Alternate/coagulate

TEMA: Artă socială?

431122_296894057044776_100001725538269_714709_1057149845_nde Vlad MOLDOVAN

Literatura şi artele sunt şi au fost, de a lungul întregii lor istorii, forme simbolice sau materiale de rezistenţă politică. Înţeleg prin rezistenţă acel tip de atitudine care se extrage mediului de expectanţe şi roluri produs şi propus de canalele centrale ale puterii, şi care creează sau contrapune scenarii, cunoaşteri şi interpretări neintegrabile Weltanschaung-ului actual. Caracterul de singularitate, aşa cum îl numeşte Deleuze, al operelor literare sau artistice subminează constant şi trimite iremediabil spre alte modalităţi de a experimenta politicul şi socialul. Din vremuri imemoriale semnificanţii sau fragmente din aceştia s-au agăţat în mediul social producând efecte multiple – de la conştientizări atomicizate a indivizilor la transformări de opinii şi atitudini sau mai accentuat – circumscrieri motivaţionale în jurul psiho-genezei grupurilor. Am în vedere aici acel ripple effect studiat în sociologie şi în ştiinţele cibernetice prin care se dă seama de o dinamică deformată şi complexă pornind de la evenimente singulare ce se întreţes cu valuri şi cu forme mai extinse de diferenţieri. Nu e greu să ne imaginăm o hartă în mişcare a convingerilor şi opţiunilor individual -politice ce se configurează constant, variind în funcţie de substanţa mentală a indivizilor şi în care literatura şi artele încă îşi joacă rolul lor formator.

Nu mai departe de ceea ce numiţi în deschizător ”redescoperirea romanţată a interiorităţii şi lirismului” – adică acel canon catalogat ca esteticist din anii 80 – îmbracă forme inteligente de presiune şi subminare a autorităţii strangulante specifice totalitarismului naţionalist -proletcultist românesc predecembrist. Instanţele de control şi cenzură ceauşiste au fost constant deconstruite de creativitatea şi ingeniozitatea tinerilor scriiori şi artişti din acei ani. De la Dorin Tudoran la Paul Goma la grupul echinoxist sau grupul de acţiune Banat – putem observa tocmai această subtilă dislocare progresivă a unui discurs fals al establishmentului care şi-a lăsat urmele în configurarea mentală a perioadei respective.

Pe de altă parte literatura, ca să ne mărginim doar la ea, odată cu dezvoltarea medio-tehno-craţiei a devenit în mod necesar o formă cvasi-marginală de realizare a materialului direct de construcţie a ideologiei de establishment al puterii. Dar o astfel de marginalitate oferă şi o serie de avantaje prin care discursurile de rezistenţă, de reflecţie, de auto-eliberare, de distanţare etc. să germineze mai uşor. Literatura nu a mai fost odată cu perfectarea audio-vizualului o zonă de interes pentru actorii politici şi pentru propagatorii pro-capitalişti. Un simplu trip de zappare timp de o oră pe canalele naţionale tv, de la Pro/tv la Tvr, antene sau canalele nişate de ştiri şi aşa mai departe- ne indică zonele în care interesul ideologic s-a concentrat în ultimele decade. Literatura a devenit un câmp prea problematic, inaccesibil şi plin de asperităţi pentru tautologia spectaculară cum o numeşte Debord. Stilul – dacă ar fi să ne referim doar la unul dintre elementele specifice literatorului – poate fi înţeles şi ca formă ritmică de re-pliere rezolutivă a individului – ori această zonă de reperare şi evaluare stilistică va indica extrem de rapid debuşeurile şi interesele de împrumut lăsând autorul ideolog expus privirilor celor care se ştiu mişca în acest domeniu de codificare. Literatura adevărată creează în sine o instanţă critică vis a vis de orice tip de manipulare.

Dar în loc să fac o apologie a literaturii aş dori să mă refer pe scurt mai degrabă la ceea ce nouă, cei care ne-am format în anii 90, ne este cu siguranţă cunoscut.  Şi mai exact la transformarea culturii în una concomitent internautică, underground sau alternativă. Există, cum bine ştiţi, un potenţial extrem de ridicat de subversiune în mediumul internetului şi exploatarea acestuia cât şi refuzul de a se coagula în formele oferite de establishment poate duce la o configurare surprinzătoare şi neaşteptată de actorii scenei politico-social-economice de azi. Mă miră faptul că înscrieţi hip-hopul sau manelele exclusiv în tipul de cultură populară ce nu este acceptat de high culture. De fapt am o problemă cu însăşi reprezentamen/ul etajat al culturii pe care îl propuneţi (la bază culturile pop şi la vârf palatul artelor adevărate) Se pierde aici tocmai aspectul cvasi/avangardist pe care cultura alternativă îl conţine. Mare parte din istoria hip-hopului american din Brooklyn până în L.A. a fost efectiv o istorie a rezistenţei sociale şi a luptei de autoafirmare a afro-americanilor de exemplu.  Şi ea emula de la exerciţii de samplare şi protomixaj, cyfer/uri, gherille de grafferi sau de b.boys cât şi alte forme vizuale, auditive, discursive, simbolice de protest. Prin urmare aş înscrie mare parte din ceea ce noi am cunoscut ca underground / de la mişcările junglist sau rave din UK până la douămiismul literar românesc în categoria formelor paralele sau alternative, insidioase de rezistenţă politică. De fapt mare parte din creativitatea literar-artistică pe care noi, ca români, o descoperim şi o producem pe internet face parte din acest ansamblu dispersat şi plural de forme de rezistenţă artistic-politică. Ceea ce consider că lipseşte este un grad de reprezentativitate la nivel politic al acestei pături în emergenţă, cât şi strategii efective de impact şi transformare a instituţiilor puterii.

 

Comentariile nu sunt permise.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.