Alegeri 2019. Concluzii. Și o notiță despre închiderea lui Dragnea

preluat de pe voxpublica

O prezență impresionantă la vot a adus o victorie clară a antipesedismului de orice fel. A și fost singurul mesaj clar al ultimilor ani: să-i pedepsim la vot, votul ca un final al protestului, votul ca un final al unui proces pentru corupţie (între timp s-a materializat și la Înalta Curte). Și votul masiv ca o implicită victorie a civilizației, meritocrației, valorii și ceilalți idoli ai unei clase alese,  europeniste, a românului bun și de bun-simț. S-a întâmplat. Cu ce rămânem:

A fost o competiție anti-Dragnea, muie PSD, ciuma roșie. A câștigat PNL, și pentru că a luat o bucată din acest val de dreapta (cu falange de toate felurile de dreapta conservatoare) prin Rareș Bogdan.

A fost o simulare de prezidenţiale. Prezenţa ne-a luat prin surprindere, dar este acea prezenţă ştiută de prezidenţiale din turul 2, cea care dă mereu peste nas unui PSD oricât de puternic – scenariu care se întâmplă de decenii. Mobilizarea a venit mult mai devreme de decembrie 2019.

Din 2017, toată critica s-a concentrat pe un lider dintre cei mai slabi și cinici ai PSD. Atotputernicul Dragnea a tot negociat cu prorpiul partid, a ajuns să promoveze zone pierzătoare la alegeri numai ca să menţină control. Sigur că a avut putere, dar nu a avut nici pe departe puterea lui Năstase, nici măcar a lui Ponta la un moment dat.

Rezumatul conducerii lui Dragnea: a venit cu un scor zdrobitor în 2016 la putere, scor pe care a început să-l facă praf din primele luni de conducere. A orientat întreaga comunicare mediatică pe nedreptatea care i s-a făcut în justiție și a început o luptă pentru propriul dosar. A eliminat oameni de încredere din partid și ceva mai calificați în favoarea unui atac prin camarile mediatice și politice tabloidale.

Un lider care a emis mesaje prin Mitralieră, Codrin Ștefănescu, Nicolicea, Nicolae, cu alți lideri care se îmbătau și se pișau pe diaspora (Bădălău), dar mai ales un lider care a jucat continuu prin fugă de asumare a șefiei prin împingerea  în față a câte unui responsabil.

Dragnea a făcut viața opoziției ușoară. La finalul lui 2016 a devenit evidentă și influența consilierilor ultraconservatori israelieni care au început implantarea artificială a noii retorici globale învingătoare: trumpism, combinații de instigare și suveranism de tip Ungaria-Polonia-Netanyahu etc. Lupte demente cu Soros, cu conspirații diverse, scenete ridicole pe Antena 3 și RTV care au făcut audiență, dar au și hrănit constant o opoziție foarte simplu de articulat: muie PSD.

Caracterul artificial al noii retorici s-a văzut în preluarea euroscepticismului de tip Salvini-Orban. Nu ai cum să te apuci de euro-scepticism programatic  într-o țară care iubește UE forțată de împrejurări – 3-4 milioane plecați afară nu sunt plecați de plăcere, iar cei de acasă nu au de gând să le facă probleme în plus. Dragnea a crezut orbește că merge orice soi de vrăjeală, inventată la o ședință de PR în Kisseleff, inclusiv o vrăjeală estică naționalistă. Poate ar merge dacă n-ai avea trauma mutării unui sfert de populație în 30 de ani.

Exact politicianul care se presupunea că vine de la firul ierbii, de la „zona de organizare” s-a sinucis lent, ani de zile, cu o retorică pe care nici ai lui nu au recunoscut-o. S-au activat stimuli naţionalişti, dar palid, fără zvâc.

Ziua Muiei (Ziua M., să-i zicem așa) a venit cu niște lucruri care s-au tot copt ani de zile. A fost competiție antipesedistă. Dragnea o merita, problema e că nu și-a luat-o doar Dragnea, și-o iau încotinuu categorii pe care se presupunea că social-democrații le reprezintă.

Oricât s-a r ascunde după nuanțe civilizate polul USR-PNL nu a avut drept dușman doar un lider inept, ci a luptat cu ce luptă în mod obișnuit mica-burghezie, clasă de mijloc, cum vreți să-i spuneți – alături de o imensă masă urbană  de „aspiraționali” docili, gata să repete mantra șefului-antreprenorului-investitorului de succes -, luptă cu salarii minime prea mari (?), cu asistați, cu „pomenile” pentru bugetari. Au luptat anii ăștia în apărarea afacerilor în general, multinaționalelor, taxelor mici (pe care PSD le-a dat oricum).

A iritat teribil nepotismul desuet promovat de Dragnea, propulsarea unor yesmeni provinciali, pe rețele anchilozate de partid. Asta a șocat o clasă de mijloc urbană obișnuită  cu alte tipuri de compromis, fie el corporatist sau pur și simplu de relație angajat-patron. Rentierismul pesedist-aldist, cu niște nimeni prin funcții bănoase nu a putut face față noului om capitalist de succes. Iar USR a putut să strângă pe mai toată lumea din lumea nu doar corporatistă, ci diverşi antreprenori, liber-profesionişti de prin provincie. O „lume bună” mică se găseşte şi în Panciu, nu doar în Cluj. Asta nu mai avea reper, nu se regăsea nici în PNL, că apucase să-i vadă la lucru, care nu diferea de PSD.

Cum să o accepți pe Dăncilă într-o lume în care omul de succes arată complet altfel. Fie manevrează bani europeni și are o strategie nouă de scos averi din „relaţionare europeană”. Adăugăm traiul din chirii prin orașele mari, „antreprenoriatul” care înseamnă atârnarea cu succes pe persoană fizică prin noile interstiții dintre marile companii care concentrează din ce în ce mai mare bogăție și putere. Antreprenoriatul în România e fie ajutat de stat, fie e o formă de rezistență pe piața subcontractării de la ăia mari. Dragnea s-a prăbușit sub propriul provincialism și sub propria inadecvare la capitalismul românesc. A „luptat” cu multinaționalele în timp ce le-a făcut concesii enorme. Clasa de mijloc subordonată intereselor mari private a jucat perfect: revouție culturală a valorii și extragerea avantajelor din viziunea probusiness generală, transpartinică. Sigur, că în bună parte interesele îi sunt afectate, că băncile și alte forme de extracție privată de taxe nu au încetat să existe. Numai că creșterea economică e pe bune, oamenii o duc ceva mai bune, cel puțin jumătatea de mijloc superioară, deci multă lume a și dus-o mai bine, s-a și putut reconfirma cultural ca parte valoroasă a României.

A fost o revoluție de sus în jos la nivel social. O dădăceală continuă, nesfârșite predici despre valoare și principii acolo unde e evident că nu prea ai nici una nici alta. Și îndemnul la vot pentru sângele celor căzuți la revoluție, și anticomunismul  aflat la ț-șpea resurecție, toate au contat din nou.

În fond, oamenii cu ceva bani și siguranță pe care-i numim clasă de mijloc sunt mai mulți în privat decât bugetari. PSD a contribuit la consolidarea unei clase bugetatre superioare, dar și aceștia erau perfect interesați să-și ascundă rădăcinile bunăstării sub revoltă de bon-ton sau sub pasivitate. M-am plictisit numărând eroi antisistem care au trăit minunat conectați și la fonduri bugetare și la rețele de PR și marketing pentru puterile para-politice, cele de business și lobby.

Schimbările sociale au fost confirmate de o prezență mare la vot. Avem fie noua pătură „uberizată”, trăitoare pe persoană fizică pentru care „statul bunăstării” nu are sens și pentru că aceşti oameni nu au acces la așa ceva decât în mică măsură; fie noii îmbogățiți sau măcar cei peste media națională de venituri. NU sunt mulți, sunt maximum 15-20% după cifre. Dar i se tot autoconfirmă agresiv ca „populație activă”, element cheie în mersul înainte etc. Ei au fost mobilizaţi, ei erau cei chemaţi cu „vino la vot”. (Cei cu salariul minim or fi fost? Aştept cifre…) Ei sunt în acea etapă a autoconfirmării agresive prin sloganuri altfel primitive: nu e vorba doar de muie, primitiv e și să spui compulsiv despre tine că ești mai frumos și mai deștept. Ai aici un incubator pentru reacționarisme de toate felurile: ascensiunea USR-PNL este confirmarea trecerii de la farsă la serios, în ce direcție serios rămâne de văzut. La ce idei circulă, unele care bat serios spre dreapta extremă, să nu aveți mirări prea mari în viitor.

Creșterea economică și un câștig, firav dar real, în veniturile unor lucrători precari din privat sau în rândurile pensionarilor sau bugetarilor, nu a contat în discursul PSD. Pentru că Dragnea a echivalat tot timpul guvernarea cu marea problemă personală. El a fost de la bun început într-o poziție imposibilă – și dacă ar fi avut dreptate cu abuzurile din justiție în ce-l privește nu era normal să încerce o scăpare așa cum a făcut-o. Iar oamenii, inclusiv oamenii lui, nu-s proști.

Să faci praf o guvernare care nu avea presiune socială și economică, asta e o performanță unică pentru Dragnea. Iar asta e și vina lui completă, fără scuze. În toată Europa a fost o Zi a Muiei. Au fost conturi de reglat. Votul anti-Macron a fost cel mai pregnant. Dar toate aceste voturi de răzbunare internă au fost motivate și socio-economic, în bună măsură. La noi, țară săracă obsedată de statut, totul a fost codat cultural. Am preluat și marele joc al luptei împotriva Europei. Dragnea nu a fost doar coruptul, ci și antieuropeanul, și asta în bună parte din vina lui, cum explicam mai sus. A intrat fix în clişeele dreptei. Bine că nu s-a întâlnit şi cu Putin ca să fie tacâmul complet.

Despre eterna scenă a cozilor diasporei la vot

Nu se va rezolva vreodată. Pentru că trauma nu stă doar în lipsa de acces la vot. Trauma e că ai atâta puhoi de populație dizlocat. Votul e doar o formă, singura, de a-i vedea pe o parte din ei (o parte infimă, câteva sute de mii, 10%, rămân ascunși milioanele de muncitori superprecari, zilieri, badante etc.). Înscriere pe liste pe care o invoca Meleșcanu e perversă, pentru că pentru mulți asta înseamnă un autodenunț al propriei precarități în muncă pe acolo. Coada de la vot e doar o amintire a unei traume mult mai mari. Nici o țară din UE și puține din lume au cunoscut o astfel de pierdere de populație. Îi vedem doar la vot. Asta nu înseamnă că facem vreun efort să mai înțelegem ceva. Fioroasă este și pervertirea statutului lor de înțelepții de dreapta care îi tot dau cu „normalitatea”, cu spiritul european de care ar fi impregnați. Unii da, cei care au prins joburi bune. Însă problemele sunt infinit mai mari, nu au unde să se întoarcă, e o țară unde se stoarce mâna de lucru fără beneficii. Vor sistemul de securitate socială de afară, dar taxează drept comunistă orice tendință de reglementare acasă. Văd bogăția, nu văd sistemul social complex crescut din taxarea bogăției. Este viziunea precarului asupra unei lumi din care e semi-exclus sau în care își caută un loc mai sus peste alte mase precarizate de refugiați non-euro. Cu unii dintre ei să nu aveți șocuri când vorbiți și aflați că susțin mișcări ultraconservatoare sau de extremă dreapta din țările gazdă. Pentru că aviditatea de integrare alături de minunata clasă de mijloc europeană calcă totul în picioare, și pe unii refugiați economic alături de care ai fugit.

Dar aici e şi ambiguitatea între plecarea puhoiului de populaţie ca „libertate europeană”, cum veţi auzi neoliberalii noştri comentând, şi plecarea de disperare. Dorul de casă şi frica de noua casă unde nu există forţă de a provoca discriminările „lumii civilizate”.

Schimbare

Totuși, iritante ideile despre „nou”, „schimbare”, iritante prin imprecizie şi repetiţie. A câștigat vechiul încă o dată împotriva unui vechi feudalism pesedist. Iar ciuma roșie, iar „hoții”, deși tabăra de dreapta e plină și aia de hoți și baroni. (Mi-a amintit de ironia antiocrupției cehești, cu miliardarul care venea pe val anticorupție acum câțiva ani la putere, el fiind șeful corupției din zonă, dar mai business, mai etc; la început era Obama, când a dat-o pe antiUE ca să-și conserva afacerile a devenit Trump).

Totuși, au candidat echipe guvernamentale, mai mult decât partide. Asta arată ceva. Guvernarea Ponta a avut partid, USR a avut partid, guvernarea Tăriceanu a avut partid. USR nu a sărit de nicăieri. USR-PLUS a fost dorința nețărmurită de a relua o guvernare care a plăcut mult – rețele întregi de artiști, intelectuali, oameni de obicei ținuți la margine au cunoscut atunci puterea, frumusețea banului public. Mulți ar fugi oriunde de piața liberă a muncii, ajunsă la darwinism curat. Nu o vor recunoaște niciodată. Dar fuga la stat e fuga la adăpost. Mulți „antreprenori” știu că povestea cu antreprenoriatul e de adormit copiii, ai nevoie de securizare privilegiată de la stat pentru a continua mare aventură a valorii și meritocrației.

Schimbarea e ridicolă și prin PNL. Rareș Bogdan nu a făcut altceva decât să repete retorica de la TV alături de baroni PNL pur-sânge. Ponta a venit cu fosta lui echipa de guvernare. Pentru că guvernările în România lasă amprente relaționale puternice, pentru că chiar există o bulă „tehnocrată” unde poți fi și probusiness și om de bine, și cu privilegii bugetare, unde europenismul e bine securizat și unde eşi ferit de contactul cu cei mulți și flămânzi.

Au contat din nou rețelele de socializare, tocmai pentru că încă sunt modalități de recunoaștere de clasă. Bulele middle class sunt mai bine configurate, mai vechi în rețea, au învățat poltică online. Mobilizarea „hai la vot” a fost mobilizare puternică de dreapta. Pe viitor, pe măsură ce accesul va creşte şi mai tare, va veni şi efectul invers, când „ştirbii” şi „asistaţii” vor intra serios şi online.

Cât despre trumpismul PSD-ului, artificial și neadecvat, eu nu vă zic decât atenție!, a cîștigat un trumpism mai bine adaptat, ăla liberal cu un slogan plagiat, „Romania first”. Pur european.

Cine a venit la vot

Apropo de „cei mulți”. O prezență de peste 50% e enorm. Dar această prezență nu e totuși o supriză, e cea care produce constant surpriza de la prezidențiale. O masă de dreapta care se mobilizează.

Așa cum PSD-ului îi convenea o masă previzibiă de 30% la vot și apoi spunea că „poporul a vorbit”, și dreapta care mobilizează un urban mare destul de precis, crede că are poporul. Popor e și ăla de mai departe de 50%. Unii sociologi s-au aventurat în direcția aia: sunt acolo dezamăgiții săraci sau aproape săraci. E un enorm continent necunoscut. Sunt cei care au ieșit și din radarul PSD, iar pentru dreapta nu există. Se vor activa probabil când vor simți că vor putea face totul praf cu un vot, moment rar, pentru care ar fi necesare mobilizări istorice de partid, intelectuale etc. – slabe șanse azi când stânga radicală pierde peste tot în UE. Deocamdată nu sunt animați de scenete cu schimbări care nu schimbă lucrurile decât pentru pături sociale ușor identificabile care se pretind „întregul popor”.

Cazul Vasluiului este interesant. O prezență mare, dar totuși mai mică decât media țării, confirmă un vot de dreapta zdrobitor, împotriva PSD. Ca și în cazul „șîeu” sau în cazul „revoltei frumoase de la Iași”, Moldova nu face altceva decât să anunțe că are și ea clasa ei de emancipați care nu mai pot, vor unirea cu o „pătură modernă” prezentă în toate orașele mari. Că doar sunt și în Bârlad supermarketuri, terenuri bune de vândut, subvenții de încasat și „asistații insuportabili”.

În fond, ce va face marea schimbare de dreapta, în afară de niște retuşuri cu statul de drept care nu mai contează pentru simplul fapt că Dragnea avea o aventură personală care a fost anihilată. Vor cere:

sa se munceasca performant

sa se scada taxele

sa se privatizeze serviciile de sanatate si educatie

Oh, stai așa, PSD a început toate astea.

Deci ce schimbare? Să nu se mai fure?  De acord, voi fi primul care voi sancționa corupția din noile guvernări și probabil îmi voi primi eticheta de communist și pesedist cu aceeași eficiență ca și până acum. Și ei știu, și noi știm că lupta împotriva „hoției” nu funcționează clar. Ei înșiși au oameni în rândurile lor care trăiesc din subcontractări publice mai mult decât dubioase, pentru care sunt linșați pesediștii de obicei. Ce vor obține va fi o „spălare” a sugativelor din bugetelor publice. Se va pune papion coruptului, s-a mai întâmplat.

USR a scăpat propunerea cu scoaterea taxării pentru salariile mici. O mișcare deșteaptă dar care va veni la pachet cu privatizări accelerate. E deșteaptă pentru că e perversă. Să faci omul plătit la minim să se simtă un soi de antreprenor împovărat de taxe, să-i dai niște bani contra unor noi hălci de educație și sănătate privatizate – libertarianism dement cu consecințe greu de descris pentru o viitoare țară de pensionari săraci. PNL a urlat împotriva asistaților (falsă problemă), urlet care ascunde măsuri pentru afaceristul mediu autohton de facilitare a exploatării pe ce masă de lucru o mai fi rămas. Din nou, PSD începuse deja acest proces.

Despre vot

Se vede o concentrare pe regiuni a unui anumit tip de vot. Referendumul a desecretizat votul în bună parte. Deci a existat o inhibare care a  fost interpretată ca eliberare în grup. Nu s-a votat individual, s-a votat pe zone, s-a votat ca formă de atașament la un anumit model de statut. Grupuri enorme au putut executa liniștite exerciții de autolegitimare, nu doar clujenii, bucureștenii sau diaspora, ci și pături care nu au legătură neapărat cu rețelele perimate ale pesdismului de provincie.

Mă întreb dacă nu cumva chiar clasa aia de mijloc cu care se lăuda PSD, o zonă de bugetari cu venituri mult peste medie, nu s-a revendicat imediat ca fiind „altceva”, pentru simplul fapt că „mai sus de medie” atmosfera se rarefiază, nu există vreun sentiment pesedist al clasei de mijloc pasive, pe rentă. Există doar un sentiment pesedist agresiv de radere a contractelor și de redistribuire la afaceriști, doar atât nu e de ajuns pentru crearea unui sentiment al apartenenței.

Pe scurt, le-au luat banii și s-au adaptat la regulile lumii bune, au votat dreapta. Nu există „lume bună” de stânga în România. Dacă ai bani, statut etc.  și nu ai trei fraze anticiuma roșie la tine nu bei o bere decât în familie sau cu alţi golani pesedişti.

Notă: Am scris acest text înainte de condamnarea lui Dragnea la 3 ani și jumătate de închisoare. De la atotputernicul dictator de săptămâna trecută, am trecut prin vot și stat de drept la anihilare totală a liderului maxim. Entuziasmul nu trebuie să orbească. Faptul că justiția merge atât de frumos sincronizat cu votul ne arată un adevăra esențial despre sistemul juridic: el nu produce schimbare, produce doar mișcări mai curând oportuniste, în spatele unor schimbări politice. Cine așteaptă de la anticorupție prea mult nu simte probabil atmsfera asta stranie a rezolvării tuturor problemelor României în mai puțin de 24 de ore.

După epoca justiției înainte de algeri (Kovesi-Coldea) vine epoca justiției post-alegeri. Nu știm care e mai bună. Sigur că se pot toate duce în zodia firescului, că putem privi cu admirație ce natural curg toate. Succes în acomodarea cu noul firesc.

Mix-urile vinovate

Au existat în anii ăştia nişte amestecuri puternic ideologizate între indignări legitime şi orientări dubioase.

Am avut totuşi o colecţie generoasă de filozofări intelectuale despre cei fără dinţi care nu aleg corect, despre sărăcimea cumpărată şi dubioasă. Această clarificare de clasă, alegerea taberei învingătoare a tranziţiei, a avut un rol important

Dreapta a amestecat interesul de afaceri cu criticile legitime la adresa camarilei Dragnea tot aşa cum PSD a amestecat măsuri sociale cu atacarea justiţiei în scopuri personale.

Nu are rost să ne facem iluzii, sloganurile care au funcţionat, şi alea ale lui Andrei Caramitru, vor fi păstrate şi cultivate, după un aşa succes duminică.

Este şi o explicaţie pentru ciudatul sens al populismului românesc. O parte e naţionalism pur şi simplu, răspândit şi la PSD, şi la PNL. O altă parte e un europenism care ascunde destul de multe antieuropenisme, mişcări care se pretind progresiste, precum USR, pe care, dacă le iei la bani mărunţi nu sunt Macron decât la măsuri probusiness, dar sunt mult mai mult spre dreapta ultraconservatoare atât de puternică în UE.

 

Comentariile nu sunt permise.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.