3. Reacţiile unor grupuri progresiste şi de stînga m-au îngrijorat nu pentru că nu au dreptate, ci pentru că arată foarte multă inconsistenţă, folosesc o retorică asemănătoare cu cea a oponenţilor şi dovedesc o necunoaștere profundă a societăţii româneşti actuale. Nu e cazul să ne isterizăm şi să strigăm „fascişti & legionari” la prima bătrînă care ţine o copie xerox a unei icoane în mînă. Nu e cazul să ne isterizăm pentru că fundamentaliştii au protestat cu sau fără permisiune de la dregători. Nu protestul lor ar trebui să ne deranjeze, ci ceea ce sînt ei în esenţă ar trebui să ne deranjeaze cu adevărat. Dar ce sînt ei şi cum putem să-i stopăm? Aceasta e întrebarea. Ce putem şi ce trebuie să facem noi în acest context? În nici-un caz sa ne ascundem după poala ambasadei SUA. Dacă am ajuns să fim protejaţi de ambasada SUA, atunci chiar totul e pierdut.
 

Comentariile sunt închise.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.